de Nathanael Blake
Stânga vrea să-i penalizeze pe creștini pentru credința lor. Cel mai recent exemplu ar fi reacția ei panicoasă pe seama faptului că soția vicepreședintelui american, doamna Karen Pence, are normă parțială de predare într-o școală creștină, unde elevii și personalul didactic trebuie să respecte normele creștine tradiționale în materie de doctrină și conduită, inclusiv cea sexuală.
Cerințele acestea nu sunt o excepție în rândul școlilor creștine (iar școlile altor culte au restricții similare), dar au fost privite drept un bigotism de cea mai joasă speță, care merită să fie cenzurat și pedepsit. Ba John King de la CNN chiar a insinuat că predarea la această școală ar trebui să însemne anularea asigurării de stat pentru Pence.
Ca o chestiune de practică pastorală, este aproape cert că școala se concentrează mai mult pe imoralitatea sexuală și pe adulter, decât pe denunțarea sodomiei. Dar mediile de informare au obsesia acelor aspecte ale eticii sexuale creștine care pot fi puse în legătură cu identitatea și acțiunile LGBT.
Washington Post, de exemplu, afirmă, fără nicio tresărire că Pence a fost angajată de „o școală creștină anti-LGBT” care „caută să excludă elevii și profesorii homosexuali și transsexuali” (vezi aici); în treacăt fie spus, e de remarcat cum ideologia LGBT îi sexualizează pe copii și îi definește prin sentimentul sexualității lor încă în formare – dar creștinii tradiționali nu așa privesc aceste chestiuni.
Perspective creștine asupra moralității sexuale
Perspectiva creștină face distincție între, pe de o parte, atracția între persoane de același sex sau disforia sexuală ca stări psihologice ale individului, și, pe de altă parte, comportament, identitate și ideologie. Ca urmare, posibilitatea atracției între persoane de același sex este recunoscută, dar e considerată o tentație căreia trebuie să i se reziste, nu o identitate care să fie adoptată. Disforia de gen, la fel ca alte tipuri de disforie, este văzută ca o suferință care trebuie tratată cu compasiune și în acord cu realitatea biologică, mai degrabă decât ca un adevăr metafizic conform căruia trupul fizic trebuie remodelat.
Această separare între dorință, act și identitate nu necesită respingerea identităților sau a acțiunilor LGBT, exact la fel cum desființarea diferențelor de tratament legal nu înseamnă neapărat că e obligatorie aprobarea celor care se identifică drept LGBT. Aici nu vorbim despre argumente morale, ci numai despre cadrul conceptual în care se construiesc argumentele morale creștine.
Chiar și dacă ar considera cineva că ar fi greșite, aceste distincții elementare între dorință, acțiune și identitate sunt conceptual simple. Ele au fost explicate de conservatori creștini ca David French precum și de oameni care se identifică drept LGBT, cum ar fi Chad Felix Greene, coleg contributor la The Federalist. Și atunci, de ce sunt atât de surprinzătoare (chiar de neînțeles) pentru mulți, în ziua de azi?
Orbirea aceasta rezultă din felul în care cultura în care trăim ne învață să ne identificăm cu dorințele noastre și să considerăm satisfacerea lor drept cel mai mare bine cu putință, alături de crearea autonomă a sinelui. Separația dintre identitate și dorință nu are niciun sens în cadrul acestei perspective, pentru care a-i spune cuiva să nu dea curs dorințelor sale sexuale echivalează cu a respinge însăși esența persoanei respective.
De aceea s-a declanșat un asemenea răspuns feroce la faptul că o școală creștină impune normele creștine tradiționale de moralitate sexuală. Interzicerea identităților, acțiunilor și ideologiilor LGBT este văzută fie ca interzicere a unei întregi clase de persoane, fie ca obligare a acestor persoane să-și nege sinele esențial. Perspectiva aceasta este protejată de critici atât grație mentalității culturale predominante, cât și obligației de a fi „un aliat”, care exclude din start interogarea afirmațiilor celor care se identifică drept LGBT. Filosofia creștină a sexului, genului și moralității sexuale este acum străină cultural, și, deseori, până și încercarea de a o considera o posibilitate este văzută ca un act de oprimare.
Legi penale moderne pentru cei care cârtesc
De aceea încearcă stânga să instituie o versiune americană modernă a legislației penale de care s-a folosit Anglia pentru a-i oprima pe catolicii irlandezi și pe alți disidenți. Marele gânditor Edmund Burke nota că, în vremea lui, „Dacă un om este mulțumit cu condiția de sclav, poate fi papistaș cu deplină impunitate … dar trebuie să se considere un proscris față de Constituția Britanică.”
Libertatea religioasă era teoretic permisă, dar cei care și-o exercitau în moduri neconforme constatau că li se restrâng celelalte libertăți. Ca să-l cităm pe Burke, conștiința individului era făcută să fie „o capcană în care să-i fie prinsă libertatea”.
Aceasta este strategia pe care o dezvoltă astăzi mare parte a stângii împotriva multor creștini tradiționaliști. Primul Amendament ne protejează (deocamdată) dreptul de a crede ce vrem noi, la noi acasă și în bisericile noastre, dar vom fi penalizați pentru credințele noastre în profesia pe care o practicăm, în piața publică și în aparatul guvernamental. Oroarea pe care o arată mulți de la stânga când află că creștinilor li se îngăduie în continuare să-și administreze propriile școli cu norme de comportament inspirate din învățătura creștină tradițională – și că soția unui important înalt demnitar lucrează într-o asemenea școală! – este doar cel mai recent exemplu al acestei campanii.
Lista atacurilor la adresa libertății religioase a devenit ceva familiar. Candidați catolici nominalizați pentru poziții în magistratura federală sunt supuși interogării în tir încrucișat pentru simplul fapt de a face parte din organizația religioasă Knights of Columbus. Administrația Obama avea o fixație pe a le obliga pe călugărițe să finanțeze și să faciliteze distribuirea mijloacelor contraceptive, cauză pe care statele dominate de Partidul Democrat au preluat-o după alegerea lui Trump. Altă obsesie este pedepsirea creștinilor care refuză, în mod previzibil, să participe la celebrarea nunților între persoane de același sex sau la evenimentele dedicate „tranziției de gen”.
Deși susține că vrea egalitate, stânga a început în mod deliberat să instituie un sistem care îi va reduce pe creștinii tradiționaliști și pe alți credincioși care refuză doctrina stângistă oficială la statutul unor „cetățeni de rang inferior”. Observați felul în care, în conflictele dintre libertatea religioasă și revoluția sexuală, stângiștii caută nu să le ofere acomodare și toleranță nonconformiștilor relgioși, ci să le desființeze legitimitatea și să-i pedepsească.
Pedepsirea creștinilor tradiționaliști pentru că Îl ascultă pe Dumnezeu
Stângiștii nu lasă loc de dubiu în privința scopurilor pe care le urmăresc pentru creștinii tradiționaliști. Ei ne consideră bigoți, iar bigoților nu trebuie să li se dea voie să administreze școli, să lucreze în aparatul guvernamental sau să dețină slujbe bune. Dacă refuzăm să ne dezicem și nu vrem să îngenunchem în fața revoluției sexuale, ei vor să ne închidă școlile, spitalele și așezămintele caritabile, să ne împingă afară din profesiunile noastre, să ne închidă firmele și să obțină concedierea noastră din toate posturile pe care ei le socotesc prea sus pentru statutul nostru social. Deși sunt dispuși să folosească mijloace private și presiunea socială, țelul lor suprem este un regim juridic care să ne trateze aproape la fel cum i-au tratat englezii pe catolicii irlandezi.
Partidul Democrat, în special baza lui activistă, arde de nerăbdare „să-i pedepsească pe cei răi”. Am remarcat și noi, ceea ce ajută la a explica alegerea Președintelui Trump. În alegerile primare interne din Partidul Republican, Trump a avut dificultăți în fața votanților care merg la biserică, dar în turul final al alegerilor generale și-a spălat păcatele (mai ales cu grupul albilor din cultul evanghelic). Site-ul satiric creștin The Babylon Bee a nimerit-o fix la țintă cu un recent articol intitulat „Creștinii votează pur și simplu pentru orice partid e mai puțin probabil să le declare într-o zi credința ilegală”.
Poate că nu se va ajunge chiar până acolo, dar stânga e hotărâtă să facă din calitatea de creștin tradiționalist o situație dificilă și incapacitantă în multe feluri. De fapt, dacă își impun voința, guvernul va asigura protecție și beneficii doar pentru cei dispuși să-și subordoneze libertatea religioasă, libertatea de exprimare și libertate de asociere noțiunilor stângii ideologice privind ce anume este admisibil și ce nu.
Drept răspuns ar trebui să invocăm, ca Apostolul Pavel, drepturile noastre conform legii. Apostolul Pavel a făcut apel la împărat; noi ar trebui să facem apel la guvern să ne protejeze drepturile așa cum sunt acestea garantate de Constituție. Dar drepturile constituționale nu vor ține piept la nesfârșit unei culturi care pare să le vadă ca pe niște obstacole în calea răsfățului de sine și ca pe niște scuturi ale bigotismului. O cultură care consideră dorința sexuală drept esența unei persoane nu va tolera ca rival punctul de vedere creștin, ci îl va stigmatiza și pedepsi.
Trebuie să ne pregătim pentru un viitor în care accesul la multe profesii și poziții importante va depinde de acceptarea ideologiei LGBT și în care noncoformiștii vor fi ținte ale hărțuielii și atacurilor demolatoare. De exemplu, în ciuda faptului că au pierdut procesul la Curtea Supremă de Justiție, autoritățile din statul Colorado continuă să-l aibă în vizor pe brutarul creștin Jack Phillips și să încurajeze hărțuirea lui. Statul Washington a atacat nu doar afacerea florăresei Barronelle Stutzman când aceasta a refuzat să contribuie la celebrarea unei nunți între persoane de același sex, dar a atacat-o și pe florăreasă personal.
Nu avem nicio șansă. Cei care ne pedepsesc vor fi mereu nemulțumiți, indiferent cât de mulți creștini și cât de multe instituții și afaceri ale creștinilor vor distruge. Identitățile ce se construiesc în jurul poftelor sunt inerent nesatisfăcute, iar reducerea la tăcere a celor care cârtesc nu va putea schimba acest lucru.
Socrate ne-a învățat că nu merită să devii nedrept și tiranic, nici măcar pentru cea mai măreață răsplată lumească. Dar pentru un tort sau un aranjament floral?! Aceasta nu a fost decât o ironie tristă.
Nathanael Blake este Contributor Senior la The Federalist. Deține un doctorat în teorie politică și trăiește în Missouri.
Reacționarii 
Apăi bag sama că tătă ideologhia dân occident să-nvârťe roată după găoaza ďe cur.
ApreciazăApreciază