Mai multe libertăți nu înseamnă mai multă libertate

Contrar spiritului revoluționar-progresivist actual, mai multe “libertăți” nu înseamnă automat mai multă libertate în societate.

De ce? Pentru că raportul general libertăți – constrângeri este constant: mai multe libertăți pentru unii înseamnă mai multe obligații/constrângeri corelative pentru ceilalți.

Ceea ce va diferi nu va fi „cantitatea” de libertate, ci va fi modul diferit, nou, de așezare morală a drepturilor și obligațiilor, binele și răul care ghidează promovarea de noi libertăți și constrângeri; dar nu vom avea “mai multă” libertate doar prin inflația de libertăți civile – mai mult pentru unii va însemna mai puțin pentru alții.

Pe de altă parte, câtă vreme modelul așezării libertăților și constrângerilor e ghidat de o anume opțiune morală (clasică sau modernă, tradițională sau revoluționară, etc), trebuie remarcat că nu pot coexista două grile morale diferite: una, vrând nevrând, va tinde să o domine și să o elimine pe cealaltă. Nu pot coexista și nu pot fi acceptate și validate simultan și ca “bine” și  ca „rău” pentru același act uman. (“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” – Ev. Matei 6:24)

În momentul în care remodelezi așezarea sistemului prin introducerea de noi „libertăți” în virtutea unei noi morale, acest lucru va intra în mod inerent în tensiune cu vechea morală nu atât prin faptul că o ultragiază prin validarea sau acceptarea unor comportamente până atunci văzute ca greșite, ci mai ales prin faptul că aceasta nu se poate face decât silind-o să se conformeze și să se remodeleze ea însăși, adică impunându-i constrângeri.

Noile și vechile libertăți nu pot coexista, noile libertăți impun constrângeri incompatibile cu cele vechi – prin urmare una din viziuni va tinde să o domine pe cealaltă.

Nu poți introduce gay marriage fără redefinirea căsătoriei, ceea ce atrage în mod necesar și inerent obligații legate de libertatea de conștiință pe toate palierele (religioasă, exprimare, educarea copiilor).

Dacă, atunci când era la început, în postura de challenger, Revoluția Contra-Culturală căuta să pătrundă în cetate prin vehiculul relativismului moral („grilele morale diferite pot coexista”, „ne putem tolera reciproc”), în prezent, acolo unde a devenit dominantă prin intermediul schimbării legii și prezenței agresive în spațiul public, a preluat discursul „moralei obiective”: acum se afirmă caracterul obiectiv al moralei și necesitatea constrângerii celor ce nu i se supun, doar că noua majoritate morală e dictată ca fiind progresivistă, iar morala obiectivă căreia trebuie să ne supunem toți este noua „etică” a acelor „libertăți” impuse de ei.

Există, deci, și în noua viziune o morală obiectivă, dar creștinii și tradiționaliștii s-ar afla de partea greșită în chestiunile aflate în tensiune.

Ca să citez dintr-un editorial Lifesitenews, “activiștii LGBT nu mai ridiculizează valorile familiei. De fapt, si-au inversat complet retorica: acum pretind că tabăra lor ar fi cea care reprezintă „valorile familiei,” iar conservatorii sociali – mai precis, creștinii tradiționaliști – ar fi cei care constituie adevărata amenințare pentru aceste valori.  Creștinii, acuză adepții revoluției sexuale, sunt „homofobi,” „transfobi” și o amenințare activă pentru propriii lor copii dacă respectă valorile morale care au ținut civilizația occidentală închegată vreme de 2000 de ani. Cei care respectă valorile tradiționale sunt cei direct responsabili de sinuciderile gay și trans”.

Prin urmare, falsul discurs asupra toleranței față de marginali vorbește despre coexistență, dar de fapt are loc o înlocuire a setului de valori, deoarece „coexistența” clamată nu poate avea loc decât în termenii marginalilor.

„Libertăți” nu înseamnă libertate, libertatea apare atunci când cadrul normativ corespunde ethosului spațiului de referință și moralei naturale, tradiționale, acceptată firesc și universal (general) în interiorul comunității; când “libertatea” e cea care corespunde unui sistem creat teoretic, abstract, artificial și experimental, omul nu se va simți liber, pentru că nu poate internaliza noua grilă etică în mod firesc, ci forțat, cu sentimentul unei tensiuni lăuntrice, cu senzația de încordare și impunere/autoimpunere.

„Libertățile”, pentru a putea fi percepute ca libertate, trebuie să vină în continuarea culturii, în urmarea ei, nu în contra ei. E adevărat că avem o contra-cultură care erodează de câteva zeci de ani, dar încă lasă senzația de răspăr atunci când persoane teoretic flexibile se trezesc uneori în colimatorul ei, atunci când dau nas în nas cu vreuna din consecințele-i concrete.

Libertatea vine în urmarea așteptărilor reflexe și firești înrădăcinate în conduita naturală a omului, nu în contra lor; nici nu era nevoie ca aceste așteptări să fie impuse prin lege, legea doar lua act de ele; în schimb, în Noua Revoluție Culturală, legea vine să impună un model abstract, pur rațional, care forțează conștiința omului, îl pune într-o postură artificială.