Prezentul Chinei, viitorul Americii?

După ce am citit recenziile lui John Lanchester la două cărți nou-apărute despre totalitarismul prin supraveghere practicat de China (am scris despre articolul lui Lanchester aici, în postarea mea despre scandalul cu NBA), am cumpărat una dintre ele: We Have Been Harmonised: Life In China’s Surveillance State, de Kai Strittmatter. După cum bine știu cititorii fideli, proiectul noii mele cărți mă obligă să-mi limitez lecturile doar la subiecte legate de totalitarism. Din recenzia lui Lanchester, am dedus că tot ce se petrece azi în China este exact ce mă tem că va urma și pe la noi, în privința „totalitarismului de catifea”. Atenție, nu e nimic „catifelat” în ce le face regimul sângeros de la Beijing uigurilor din Xinjiang. Dar, per ansamblu vorbind, pumnul de fier stă bine ascuns într-o mănușă de catifea, în China comunistă, mulțumită tehnologiei.

Am stat până târziu după miezul nopții, să citesc cartea lui Strittmatter. Uluitoare, rămâi cu gura căscată! Viitorul pe care eu l-am imaginat tot anul, lucrând la acest proiect, există deja în China.

Fragmente din cartea lui Strittmatter, un jurnalist german care a trăit și a muncit în China:

China pe care o știam noi odată nu mai există. China care a fost cu noi timp de patruzeci de ani – China „reformei și deschiderii” – face loc să apară altceva. A venit timpul să începem să-i dăm atenție. Ceva se petrece în China, ceva ce lumea n-a mai văzut niciodată. Iau naștere o nouă țară și un nou regim. Și a venit momentul să aruncăm o privire și asupra noastră înșine. Suntem pregătiți? Pentru că un lucru devine din ce în ce mai clar: în deceniile care vin, cea mai mare provocare pentru democrațiile noastre și pentru Europa nu va fi Rusia, ci China. Între granițele ei, China se ocupă să creeze statul polițienesc perfect, iar specialiștii ei în ingineria sufletului încearcă din nou să creeze „omul nou” la care visau odinioară Lenin, Stalin și Mao. Iar această Chină vrea să modeleze tot restul lumii după chipul și asemănarea ei.

Sublinierea cu italice îmi aparține. Mai departe:

Partidul are convingerea că poate să folosească megadatele și inteligența artificială (AI) pentru a crea mecanisme de dirijare apte să-i catapulteze economia în viitor și să-i imunizeze aparatul de conducere la orice fel de criză. În același timp, intenționează să folosească această tehnologie pentru a crea statul polițienesc cu adevărat perfect, în forma cea mai inatacabilă văzută vreodată. La modul ideal, unul în care nici măcar nu poți vedea că ești supravegheat, pentru că statul a plantat tehnologia în capetele supușilor săi. Această nouă Chină nu va fi un spațiu gigantic de defilare, caracterizat prin ascetism și disciplină, ca pe vremea lui Mao, ci o combinație, frumos colorată la exterior, între Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley și 1984-le lui George Orwell, în care oamenii se dedică trup și suflet comerțului și plăcerii, ocazie cu care se supun de bunăvoie supravegherii polițienești. Totuși, pentru marea majoritate a supușilor, potențiala amenințare a terorii de stat va rămâne omniprezentă – radiația cosmică de fond din acest univers partinic.

Ceva destul de aproape de conceptul lui James Poulos al unui Stat Polițieniesc Roz.

Mai departe:

A venit momentul ca democrațiile din Occident să recunoască în China provocarea pe care aceasta o reprezintă. O Chină tot mai sigură pe ea și tot mai autoritaristă, care schimbă regulile jocului în fiecare zi. Aceasta nu este China la care optimiștii visau pe vremuri: o țară care ar putea s-o ia pe același drum ca Taiwanul sau Coreea de Sud, iar odată ajunsă într-un stadiu similar de dezvoltare economică, să pornească pe calea spre democrație. China de azi este o dictatură leninistă, cu o economie puternică și o viziune clară despre viitor, iar această Chină dorește să remodeleze lumea conform propriilor idei, să fie ea însăși un model pentru alții, să-și exporte normele și valorile. Și să nu ne amăgim: aceste norme și valori nu sunt „chineze” – sunt normele și valorile unei dictaturi leniniste. China își creează rețele globale, sporindu-și influența. Iar democrațiile liberale sunt confruntate cu această nouă Chină exact când Occidentul dă semne de slăbiciune și ordinea mondială pe care Vestul a construit-o în ultimele câteva decenii alunecă în criză.

În fine, acest pasaj:

Hăul căscat între limbajul oficial și cel neoficial este mai mare în societățile autoritariste, decât în celelalte. Dar, din cauză că sfera privată este lipsită de oxigen în sistemele totalitare, oamenii care trăiesc în ele sunt forțați să folosească limbajul oficial de fiecare dată. Ca urmare, ei dezvoltă personalități scindate – cu atât mai scindate cu cât limbajul propagandei este unul al minciunilor  și sfârșesc prin a adopta ceea ce George Orwell numea cu fină intuiție „dublă-gândire” și „dublu-limbaj” în cartea 1984: „Să știi și să nu știi, să fii conștient de adevărata veridicitate în timp ce spui minciuni cu grijă alcătuite, să susții în același timp două păreri care se anulează reciproc, știind că sunt contradictorii și crezând în amândouă, să folosești logica împotriva logicii, să repudiezi moralitatea în același timp în care te pretinzi moral, să crezi că democrația este imposibilă și că Partidul este paznicul democrației.” Fiecare cetățean joacă un rol în fața vecinilor, a colegilor, a aparatului politic  și câtă vreme el este conștient de acest joc, încă mai poate să râdă sau să ofteze în secret. Pentru majoritatea oamenilor, însă, rolul pe care îl joacă devine rapid parte din ființa lor, în carne și oase, și pentru că le este imposibil să mențină o separație perfectă între cele două sfere, limbajul aparatului politic sfârșește întotdeauna prin a corupe limbajul oamenilor.

Acest mod de a trăi e greu de închipuit în Statele Unite. Dar nu chiar atât de greu pe cât s-ar cuveni să fie. Aproape în fiecare zi aud de la cititori – unii din America corporatistă, alții din cea universitară – istorisiri despre cum trebuie să calce ca pe ouă la locul lor de muncă, din teama de a nu spune ceva care să ofenseze corectitudinea politică. Aproape întotdeauna are legătură cu homosexualitatea sau transsexualitatea („transgenderismul”).

Un avocat îmi spunea de curând că, în firma unde lucrează, una de vechi renume și prestigiu, pe parcursul „Lunii Mândriei” (Pride Month) tuturor angajaților li s-a oferit un steguleț decorat cu curcubeul – simbol al mișcării LGBT -, așteptarea fiind ca toți să-l pună la vedere pe masă, în semn de solidaritate. El a declinat să facă acest lucru. N-a scos niciun cuvânt despre LGBT, dar gestul lui de refuz al asentimentului a fost unicul din firmă. Cititorul meu este sigur că a fost observat și că vor exista consecințe, la un moment dat.

Ce mi se pare mie interesant este că oamenilor nu le este pur și simplu frică să nu spună „ceva greșit”; le e frică și că nu vor fi în stare să spună „lucrul corect”. Corectitudinea politică trăiește în capul lor, pentru că are sau poate să aibă consecințe concrete, în lumea reală, pentru ei. Nimeni nu e trimis în Gulag din cauză că a refuzat să folosească pronumele personal corect politic, dar acest refuz îl evidențiază ca fiind „nesigur politic”  un „bigot” care contribuie la „un mediu de muncă ostil” și îi face pe non-heterosexuali să se simtă „supuși unui risc”  și deschide calea pentru o viitoare concediere.

Sigur, un angajat se prea poate să știe că, atunci când se referă cu pronumele personal „ea” la un bărbat care vine la serviciu îmbrăcat în rochie, nu face altceva decât să se supună unei convenții profesionale și că limbajul nu reflectă realitatea biologică. Poate că se simte mai în siguranță, admițând că nu trebuie să mintă așa decât la birou. Dar gândiți-vă că tot mai mulți dintre noi vom intra în spații private – casele noastre, casele prietenilor noștri – care sunt monitorizate de dispozitive inteligente conectate la Internet. Știm că aceste dispozitive monitorizează, ba chiar înregistrează, conversațiile pe care le avem, iar în unele cazuri chiar le arhivează în depozite de date. Multora le plac la nebunie dispozitivele inteligente: „Alexa, pune niște muzică cu John Coltrane!” Începem să ne obișnuim cu tehnologia aceasta, pentru că ne face viața comodă și mai plăcută.

În acest fel, începem să ne obișnuim să fim monitorizați. Dacă guvernul ar instala la tine acasă o boxă inteligentă, ai țipa ca din gură de șarpe! Dar dacă o comanzi de pe Amazon și o folosești ca să-ți satisfaci cerințele de consumator, primești cu brațele deschise tehnologia de supraveghere la tine acasă (vezi articolul tradus aici pe site-ul nostru – n.n.).

Așa se va întâmpla în America. Așa a început să se întâmple în America. Vom înghiți pilula amară a tiraniei tehnocrate pentru că este glazurată cu narcoticul dulce al comodității consumatorului.

Sigur, Edward Snowden a revelat că Guvernul Statelor Unite posedă capacitatea tehnologică de a spiona pe oricine e conectat la Internet, oriunde în lume, în timp real. Serviciile naționale de securitate pot să activeze camera și microfonul din laptopul sau smartfonul tău fără ca tu să știi. Snowden scrie în noua lui carte despre cum și-au edificat aceste servicii capacitatea de a captura și stoca toate comunicațiile digitale (el citează un discurs public susținut de șeful departamentului tehnic din CIA, în care a dezvăluit acest lucru). Ar fi imposibil de monitorizat absolut totul, dar nici n-au nevoie. Softul de recunoaștere vocală și cel de recunoaștere facială o fac automat și le semnalează agenților lucrurile cu potențial problematic din punctul de vedere al serviciilor de securitate.

În China chiar acum există și este în uz tehnologia care recunoaște fețele oamenilor din imaginile camerelor CCTV instalate pe străzi. Dacă ești identificat de camere că ai intrat, să zicem, într-o biserică, computerele consemnează acest lucru și îți scad automat puncte din Scorul de Credit Social — care îți controlează putința de a cumpăra, de a vinde și de a participa la viața zilnică a societății. Nu e nevoie ca vreo ființă umană să fi observat intrarea ta în biserică. Totul se face mecanizat — dar va fi impus un cost asupra libertății tale.

Se poate face acest lucru și aici. Ce ne împiedică s-o facem, în acest moment, este rezistența noastră politică și culturală. Trebuie să înțelegem amenințarea și să ne folosim acele libertăți pe care încă le mai avem, pentru a ne apăra de capitalismul polițienesc și de statul polițienesc — care în China sunt unul și același lucru.

Gândiți-vă, totuși: dat fiind că smartfoanele noastre, dispozitivele noastre inteligente (de pe Internetul Lucrurilor), inclusiv boxele inteligente, au capacitatea să ne monitorizeze conversațiile, cât de sigur și protejat te vei simți în viitor când te vei duce acasă la niște prieteni conservatori, ale căror convingeri le împărtășești, dar care au o boxă inteligentă? Dacă boxa te aude folosind un limbaj interzis la serviciu, te înregistrează folosindu-l și, în mod automat, dă de știre celor de la Google sau de la Amazon sau chiar autorităților statului? Dacă crezi că așa ceva nu se poate întâmpla aici, faci greșeala fundamentală despre care ne-a avertizat Soljenițîn. Aceasta fiind realitatea tehnologică, chiar n-ai fi acord, pentru propria-ți siguranță și securitate, ca regulile de la serviciu să guverneze limbajul pe care tu îl folosești în sfera privată?

Și chiar nu crezi că, până la urmă, genul acesta de lucru îți va schimba modul cum gândești? Bineînțeles că-l va schimba! Strittmatter:

Într-o lume în care distincția dintre adevăr și minciună a fost abolită, nu există decât fapte și alternativă. Valorile predominante nu sunt moralitatea și un simț al responsabilității, ci utilitatea și profitul. Dacă chiar vezi adevărul, nu-ți va folosi la nimic să-l spui cu voce tare; de fapt, e chiar periculos. Cel mai bine e să declari minciuna drept adevăr și s-o îmbrățișezi cu pasiune – asta fac fanaticii. Dar fanaticii nu vor niciodată prea mulți, ci doar un grup foarte restrâns. Următorul cel mai bun lucru este să te ferești deliberat să afli adevărul, să trăiești într-o neștiință tâmpă – iar dacă dai din întâmplare peste adevăr, să-ți ții gura și să te prefaci că n-ai văzut nimic. Aceste două grupuri alcătuiesc majoritatea populației. Oricine rostește adevărul este ori prost, ori sinucigaș. Oamenii deștepți dintr-o asemenea lume nu sunt cei care văd limpede și sunt înțelepți; oamenii deștepți sunt șmecheri și vicleni. Nu mai există loc de bun-simț rațional  sau, mai degrabă, ignoranța este noul bun-simț rațional, necesar pentru supraviețuire sau folosit pentru justificarea unui progres oportunist.

Acestea sunt tipurile de probleme politice și culturale la care am face bine să începe să ne gândim și despre care să vorbim acum. Cartea pe care am început s-o scriu sper că va ajuta la demararea acestor dezbateri. China reprezintă un posibil viitor pentru noi, americanii — pentru oligarhii corporatiști, pentru viitorii tirani și pentru drept-cugetătorii statului administrativ, pentru a-i ține la respect pe Deplorabili. N-am parcurs decât vreo câteva capitole din cartea lui Strittmatter, dar deocamdată pot spune că o recomand cu toată căldura. Cărțile pe care le-am citit despre statele comuniste în stil stalinist din secolul XX sunt fascinante, dar depășite. China ne arată cum procedează tiranii de secol XXI.

Traducere din: https://www.theamericanconservative.com/dreher/china-present-america-future-surveillance-state/

Sursă foto: captură de pe coperta cărții lui Strittmater.

10 gânduri despre „Prezentul Chinei, viitorul Americii?

  1. Interesantă prezentarea, dar,nu cred că pe autor îl interesează atît de mult China, cît mai mult īl preocupă să-i dea una-n bot SUA.
    E adevărat că „politic corect” slogan atît de drag unora este nu de puține ori aberant, totuși autorul îl ia ca pe o fatalitate, dorindu-și să sperie pînă la „sminteală”cititorul ușor credul.
    Nu-i diavolul înger de lumină, dar,nici chiar atît de negru nu poate fi!

    Apreciază

  2. Evoltia inteligentei artficiale este intr-o ascensiune ireversibila. Marul cunoasterii abia a fost degustat. Dar nu fructul este probleama, cat mai ales fantomele nascute de imaginatia noastra si capacitatea de a le pastori. Civilizatia umana nu ar fi putut evolua fara circulatia rutiera, navala si aeriana. Toate au necesitat reguli, interdictii si sanctiuni. Cele care privesc tehnologia digitala, cu ispitele si potentialul ei de nocivitate, ar trebui gestionate de catre stat. Cum acesta poate fi si unul autocratic, cetateanul poate fi captiv unui regim politic precum cel chinez. Asta nu inseamna ca situatia este mult mai roz in SUA si restul lumii occidentale. Sa nu uitam ca tocmai in acest spatiu a fost posibila traficarea in interes comercial a unui volum urias de date personale intre administratorii unor retele de socializare si niste firme private. Reglementarile actuale nu cred ca sunt de natura a descuraja si alte tentative. Pe de alta parte, stapanii Internetului, in complicitate cu marile concerne, investesc nu doar pentru a identifica nevoile noastre, ci si pentru a ne inocula noi dependente, multe dintre ele extrem de nocive. Ma intreb, in acest context, de ce 80% dintre jocurile pentru copii si tineret sunt cu tematici cazone si practici foarte violente ? Omenirea are nevoie cumva, in viitot, de o armata universala ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s