Uniunea Europeană, moștenirea culturală, trendul principal și democrația

de Ryszard Legutko

Versiunile mai vechi ale integrării europene au fost opera unor politicieni care aveau viu și dureros în memorie războiul, cu toate atrocităţile lui. Aceşti politicieni erau modelaţi de experienţa negativă a războiului, care a scos la iveală adâncimi nebănuite ale vicierii naturii umane şi exploziei necontrolate de iraționalitate politică; în plus, se identificau profund cu ceea ce era mai valoros în cultura și civilizația occidentală, în primul rând cu moştenirea lor creştină şi clasică. Este greu să mai găseşti astăzi figuri ale lumii publice cu un asemenea profil intelectual şi spiritual. Când îi comparăm pe fondatori cu politicienii contemporani, comunitari sau naționali, realizăm că primii aparţin unei lumi demult dispărute, greu de identificat în tipul spiritual care predomină astăzi.

Experienţa războiului, care a născut ideea apropierii europene, a încetat treptat să mai aibă vreo influenţă. Războiul mondial înseamnă, pentru majoritatea europenilor de azi, o etapă încheiată istoric, atât ca povești concrete de viață ale unor oameni, cât și pentru că e considerat ca aparţinând unei lumi trecute care nu mai are vreo legătură cu contemporaneitatea.

În schimb, Revoluţia anilor ‘68 este o experienţă vie nu doar în mintea celor mai în vârstă, care îşi amintesc cu plăcere tinereţea lor contestatară, ci şi în mitologia socială, fiind receptată şi retrăită cu pasiune de generaţiile mai tinere. Cultura de masă, adusă în circuitul global de mişcarea contra-culturală, domină conştiinţa a milioane de oameni din întreaga lume, tineri şi bătrâni, păstrându-şi legătura cu vechile idei contestatare.

Până la urmă, a sosit și momentul în care integrarea europeană a ajuns în mâinile generaţiei ’68.

Diferenţa între părinţii fondatori ai ideii europene şi succesorii lor este uriaşă. Cei dintâi, asemenea gânditorilor ce i-au precedat, de la Grotius până la Kant, căutau pacea. Succesorii care le-au preluat opera au creat la Maastricht Uniunea şi o guvernează până astăzi, fără a mai vorbi despre pace şi fără a mai invoca patrimoniul cultural European și moștenirea creștină, tinzând însă spre construirea unui superstat federativ, spre crearea unui demos european şi plăsmuirea unui nou om european. Sunt extrem de siguri pe ei, aroganţi, fără vreun respect deosebit faţă de moştenirea europeană, pe care nu o cunosc şi nici nu au de gând să o cunoască. Sunt mai degrabă birocraţi şi aparatcici decât vizionari sau bărbaţi de stat. Nu s-au format în spiritul culturii europene, despre care nu au decât cunoştinţe limitate, şi nici nu nutresc faţă de ea sentimente prea calde.

Cunoașterea lor se limitează la câteva deziderate, cuvinte șablon şi prejudecăţi ideologice, pe care nu au niciun chef să le revizuiască; de altfel, oricum nu dispun de instrumentele intelectuale necesare pentru a face o astfel de revizuire.

Uniunea Europeană actuală reflectă ordinea şi spiritul democraţiei liberale în cea mai degenerată versiune a sa. Dacă cea mai solidă componentă a democraţiei o reprezentau alegerile şi posibilitatea de a schimba echipa ce guvernează şi programul ei de guvernare, Uniunea Europeană a făcut totul pentru a reduce la maximum această posibilitate. Nu există niciun fel de mecanisme clare de schimbare a puterii, nici soluţii care să facă posibilă o influenţă a alegătorilor asupra direcţiei de guvernare comunitară. Parlamentul nu desemnează echipa care guvernează şi nici nu posedă o prea mare putere, fiind, probabil, singura instituţie parlamentară din lume – dacă nu luăm în calcul statele comuniste şi unele regimuri autoritare – în care nu există opoziţie. Indiferent cine câştigă alegerile, deciziile de bază sunt luate, de mulţi ani, în Parlamentul European de aceeaşi structură partinică şi este realizată aceeaşi politică. Guvernul European – sau, mai bine zis, ceva ce este echivalentul ideii de guvern, adică Comisia Europeană – nu se naşte în urma votului electorilor, ci este independent de acesta. Funcţiile principale în Uniunea Europeană le îndeplinesc oameni care nu sunt aleşi prin vot universal, iar alegătorii nu au nicio posibilitate de a-i revoca.

Răspunsul la întrebarea în ce fel în vremuri de retorică democratică insistentă şi atotprezentă ar putea să se nască o instituţie aproape complet nedemocratică este, în pofida aparenţelor, destul de simplu, dacă ne amintim observaţiile făcute până acum. Sistemul de funcționare a Uniunii Europene nu s-a născut în mod conştient ca sistem antidemocratic sau având ca scop slăbirea democraţiei, ci dimpotrivă, ca proiect hiper-democratic sau hiper-liberal-democratic. Cel mai târziu începând din perioada Maastricht, se află în mâinile aşa-numitului mainstream (trendul principal) politic de astăzi, adică al partidelor, mediilor sau grupurilor birocratice care, indiferent dacă sunt mai aproape de creştin-democraţi, liberali, ecologişti sau social-democraţi, se consideră democrat-liberali model, gata de a face democrat-liberală întreaga Europă, ba chiar întreaga lume.

Politicienii europeni nu văd, prin urmare, nicio problemă în faptul că, pe de o parte, elogiază democraţia-liberală, iar pe de alta nu tolerează nicio abatere de la trendul principal (mainstream). Considerându-se întruchiparea supremă şi garantul principal al ordinii democrat-liberale, pentru ei e de netăgăduit că toţi cei care gândesc altfel şi le-ar putea submina puterea trebuie să fie niște duşmani ai acestei ordini, iar lupta cu ei este doar o legitimă apărare.

La fel de evident le apare și faptul că Parlamentul European, condus dintotdeauna (și probabil și în viitorul apropiat) de acelaşi cartel de partide, este o formă politică perfectă, preferabilă unui parlament naţional în care de obicei mai există și opoziţie – uneori din afara trendului principal – și care are şanse să câştige majoritatea la următoarele alegeri, să preia guvernarea şi să schimbe mai mult sau mai puţin orientarea politicii. În Uniunea Europeană, o schimbare a politicii este privită acești politicieni din mainstream ca o catastrofă inimaginabilă.

Pentru politicienii europeni faptul incontestabil că politica comunitară e dirijată de oameni care nu au un mandat dat de electorat nu prezintă vreo problemă, deoarece acești oameni au fost aleşi şi unşi de o elită, de elita curentului principal. În acest fel, politicienii europeni cad victime automistificării, la fel cum au alunecat toate grupările care au crezut că propriul comportament se identifică cu concepţiile lor politice și le reprezintă. Ei sunt motivați de credința că reprezintă un regim care, aşa cum se consideră de regulă, respectă diversitatea, alegerile fiecăruia şi pluralismul, ceea ce îi face să fie convinşi că guvernarea lor, deşi exercitată de mereu aceeaşi majoritate şi având o legătură mai degrabă laxă cu preferințele alegătorilor, e o guvernare care respectă diversitatea, alegerile şi pluralismul.

Și atunci – gândesc ei – ce rost ar avea să supunem riscului ceea ce este bine? Ce rost are să pui prea multă bază pe decizia alegătorilor? Referendumul – o veche soluţie a democraţiei directe tradiţionale, cu certe și serioase neajunsuri, dar uneori necesar – nu se bucură de respectul partidelor curentului principal. Forţarea Tratatului de la Lisabona fără referendum, iar apoi jocurile destul de perfide făcute cu referendumul irlandez sunt o ilustrare elocventă a acestui lucru.

Fragment din volumul The Demon in Democracy: Totalitarian Temptations in Free Societies

Ryszard Legutko este filosof, profesor la Universitatea din Cracovia, dizident anticomunist, editor al revistei samizdat Arka în timpul regimului comunist, precum și europarlamentar.

 

2 gânduri despre „Uniunea Europeană, moștenirea culturală, trendul principal și democrația

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s