Viitorul creștinilor – după cele petrecute în Indiana (II)

de Rod Dreher 

O continuare a relatării din 2015 a editorialistului Rod Dreher despre dialogul purtat cu un profesor universitar, după scandalul generat de adoptarea în statul acestuia, Indiana, a unei legi privind protejarea libertăților religioase. Prima parte o puteți găsi aici

* * *

… Iar pe frontul cultural? “Presiunea culturală va reduce drastic numărul creștinilor tradiționali, în anii care vin. Semnificația a ceea ce presupune să fii un creștin drept-credincios va fi supusă unui tir nemilos”, a spus Kingsfield, „nu doar din exteriorul bisericilor, ci și din interior. Va exista un stigmat serios aplicat celor care vor încerca să apere învățăturile tradiționale în privința homosexualității.”

„Iar dacă înaltele fețe bisericești vor fi ca acești episcopi de Indiana, unde vom ajunge?”, a spus el. „Avem o problemă cu generația actuală, dar ce mă îngrijorează cu adevărat este ce va însemna transmiterea credinței către generația următoare.”

„Mulți dintre noi vom putea «scăpa», dacă ne ținem gura, dar va fi greu de spus cine ce crede”, a spus Kingsfield. „În [zona mea] există un mod secret de a da mâna, pe care creștinii tradiționaliști îl folosesc ca să se identifice reciproc atunci când se întâlnesc. Nu e ușor să formezi asemenea rețele subterane, ca bisericile din catacombe de altădată, dar a devenit absolut vital în acest moment.”

„Blogul tău este important pentru aceia dintre noi care ne simțim singuri acolo unde suntem, pentru că ne dă de știre că există și alții care simt la fel”, a spus Kingsfield. „Soția mea spune că ar trebui să lași blogul deoparte și să-ți scrii cartea despre Opțiunea Benedict, chiar acum. Este atât de mare nevoie de ea! Speranța mea pentru această carte este că-i va ajuta pe creștinii ca noi să se întâlnească și să clădească rețelele care ne vor face să trecem și prin această încercare.”

Kingsfield a spus că el și soția lui își trimit copiiii la o școală creștină clasică, din zona unde locuiesc. „Nici nu știi cât de fericit mă face acest lucru!”, a spus el. „Studierea trecutului este foarte importantă. Dacă înțelegi de unde venim, cum ne-am format cultura și civilizația, îți poți da seama în ce hal ne-am pierdut mințile.”

Prin comunitatea părinților din jurul școlii creștine clasice, el și soția lui au cunoscut credincioși din alte culte care înțeleg foarte bine amenințarea la adresa tuturor creștinilor adepți ai dreptei-credințe, indiferent dacă sunt catolici, protestanți sau ortodocși.

„Trebuie să căutăm să-i cunoaștem mai bine. Trebuie să comunicăm regulat, să formăm rețele sociale. Copiii noștri trebuie să crească împreună cu copiii lor, chiar dacă aceasta înseamnă să folosim mai mult mașina, să călătorim mai mult, să organizăm vacanțe împreună”, a spus Kingsfield.

Profesorul a adus în discuție cartea The Nurture Assumption, în care se explică pe larg cum este transmisă cultura copiilor.

„Practic, cartea spune că transmiterea culturii are loc prin grupul de colegi și prieteni”, a spus el. „Lucrul cel mai important este să te asiguri că copiii tăi fac parte dintr-un grup colegial ai căror membri cred în aceleași lucruri ca ei. Formarea unui grup colegial e treabă grea, atunci când ai dificultăți să inițiezi contacte și să găsești alți părinți care cred în aceleași lucruri ca tine.”

Chiar dacă fiecare familie trebuie să fie „o mică biserică” – unii catolici o numesc „mânăstirea de acasă” (mai multe detalii aici:  “domestic monastery,”), ceea ce se potrivește foarte bine cu ideea Opțiunii Benedict – Kingsfield spune că importanța comunității în formarea conștiinței morale ar trebui să-i determine pe creștini să se gândească la parohiile și congregațiile lor ca la unitatea de bază a vieții creștine.

Auzindu-l pe Kingsfield că spune acest lucru, gândul mi-a zburat la schisma de facto care există acum în sânul bisericilor. Nu va mai fi suficient să faci parte dintr-o congregație unde oamenii adoptă poziții diametral opuse în privința convingerilor creștine fundamentale, mai ales când există atât de multă presiune din exterior. M-am gândit la legea lui Neuhaus: acolo unde dreapta-credință, „ortodoxia”, este opțională, mai devreme sau mai târziu va fi proscrisă. Este vital să găsești o biserică puternică, unde oamenii știu în ce cred și de ce, și sunt dispuși să-i ajute și pe alții să propovăduiască acele adevăruri și să le pună bucuroși în practică, în viața de zi cu zi.

În vremurile acestea, a spus Kingsfield, creștinii trebuie să citească despre istoria bisericii și despre viețile sfinților, și să se familiarizeze cu realitatea că biserica creștină are rădăcini concrete, și învățături la fel. Nu e vorba de ce „simți” tu că ar însemna creștinismul. Așa gândește teismul moral-terapeutic, care este moartea creștinismului.

„Cea mai importantă întrebare pe care trebuie să și-o pună părinții creștini este: avem o biserică plină de însuflețire?”, a spus el. „Din nefericire, doar într-un număr mic de locuri există asemenea biserici. Familia mea este într-unul din ele. Copiii noștri cresc cu bune exemple în jurul lor, pe care pot să le admire, și cu copii mai mari buni, care nu se pierd pe drum, pentru că pot să-și fie sprijin unii celorlalți.”

Unii dintre cei care adoptă Opțiunea Benedict vor pune coada între picioare și vor pleca, a spus Kingsfield, dar puțini la număr, și pentru cei mai mulți dintre noi, fuga nu poate fi o soluție.

„Trebuie să studiem mai îndeaproape experiența evreilor ortodocși și a comunităților Amish”, a spus el. „Niciunul dintre noi nu se va apuca să trăiască într-un țarc protector simbolic ca eruv-ul, nici să evite sistematic contactul social în afara comunității. Lucrul pe care ar trebui să ne concentrăm atenția este endogamia.”

Endogamie înseamnă căsătoria doar în interiorul unui anumit clan sau grup.

„Exogamia înseamnă moarte”, a spus Kingsfield. „Nu de genul creștin catolic-creștin ortodox, ci creștin-evreu sau biserică tradițională-biserică modernistă. Creștinii, cred eu, pur și simplu nu consideră că e o chestiune prioritară, dar evreii ortdocși au priceput. Ei știu cât de mult contează endogamia pentru crearea unui culturi în care să aibă loc transmiterea credinței. Pentru noi, creștinii, va însemna un efort deliberat de pețitorie, tabere pentru tineri și alte lucruri de acest gen. Probabil va însemna un efort de creștere a ratei fertilității și încurajarea familiilor mai numeroase.”

Profesorul a spus că trebuie totodată să ne raliem în spatele organizațiilor care militează pentru protecția prin lege a libertății religioase, cum ar fi The Becket Fund și Alliance Defending Freedom. Și trebuie să ne creăm legături nu doar peste liniile de demarcație dintre componentele aceluiași cult, ci și peste demarcațiile religioase, adică cu evrei, musulmani și mormoni.

„Nici că s-ar putea spune cu mai multă tărie că da, avem dezarcordurile noastre teologice, dar cu cât vom putea să ne unim forțele, cu atât vor crește șansele să reușim. Cu cât încercăm să ne formulăm lupta noastră ca pe o chestiune strict creștină, cu atât riscăm să pierdem în instanțele de judecată.”

De ce? Din cauza culturii liberale și a felului în care aceasta îi demonizează pe creștini ca fiind Ceilalți. Președintele Obama le ia public apărarea monoteiștilor yazidiți, dar nu și creștinilor irakieni. Atunci când el vorbește despre martirii egipteni din Libia, nu recunoaște că au fost uciși din cauză că erau creștini. E pur și simplu o realitate faptul că în cultura liberală există o animozitate enormă împotriva creștinilor și că elitele liberale vor tolera din partea evreilor ortodocși și a musulmanilor ceea ce nu vor tolera la creștini. Creștinii drept-credincioși ar face bine să priceapă că libertățile religioase ale evreilor și musulmanilor sunt și libertățile noastre religioase, și să înfiripe prietenii și alianțe tactice peste aceste linii de demarcație.

La modul general, Kingsley a spus că toți creștinii trebuie să ia aminte la lecția multor protestanți, și să-și crească copiii așa încât să știe de la bun început că suntem diferiți de toți ceilalți din această cultură. Trăim azi într-o societate clar postcreștină și conservatorii creștini ar face bine să-și bage bine în cap acest lucru.

„Mulți conservatori se bat cu pumnii în piept că sunt pro-America, dar există un argument cum că germenii acestei atitudini fac parte integrantă din individualismul american”, a spus Kingsfield. „Nouă, creștinilor, trebuie să ne fie foarte clar cui am jurat credință, față de cine trebuie să fim loiali. Sistemul public de învățământ era menit să facă din noi buni cetățeni, dar acum este folosit ca să ne transforme în buni adepți ai teismului moral-terapeutic.”

Creștinii trebuie să-și învețe familiile cu „postul mediatic”, spune el. „Aruncați televizorul! Limitați vizionările pe Netflix! Nu dați voie să vă intre în casa mizerie contemporană, din aceste vremuri ale noastre. E gunoi. O conductă de canalizare care se revarsă în casa voastră. Foarte mulți părinți cred că țin lucrurile în frâu, deși îi lasă pe copii cu acces neîngrădit la televiziune, Internet și telefoane mobile. Nu se poate să faci așa ceva.

Iar dacă nu poți avea încredere că familiile copiilor cu care se joacă copiii tăi sunt în aceeași echipă cu tine în privința acestui subiect, atunci găsește alt grup colegial peintre familiile care aparțin echipei tale. Da, e chiar atât de important.”

Dar în privința educației superioare? Kingsfield predă la una dintre universitățile de top din țară, o poartă de acces spre elită, dar spune că nu e sigur că și-ar dori să-și vadă copiii studiind acolo. Depinde de chemarea Domnului. El va rămâne acolo pentru că, pe moment, consideră că misiunea lui este să le fie mentor studenților care au nevoie de un profesor ca el, care să-i ajute să facă față lucrurilor de care se izbesc. Faptul că el are propriii copii într-o școală bună și într-o parohie bună face posibil acest lucru. Dar e conștient că, atunci când copiii lui vor atinge vârsta studenției, peisajul se prea poate să se fi schimbat atât de mult, încât universitățile de elită să fi devenit prea ostile.

„Încă îmi pot închipui că am un copil a cărui credință în Dumnezeu este îndeajuns de puternică, și care știe că Domnul îl cheamă să urmeze un colegiu de prestigiu, deci nu sunt încă pregătit să spun «Nu, în niciun caz!», dar cred, totuși, că există o mulțime de tineri care trebuie să stea departe de asemenea locuri ostile, și să se îndrepte către școli creștine mai mici, pe care să te poți bizui că îi vor ajuta să-și consolideze credința, și, astfel, nu vor fi nevoiți să facă față unei dușmănii atât de acerbe, înainte de a fi suficient de puternici încât s-o combată.”

E greu de spus la ce fel de peisaj înconjurător se vor uita creștinii peste 20–30 de ani de acum încolo. Kingsfield spune că are colegi homosexuali la universitate, oameni care acum sunt sexagenari sau septuagenari, și care s-au maturizat într-o vreme când erau apărați de un puternic sentiment al libertății individuale. Sunt oameni mai păstrează încă devoțiunea față de libertate, văzând cât de mult contează pentru minoritățile disprețuite.

„Generația aceea este acum copleșită de «războinicii dreptății sociale», oameni între 30 și 40 de ani care nu cred că ar trebui să respecte pe nimeni care nu-i respectă pe ei”, spune Kingsfield. „Oamenii aceștia vor ajunge curând la putere, și s-ar putea să fim fără apărare în fața lor.”

Concluzia? Opțiunea Benedict este singura cale de mers înainte pentru noi. Ce s-a întâmplat în Indiana ne arată clar. „Scrie cartea aia!”, a spus el.

OK, așa voi face.

ACTUALIZARE: Din partea unui cititor (care și-a dat numele și instituția de afiliere, dar voi păstra anonimă această opiniea lui). Este cadru didactic la una din marile facultăți de drept din țară:

Mi-a plăcut foarte mult articolul. Provin dintr-un mediu asemănător celui al lui Kingsfield, chiar dacă domeniul de specializare juridică diferă … . La mine la facultate sunt singurul creștin reformat titular pe post, sau, mai bine zis, singurul asemenea creștin declarat pe față. Deși nu cred că lucrurile stau chiar atât de prost în instituția mea, cum le descrie Kingsfield, observațiile lui concordă cu ale mele și/sau cu observațiile colegilor creștini din alte facultăți. În rândul profesorilor de drept predomină atitudinea față de adevăr pe care stânga a afișat-o în privința legislației pentru restabilirea libertății religioase. Trăim într-o cultură care în prezent se arată postrațională, postmodernă și postdrept. Puterea și emoțiile sunt motoarele care determină direcția problematicilor publice, într-un mod care ar fi fost de neimaginat acum douăzeci de ani.

Prima parte o puteți găsi aici (link)

Traducere după The Post Indiana Future for Christians – Rod Dreher, apărut pe site-ul The American Conservative