de Rod Dreher
V-am mai adus aici la cunoștință, din când în când, comentarii auzite de la diverse persoane, cititori de-ai mei sau alții, care și-au trăit o parte din viață sub comunism și care acum observă cum aspectele centrale ale vieții lor sub comunism încep să se desfășoare în Occident. Azi dimineață, la o conferință a Universității Notre Dame, am întâlnit un profesor care a emigrat aici, cândva în tinerețe, dintr-o țară a lagărului socialist. I-am vorbit despre acest fenomen, și l-am întrebat apoi dacă vede vreo legătură cu propria-i experiență.
„Ba bine că nu”, mi-a răspuns. Mi-a explicat mai departe că ideologizarea în defilare a vieții zilnice de aici îi este extrem de familiară, din prisma trecutului său sub comunism. Nu mi-a dat acordul să-l pot cita, așa că nu voi intra în detalii cu privire la toate aspectele abordate. Pot spune, însă, că priveau obstinația activiștilor ideologici în distrugerea acelor oameni care li se opun – distrugere profesională, distrugere sub aspect personal.
Numai ce vorbisem cu el, și mi-am verificat contul de Twitter, unde aveam să găsesc acest denunț:
O femeie albă sună să reclame la poliție cum a parcat un negru.
Oameni din Portland, v-o prezint pe Rasista de Serviciu.
Cu răspunsul:
1. De fapt, femeia sună la Adminstrația Străzilor (nu „la poliție”), fiindcă o mașină obstrucționează trecerea de pietoni.
2. Se-ntâmplă că mașina le aparține unor negri (ceva ce femeia n-avea de unde să știe)
3. Scribii de la ziar îi dau înainte cu subiectul „rasism”, fără nicio bază reală
4. Genialii imbecili de pe Twitter au acum treabă să identifice femeia și să-i distrugă întreaga viață
Mai multe amănunte despre această „Dușmană a Poporului” puteți citi în articolul original din Portland Mercury. Iată primele paragrafe ale acestui text:
Rashsaan Muhammad și Mattie Khan așteptau să le sosească mâncarea la restaurantul Little Big Burger de pe Bulevardul North Mississippi, când au observat o femeie care se poziționase peste drum de ei, aceasta având privirea fixată pe automobilul celor doi afro-americani.
„Ni se părea că-i ceva ciudat la ea, dar nu ne-am alarmat din cauza asta” – ne-a declarat Muhammad prin telefon. Însă, odată ce și-au ridicat mâncarea și au început să se îndrepte înapoi la mașină, cei doi au început să observe că tocmai ce se petrecuse ceva. Muhammad povestește că femeia vorbea la telefon cât timp ei se apropiau de mașină. Khan ar fi auzit-o pe femeie cum descrie vehicolul și citește cu voce tare numerele de pe plăcuța de înmatriculare.
Potrivit lui Muhammad: „Am zis să-ncep o conversație cu ea, s-o-ntreb pe cine sună și pentru ce problemă. Era totuși clar că sunase la poliție.” (Deși nu este la fel de clar că ar fi știut de cei doi că sunt negri la momentul în care formase numărul.)
În realitate, după cum a recunoscut și ziarul într-o erată ulterioară, femeia, care-i albă, nu sunase poliția, ci Administrația Străzilor din Portland. În plus, e imposibil ca femeia, numită „Rasista de Serviciu”, să fi știut în avans rasa celui care deținea acea mașină parcată ilegal pe trecerea de pietoni, fără a avea vreun ocupant.
Muhammad și Khan au filmat-o pe femeia respectivă cum vorbea la telefon cu autoritățile, apoi au pus filmul pe internet. Portland Mercury a dat amploare acestui gest, prezentând-o pe femeia respectivă (niciodată căutată pentru a-și exprima și ea un punct de vedere) ca pe unul dintre Dușmanii Rasiști ai Poporului.
Avem aici un exemplu al mentalității totalitare. Ca urmare a unui demers la care a participat și Portland Mercury, chipul bietei femei este vizibil peste tot în Portland, și pe tot internetul, fiindu-ne prezentat drept chipul rasistului hărțuitor de negri – femeia nefiind nici pe departe așa ceva.
De ce sunt mass-media detestabile în ochii oamenilor? Uite aici unul dintre motive. Să avem în vedere că acest gen de faptă nu mai e doar acel nivel ordinar definit ca „iată cum minte presa liberală”. S-a trecut granița de la acest precedent, am intrat în mentalitatea totalitară. Faptele sunt irelevante pentru Portland Mercury. Tot ce mai contează e ca acest Dușman al Poporului să fie identificat pentru crime ideologice, trebuie ca viața să-i fie distrusă.
După cum subliniază Jesse Singal (el însuși un jurnalist), ziarul respectiv nu-i chiar la prima abatere.
Voi sublinia la rândul meu că am avut eu însumi conversații cu mai mulți profesori universitari, prezenți alături de mine la o conferință, toți fiind angajați ai unor colegii care sunt, măcar cu numele, creștine; toți confirmându-mi pe șleau că au temeri serioase pentru viitorul lor și al altor colegi creștini sub cultura Luptei pentru Justiția Socială, cultură pe care școlile respective sunt pe cale s-o adopte la nivel instituțional. Unul dintre acei profesori mi-a declarat că atât el, cât și colegii lui, se tem că abordarea teoretică, în discuțiile profesor-studenți, a unor subiecte precum homosexualitatea, transgenderismul, sau ideologia de gen, devine imposibilă dacă nu vizează exprimarea sprijinului entuziast pentru fiecare dintre acestea. Însăși aplicarea unei grile critice în analiza fenomenului LGBT, la fel ca pentru analiza religiei sau a oricărui alt subiect, îi poate permite unui student să se declare ofensat, ceea ce, în climatul prezent, poate duce la concedierea profesorului respectiv.
Subiectul nu-i unul pur teoretic pentru acești profesori. Unii dintre ei mi-au dat exemple reale. Doi membri ai catedrelor de umanioare, dar în colegii diferite (repet: ambele fiind colegii creștine) mi-au relatat nu mai departe de ieri seară cum își sfătuiesc studenții cei mai răsăriți să nu urmeze căi profesionale în academie, dat fiind că universitățile au ajuns un mediu mult, mult prea toxic. Unul dintre acești interlocutori mi-a declarat: „Le zic să-și dea doctoratul și apoi să meargă să predea în școli creștine de tip clasic.”
Îi rog pe filantropii conservatori (și) creștini să aibă în vedere acest lucru: dacă susțineți perpetuarea canonului occidental, atunci finanțați școlile creștine de tip clasic, finanțați-le fără reținere. Poate vă închipuiați că acel colegiu unde ați absolvit ținea piept pe acest front – dar e posibil să vă-nchipuiți greșit. Din ce mi s-a povestit, reiese că în multe din aceste locuri totalitarismul ideologic operează cu aceleași efecte pe care le-a avut sub comunism.
Profesorul refugiat aici din calea comunismului mi-a spus azi-dimineață:
„Nazismul a idolatrizat rasa. Comunismul a idolatrizat poporul muncitor, în înțelesul dat acestui termen de Marx. Eu m-am refugiat în această țară pentru că era o țară liberală, pentru că-i primea pe cei ca mine cu brațele deschise. Însă iată, treburile se schimbă. N-aș putea preciza care-i idolul liberalismului, dar ceva major este pe cale să se întâmple.”
Impresia mea e că liberalismul este pe cale să idolatrizeze Victima – pe cel definit ca Victimă dintr-o perspectivă progresistă. De câte ori dau cu ochii de cineva care-și manifestă susținerea pentru un atac josnic asupra unui terț, fie că-i Brett Kavanaugh sau „Rasista de Serviciu” (care-i albă) sub pretextul că „luptăm cu privilegiul”, mă și gândesc: iată, aici și așa se naște totalitarismul. Adevărul și dreptatea nu mai depind de fapte, nici de logică, ci de relațiile de putere, oricât de masacrată ar fi și definiția acestora. Este doar o viziune despre „cine va bate pe cine”, în orice aspect al ei.
Traducere după Totalitarianism in our Time – The American Conservative
Reacționarii 