Retragerea platformelor online pentru comentatorii conservatori este un atac la proprietatea privată

de John Howting

Un amic tocmai ce mi-a trimis un articol privind „retragerea platformei” în cazul internautului provocator de dreapta, Milo Yiannopoulos, care, potrivit articolului respectiv, ar avea acum datorii de 2 milioane de dolari ca urmare a evacuării sale de pe diverse platforme online. Evident că, nemaiavând acces la Twitter, Patreon, GoFundMe șamd, Yiannopoulos nu se mai putea promova suficient sau strânge bani. De când nu mai are acces la o prezență online de tip masiv, sponsorii lui cei mai afluenți par să-și fi pierdut entuziasmul.

Amicul meu a postat și o întrebare: „Cum își pot proteja gânditorii disidenți sursele de venit în această eră a retragerii platformelor digitale?”
Aș ezita să-l desemnez pe Yiannopoulos ca pe unul dintre „gânditorii disidenți”. Când aud acest termen, mintea mea se duce mai degrabă către un Alexandr Soljenițîn, slăbit, scrijelind ceea ce avea să devină prima sa carte pe un sul de hârtie igienică, în gulagul sovietic. Nu Milo Snuffaluffagus. El e cu îngăduință un disident, și mai deloc gânditor. Și totuși, întrebarea e una importantă.

„Nu-i niciun dubiu: China tot încearcă să suprime internetul. Să vedeți ce-o să le meargă!”, spunea fostul președinte Bill Clinton într-un discurs din 2000. „E ca și cum ai încerca să prinzi jeleul de perete bătându-l în cuie.” Am citat acest comentariu cu jeleul de nenumărate ori. Ani de-a rândul, am crezut că nimeni nu poate controla internetul pentru că internetul e prea abstract pentru a putea fi controlat. Guvernul ar fi putut demola o statuie, ar fi putut detona o clădire sau expropria terenuri în numele utilității publice, ba chiar putea împușca un soldat inamic. Dar internetul era intangibil, și le era accesibil tuturor.

Apoi am început să observ că o serie de comentatori cu înclinații conservatoare încep să fie suspendați sau interziși în platformele de social media – de unde și expresia: „retragerea platformelor”. În luna noiembrie, Twitter i-a dat interdicție lui Jesse Kelley, realizator de emisiuni radio și veteran, imediat după ce acesta scrisese un articol conținând critici la adresa cenzurii în social media. Nu se mai poate vorbi contra retragerii platformelor fără a-ți fi retrasă platforma? Articolul lui Kelley era centrat pe un personaj provocator, Alex Jones, care a fost interzis pe mai multe rețele majore, ce au acționat, se pare, la unison. Jones sugerează insistent că interdicția i-ar fi generat mai mult trafic pentru site-ul propriu, dar, potrivit relatărilor din New York Times, săptămânile care s-au scurs după interzicerea lui Jones i-au redus media accesărilor cu aproape o jumătate.

Traficul e însăși viața pentru un provocator al internetului. Firmele private au interes să-și vadă anunțurile în acele clipuri care ajung virale. Traficul este ceea ce atrage micile donații în dolari, precum și venituri de pe urma produselor vândute în online. Mulți dintre activiști și dintre realizatorii de podcasturi își adună banii prin platforme de finanțare, de tip Patreon – care, de asemenea, a interzis mai multe personalități cu vederi de dreapta. În decembrie, Patreon l-a alungat pe comentatorul antifeminist Carl Benjamin, cunoscut în general ca „Sargon of Akkad”, pentru că acesta ar fi atentat la regulile platformei în ce privește discursul urii. Retragerea platformei a provocat furia a doi comentatori sociali din online, Jordan Peterson și Dave Rubin, provocându-i să ia inițiativa construirii unei platforme alternative, „impermeabilă la vreo cenzură arbitrară”.

Retragerea unei platforme se poate petrece foarte rapid. Nu există dubiu asupra eficienței sale: este extrem de eficace și probabil că va deveni și mai și, pe măsură ce noi înșine devenim mai dependenți de serviciile online. Deja ne aflăm în lumea unde comunicațiile și tranzacțiile au loc în mediul digital; ne îndreptăm spre viitorul unde proprietatea este din ce în ce mai digitalizată și mai abstractă. Cum spunea personajul lui Justin Timberlake din filmul Rețeaua de socializare: „Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online”. Cu toate acestea, orice companie din online – și nu doar cele din social media – poate închide sau suspenda un cont, așa, cât ai bate din palme. De exemplu, după ce a scris la adresa islamului o serie de comentarii considerate inacceptabile, activista Laura Loomer a primit interdicții din partea firmelor Uber și Lyft.

Evident: internetul poate fi controlat. Și, în secolul 21, acea puterea de a controla înseamnă puterea de a-i face oricui viața un haos absolut. Deci, ce s-a întâmplat? Cum reușesc cei puternici să controleze internetul? Cum a ajuns tot jeleul ăsta să fie prins în cuie de perete?

Cheia e în tocmai acel citat din Rețeaua de socializare: „Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online”. Prin fiecare tranziție, societatea a devenit mai concentrată, mai controlată. Economia de tip agrar era descentralizată, greu de controlat. Internetul e centralizat și ușor de controlat.

Ceea ce ridică o altă întrebare din aceeași categorie: se poate cumva ca Richard Weaver să fi avut ideea corectă despre proprietate? În a sa Ideile au consecințe, Weaver, intelectual conservator de la mijlocul secolului 20, observa cum, în America, proprietatea privată a reprezentat salvarea multor gânditori disidenți. Mereu, unul sau altul dintre aceștia se putea retrage să vâneze pe terenul propriu, își putea construi o casă, își putea întemeia o familie – activități care erau ținute la distanță față de stat. Pentru Weaver, proprietatea însemna teren, iar proprietatea privată era sacrosanctă. Astăzi, proprietatea personală s-ar putea să-nsemne internetul – și nimic nu e personal, al tău, pe internet. Nu tu ești cel care deține.

În trecut, proprietatea însemna pentru noi ceva concret, ceva apropiat deținătorului, greu de sustras. Astăzi, concepem proprietatea ca pe ceva abstract, îndepărtat de cel care o deține, ușor de sustras. Cum am văzut, acest fapt nu-i mai acordă loc de refugiu gânditorului disident modern.
Weaver a întrevăzut amenințarea de pe urma abstractizării continue a proprietății:

Iată că proprietatea abstractă asupra acțiunilor și obligațiunilor, deținerea definită legal asupra unor afaceri nevăzute, distruge în fapt legătura dintre om și substanța dreptului, legătură în absența căreia dreptul metafizic devine lipsit de sens. Proprietatea astfel definită devine ficțiune, utilă exploatării, și face imposibilă sanctitatea muncii. Proprietatea pe care o apărăm ca pe o ancoră își menține identitatea doar în mâna persoanei.

„Capitalismul financiar” poate părea un subiect exterior, dar Weaver considera acțiunile și obligațiunile a fi problematice, din aceleași motive pentru care și domiciliile noastre digitale au devenit problematice. Pe măsură ce proprietatea devine mai abstractă, ea se îndepărtează tot mai mult de cel ce o deține. Tehnocrații se interpun între cele două și-și impun controlul. Structura corporativă, din ce în ce mai birocratizată, începe să reproducă structura statului, și chiar amenință că se va contopi cu statul. Astăzi, companiile digitale sunt cele care apasă pe buton și ne confiscă proprietatea digitală. Dar dacă un tehnocrat de pe Twitter poate apăsa acel buton, desigur că va putea s-o facă și un tehnocrat al guvernului.

Pe măsură ce trecem la o astfel de economie managerială, care ar fi soluția? Așa cum întreba în primă fază amicul meu: „Cum își pot proteja gânditorii disidenți sursele de venit în această eră a retragerii platformelor digitale?”

Weaver și-a precizat propria lui soluție: „deținerea distributivă de mici proprietăți”. Așa cum explica în Ideile au consecințe:

Ele se prezintă ca ferme independente, ca afaceri locale, ca domicilii deținute de cei care le ocupă, unde răspunderea individuală dă însemnătate prerogativelor asupra proprietății. Asemenea deținere furnizează un câmp decizional, cel care ne permite să fim persoane întregi…

Weaver simțea o anumită afecțiune pentru magazinele locale, deținute în familie, dar mereu susținuse că scheletul unei economii ar trebui să fie agricultura. Mulți conservatori autoproclamați apără economia noastră modernă, axată pe acțiuni, obligațiuni, internet, mass-media digitale – toate piețe libere. Dar, dacă ne temem că-n orice moment ni s-ar putea confisca proprietatea digitală, sunt aceste piețe cu adevărat libere? Nu ar avea mai mult sens să deținem proprietăți private reale?

Pot gânditorii disidenți să-și contruiască propria lor lume digitală? Unii conservatori au creat alternative la Youtube, Twitter, mai nou Patreon. Faptul e important, expunând mai mulți oameni la idei nepopulare, dar asemenea alternative nu pot schimba realitatea: economia noastră devine mai abstractă, deci mai ușor de controlat. Adevărul ar putea fi că există o alternativă conservatoare la internet; se numește „pământ”. Concluzia aceasta nu-i în mod necesar fericită. Eu însumi nu sunt un agrarian din naștere. Nu dețin pământ, nici nu-mi doresc. Scriu ce scriu de pe laptop și de pe iPhone. Îmi puteți da follow pe Twitter la @howtingmi. Dacă nu-mi găsiți ușor contul, posibil că mi-a fost retrasă platforma.

Ceea ce ni s-ar putea întâmpla mai multora dintre noi înainte ca toată povestea să se fi terminat.

Traducere după articolul “Conservative De-Platforming is an Attack on Private Property” publicat pe site-ul The American Conservative

Sursă foto: Mashable.com