Scrisoare dintr-un campus revoluționar

de Rod Dreher

Viitorul educației: conformiști predând conformiștilor

Le-am spus deja copiilor mei să nu se gândească la o carieră în jurnalism sau în învățământul superior, pentru că de-a lungul întregii lor vieți nu vor fi liberi în niciunul dintre cele două domenii. Genul acesta de lucru mă face să fiu atât de pesimist. Un cadru universitar îmi scria azi-dimineață: „Fii atent la ce-ți spun, ce se petrece chiar acum în campusurile studențești este răul la un cu totul alt nivel, și va fi și mai rău, de asta nici nu mă îndoiesc”.

Iată scrisoarea lui, pe care mi-a dat permisiunea s-o folosesc. Știu cum îl cheamă și care-i este afilierea instituțională. Credeți-mă când spun că nu e vorba nici de Oberlin, nici de MacAlester, nici de vreun alt colegiu stângist axat pe artele liberale, unde te-ai aștepta la asemenea lucruri. Este o instituție de învățământ superior pe care o mulțime de oameni neinformați ar considera-o „sigură”.

Nimănui nu-i place când predicțiile sumbre se adeveresc. Ani de zile, stângiștii din campusul nostru au acționat în mare parte ca fabienii: considerau că structura este coruptă, dar se gândeau că ar putea produce schimbările dinăuntrul ei. Au avut multe succese, dar fiecare reușită a adus cu ea apetitul pentru și mai mult. Așteptau momentul când revoluția care avusese loc la nivelul culturii putea să aibă loc și la nivelul controlului administrativ. Acum este momentul lor. Acesta este momentul când însăși natura instituțiilor se schimbă, nu atât din punctul de vedere al structurilor lor, pe care le vor păstra în cea mai mare parte, ci din punctul de vedere al principiilor care le animă. Pentru colegiile ca al meu, aceasta înseamnă înlocuirea creștinismului cu religia antirasismului.

Nu i-a trebuit mult președintelui colegiului nostru, după moartea lui George Floyd, ca să emită o declarație în care învedera categoric că a fost „un act de rasism”, în ciuda faptului că nu avea sub nicio formă cum să știe dacă acest lucru era adevărat sau nu. De asemenea, și-a exprimat „profunda mâhnire” și a spus că „îl doare sufletul”, de ca și cum Floyd ar fi fost propriul lui copil. În parte, a făcut-o pentru că, exact la fel ca orice om întreg la minte, a fost îngrozit atât de moartea lui Floyd, cât și de spectrul rasismului, dar în parte a fost și pentru că se simțea supus la presiuni enorme (fără să fac vreo insinuare) dinspre profesori și absolvenți.

De atunci încoace, deși este vară, lucrurile s-au înrăutățit. Președintele a emis și mai multe declarații în care-și exprima durerea și dedica resurse ale colegiului pentru „combaterea rasismului”, deși campusurile universitare sunt locurile cel mai puțin rasiste din America. Am avut adunări și întruniri în care toți cei prezenți să povestească cum au fost oprimați și să-și exprime teama de pericolul teribil în care se află, din cauză că unii oameni nu vor să se închine la zeii lor. Toate aceste întruniri cuprind apeluri la acțiune, care devin din ce în ce mai autoritare.

Acum câțiva ani, fără să atragă atenția, administrația a instituit o nouă regulă, conform căreia oricine era implicat într-un proces de angajare trebuia să parcurgă un curs de instruire de combatere a prejudecăților implicite. Când i-am spus decanului meu că ideea de instruire împotriva prejudecăților implicite mi se părea una defectuoasă atât în plan filozofic, cât și al științelor sociale, și o serioasă amenințare la adresa libertății academice, deci nu voi participa, el mi-a replicat: „Păcat, pentru că nu vei participa la niciun demers de recrutare, și, sincer, tu de obicei vii cu contribuții valoroase”.

Acestea sunt permanentele mici târguri, compromisuri, calcule și decizii prudențiale pe care trebuie să le iei atunci când nu te închini la altarul antirasismului. Eu și unii dintre colegii mei conservatori îl numim de ani de zile „efectul băcanului”: în ce moment pot să scoți anunțul din vitrină? (aluzie la istorioara lui Havel espre băcanul ceh care afișa în magazin lozinca ”Proletari din toate țările, uniți-vă!” doar pentru a arăta că nu intenționează să pună probleme regimului -n.n.). Problema e că în niciun moment nu ți se spune că trebuie să-l pui în vitrină – totul se petrece cu pași mărunți. Fiecare mică bătălie îți impune să cântărești atent costurile și beneficiile, iar la un moment dat anunțul e la tine în vitrină și îți dai seama că tu l-ai pus acolo. E parte din ceea ce face ca acest fenomen să fie atât de pernicios, și motivul care face ca un totalitarism soft să fie mai greu de combătut decât unul dur.

Antirasismul a devenit religia consacrată pe meleagurile noastre. Suspecții de serviciu au ieșit în prim-plan, organizând spectacole publice de pietate care, cu toată sinceritatea lor, sunt enervant de teatrale și histronice. Acum suntem amenințați cu ședințe obligatorii de ”ridicare a nivelului de conștiință”, o creștere masivă a puținelor resurse instituționale mergând spre birourile de „Echitate și Incluziune”, unde cei semi-educați își exercită domnia resentimentului, cu participare forțată la „cluburi de carte”, care se ocupă de problematica rasială (și unde nu va tolerată niciun fel de heterodoxie); și cu modificarea formularelor de evaluare a predării, astfel încât sensibilitatea rasială la clasă să fie identificată ca un criteriu de evaluare. Majorările salariale pe bază de merit sunt, și vor fi în tot mai mare măsură, determinate de vigoarea cu care te închini, de evlavia ta ideologică. Cu alte cuvinte: mersul la ”biserică” și proslăvirea sunt obligatorii.

M-am gândit la modul cel mai serios să-mi angajez un avocat care să mă ajute să-mi dau seama ce trebuie să fac și ce trebuie să nu fac, ca să-mi păstrez slujba, în cadrul inevitabilului proces pe care îl voi intenta pentru concediere abuzivă. Din nefericire, instanțele de judecată vor fi locul unde se vor putea lămuri multe din cele ce se petrec acum, căci singurul lucru care poate ține la respect aceste colegii este rubrica lor de profit. Așadar, dacă trebuie să plătească pentru concedieri abuzive sau dacă donatorii decid că le-a fost de ajuns (o perspectivă mai puțin probabilă, în era capitalismului revoluționar-vigilent), colegiile chiar s-ar putea să schimbe macazul în direcția opusă. Dar nu sunt deloc optimist.

Între timp, am colegi mai tineri care sunt stresați la culme de toată povestea. Pe bună dreptate, ei bănuiesc că vor fi constrânși să facă lucruri care încalcă principiile libertății academice și ale disciplinei de studiu, printre care impunerea unor materiale de curs obligatorii (lucru care se întâmplă deja în anumite locuri), rezervarea unui procentaj din fiecare curs pentru a discuta problematica rasială (succes, dragi profesori de chimie), și, bineînțeles, tot soiul de sesiuni de instruire. Majorările salariale pe bază de merit, promovarea și titularizarea pe post sunt deja și vor continua să fie legate de conformarea în aceste privințe (de fapt, conformarea probabil că nu este de ajuns: trebuie să-ți arăți entuziasmul față de aceste măsuri). Acești colegi mai tineri deja se întreabă dacă nu cumva ar trebui să plece singuri, înainte să fie forțați s-o facă. Unde se vor duce? N-am nici cea mai vagă idee, dat fiind că nici corporațiile nu sunt niște locuri dintre cele mai prietenoase. E aproape de ca și cum cineva ar fi prezis acum patru ani că nu va mai exista niciun loc unde să te ascunzi.

Datele indică faptul că albii liberali sunt mult la stânga negrilor în privința problematicii rasiale și ei sunt agitatorii din mediul universitar. Dacă audierile judecătorului Kavanaugh au marcat momentul în care cultura universitară s-a vădit că a infiltrat cu totul sistemul nostru judecătoresc și cel politic, protestele Floyd l-au marcat pe cel în care ea a infectat întreaga cultură. Combați nedreptatea cu nedreptate. Combați lipsa de rațiune cu lipsă de rațiune. Combați bigotismul cu bigotism. Puterea este unica monedă care mai circulă în țară, dar trebuie s-o ascunzi sub o mantie moralizatoare. Nu există niciun lider academic la ora actuală, din câte cunosc eu, dispus să admită vreo nuanță, să admită că există complexitate sau să admită vreun rol pentru dizidență în aceste momente dificile.

De 30 de ani exercit această profesie și am văzut bătălii care au venit și s-au dus, dar momentul acesta este altfel. Este primejdios în moduri pe care nu mi-a fost dat să le văd. Nicicând altădată sfatul lui Soljenițîn, „să nu trăim prin minciună”, n-a avut o atât de mare semnificație, prevestind niște consecințe atât de grave! În trecut, puteam să nu dau importanță amenințărilor, socotindu-le aberații temporare, pale de vânt al unor mode trecătoare, care vor sufla cât vor sufla, după care se vor stinge de la sine, lăsând intactă structura de bază. Nu mai cred asta. Acum nu e același lucru. Fanaticii plini de zel ai noii religii preferă să dea foc la tot, și să ardă din temelii, decât să lase vreun locșor necurat. Dar asta și este, de fapt: un ritual de purificare, un foc purificator și, în cealaltă parte, mântuire. Pentru victimele care vor alimenta focul nu va exista dangăt de înmormântare, nu vor fi puse în sicrie și nu le va ști nimeni.

Profesorul a adăugat că nu numai în instituția lui se petrec aceste lucruri. Se petrec peste tot.

ACTUALIZARE: Chiar mă gândeam că, la toamnă, când va ieși pe piață cartea Live Not By Lies („Să nu trăiești prin minciună”), lucrul cel mai firesc ar fi să vizitez campusurile universitare. Dar campusurile care au nevoie să audă mesajul meu sunt genul care nu m-ar găzdui niciodată, nu cu acest mesaj. Trebuie să găsim un mod prin care să fiu găzduit de biserici locale pe care nu le deranjează să fie detestate de revoluționarii vigilenți. Aștept de la voi e-mailuri cu idei.

ACTUALIZARE. 1: Un cititor comentează:

Rod, sunt un om cu care ai vorbit, și sunt profesor la o universitate publică importantă, iar aici scriu sub pseudonim, în spiritul autoprotecției. Profesorul din scrisoarea pe care ai primit-o are perfectă dreptate. Aceia dintre noi care predăm la universitate trăim într-o eră supraîncărcată cu isterie de masă și intimidare, care amintește de era mccarthystă și de cea a Panicii Roșii. Universitățile impun coduri de gândire profesorilor și studenților, iar cei care nu aderă la codurile de gândire sunt ostracizați (în cel mai bun caz) și supuși sancțiunilor disciplinare dictate de angajator (în cel mai rău caz). Ideea că unui profesor cu vechime care nu vrea să accepte instruirea împotriva prejudecăților implicite i se va interzice să facă parte din comisiile de recrutare, este năucitoare și revoltătoare. La universitatea mea, văd administrator după administrator cum fac declarații care nu pot fi interpretate decât că înseamnă că universitatea se va angrena în discriminare rasială împotriva grupurilor care nu se bucură de favoare. Mai mult, administratorii universității se fac mici de frică în fața celor mai recente cereri din partea cadrelor didactice și a studenților de culoare, iar rezultatul este că universitățile fac promisiuni care sunt nerezonabile și discriminatorii.

Concluzia finală este că profesorul a cărui scrisoare o citezi are o imagine foarte corectă asupra a ce se petrece în majoritatea instituțiilor de studii superioare, dacă nu în toate, și acest lucru are un efect dăunător major asupra misiunii de bază a colegiilor și universităților din toată țara.

ACTUALIZARE. 2: Cititorul Hewey:

Pot să spun că reflectă ce văd eu în universitatea „evanghelică” unde predau. Aceasta se află în nordul Vestului Mijlociu. Reduceri și disponibilizări peste tot, din cauză de Covid, dar extinderea Biroului pentru Diversitate și Incluziune, plus o sumă întreagă de noi programe de instruire care se pun în aplicare, printre care modul cum noi, albii, suntem injectați cu „rasism inconștient”. Nu voi mai sta multă vreme pe-aici.

Sunt convins că majoritatea colegiilor evanghelice o vor lua pe calea majorității colegiilor catolice, adică, altfel spus, vor adera complet sau aproape complet la revoluționarismul vigilent.

Traducere după theamericanconservative.com

Sursa foto: aici

 

Un gând despre „Scrisoare dintr-un campus revoluționar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s