Nu vă puteți imagina ce e mai rău!

Rod Dreher

Am avut un schimb de e-mailuri cu cineva – o sursă pentru cartea la care lucrez – care mi-a devenit prieten. Este un om de știință care s-a născut și a crescut într-o țară din blocul sovietic și a imigrat în SUA pe când avea douăzeci de ani. Mi-a scris să-mi spună că el crede că sunt prea optimist atunci când susțin că nu anticipez o persecuție severă a creștinilor și a celorlalți dizidenți.  Voi cita următoarele extrase din cuvintele sale aici, cu permisiunea lui:

 

Cred că tu și majoritatea americanilor înțelegeți greșit natura umană și de ce este în stare cu adevărat omul. Asta mi-a plăcut la americani. Optimism nelimitat și nefondat, dispus întotdeauna să ofere prezumția de nevinovăție. Nu mai e cazul, s-a terminat. Văd ură neexprimată în jurul meu. Oamenii caută o fereastră prin care să o ventileze. Ambele tabere. Inclusiv eu.

… O viață ascunsă – un film pe care cu siguranță nu voi dori să-l văd: descrierea ta (Miracolul dintr-o ”Viață ascunsă”) m-a traumatizat deja dincolo de nivelurile tolerabile. Din ceea ce ai descris, totuși, „privirea judecătorului asupra propriilor sale mâini” a fost probabil cea mai puternică scenă. Este un rechizitoriu universal. Vor fi multe astfel de priviri în viitorul nu prea îndepărtat. Gândește-te la asta.

În acea scenă, prizonierul Franz Jägerstätter, cu mâinile încătușate, stă în fața unui judecător nazist. El îi spune judecătorului că este cu adevărat liber. Judecătorul îl scoate afară, chiar înainte de a prezida rostirea sentinței de condamnare la moarte. După ce prizonierul iese din încăpere, judecătorul stă cu mâinile în poală, nelegate, în aceeași poziție cu cea a lui Jägerstätter, și contemplă cătușele invizibile.

Corespondentul meu continuă:

Deci, ce are asta de-a face cu incendiile din Australia, poate te întrebi?

Contrar credinței populare că o creștere cu o fracțiune de grad a temperaturii e ceea ce a dus la aprinderea focului, există o altă explicație. Timp de milenii, aborigenii practicau arderea rituală a lăstărișului și arbuștilor. Cu ceva timp în urmă, practica a fost interzisă din cauza preocupărilor legate de ecologie și protecția mediului; pentru a nu deranja vreun șarpe bătrân. Prin urmare, lemnul mort s-a acumulat și întregul loc a ars complet (se poate căuta pe google)

Iar noi am făcut același lucru și în cazul culturii. Am interzis arderile controlate tradiționale. Am permis acumularea lemnului mort. O singură scânteie – și întregul loc se va aprinde. Vom arde.

Acesta e argumentul cel mai rațional de care mă simt în stare acum.

Concluzionează :

Cred că nu-ți poți imagina ce e mai rău, deoarece pare atât de normal în afară. Cineva poate fi dus la spânzurătoare chiar și atunci când afară este frumos, însorit și cald. Este greu de explicat, dar când privesc în jur și totul este foarte bine și frumos, mă gândesc mereu la ce încearcă să mascheze, la ce ni se pregătește. Așa cum a subliniat odată o fostă iubită a mea demult, sunt serios dereglat. Știu.

UPDATE: Comentariul referitor la „arderile controlate” a fost clar pentru mine, dar nu și pentru toată lumea, după cum a reieșit din comentarii. Vrea să spună că nu am rezolvat la timpul lor problemele care ar fi trebuit rezolvate și, din această cauză, s-au acumulat atât de masiv încât să reprezinte un pericol de incendiu. „Arderile controlate” sunt o modalitate de gestionare a pădurilor pentru a preveni incendiile totale. Analogia este că, dacă am fi înfruntat conflictele și problemele care ar fi fost dureroase, dar gestionabile, nu ne-am fi găsit în poziția în care ne aflăm acum – în care totul pare că se îndreaptă către un incendiu devastator.

Christopher Caldwell vorbește despre o latură a acestui lucru în noua sa carte. El spune că noua stângă care conduce instituțiile a devenit atât de punitivă față de oamenii care au păreri „greșite” sau pentru că spun lucrurile „greșite”, încât, pentru a se proteja, oamenii au învățat să-și păstreze părerile pentru sine. Prin urmare, a devenit greu pentru oamenii care ne guvernează să știe ce cred cu adevărat cei pe care-i guvernează. La fel și cu presa de știri, et al. Puțini oameni vor spune ceea ce îi preocupă cu adevărat sau ce gândesc, atunci când știu că exprimarea opiniei i-ar putea costa locul de muncă sau va atrage o gloată progresistă plină de ură, care le-ar face praf viețile.

Comentatorul Chris in Appalachia s-a prins:

Comentatorii de aici nu înțeleg analogia cu arderile controlate, care sunt uneori parte din gestionarea sănătoasă a pădurii. În orice caz, ceea ce vreau să spun este că, mai ales din 1965 până în 2015, obișnuiam să putem dezbate și să discutăm diferite idei și poziții controversate. Acest lucru servea, de asemenea, scopului de a avea o supapă de siguranță care permitea să aerisim emoții și opțiuni, ori chiar isteria. Dar acum Vigilantiștii, Războinicii Justițiariști, activiștii marxiști, guvernele occidentale și corporațiile globaliste încearcă să elimine imediat orice dizidență de la agenda lor cu un fel de ”baros” figurativ. Prin urmare, avem în jur un grup iritabil, furios de oameni care nu se pot „aerisi” ori arde lent. Bine, ne mai rămân câteva „puncte de ventilare”, cum ar fi acest blog.

UPDATE.2: Cititorul Nate J., cu acest excelent comentariu:

Îmi place analogia cu un tsunami și mi-ar plăcea să fac un pas mai departe: ceea ce m-a impresionat în legătură cu acel dezastru a fost că, dacă la acel moment te aflai pe ocean, erai în perfectă siguranță. Aproape de epicentrul cutremurului erai cel mai departe de dezastru.

Dacă ai fi fost pe o barcă de pescuit în acea clipă, oceanul s-ar fi ridicat, apoi ar fi coborât. Toate acestea ar fi fost imperceptibile pentru tine, pe barcă. Între timp, pe uscat, țărmul a fost complet inundat, când zidul de apă s-a prăbușit peste plaje, drumuri, clădiri și copaci înrădăcinați și a măturat totul în mare. Toată violența și distructivitatea acelei ciocniri între mare și pământ – forța de neoprit se întâlnește cu obiecte imobile – s-a produs peste tot, cu excepția mării care a provocat-o.

Cred că există acolo o metaforă pentru societatea noastră. Persoana obișnuită (alegătorul nehotărât, tipul de stânga-dreaptei-stângii-de-centru, burghezia mijlocie etc.) care călărește valul progresismului nu este deloc conștient cu privire la ce forțe convoacă stânga activistă. Cei mai mulți nu pot percepe forțele distructive pândind dedesubt până când nu vom vedea în sfârșit coliziunea dintre acele forțe și structurile existente.

Sursa: theamericanconservative.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s