Trucul prin care a fost împinsă agenda ideologiei ”corectitudinii politice” a fost scamatoria simplă, dar de mare succes, prin care o banală evocare a unui standard moral obișnuit, dar deranjant pentru activiști, era etichetată imediat a fi echivalentă cu o condamnare fără pic de sensibilitate a persoanelor care nu-l îndeplinesc; ba, standardul moral însuși e decretat ca „intolerant” – și “dovadă a intoleranței” celor care îl afirmă.
Îndrăznești să spui că e de preferat ca băieții să fie băieți și fetele, fete și că nu e de dorit să le strecori în minți confuzie prin ore de „genderism” în școală? Pac! Ai rănit persoanele „trans”. Instituția căsătoria ar trebui rezervată bărbatului și femeii? E clar, urăști homosexualii și-i faci să sufere.
Scamatoria stă în mascarea, în ștergerea până la confuzie a distincției pe care o face în mod tradițional creștinul între păcat și păcătos – „urăște păcatul, dar iubește-l pe păcătos”.
Nu că promotorii agendei corectitudinii politice nu ar fi în stare să distingă fără probleme între una și alta: când e vorba, de exemplu, de fumat și fumători, știu foarte bine să spună că fumatul dăunează grav sănătății, fără să considere că prin asta i-ar răni sau disprețui pe fumători. Ba chiar spun că e spre binele acestora să fie dați afară din cluburi și taxați suplimentar, nu-i nimic „discriminator” în asta.
De fapt, trebuie să fim permanent cu ochii pe pasele prestidigitatorilor și să ținem minte că avem pe de o parte om iar pe de alta, faptă; avem persoană și avem standard moral. Om și păcat. Noi oferim (sau ar trebui să oferim) înțelegere omului, fiind conștienți, în același timp, care este standardul; ce e bine și ce nu.
Activiștii, însă, vor nu să fie tolerați, iertați sau iubiți creștinește, cu compasiune, ci pretind aprobarea greșelii ca atare și promovarea ei și în rândul altora. În realitate, sub retorica victimizării vor să fie stăpâni și călăi; prin invocarea dreptului la „a fi acceptați”, maschează propriul prozelitism.
Și totuși: de ce aderă entuziast liberal-progresiștii la idei, măsuri și politici liberticide? Fie că vorbim de educație sexuală și de gen obligatorie, ori de cote de gen, de discriminări pozitive sau extinderea noțiunii de „discriminare” asupra discursului tradițional, de eliminarea treptată a creștinismului din spațiul public ori de false „libertăți”, precum „gay-rights”?
Pentru că ei sunt convinși că nu libertatea lor e în joc, ci a celorlalți. Și nu doar atât, dar călcarea libertății celorlalți o fac cu aprobarea propriei conștiințe, în numele libertății. Ei, progresiștii sunt „pe linie”, cu valul sau pe val; deci nu ei, ci ceilalți sunt de partea greșită a bâtei. Ei, progresiștii sunt cei cu degetul pe trăgaci, iar ceilalți în cătarea țevii puștii. Sau dacă nu sunt toți la trăgaci, sunt simpli spectatori ai spectacolului vânătorii. Nu ei, progresiștii, au de ce să se teamă, ci ceilalți, îndărătnicii.
De altfel, mulți sunt generoși, nu ar recurge din prima la forță: „Nu știi? Te învățăm. Nu poți? Te ajutăm. Nu vrei? Te obligăm.” (Lenin). Spre binele general, se-nțelege.
Nu știu câți dintre ei vor ajunge să fie, cu timpul, devorați de propria revoluție; dar la final riscăm să ne scufundăm cu toții.
Sursă foto: aici
Reacționarii 