de Rod Dreher
Vești teribil de proaste dinspre Europa
Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și-a anunțat decizia în procesul „Wunderlich împotriva Statului german”. În decizie se arată că acțiunile întreprinse de autoritățile germane nu au încălcat drepturile fundamentale ale familiei Wunderlich.
„Suntem extrem de dezamăgiți de această decizie a Curții. Nesocotește dreptul părinților din toată Europa de a-și crește copiii fără un amestec excesiv din partea Statului. Petra și Dirk Wunderlich nu doreau altceva decât să-și educe copiii în armonie cu convingerile lor și au hotărât că mediul de acasă ar fi locul cel mai potrivit pentru aceasta. Copiii merită o astfel de grijă afectuoasă din partea părinților. În prezent, le explicăm soților Wunderlich ce opțiuni au, inclusiv aceea de a-și prezenta cazul în fața Înaltei Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului”, a declarat Robert Clarke, Directorul diviziei European Advocacy din cadrul organizației ADF International și coordonatorul echipei de avocați a familiei Wunderlich.
În august 2013, peste 30 de polițiști și angajați ai serviciilor sociale au dat buzna în casa familiei Wunderlich. Brutal, autoritățile i-au luat cu forța pe copii de lângă părinți și din casa lor, lăsând întreaga familie traumatizată. Copiilor li s-a dat voie în cele din urmă să revină la părinții lor, dar statutul lor juridic a rămas neclar, fiindcă Germania se numără printre cele câteva țări europene unde familiile care vor să-și educe copiii acasă în sistem homeschooling sunt penalizate.
Educația școlară acasă, așa-numita homeschooling, a fost interzisă în Germania încă din 1919.
Relatarea Deutsche Welle privind sentința, o aveți aici. Iată ce spune sentința, în parte (sublinierile îmi aparțin):
“49. Reține de asemenea că instanțele germane au justificat retragerea parțială a autorității părintești prin invocarea riscului de a-i pune în pericol pe copii. Instanțele au evaluat riscul în baza refuzului constant al petenților de a-și trimite copiii la școală, unde aceștia din urmă dobândesc nu numai cunoaștere, ci și deprinderi sociale, cum ar fi toleranța și exprimarea asertivă, și intră în contact și cu alte persoane din afara familiei, în special cu copii de vârsta lor. Mai departe, Curtea de Apel a reținut că copiii reclamanților erau ținuți într-un sistem familial „simbiotic”.
50. Curtea reiterează mai departe că a examinat deja cazuri referitoare la sistemul german de impunere a participării obligatorii în sistemul de învățământ, în același timp în care exclude școlarizarea acasă. A constatat că a fost stabilit faptul că Statul, prin introducerea unui astfel de sistem, a avut drept obiectiv să asigure integrarea copiilor în societate, în scopul de a evita apariția unor societăți paralele, considerente care erau în acord cu propria jurisprudență a Curții, în ce privește importanța pluralismului pentru democrație, și care intrau în marja de apreciere a Statelor Contractante în ce privește stabilirea și interpretarea regulilor pentru sistemele proprii de învățământ (vezi cazurile „Konrad and Others”; „Dojan and Others”; și Leuffen; toate citate mai sus).
51. Curtea constată că impunerea participării obligatorii la sistemul de învățământ, pentru a preîntâmpina izolarea socială a copiilor reclamanților și pentru a asigura integrarea lor în societate, era un temei relevant pentru a justifica retragerea parțială a autorității părintești. Mai departe, constată că autoritățile statului au presupus în mod rezonabil – pe baza informațiilor de care dispuneau – că copiii sunt puși în pericol, prin aceea că reclamanții nu îi trimit la școală și îi țin într-un sistem familial „simbiotic”.
Poftim de vezi! Șoc și groază: învățarea „toleranței” este atât de importantă în Germania, încât Statul poate să calce în picioare drepturile familiilor.
Văd pe Twitter că cineva ia această decizie CEDO drept dovadă că m-am înșelat în privința The Benedict Option (carte a autorului articolului în care recomandă creștinilor o strategie de retragere în comunități informale în care să poată trăi paralel societății postmoderne conform propriilor valori – n.n.) – adică, în sensul că „Vezi, Statul nu-i va lăsa pe creștini să aplice Opțiunea Benedict”. Lucrurile stau exact pe dos, după cum își vor da seama toți oamenii care chiar au citit cartea. Această falsă gândire binară îi împiedică pe oameni să înțeleagă semnificația cărții.
Hai să explic altfel: ce pot face familiile creștine germane care nu pot să-și școlească copiii acasă, acum că li s-a închis în nas și (ceea ce pare să fie) ultima portiță? N-au altă opțiune decât să se supună. Bun, și ce vor face? Cum să procedeze pentru a-și forma copiii în credința creștină, în pofida acestei situații? Tocmai de aceea au nevoie de o Opțiune Benedict, adaptată de creștinii germani pentru contextul german.
Bineînțeles că trebuie, de asemenea, să acționeze politic pentru a schimba legea. Dar între timp, ce pot să facă? În cartea mea, am scris despre dizidentul anticomunist Vaclav Benda, și despre familia lui catolică. Sub regimul comunist, nu aveau de ales, trebuia să-și dea copiii la școlile de stat. Și totuși, niciunul dintre copiii Benda, acum adulți, nu și-a uitat credința catolică, în ciuda ostilității copleșitoare a societății în care trăiau – inclusiv ostilitatea școlilor în fața cărora erau forțați să se supună.
Minunata idee a lui Benda a fost necesitatea de a edifica „o cetate paralelă” cu sistemul oficial. Adică exact ce vrea și statul german de astăzi să interzică. Cu siguranță și regimul comunist ceh își dorea același lucru. Și ce dacă! Oamenii trebuie să-și dea toată silința și să facă tot ce le stă în putere în împrejurările date. Iată un extras relevant din Opțiunea Benedict:
“Din această perspectivă, cetatea paralelă nu se referă la ideea de a construi o comunitate închisă între ziduri pentru creștini, ci, mai degrabă, la stabilirea (sau restabilirea) obiceiurilor comune și a instituțiilor comune care pot să stopeze izolarea și fragmentarea societății contemporane. (Aici îl auzim pe Fratele Ignațiu de Norcia, care ne cheamă să avem „hotare” – linii de demarcație oficiale, în spatele cărora trăim ca să ne apărăm credința și cultura –, dar pe care „să le împingem înspre înafară, la infinit”.) Benda scria că obiectivele politice supreme ale cetății paralele sunt „reîntoarcerea la adevăr și dreptate, la o ordine a valorilor care să aibă sens și rost, [și] la a pune iarăși preț pe caracterul inalienabil al demnității umane și pe necesitatea unui sentiment al comuniunii umane întru iubire și responsabilitate reciprocă.”
Cu alte cuvinte, dizidenții creștini ar trebui să-și vadă Proiectul Benedict ca pe edificare a unui viitor mai bun nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru toți cei din jur. Grandioasă viziune, dar Benda știa că pe majoritatea oamenilor nu-i interesează să se ridice în sprijinul unor cauze abstracte, care exercită atracție doar pentru intelectuali. El era partizanul acțiunilor practice, pe care cehii de rând să le poată întreprinde în viața lor de zi cu zi.
„Dacă nu-ți place cum merge educația universitară, ajută-i pe studenți să găsească un seminar clandestin, predat de unul dintre profesorii străluciți pe care regimul i-a dat afară din universitate”, spune [profesorul universitar Flagg] Taylor, explicând principiile lui Benda. „Tipărește în samizdat romane bune și fă-le să ajungă în mâinile oamenilor, lasă-i să vadă ce pierd. Susține studiile teologice într-unul din seminariile clandestine. Când oamenii văd [că] rezistența este legată de ceva care are sens și rost pentru ei, și că nu este posibilă decât dacă există un anumit număr de oameni hotărâți s-o mențină, în fața opoziției statului, atunci vor acționa.”
Indiferent dacă-i spunem „politică antipolitică” sau „cetate paralelă”, cum ar putea arăta viziunea dizidenților cehi în situația noastră de azi? Havel dă mai multe exemple. Gândiți-vă la profesorii grație cărora copiii învață lucruri pe care nu le vor găsi în școlile statului. Gândiți-vă la scriitorii care scriu ce cred ei cu adevărat și găsesc moduri în care scrierile lor să ajungă la public, cu orice preț. Gândiți-vă la preoții și pastorii care găsesc un mod de a pune în fapt viața religioasă, în ciuda ostracizării și a piedicilor puse de lege, și la artiștii care nu dau doi bani pe opinia oficială. Gândiți-vă la tinerii care decid că nu le pasă de reușita văzută prin ochii societății și renunță la studii ca să ducă o viață în integritate, indiferent cât i-ar costa hotărârea lor. Acești oameni care refuză să se asimileze, preferând să-și edifice propriile structuri, trăiesc Opțiunea Benedict.
Dacă avem nădejde de la credința noastră să schimbe lumea într-o zi, trebuie să pornim de la nivelul local. Comunitățile Opțiunii Benedict trebuie să fie mici, pentru că „dincolo de un anumit punct, legăturile umane strânse, bazate pe încredere personală și responsabilitate personală, nu mai funcționează”. Și ele trebuie „să răsară în mod firesc de dedesubt”, adică trebuie să fie organice, nu pornite de sus, de la cei care fac planificare centralizată. Comunitățile acestea încep cu sufletul omului și de acolo se extind mai departe spre membrii familiei, comunitatea din jurul bisericii, cea a cartierului, și apoi mai departe.”
Ar trebui să spun că Benda scria, în anii mai târzii ai vieții, că unul dintre cele mai mari regrete ale lui a fost nereușita celor interesați de „cetatea paralelă” să instituie o alternativă educațională fezabilă.
În pofida acestei legi, și în ciuda acestei sentințe, creștinii germani au mai multă libertate decât creștinii cehi în timpul comunismului. Dacă ei vor să-și educe copiii într-un mod suplimentar, în plus față de ceea ce li se dă în școlile de stat (ba chiar în contra a ceea ce li se dă acolo!), nu vor fi ținuți sub observație de poliția secretă. Sigur că va fi greu, dar au de ales? Iar creștinii americani, pentru Dumnezeu, sunt incomparabil mai liberi să acționeze – cel puțin deocamdată. Aceste libertăți trebuie să fie apărate, politic și juridic. Tocmai de aceea este atât de important pentru creștini să se alăture Asociației de Apărare Juridică a Educației Școlare în familie și s-o susțină, și să doneze bani organizației Alliance Defending Freedom, care luptă pentru genul acesta de libertăți.
Dar s-ar putea să vină o zi când vom pierde aceste libertăți. America se de-creștinează cu repeziciune. Ce se va întâmpla dacă și creștinii americani se vor trezi la un moment dat în situația creștinilor germani de azi, în privința educației copiilor? Ce se va întâmpla, când nu va mai rămâne nicio speranță politică – în Germania nu există proteste publice care să ceară abrogarea legii anti-homeschooling – și noi vom fi epuizat toate căile de atac legale? Ar fi o mare naivitate să credem că nu se poate întâmpla și la noi.
Acum e momentul să începem construirea cetății paralele. În plus, mulți oameni cărora le-ar plăcea să-și școlească acasă copiii nu-și permit acest lucru din rațiuni financiare sau de altă natură. Ce pot să facă bisericile pentru ei? Și ele au nevoie de cetatea paralelă. Și ele au nevoie de Opțiunea Benedict.
Serios acum, dragi cititori: gândiți-vă ce ați face voi, dacă ați fi părinți germani care nu au încotro și trebuie să-și trimită copiii la școlile de stat, unde, după cum știți bine, credința lor, și adevărul lor moral, vor fi negate sau cel puțin subminate de lecțiile și etosul de acolo? Ați înțelege, sper, că formarea sufletului și a minții copiilor voștri vă cer să vă arătați contraculturali, și să faceți acest lucru în comunitate. Atunci trebuie să vă întâlniți cu alții interesați de Opțiunea Benedict și să lucrați îmrepună – discret, dacă va fi nevoie – pentru a submina îndoctrinarea.
Sper să văd cum cititorii germani ai acestui blog vor împărtăși și altora și împreună cu aceștia punctul de vedere de mai sus.
Articol apărut pe site-ul The American Conservative
https://www.theamericanconservative.com/dreher/germany-homeschool-religious-liberty-benedict-option/
Reacționarii 