Comisarii din domeniile ”reale”

de Rod Dreher

Lucrând la partea de cercetare a cărții mele despre viitorul totalitarism de catifea, l-am intervievat și pe un medic, sovietic prin naștere, care astăzi lucrează în Statele Unite. Mi-a relatat despre îngrădirile cu totul și cu totul ideologice pe care le au de înfruntat doctorii în timpurile noastre (cel puțin dacă sunt angajați în instituția respectivă) când e vorba despre îngrijirea acordată celor cu disforie de gen. El afirmă că astăzi medicii au ordin să le dea pacienților trans tot ceea ce vor, chiar și atunci când judecata medicului sugerează că lucrul respectiv nu este în interesul pacientului disforic. De exemplu, dacă pacienții îi vor cere o cură de hormoni specifici celuilalt sex, doctorul va avea obligația să-i prescrie, fără alte discuții. Același medic mi-a spus că oricare dintre cei implicați va trebui să aibă multă, multă grijă – nici măcar să nu emită vreo opinie contrară, putându-se altfel aștepta să fie luat la rost pentru ceea ce ar trece drept o manifestare a „bigotismului”.

Lucrurile nu vor putea rămâne veșnic așa, după cum nici URSS-ul n-a fost veșnic. Structurile clădite pe minciună se vor prăbuși, când va veni vremea. Nu vei putea face ca un lucru stricat din rădăcină să se țină în picioare prin simplă credință. Însă mulți se vor avea de suferit, se vor trezi într-o suferință atroce, înainte ca lumea să-și recunoască greșeala.

Nu de mult m-a contactat un prieten care lucrează în domeniile ”reale” – STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). A emigrat dintr-o țară comunistă și e unul dintre oamenii care sunt de părere că totalitarismul e pe aproape. Ca să-i protejez identitatea, n-o să divulg detalii specifice din povestea pe care mi-a spus-o. A asistat la un interviu la firma la care e angajat, unde un candidat – un bărbat alb – s-a descurcat foarte bine. Prietenul meu mi-a spus că era de departe cel mai bun candidat pentru acea slujbă, într-un domeniu în care se găsesc greu oameni cu specialitatea lui. Dar, mai târziu, un coleg progresist din echipa care intervieva candidații l-a tăiat de pe listă, pentru că avea senzația că respectivul era „bigot”. De ce? Pentru că l-a deranjat felul în care candidatul a măsurat încăperea din ochi înainte să înceapă interviul. Un motiv complet absurd, dar nimeni nu îndrăznește să îl contrazică pe colegul progresist, pentru că face parte dintr-o minoritate așa-zis oprimată. Așadar, candidatul ăsta, care după evaluarea profesională a prietenului meu merita să obțină slujba, nu va fi angajat din cauza evaluării subiective a unui progresist. Omul n-o să afle niciodată de ce a fost respins, iar firma prietenului meu va trebui să se mulțumească cu un angajat mai puțin pregătit în domeniul high-tech, dar care a trecut testul de „diversitate” al colegului său progresist.

Povestea asta ne reamintește că știința, tehnologia și ingineria nu sunt imune la această nebunie ideologică. Jerry Coyne este un biolog evoluționist care de-a lungul anilor și-a exprimat fără rețineri disprețul față de oamenii religioși. Nu este nici pe departe un conservator. Dar acum câteva săptămâni a scris un articol pe blogul său în care denunța declarația de adeziune pentru ”diversitate” și ”incluziune” pe care universitatea Berkeley o impune cercetătorilor din domeniul științelor biologice. Coyne demonstrează prin citate din jurământul universității că acesta nu e altceva decât un test de loialitate politică menit să identifice disidenții, indiferent de pregătirea lor profesională și de rezultatele cercetărilor lor. Fragment din articol:

„Din document este evident că, în vederea angajării, diversitatea e considerată cel puțin la fel de importantă ca pregătirea profesională. Deși însuși faptul că există un barem pentru diversitate sugerează că e cel mai important criteriu care trebuie îndeplinit în procesul de intervievare. Oricât de bun profesionist ai fi, dacă nu punctezi în baremul de diversitate (11 puncte în etapa a doua a intervievării), poți să-ți iei adio de la angajare. Iată câteva fragmente din document:

Inițiativa pentru Diversitate, Echitate și Incluziune în Științele Biologice a avut mare impact în campus în primul an de la implementare și a dus la schimbări benefice. Este un „prototip” care arată că, schimbând criteriile de angajare a cadrelor didactice, putem recruta profesioniști excelenți care sunt totodată promotori devotați ai diversității, echității și incluziunii (DE&I) prin cercetările și activitatea lor didactică.

… Inițiativa are o rețea de aliați în campus care oferă susținere și încurajare și care, mai presus de toate, vor să schimbe status quo-ul. Cu sprijinul conducerii, Științele Biologice se află în pragul unei schimbări culturale și procedurale pentru promovarea diversității, echității și a incluziunii.

… În cele din urmă, „căutarea asociativă” s-a dovedit a fi cea mai eficientă intervenție a inițiativei. Va rezulta în creșterea numărului de cadre didactice dedicate să promoveze diversitatea, echitatea și incluziunea.

Coyne continuă:

Mă tulbură ideea acestui proces care impune un tip de inginerie socială. Cu toate că personal susțin discriminarea pozitivă (spre deosebire de mulți dintre cititorii mei), cred că aceasta ar trebui pusă în practică nu prin eliminarea candidaților insuficient de conformi cu diversitatea, ci prin inițiative de departament care să identifice și să angajeze candidați minoritari pricepuți. Ați putea spune că și inițiativa pe care o critic face același lucru, dar, de fapt, aceasta asigură că fiecare angajat e dedicat diversității, în strictă conformitate cu baremul. Cu alte cuvinte, pe lângă diversitate, cu care sunt de acord, impune o ideologie, lucru cu care nu sunt de acord. Mai mult, doar rasa și sexul sunt considerate criterii de „diversitate”, nu și clasa socială, apartenența politică sau alte lucruri independente de rasă și sex.

Niciun candidat n-ar trebui eliminat pentru că a luat mai puțin de 11 „puncte de diversitate”. Dacă faci asta, elimini toți candidații buni care nu au promovat diversitatea de rasă și de sex, dar care au avut activități sociale importante (fie că au scris pentru publicul larg despre domeniul lor, fie că au ținut conferințe pentru elevi de liceu ca să-i educe și să le atragă interesul).

Dar nu vă faceți iluzii: Experții în Diversitate de la Berkeley au învins. Au angajat mulți decani și administratori care promovează inițiative precum cea de mai sus și astfel, în universități ca Berkeley, procesul de angajare va fi din ce în ce mai dificil și bazat pe susceptibilități și invidie, pentru că acești promotori ai diversității vor căuta să complice procesul ca să poată justifica păstrarea locului de muncă. Asta în condițiile în care, în realitate ei ar trebui să caute să devină dispensabili, prin atingerea scopului pentru care au fost angajați.

Citește tot articolul.

Nicholas Christakis de la Yale – un om care știe ceva despre tirania gloatei (Christakis, sociolog și biolog, cercetător și profesor la Yale, a fost supus împreună cu soția sa, profesor la rândul ei, unui linșaj de către o parte din studenții din universitate, în 2015, când și-a dat demisia din funcția avută la Silliman College, pentru un schimb de e-mail-uri al soției cu un grup de studenți pe tema costumelor de Halloween, în cadrul căruia le spunea acestora că nu e nevoie de o listă cu costume ”indezirabile” din punctul de vedere al corectitudinii politice, întrucât studenții pot discerne – n.n.) comentează:

Citind astfel de lucruri – ”posturile în biologie la Berkeley dau preferință candidaților care își exprimă în documentele depuse adeziunea pentru diversitate și incluziune: doar 1/4 dintre aplicanți au trecut în etapa evaluării studiilor și cercetărilor lor” – îmi dau seama că @Maratosflier are dreptate: se va dezvolta o întreagă industrie pentru a-i învăța pe aplicanți cum să redacteze corect adeziunea. Universitățile vor angaja consultanți ca să-i învețe pe cursanții post-universitari ce să spună și cum să spună. Cum va ajuta toată chestia asta cauza justiției sociale?

Oamenii aceștia sunt niște comisari – ofițerime politică, angajată pentru a politiza instituții și grupuri care ar trebui să opereze independent de politică. În acest fel, ei se folosesc de politicile identitare pentru a diviza, a demoraliza, și apoi a distruge. Ultimul an, pe care l-am petrecut citind despre cum știința sovietică a fost coruptă de stalinism, mi-a demonstrat verde-n față ceea ce ni se petrece în aceste vremuri. Sursa mea din STEM, un om a cărui pregătire a avut loc sub un regim comunist din care a putut scăpa, îmi scrie: „Întunericul se lasă. Nu o spun cu pretenții de poet; o simt în toți porii mei.”

În plus: aproape că nu trece o zi să nu aud încă o relatare de la vreun cititor despre atmosfera opresivă a politicilor progresiste în mediul lor de lucru. Nu se întâmplă doar în colegii. Se întâmplă în corporații, în spitale, în birouri de avocatură, în biserici – se întâmplă peste tot și proliferează. Se întâmplă evident și în redacțiile de știri, și iată de ce așa puțini dintre jurnaliști mai reușesc să întrevadă ce se întâmplă, ba și mai puțin să simtă c-ar fi ceva problematic. Chiar azi am auzit un profesionist de marcă explicându-mi situația prin care trece, dar și cerându-mi să nu le povestesc altora nimic – atât de înfricoșătoare îi este situația. Omul voia doar să-mi comunice că da, se întâmplă, că se petrece cu o viteză remarcabilă, că nu trebuie să las pe cineva să mă ducă de nas cum că nu se întâmplă deloc. Am avut o discuție amicală azi cu cineva care mi-a spus că i se pare că lucrurile astea despre care scriu pe blog sunt exagerări. N-am putut să-i spun decât: „Ar trebui să-mi vezi căsuța de e-mail.” Până când nu ți se întâmplă ție sau unui apropiat de-al tău sau până nu vezi cu ochii tăi, nu poți realiza cât de rău e de fapt.

Oamenii se tem, și pe bună dreptate. Să fie clar: este vorba de oameni obișnuiți, a căror frică, reală și legitimă, este că și-ar putea pierde slujba sau și-ar putea rata cariera pentru vina de a fi încălcat vreo graniță politică impusă de la stânga. Michael Brendan Dougherty scrie pe Twitter:

Am găsit asta: ”@Yashar Ali – Dacă voi considerați că trăim în cultura cenzurii… dați numele unor tipi despre care ziceți că au fost cenzurați”

Eu cred că am putea spune invers: nu cunosc nici măcar un singur scriitor sau artist care să nu fie conștient despre cum i-ar lovi financiar și psihic o furtună a indignării colective în rețele, așa că toți își calibrează cu mare grijă ce spun, din punctul de vedere al culturii cenzurii.

Așa e și, în plus, eu nu cunosc niciun angajat în profesii intelectuale care să nu fie cu ochii-n patru la asta. Dacă aș ști vreunul, i-aș atrage atenția. Dacă aveți pe cineva în cercul vostru intim care să fi crescut sub comunism, întrebați-l ce crede despre atmosfera din țara asta a noastră, în jurul acestor chestiuni. Și dați-le posibilitatea să fie sinceri. Nu-mi imaginez ce ar putea să desfacă această menghină ideologică dementă care începe să strângă viața americanilor. Mai toți par s-o deteste, însă nimeni nu vrea să fie acela care se oprește primul din aplaudarea unui discurs de-al lui Stalin.

UPDATE: Imediat ce am publicat articolul de față, mi-am verificat e-mailul. Un preot dintr-un campus universitar mi-a scris:

„Universitățile au devenit oglinda NKVD-ului sub Stalin, sunt paralizate de ură și de neîncredere, nimeni nu știe când va rosti un cuvânt care va fi catalogat drept o lipsă fatală de etichetă. Cursanții programelor post-universitare (în special asistenții universitari) îmi spun că trăiesc cu teroarea că un student se va simți insultat de cine știe ce cuvânt și că asta îi va costa nu doar slujba, ci și cariera.”

UPDATE.2: Cititorul „Doctorul din Wyoming” – este medic, îi știu numele real – comentează:

„Aproape toată viața am fost profesor în medicină și medic cu o experiență vastă. Am predat zeci de ani din cariera mea la una dintre cele mai bune școli de medicină din țară. De-a lungul anilor, unul câte unul, profesorii cu părul alb au fost concediați. Învățătorii de care tinerii studenți aveau nevoie cel mai mult au fost eliminați – pentru că au refuzat să folosească ”pronumele diversității” (pronumele pretins în funcție de identitatea de gen asumată – n.n.) sau au refuzat să accepte chestiuni absolut absurde legate de transsexualitate (cum ar fi că „bărbații” au menstruație) etc. Profesorii de care vorbesc nu erau endocrinologi sau ginecologi, nu aveau nicio legătură cu problemele transsexualilor. Cu toate astea, au fost expulzați din clinici și universități. O tragedie fără margini.

Eu furnizez servicii medicale generaliste. Mie mi-a venit rândul în fața plutonului de execuție în urma acestei întâmplări:

Pacienta, mama unui băiat adolescent, a venit la mine tulburată să-mi spună că psihologii de la școala fiului ei de 14 ani îl presează să-și facă o operație de schimbare de sex cât mai repede cu putință – adică la 17 ani, după limitele legale ale acelui stat. Dar până atunci, până să se poată opera, psihologii încercau să-l convingă să ia inhibitori hormonali și finasteridă (anti-androgen). Femeia era tulburată, iar tatăl era atât de supărat încât nu putea să dea ochii cu fiul lui, cu atât mai puțin să vină să vorbească cu mine. Mama adolescentului mi-a cerut părerea. Îl știam pe băiat de când era mic. Știam de greutățile prin care trecuse, suferind de o formă de autism, și știam de nenumărate alte probleme pe care le avusese în viață. I-am spus mamei lui că ar fi o tragedie să înceapă tratamentul înainte să devină matur, când va putea să decidă singur, cu mintea coaptă. I-am mai spus că fiul ei va avea o viață tragică dacă urmează planul psihologilor. Din păcate, am fost martor la tragedia asta de prea multe ori în ultimii zece ani. E datoria mea, conform jurământului, să acționez în beneficiul pacientului. Încă nu mi-a fost dat să văd un caz de schimbare de sex cu urmări fericite. Am văzut și am auzit, însă, de sinucideri și de dureri cronice constante în zona pubiană. Și i-am spus asta, cum i-am spus și că nu știm cum ar afecta inhibitorii hormonali un copil de 14 ani, știm doar că efectele nu sunt benefice.

Mama băiatului s-a dus la psihiatrul care recomanda tratamentul și i-a spus să se oprească. Psihiatrul a aflat că femeia vorbise cu mine și imediat m-a denunțat la „comitetul de diversitate”. Am fost chemat în fața membrilor comitetului, care au concluzionat că sunt bigot, „transfob” și că am judecat strâmb. Am fost condamnat fără să apuc să deschid gura. Am știut pe loc că mi s-a încheiat cariera.

Cu inima strânsă, eu și soția mea am decis să lăsăm metropola și să ne mutăm cu copiii într-unul din statele rurale – suntem la 200 km de cea mai apropiată autostradă care conectează statele. Mi-a fost frică la început, dar a fost… cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla, a fost un dar de la Dumnezeu. Necunoscute sunt căile Domnului, într-adevăr. Copiii cresc sănătos, feriți de „ora de povestiri cu travestiți” (Drag Queen Story Hours – program de lecturi pentru copii, ținute de persoane transgender travestite, în școli și biblioteci, pentru educare în spirit incluziv – n.n.), de jocuri video și altele asemenea. Trăim într-un loc care îmi amintește de America în care am copilărit. Dar nici aici nu știu cât va mai fi așa.

Îți mulțumesc pentru ceea ce faci și pentru că le dai ocazia celor ca mine să povestească ce au pățit.”

Mi-a scris și un profesor, membru al comitetului de angajări pentru catedrele umaniste de la o universitate importantă. (Mi-a permis să public istorisirea cu condiția să nu-i divulg numele). Iată ce spune:

„Se încurajează angajarea candidaților «diverși»  (în unele locuri e chiar o presiune în acest sens). Dar ce am observat eu este că, dintre candidați, bărbații albi publică mai multe lucrări și de o calitate mai bună decât femeile, care nu țin pasul.

De ce? Teoria mea e următoarea: bărbații albi știu că nu vor fi tratați corect, știu că o femeie sau un minoritar (buni, dar nu mai buni decât ei) vor ocupa postul, pentru că departamentele care angajează persoane din aceste categorii primesc laude și beneficii de la administrație. Acești bărbați albi înțeleg că trebuie să fie de două ori mai buni decât contracandidatul lor dintr-o categorie minoritară. În mod ironic, situația asta îi pune în dificultate pe cei ca mine, care susțin diversitatea, dar nu în detrimentul excelenței. Mi-e greu să susțin un candidat femeie sau minoritar, pentru că diferența dintre ei și bărbatul alb e atât de evidentă, încât devine o problemă de conștiință.

Cred că, în subconștient, femeile-candidat știu că nu trebuie să depună la fel de mult efort. Deci ironia e că unele departamente ajung să aibă „mai puțină diversitate” pentru că preferința pentru diversitate devine un stimulent pervers pentru ca unii candidați să-și dubleze efortul și ca alții (cei favorizați) să se lase pe tânjală.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/commissars-in-stem/

Sursă foto: aici

Un gând despre „Comisarii din domeniile ”reale”

  1. De la depravare la demență. Valorile Vestului: homosexualism, transgenderism, genderism, feminism – ideologia contemporană. A fost adusă și în Romania – se preconizează în cadrul educației sexuale în școli.
    Dacă le permiteți !!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s