Andrew Sullivan scrie azi despre cartea lui Ibram X. Kendi, cu mare succes la public, How To Be Antiracist („Cum să fii antirasist”), lăudându-i ceea ce consideră el că ar fi părțile tari — povestea de viață a autorului, mult-premiat profesor universitar negru, și dureroasa răfuiala cu propriile-i idei rasiste —, dar văzând până la urmă în ea „o privire aruncată pe jocul politic final al stângii intersecționale”. Extrase:
Totul pe lumea asta, susține el, este rasist sau antirasist: „Politică non-rasistă sau neutră rasial, nu există așa ceva… Dacă discriminarea creează echitate, atunci este antirasistă. Dacă discriminarea creează inechitate, atunci este rasistă”. Inechitatea se definește ca fiind orice diferență între orice grupuri etnice, din punctul de vedere al rezultatelor medii obținute de acestea în orice domeniu al vieții sau al muncii. Orice politică publică în urma căreia se ajunge la diferențe rasiale, în orice lucru care nu reflectă cu aproximație demografia rasială a societății, este ipso facto rasistă.
Valorile liberale sunt, prin urmare, azvârlite afară aproape imediat. Kendi, profesor-vedetă la American University și recent câștigător al subvenției Guggenheim Fellowship, nu are timp pentru daltonism rasial și pentru niciun fel de libertate care ar putea avea ca rezultat vreun soi sau altul de inegalitate. De fapt, „cel mai periculos curent rasist nici nu este improbabila dorință a dreptei alternative de a crea un etno-stat alb, ci dorința americanului obișnuit de a trăi într-un stat «neutru rasial»”. Kendi n-are timp nici pentru persuasiune sau dialog: „Un activist produce schimbare de putere și politică publică, nu schimbare mentală”. Tot ce există pentru el e puterea. Fie o mânuiești, fie ești sub controlul ei. Iar puterea nu e altceva decât putința de a implementa politici rasiste sau antirasiste.
Cartea lui, prin urmare, nu este vreo încercare de a convinge pe cineva. Este o poveste de viață presărată cu o litanie de pronunțări categorice despre ce trebuie să faci ca să fii bun și nu rău.
Sullivan continuă prin a vorbi despre propunerea lui Kendi, care te lasă cu gura căscată, ca funcționarii guvernamentali („experți oficial formați în rasism”) să controleze tot ce ține de viața publică și privată și să-i oblige pe toți să se supună dictatelor lor în materie de antirasism. Pentru detalii, vă îndemn să citiți articolul lui Sullivan, dar puteți să vă imaginați-vă un dependent de Fox News (post TV considerat conservator-populist în SUA – n.n.) care descrie la cina de Thanksgiving o carte stângistă despre antirasism, fiindcă efectiv n-ar putea depăși în exagerare lucrurile pe care Ibram X. Kendi chiar le crede!
Sullivan continuă:
Din când în când, merită efortul să ne gândim la ce înseamnă în realitate finalul de partidă al jocului politic suprem dus de stânga intersecțională — și aici este punctul în care socotesc că este atât util, cât și corect, să extrapolăm ideile stângiste care se desprind din proiectul lui Kendi. Ele nu par să creadă sincer nici în liberalism, nici în democrație, și nici măcar în persuasiune. Nu au niciun fundament clar de devotament față de drepturile individuale sau față de libertatea de exprimare. Mai degrabă, țelul suprem pare să fie acela de a conduce întreaga țară prin decret, ca s-o epureze de rasism (și, ca să fie treaba treabă, de orice alte „-isme” și „-fobii” ale stângii intersecționale). Și ele cer „instrumente disciplinare”, mânuite de organe desemnate și nu alese democratic, pentru a aplica prin forța legii „o reorientare radicală a conștiinței tale”. Există deja un termen pentru genul acesta de politică și pentru genul acesta de teorie, după ce s-au materializat complet în practică: totalitarism.
Link aici către articolul complet.
Firește că Sullivan are dreptate. Eu îl numesc „totalitarism de catifea” („soft totalitarianism”), pentru că nu va avea gulaguri, nici interogatorii la Lubianka. Pur și simplu te vor da afară din serviciu și nu vei mai putea lucra nicăieri. Îi vor învăța pe copiii tăi să te urască și să se urască pe ei înșiși. Și așa mai departe. Oamenii care au crescut în comunismul sovietic și în cel al țărilor din blocul est-european ne spun întruna că noi primim cu brațele deschise acest totalitarism, în societatea noastră, și că nici măcar nu observăm. Ați auzit ce s-a întâmplat de curând cu regizorul de teatru de origine română, care și-a dat demisia de la Universitatea Columbia? (link aici)
Iată:
În interviul pe care regizorul Andrei Șerban l-a dat la televiziunea din România (vezi aici), gazda emisiunii a părut șocată să afle că sistemul de învățământ superior din America se îndreaptă spre comunism.
Profesorul Șerban a relatat în cursul interviului cum, după ce un coleg profesor a ieșit la pensie, el și ceilalți colegi din departamentul de artă teatrală al universității au fost chemați la o ședință cu doamna decan. În timpul ședinței, doamna decan le-a spus că sunt „prea mulți profesori albi, prea mulți bărbați heterosexuali”. Și le-a spus că ar fi cel mai bine să angajeze pe cineva dintr-o minoritate, o femeie sau un bărbat heterosexual.
Andrei Șerban era directorul comisiei de selecție. I s-a spus că persoana care va fi angajată nu se poate să fie cineva ca el, pentru că el este „căsătorit, bărbat heterosexual care are copii”.
Profesorul spune că a întrebat ce se va întâmpla dacă persoana cea mai calificată să ocupe postul rămas liber va fi un bărbat alb heterosexual – va putea fi angajat? Nu, a venit imediat răspunsul.
„M-am simțit de parcă trăiam iar în comunism”, a spus el.
După care, domnul profesor Șerban, un nume mare la nivel internațional în cercurile teatrale, a fost mustrat de colegi pentru că a spus că nu i se pare credibil un actor transsexual, fost bărbat devenit femeie, jucând-o pe Julieta în piese Romeo And Juliet.
Libby Emmons, care a studiat cu Andrei Șerban în Columbia, scrie în acest articol:
Pe când eram studentă la Teatru, la facultatea de arte a Universității Columbia, profesorul Andrei Șerban, emigrat din România, era o adevărată legendă vie. Iubit de studenții la actorie, omagiat de colegii profesori, era profesor titular, necontestat de nimeni, și părea să dețină mână liberă asupra departamentului pe care-l conducea.
Imaginați-vă, spune Emmons, ce înseamnă pentru un om care a crescut sub un regim comunist, și a urcat până în vârful profesiei sale, să se vadă forțat să angajeze și să distribuie nu în funcție de excelența artistică, ci conform corectitudinii politice. Emmons continuă:
Nu e niciun secret că Universitatea Columbia înclină spre stânga politică și că facultatea de arte a acestei universități s-ar putea să fie cea mai „justițiar-revoluționară” instituție din spațiul academic elitist al Americii. Deși heterodoxia vederilor politice este un dat în artele teatrale, această ambiție insistentă de a da întâietate ideologiei identitare în defavoarea calității muncii va duce atât la declinul facultății de arte, cât și la cel al exprimării prin artă teatrală în sine. De fapt, acest declin chiar a început.
Columbia este locul unde am învățat că artiștii contemporani trebuie să rămână în banca lor și să nu creeze opere decât despre propria experiență personală. Am învățat despre complicitatea femeilor albe și despre problema cu „heteronormativitatea”. Dar tot aici am învățat și să mă implic fără rezerve în munca mea, și s-o împing înainte din toate puterile mele, fără a ține cont de sentimentele mele sau ale oricui altcuiva. Munca și opera vin înainte de toate, așa cum și trebuie să fie. Dacă e să predăm artele, atunci avem nevoie de profesori ca Andrei Șerban, care luptă împotriva concepției absurde că orice se întâmplă în sala de repetiții este esențial și mai important decât crearea celei mai oneste, celei mai adevărate și celei mai umane opere cu putință.
Ei bine, în sistemul utopic al lui Ibram X. Kend, Statul va interveni și îi va zdrobi pe cei ca Andrei Șerban. Doar că, de fapt, nici nu va avea nevoie să se deranjeze, fiindcă profesorii justițiaristo-revoluționari de la această facultate de elită se ocupă deja s-o facă ei înșiși.
Cititorii mei știu deja că volumul la care lucrez acum este despre genul acesta de lucruri. Oamenii ca Andrei Șerban sunt canarii prevestitori ai pericolului din mina noastră culturală. Ei văd că se apropie dezastrul și încearcă să ne prevină.
Din nou vin și spun: cartea lui Yuri Slezkine, The House Of Government, o uluitoare istorie a Revoluției Bolșevice, a fost o adevărată revelație educativă pentru mine! Am scris aici (vezi traducerea articolului) despre învățămintele pe care le-am tras din descrierea făcută de Slezkine generației de bolșevici revoluționari, în comparație cu propriul nostru cult al Justiției Sociale și cu profeții acestuia, care conduc azi multe instituții americane (cum ar fi școala teatrală de la Universitatea Columbia). Imaginați-vă că radicalii utopici de felul lui Ibram X. Kendi obțin un control complet asupra statului, a poliției și a forțelor armate. Apoi imaginați-vă că au viziunea, voința și puterea de a face tot ce e nevoie ca să-i elimine pe Oamenii Răi.
Credeți că nu se poate așa ceva aici? Când un om ca Andrei Șerban, cu talentul și realizările lui, este dat afară dintr-una din universitățile noastre de vârf, pentru că refuză să facă un compromis asupra standardelor lui artistice, ca să facă pe plac politicii utopice a stângii, acesta este un semn. Asemenea semne vin peste noi în fiecare zi. Cartea lui Ibram X. Kendi este un best-seller și publicații de prestigiu îl citează din belșug (de exemplu, într-un articol din The Atlantic, unde a făcut această afirmație: „A te opune reparațiilor înseamnă să fii rasist. A susține reparațiile înseamnă să fii antirasist. Poziția de mijloc este o poziție rasistă” (vezi aici). Este un semn de totalitarism. Și începem să ne obișnuim cu asemenea lucruri. Andrew Sullivan are dreptate: pe oamenii aceștia nu-i interesează câtuși de puțin libera exprimare, libertatea de a cerceta, libertatea de asociere, și niciuna dintre virtuțile liberale clasice. Totul este virtute coercitivă, însoțită de distrugerea vieților și a carierelor celor ce se opun. Acesta este finalul de partidă al stângii intersecționale. Treziți-vă!
Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/yes-its-totalitarianism-intersectional-left-ibram-x-kendi-andrei-serban/
Sursă foto: aici.
Reacționarii 