Marxismul cultural – schița unui rezumat

Cu rădăcini în dialectica lui Hegel – capitolul „Stăpân şi sclav” din Fenomenologia Spiritului – marxismul încearcă să dea o soluţie problemei inegalităţii în termeni dialectici, prin tensiunea istorică denumită „luptă de clasă” (burghez şi proletar), ceea ce implică o relaţie ierarhică, o relaţie antagonică exploatator vs. exploatat şi o revoluţie chemată să răstoarne actuala formă a relaţiei. Se urmăreşte obţinerea egalităţii, dar rezolvarea este în fapt una inegalitară (compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă şi refacerea inversată a raportului stăpân/serv).

De la inegalitatea economică problema e trecută la nivelul superior, al inegalităţii generale. Totul în univers implică o structură ierarhică, adică inegalitară, aşa încât abolirea totală a inegalităţii nu poate avea loc decât anulând diferenţa prin nivelarea în haos (dez-ordine) a cosmosului (ordinii/ierarhiei). Doar în haos avem egalitate pură. În marxismul cultural, tiparul „luptei de clasă” este refăcut cu noi categorii ce se înscriu în rolurile asupritor/asuprit, soluţia oferită fiind aceeaşi: revoluţie şi răsturnarea ordinii.

Impunerea egalităţii abstracte (dizolvarea diferenţelor) declanşează contradicţiile şi dificultăţile egalitarismului: «a) putem identifica exact câte inegalităţi dorim să găsim; b) fiecare critică inegalitatea pe care o vrea; c) nu toate inegalităţile imputate chiar există; d) nu toate inegalităţile sunt inechităţi; e) nu toate inegalităţile pot fi abolite; f) egalitatea înseamnă tratarea inegală a lucrurilor inegale; g) egalitatea procedurală este diferită de egalitatea substanţială; h) avocaţii egalităţii acţionează ca o elită supraordonată inegalitar maselor» etc (Vlad Mureşan).

Marxismul cultural este, prin urmare, convergent cu marxismul economic – «iar dezbaterea între adepţii marxismului economic („ortodox”) şi marxismul cultural („heterodox”) este doar o divergenţă tactică în condiţiile unui consens strategic. Dacă marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producţie economică), marxismul cultural rezolvă lumea prin controlul statal al suprastructurii (al mijloacelor de producţie culturală). Revoluţia culturală este deci situaţia analogă suprastructural a revoluţiei economice infrastructurale. Absorbţia politică a culturii este complementară absorbţiei politice a economiei. În timp ce revoluţia economică asigură „Partidului” controlul materiei, revoluţia culturală asigură „Partidei” controlul spiritului. Prima suprimă libertatea exterioară (sfera proprietăţii), a doua suprimă libertatea interioară (sfera auto-proprietăţii). Împreună ele culminează cu instituirea ca „stăpâni” a celor ce s-au definit ca „sclavi”.

În ambele cazuri este vorba despre o „revoluţie gnostică” (Eric Voegelin) animată de o ură bivalentă faţă de ordinea existentă: a) negaţia dialectică, pasiune faustică a „distrugerii creatoare” şi b) negaţia abstractă, pasiune nihilistă a „distrugerii pure”». (Vlad Mureşan)

Rezumat al textului „Marxismul cultural – o introducere sintetică” al lui Vlad Mureşan; integral, aici.

Sursa foto – aici.

Un gând despre „Marxismul cultural – schița unui rezumat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s