Să ne așteptăm la escaladarea ostilității, pe măsură ce discursul public îi dezumanizează pe americanii religioși.
Acum două săptămâni, vârstnicul stareț al unei mănăstări creștin-ortodoxe din zona Pacificului de nord-vest a Statelor Unite a fost lovit în față în timp ce alimenta mașina la o benzinărie.
Se relatează că atacatorul, pe care starețul nu-l cunoștea (link aici), și-a ațintit privirea pe crucea de la gâtul acestuia și apoi l-a întrebat: „Cum e Trump?”
„Nu știu”, a răspuns cu blândețe călugărul, despre care se știe că nu e interesat de politică.
Moment în care, complet pe neașteptate, a fost lovit cu violență și trântit la pământ.
Cu extremismul politic în continuă creștere în Statele Unite, și în condițiile în care grupurile anarho-stângiste denunță Primul Amendament, care garantează libertatea de exprimare, ca fiind „o moștenire lăsată de supremația albă” (vezi aici), ne putem aștepta ca violența antireligioasă să continue să devină un fapt normal, pe măsură ce discursul public continuă să-i dezumanizeze pe creștinii tradiționali.
Normalizarea violenței stângiste se vede din modul în care CBS promovează gălăgios în mediul online o emisiune TV care, așa cum observă Rod Dreher, „în scopul de a-și promova propria agendă, raliindu-i pe potențialii spectatori ai episodului respectiv, afirmă și justifică atacarea cu violență fizică a unui american încă în viață care își enunță pașnic opinia” (vezi aici).
Dreher citează și modul în care profesoara Billie Murray de la Villanova University teoretizează toleranța politică față de violență din partea stângii, «contestând noțiunea binară violență/nonviolență» și susținând că «trebuie să ne imaginăm activismul ca fiind combativ» — aceasta, în contrapunct cu «activism tradițional nonviolent».
Recent, cei de la Middlebury College au contramandat un discurs pe care urma să-l susțină Ryszard Legutko, filozoful polonez și fostul activist al Mișcării Solidaritatea, declarând că nu pot să-i garanteze siguranța personală. Ironia face ca Legutko să studieze tocmai modul în care democrațiile liberale încep să devină regimuri „soft totalitare”. Și el a adoptat vederi catolic-conservatoare în privința căsătoriei și a sexului, ceea ce, nu-i greu de ghicit, probabil că a fost cel puțin în parte motivul care a generat pe Facebook vituperări împotriva plănuitei sale apariții în public și o declarație din partea studenților protestatari, care l-au catalogat drept homofob, misogin, rasist, sexist și „practic orice altceva poate fi un păcătos ideologic în ziua de azi”, conform relatării pe care însuși Legutko a făcut-o acestor evenimente (vezi aici).
Între timp, editorialistul Richard Cohen de la Washington Post a dat de înțeles că vicepreședintele Mike Pence ar trebui să-și dea demisia pentru că soția lui predă la o școală creștină conservatoare care se opune antropologiei sexuale seculare, ceea îl face inadmisibil din punctul de vedere al moralei sociale. În ultimii ani, lanțuri de restaurante și brutării aparținând unor creștini, precum și creștini cu funcții de conducere din firme de înaltă tehnologie (vezi aici), au căzut victime unor campanii de alungare cu forța din viața economică, un soi de execuție profesională într-o societate capitalistă.
La o scară mai redusă, în calitate de creștin-ortodox ca starețul menționat mai devreme, și eu am fost supus unui fel de tentativă de eradicare socială, în micul noștru orășel universitar. De exemplu, mă pregăteam să intru într-un mic restaurant, când un coleg progresist aflat deja dinăuntru a spus, cu voce tare, că toată lumea ar trebui să plece de acolo, fiindcă eu vin „să-i omor pe toți gay-ii și ereticii”. Ceea ce era o referire la identitatea mea religioasă și nu o reflectare a respectului personal pe care îl port colegilor care se identifică drept LGBTQIA.
Ostracizarea socială și profesională la care eu și familia mea am fost supuși într-o comunitate universitară de mici dimensiuni a fost amplificată de sentimentele anti-ruse din „rezistența anti-Trump”, legate de ura îndreptată împotriva creștinismului ortodox cu care e asociată Rusia. Ironia face ca acest lucru să se întâmple într-un loc unde odinioară era activ Ku Klux Klanul, care îi persecuta, printre alte grupuri minoritare, și pe creștinii ortodocși,.
Dezumanizarea de acest fel are rădăcini adânci. În filozofia revoluționară clasică a lui Karl Marx și Friedrich Engels, religia este o ideologie prin care „clasa conducătoare a căutat să păstreze și să legitimeze starea de fapt existentă și să-și aservească în propriul interes alte clase sociale”, observă istoricul James Thrower. Dar leninismul, remarcă tot el, a făcut din „combaterea activă a ideologiei religioase” un aspect crucial „al reușitei în lupta împotriva oprimării economice”.
După Al Doilea Război Mondial, „marxismul cultural” din Occident a căutat să „re-proiecteze pe bază de optimizare” revoluția marxistă, prin intermediul schimbării inspirate de teoreticianul italian Antonio Gramsci, care spunea, în influentele sale scrieri din închisoare, că „hegemonia proletariatului” trebuie să imite religia prin repetarea necontenită a mesajelor culturale și consacrarea propriei elite intelectuale în instituțiile cu influență. Acest „război de poziție” pentru instituirea condițiilor favorabile revoluției este mai bine cunoscut, de la intelectualii de după anii 1960, drept „lungul marș prin instituții”, analog „lungului marș” al lui Mao din perioada luptelor sale de gherilă.
Eforturile ideologice de acest gen au dat naștere nu doar unor gesturi de ostracizare socială, ci și unei culturi perfect pregătite pentru violență anticreștină din partea celor dezechilibrați mintal. În 2015, la Umpquaa Community College din Oregon, 10 oameni au fost uciși, într-o tragedie în care atacatorul înarmat cu o armă de foc i-a întrebat pe oameni dacă erau creștini, împușcându-i pe cei care spuneau că da (vezi aici).
Persecutarea violentă a creștinilor în Statele Unite ale anului 2019 pălește în comparație cu ce se petrece pe restul mapamondului, unde studiile au constatat că religia cea mai atacată din lume este creștinismul. Ucigătorul atac din Duminica Paștelui 2019 asupra bisericilor din Sri Lanka este doar cel mai recent astfel de incident, alăturându-se decapitărilor din Libia și asasinării creștinilor din Kenya și Nigeria, deseori de către islamiști extremiști. Sub regimul comunist sovietic, milioane de credincioși au fost omorâți, iar comunismul chinez continuă să persecute minoritățile religioase, inclusiv pe creștini (vezi aici).
În ciuda acestui climat global ostil, religiei i se acordă astăzi un loc absolut minor în politica diversității din America, încercându-se înlocuirea ei cu preocupări exclusive privind rasa și sexul, și considerându-se că creștinismul ar fi un factor de oprimare a acestor preocupări. În trecut, se considera că religia joacă rolul de factor al diversității, chiar și numai pentru a-i apăra pe evreii americani de antisemitism și pe musulmani de islamofobie. Niciodată pentru a-i proteja pe creștini de calomnie sau discriminare.
Multă din această animozitate primară are legătură cu politicile identității sexuale, care caută să schimbe din temelii normele familiei și să modeleze o nouă cultură străină de tradiții. Progresiștii spun că creștinismul a provocat sinucideri în rândul tinerilor LGBTQIA (vezi aici), fără a veni cu dovezi sau indicatori adecvați de control care să țină seama de efectul altor factori sociali și emoționali, ori de nuanțele culturale. Toate cazurile de acest fel sunt tragice. Orice persecuție la adresa unei ființe umane este necreștinească și dezgustătoare. Dar învinuirea simplistă a unui anume sistem de credință sau a unei culturi, nu face altceva decât să întoarcă ura pe dos.
Ceea ce se aplică și când vorbim despre dorința de a-i elimina pe credincioși pentru că ar fi obstacole „neștiințifice” în calea progresului. Acum câțiva ani, o dezbatere pe e-mail la facultatea din campusul unde predau eu l-a avut drept țintă a atacurilor pe Ben Carson, care fusese invitat, înainte de „era Trump”, să vorbească despre cariera lui de medic celebru. Carson este adventist de Ziua a Șaptea, care crede în creaționism, ceea ce a provocat apeluri la anularea invitației sau la boicotarea vizitei lui.
Istoria persecuției comuniste la adresa creștinilor tradiționaliști le oferă, însă, mijloace de inspirație celor care se confruntă cu „totalitarismul soft”, din punctul de vedere al modului în care credința a reușit să dăinuie în condițiile formei „dure” de totalitarism. Cartea Everyday Saints („Sfinții de zi cu zi”) a mitropolitului rus Tihonov (Șevnukov) povestește despre o mănăstire din Rusia care ajunsese să capete o proastă reputație:
Se spunea despre călugării de acolo că sunt cu toții niște trântori și niște bețivani. În timpul războiului civil [din Rusia], bolșevicii au ajuns în orășelul cel mai apropiat de mănăstire. Ei i-au adunat pe localnici în piața mare, după care i-au târât cu forța pe călugări afară din mănăstire, în șir unii după alții.
Comisarul bolșevic a răcnit spre oamenii adunați, arătând cu degetul spre bărbații în veșminte negre.
„Cetățeni! Târgoveți! Îi cunoașteți mai bine decât mine pe acești bețivani lacomi și trândavi! Acum puterea lor s-a sfârșit. Dar pentru ca voi să pricepeți mai bine cum au putut aceste haimanale să-i păcălească veacuri de-a rândul pe muncitori și pe țărani, noi le vom azvârli crucea și Scripturile pe jos, în țărână, în fața lor. Acum, în fața ochilor voștri, veți vedea cum fiecare dintre ei va călca în picioare aceste unelte ale înșelătoriei, cu care au înrobit poporul! Și apoi le vom da drumul să plece unde-or vede cu ochii!”
Gloata a izbucnit în urale. În timp ce lumea aclama, din rând a ieșit starețul mănăstirii, un bărbat vânjos, cu o față cărnoasă și un nas roșu ca de băutură. Și, întorcându-se spre semenii săi călugări, le-a spus: „Frații mei, e drept că am trăit ca niște porci, dar haideți măcar să murim ca niște creștini!”
Și nici măcar unul singur dintre călugări nu s-a mișcat din loc. În aceeași zi, capetele le-au fost retezate cu săbiile de bolșevici.
Traducere după The American Conservative – https://www.theamericanconservative.com/articles/what-christians-face-in-a-neo-marxist-world/
Reacționarii 