Arderea pe rug a unui om de știință

de Rod Dreher

O scrisoare de la un cititor. Îi cunosc numele și instituția la care lucrează. Vă pot spune că este chiar cine pretinde că e:

„Recent, am fost titularizat la o universitate renumită (în departamentul de inginerie mecanică) și pot să vă relatez cât de orwellian devine totul. Dacă se întâmplă să publicați acest e-mail pe blogul dumneavoastră, vă rog să păstrați confidențiale atât identitatea mea, cât și universitatea unde predau. Voi enumera doar câteva exemple legate de ceea ce se întâmplă în mediul universitar:

1) Un eveniment recent cu tema „diversitate” a fost prezentat literalmente cu titlul „Cuvinte pe care să nu le mai spui.” Cuvintele de pe această listă erau „soț”, „soție”, „carte albă” (white paper – termen academic pentru cercetare preliminară – n.n.) și multe altele. Deci dacă de exemplu i-aș spune unui coleg „aș vrea să ți-o prezint pe soția mea”, aș face ceva greșit. Primul meu gând a fost că ar putea fi considerat prea hetero-normativ, dar nici asta nu are sens, de vreme ce și persoanele homosexuale se pot căsători acum. Sau poate vor să devalorizeze instituția căsătoriei în general? Iar „carte albă” poate părea ceva rasist sau ceva asemănător.

2) În 2015 am participat la primul lor seminar destinat în totalitate subiectului „identitatea de gen”. Au împărțit o broșură de șase pagini care conținea noua terminologie referitoare la gen. De asemenea, au afirmat, ca și cum ar fi un adevăr incontestabil, că realitatea e ține doar de psihologie și că biologia este complet irelevantă. Și mai distractiv: au sugerat că oricine mai consideră disforia de gen drept afecțiune mentală este un fanatic înapoiat. Și partea cea mai savuroasă: când am comunicat grupului pentru diversitate îngrijorarea mea referitoare la controlul gândirii, mi-au spus că ei nu fac decât să exprime „consensul existent legat de gen, iar pe viitor angajările la universitate se vor face ținând cont de acest criteriu.” Cutremurător.

3) Poate nu sunteți la curent cu faptul că o publicație importantă de chimie, Angewandte Chemie, a fost atacată pentru că a publicat un eseu care a produs o „deviație de gândire”. Pe scurt, autorul eseului își exprimă îngrijorarea cum că discriminarea pozitivă ar compromite meritocrația. Nici măcar nu am apucat să citesc eseul, deoarece în decurs de câteva ore Angewandte Chemie a retras linkul, iar acum nu mai este disponibil. Pentru cei care nu fac parte din mediul academic, poate e greu de înțeles că ăsta e un lucru fără precedent. Când se retrage un articol științific, întotdeauna se păstrează originalul pentru a putea fi citit de oricine dorește să vadă conținutul. Cu alte cuvinte, este nemaiauzit să fie șterse toate linkurile unui articol retras; acest lucru este motivat, în mod evident, de o panică ideologică. Mai mult, doi dintre editorii lor au fost suspendați și cel puțin 16 din membrii consiliului director al ziarului au protestat, demisionând. Văd o paralelă clară cu rumoarea stârnită de articolul de opinie publicat de Tom Cotton în New York Times. Trebuie, totuși, să subliniez faptul că nu pot comenta calitatea eseului, deoarece nici măcar nu-l găsesc. În orice caz, faptul că ziarul ascunde eseul în plină revoltă editorială spune multe despre climatul actual al discuțiilor despre rasă și discriminare pozitivă.

4) Biroul pentru Diversitate și Incluziune a spus răspicat că obiectivul său suprem este ca în universitate să se reflecte demografia statului în care trăim. De exemplu, au declarat explicit că mediul universitar va fi sexist cât timp 50% din cadrele didactice nu sunt femei. După câte se pare, faptul esențial că multe femei nu vor să aibă slujbe atât de stresante, preferând să se ocupe de creșterea copiilor, nu trebuie menționat, a la Voldemort.

5) Sunt membru al American Physical Society (APS), Societatea Americană de Fizică. Deloc surprinzător, săptămâna trecută am primit cu toții un comunicat de presă de la APS care conține un banner negru inscripționat „Black Lives Matter” (viețile negre contează). Surprinzător este că bannerul conține imagini cu oameni care protestează, purtând lozincile „Închideți Academia”, „Închideți S.T.E.M. (departamentele de științe exacte)” și „Fără justiție nu poate fi pace”. Imaginați-vă! O societate științifică somându-și membrii să închidă departamentele de științe și să pună capăt păcii! Mă cuprinde amețeala când văd că oamenii de știință ne taie tuturor craca de sub picioare.”

Ce e-mail! Autorul subliniază din nou că nu pot să-i divulg numele sau instituția la care lucrează, deoarece are o familie de întreținut și nu-și permite să fie exclus din domeniul său profesional.

Credeți că e paranoic? Citiți mai departe. Am investigat situația de la Angewandte Chemie. Iată un fragment din scrisoarea deschisă pe care redactorul jurnalului a adresat-o comunității științifice, autoflagelându-se pentru că a comis o ”crimă-gândit”:

”Se impun acțiuni ferme și urgente. Vom continua să luăm măsuri de Diversitate, Echitate și Incluziune la Angewandte Chemie. Suntem un jurnal științific și o comunitate și trebuie să ne gândim cum putem să contribuim la demantelarea unui sistem academic nedrept. Diversitatea întărește știința, iar știința inclusivă, care reflectă cele mai frumoase idealuri, este calea prin care sperăm să rezolvăm problemele societății.

Vă vom ține la curent cu progresele noastre și vă invităm să vă implicați în a crea un sistem mai echitabil și mai inclusiv. Ne propunem să fim vârf de lance pentru Diversitate, Echitate și Incluziune. Vă promitem că vom face mari progrese.

Dr. Guido Herrman

Vicepreședinte, Director administrativ, Wiley-VCH”

”Diversitatea întărește știința” – o lozincă ideologică rostită cu pistolul la tâmplă.

Revista Chemistry World a comentat controversa. Fragment:

”Chimistul Tomas Hudlicky de la Universitatea Brock a publicat pe 4 iunie un articol referitor la eseul lui Dieter Seebach din 1990 ”Sinteza organică – Încotro?”. Hudlicky analizează opt factori care influențează domeniul chimiei, factori descriși în cartea sa The Way of Synthesis, publică în 2007 la editura Wiley. Hudlicky argumentează că anumiți factori, cum ar fi tehnologia informatică, pot fi pozitivi sau negativi, în timp ce alți factori, precum diversitatea, nu pot avea decât o influență negativă în domeniu.

Hudlicky spune că instructajul de diversitate ”a influențat practicile atât de profund, încât calificarea candidatului a ajuns să conteze mai puțin decât grupul social din care face parte”. Mai spune că preocuparea universităților pentru integrarea femeilor în domeniul științelor – Gordon Research Power Hour – ”are ca urmare subminarea contribuțiilor științifice ale bărbaților sau ale altor grupuri”. Hudlicky mai susține că transferul de cunoștințe are succes numai dacă ucenicul se supune necondiționat maestrului.”

Dacă citiți în întregime comentariul din Chemistry World, care nu include eseul lui Hudlicky, ați putea crede că Hudlicky a comis crime de război. Vorbesc serios, citiți comentariul. Universitarii sunt furioși pe el. Dar e a spus, exact? Ziarul canadian National Post a relatat controversa mai în detaliu:

”Eseul lui Hudlicky – Sinteza organică-Încotro? – are 30 de ani. ”Reflecții despre situația curentă” aduce un omagiu articolului scris de profesorul Dieter Seebach în urmă cu trei decenii. O bună parte din eseu este tehnic, analizează practici curente în sinteza organică, dar conține și opinii despre favoritismul acordat femeilor și minorităților:

”Favorizarea unui grup în detrimentul altuia creează un dezechilibru social.” – scrie Hudlicky. ”Noile practici de angajare mandatează egalitatea în numere absolute din anumite grupuri sociale și sunt contra-productive, dacă rezultatul e că sunt discriminați candidații mai merituoși.”

Practicile de angajare, spune Hudlicky, favorizează apartenența candidatului la un grup social minoritar în detrimentul calificărilor acestuia.”

Fără îndoială, e adevărat. În jurnalism, ăsta e criteriul de angajare de decenii bune – sunt preferați candidații mai puțin calificați, dar care sunt de sexul sau rasa potrivită. Am văzut asta de mai multe ori. Însă una e jurnalismul, alta e știința. Cu adevărat incredibil este că afirmația lui Hudlicky nu poate fi dezbătută sau contestată. E ca atunci când Galileo a spus că pământul se învârte în jurul soarelui. Încalcă o dogmă.

Jurnalista canadiană Barbara Kay a citit, se pare, eseul și scrie în apărarea lui Hudlicky:

”Altă idee controversată: Părerea lui Hudlicky despre transferul de cunoștințe. A folosit expresia maestru și ucenic – cu trimitere la conceptul de cunoaștere tacită propus de Michael Polanyi, un om de știință polivalent ungaro-britanic. Cunoașterea tacită poate fi dobândită de către studenți dacă se supun maestrului. Este o relație solicitantă pentru ucenic, dar care produce rezultate înalte.

Din nefericire, după părerea lui Hudlicky, „mulți studenți nu sunt dispuși să muncească atât cât le cere profesorul. Universitatea nu îi susține pe profesori în această strădanie deoarece îi consideră pe studenți bunuri financiare, iar din acest punct îi protejează de cerințele solicitante ale maeștrilor”. În plus, timpul limitat al profesorilor face ca mentoratul să se diminueze, și odată cu aceasta apare eroziunea „standardelor și integrității în cercetare”. Este o evaluare dură, dar evident bazată pe ani de cercetare empirică. Cei care îl critică ar putea să conteste această afirmație, în schimb, ei cer să i se pună capăt carierei.

Rectorul și vice-președintele Brock, Greg Finn, s-a grăbit să se poziționeze în fruntea vocii colective, fluturând amenințător o scrisoare deschisă adresată comunității Brock. El a spus că descrierea relației profesor-student, făcută de Hudlicky, „denotă lipsă de respect și servilism… ceea ce ar putea fi alarmant pentru studenți.” Și obligatoriu, acuzația că observațiile lui Hudlicky „nu reflectă principiile de incluziune, diversitate și echitate pe care le promovează universitatea, viziunea și valorile aprobate de Senatul nostru și de membrii Consiliului de administrație.” Amenințător, Finn declară că „urmează să se ia și alte măsuri.”

”Alarmant pentru studenți.” Dumnezeule!

Tot din National Post:

Hudlicky, un profesor canadian de top în cercetare în chimie, a refuzat să comenteze, motivând că așa l-a sfătuit sindicatul profesorilor. Dar înainte, a declarat pentru Retraction Watch că a fost ținta unei ”vânători de vrăjitoare”.

”Alunecăm înapoi spre calvinism și arderile pe rug. Este absurd”, a spus el. ”Mi-am exprimat părerea, și cuvintele mele au fost complet scoase din context.”

Ardere pe rug? Fără glumă! Derek Lowe, blogger la Science, l-a comparat pe Hudlicky cu oamenii de știință naziști. Chiar asta a făcut:

”Eu cred că meritocrația este un lucru excelent, dar dacă te referi la “meritocrația în vigoare”, aceasta menține o ordine în care mulți oameni sunt considerați cetățeni de mâna a doua sau oameni de știință de mâna a doua. Mai rău de atât, este o ordine care de-a lungul anilor i-a plasat pe mulți, contra voinței lor, în spate, pentru că nu aveau voie să ajungă în față.

Ceea ce este greșit și contraproductiv. Deseori ne reamintim – așa și trebuie – de știința germană din perioada nazistă, care în mod deliberat a ținut la distanță numeroși oameni de știință talentați. Este un exemplu extrem, dar se poate face același lucru, mai lent și mai discret, permițând doar oamenilor „potriviți” accesul la ceea ce au nevoie pentru a-și dezvolta talentele. Este loc destul pentru a dezbate care sunt cele mai eficiente moduri de a rezolva această situație – care persistă de foarte mult timp și care nu se va soluționa curând – dar să începi să critici încercările curente de a adresa problema nu ajută chiar pe nimeni.”

Aș vrea să citesc tot eseul lui Hudlicky. Dacă îl are cineva, trimiteți-mi o copie. Pentru o persoană onestă care dorește o carieră în știință, este incredibil de descurajatoare panica morală produsă de acest eseu. Este totalitarism, pur și simplu. Fiți atenți: Profesorul Hudlicky s-a născut în 1949 în Cehoslovacia comunistă și a emigrat cu familia în Statele Unite în 1968 pentru a scăpa de totalitarism. Iar acum, ce să vezi?!

Datorită unui emigrant ceh am scris Live Not By Lies, cartea despre neototalitarism pe care urmează să o public. Iată rândurile de început ale cărții:

”În 1989 a căzut Zidul Berlinului și, odată cu el, totalitarismul sovietic. Dispărea statul polițienesc comunist, care îngenunchease Rusia și jumătate din Europa. Războiul Rece care dominase a doua jumătate a secolului 20 se încheiase. Democrația și capitalismul au înflorit în fostele națiuni captive. Epoca totalitarismului era dată uitării, pentru a nu mai amenința umanitatea niciodată.

Sau așa se spunea. Eu, împreună cu majoritatea americanilor, am crezut că amenințarea totalitarismului trecuse. Apoi, în primăvara lui 2015, am primit un telefon de la un necunoscut agitat.

Apelantul era un eminent fizician american. Mi-a spus că mama lui, în vârstă, emigrantă cehă din Cehoslovacia în America, a petrecut șase ani din tinerețea ei în închisoare, ca deținut politic în țara ei  natală. Făcuse parte din Rezistența anticomunistă catolică. Acum e în vârstă de 90 de ani și locuiește cu fiul ei și familia acestuia. Bătrâna i-a spus recent fiului ei american, că evenimentele actuale din Statele Unite îi amintesc de începuturile comunismului în Cehoslovacia.

Ce îi trezise îngrijorarea: atacurile furibunde de pe rețelele sociale îndreptate către o pizzerie dintr-un orășel din statul Indiana. Patronii acesteia, de religie creștină, i-au declarat unui reporter că ei nu vor oferi servicii culinare pentru o nuntă între persoane de același sex. Amenințările la adresa lor au fost atât de serioase, încât a trebuit să închidă restaurantul pentru un timp. În acest timp, elitele liberale, cele din presă în special, în mod normal foarte atente la amenințările colective la adresa vieții și a mijloacelor de trai ale minorităților, au fost complet pasive la asaltul asupra pizzeriei. Asta s-a petrecut în contextul dezbaterii extinse despre neconcordanța între drepturile persoanelor de același sex și libertatea religioasă.

Medicul născut în Statele Unite a spus că părinții lui imigranți l-au avertizat toată viața despre pericolele totalitarismului. Nu și-a făcut probleme – în definitiv, suntem în America, tărâmul libertății, al drepturilor individuale, o națiune guvernată de Dumnezeu și de legea dreptății. America a fost produsul nevoii de libertate religioasă. Și a fost mândră întotdeauna de Primul Amendament, garantat de Constituția Statelor Unite. Dar acum, ceea ce s-a întâmplat în Indiana l-a făcut să se întrebe… Dacă părinții lui aveau dreptate?”

Au avut și au dreptate. Priviți: aceasta se dovedește a fi o catastrofă a civilizației. Unde poate face cercetare acum un om de știință, liber de lanțurile ideologice? Acum doi ani, dr. Hudlicky a primit o distincție de onoare din partea Universității din Praga pentru realizările sale în domeniul chimiei, obținute pe tot parcursul vieții. Nu ar fi ironic dacă ar fi nevoit să se întoarcă în țara lui natală pentru a-și putea încheia cariera științifică în libertate?

Liberalii din ziua de azi îi consideră pe creștinii fundamentaliști adevăratul dușman al științei și al tehnologiei. Radicalii de stânga din interiorul instituțiilor distrug gândirea liberă și condițiile în care se manifestă știința. Uitați-vă la ce s-a întâmplat cu Hudlicky, a cărui lucrare este atât de periculoasă încât nimeni nu are voie să o vadă, altfel și-ar pierde sufletele. Ce mă uluiește e că unii jurnaliști își arogă titlul de justițiari, la fel și oameni de știință, și alții din aceste profesii. Ei se declară meniți pentru a spune adevărul fără nicio temere. Se întâmplă exact opusul.

Întrebare serioasă pentru cititorii din mediul academic, mai ales din departamentele de științe exacte: de ce ar intra cineva în domeniu, când acesta se supune deja controlului politic al gândirii?

ACTUALIZARE: e-mail al unui academician din fosta Cehoslovacie comunistă:

„E posibil ca articolul să fie o porcărie (unii spun că profesorul nu e o persoană cumsecade și că își tratează studenții ca pe sclavi – poate fi fals, însă vorbim totuși de o mentalitate des întâlnită în mediul academic est european), dar nu vom ști niciodată cu certitudine, deoarece editorul a făcut dispărut eseul. Lucru fără precedent. Iar declarația publicată de ziar e chiar mai odioasă – aproape identică cu cele emise de numeroase comitete și instituții după ocuparea Cehoslovaciei din 1968: “am fost greșit îndrumați, am făcut greșeli, am trădat ideea de comunism, dar cei responsabili au fost înlocuiți și ne vom spori eforturile cu 200% în următorii 5 ani și vom stabili ședințe de reeducare…”. Practic, diferența e zero, doar că azi oamenii se tem  de rețelele sociale virtuale – ceea ce se dovedește a fi chiar mai periculos decât mânia colectivă reală sau structurile de stat totalitariste… „

Am atașat mai jos un comentariu bun la un fragment din postarea de pe acest blog:

GM spune:
9 Iunie, 2020 la 7:06 am
„Este absolut oribil ce s-a întâmplat, iar ceea ce am văzut în comentarii e de două ori pe atât.

Nu poți face pur și simplu dispărut un articol. Este o violare grosolană a standardelor științifice stabilite de secole. Și vă rog, nu-mi veniți mie cu „Wiley este o companie privată și are dreptul să facă ce vrea” – prostii… Dacă chiar credeți că asta se aplică mediului științific, ar trebui să demisionați imediat din orice poziție științifică vă aflați în prezent și să faceți orice altceva, care nu are legătură cu publicațiile științifice, deoarece sunteți total nepotriviți să lucrați în acest domeniu.

Dacă vrei să retragi un document, o faci conform procedurii consacrate: cu notă explicativă, justificarea motivelor și cu documentul la vedere. Niciodată nu se șterge, pur și simplu.

Partea cea mai proastă e că văd în comentarii idioți care pledează pentru desființarea titularizării pentru ca oamenii care afirmă lucruri incorecte politic să poată fi concediați. Înțelegeți ce faceți? Evident că nu, dar asta nu face mai puțin oribil faptul că cereți așa ceva pe față.

Sau poate că răul cel mai mare e că ipocriții care fac apel la cote de diversitate, favorizând angajarea femeilor și a minorităților în detrimentul unor bărbați mai bine pregătiți, nu fac altceva decât să garanteze că diferențele existente nu vor fi niciodată rezolvate.

Cu cât suntem mai obsedați de culoarea pielii sau de prezența ovarelor, cu atât ne ocupăm mai puțin de economie.

Subreprezentarea minorităților nu e cauzată de criteriile de angajare din universități . Pentru aceste poziții, candidații calificați sunt foarte puțini, iar cei mai competenți sunt bărbații cu pielea de culoare albă, acesta este adevărul frust. De ce? Pentru că cei care care concurează pentru posturi universitate nu pică din cer, ci se formează cu timpul, din momentul în care s-au născut. Iar fondurile alocate școlilor în Statele Unite se acordă la nivel local, diferențiate geografic. Asta garantează faptul că școlile din suburbiile bogate, cu populație preponderent albă, au școli cu mai multe resurse decât cele din zone mai sărace, cu populație de culoare (și desigur, cu populație albă săracă, dar despre asta nu avem voie să vorbim). Dacă vreți într-adevăr să remediați această problemă, ar trebui să desființați acest sistem și să investiți în mod egal în toate școlile, ca învățământul public să producă rezultate similare, comparabile. Dar despre asta nu se vorbește niciodată. Ceea ce probabil are legătură cu faptul că cei mai aprigi susținători ai „diversității” locuiesc în suburbiile bogate și se bucură de privilegiile sistemului educațional, care le sunt refuzate altora. Sigur, ei nu doresc să schimbe această stare de fapt (…)

Dar noi despre ce vorbim în Statele Unite? Despre culoarea pielii și cine are ovare. Asta în timp ce susținem neoliberalismul care exacerbează constant inegalitățile economice în Statele Unite și în toată lumea.

Ipocrizie la cote maxime…”

ACTUALIZARE 2: Un profesor de științe îmi scrie:

„Chiar dacă Hudlicky nu va fi concediat, nu încape îndoială că s-a încheiat cariera lui în cercetare. Nicio instituție de finanțare nu va mai dori să se asocieze cu el acum.

Cu toate că îți împărtășesc pesimismul legat de atacurile totalitare împotriva creștinilor și a conservatorilor, în continuare susțin că domeniile reale sunt o alegere bună pentru un tineri, ținând cont de circumstanțe. Câteva lucruri trebuie reținute:

1. Domeniile reale sunt singurele care au rămas neatinse de postmodernism și gnoză. Până la urmă, dacă ecuațiile diferențiale ar fi relativizate, s-ar prăbuși avioanele și podurile și n-am mai avea electricitate. Sigur, și noi avem de-a face cu Biroul pentru Diversitate și Incluziune și cu toate aberațiile administrative, dar sunt liber în munca mea de cercetare, iar asta e o adevărată binecuvântare.

2. Bursele universităților provin aproape în totalitate din cercetarea departamentelor de științe. Armata de rectori și decanii obsedați de cote de diversitate nu vin cu bani de acasă.

3. Datorită situației descrise la punctul 1., în departamentele de științe din universități sunt totuși mulți creștini și conservatori „sub acoperire”. Estimez că așa sunt 25% din profesorii de inginerie de la universitatea mea. I-am încurajat pe colegii mei creștini să fie uniți, ca să ne protejăm. Momentan suntem ca niște gazele rătăcite, iar rând pe rând hienele ne atacă și ne sfâșie. Imaginați-vă însă ce s-ar întâmpla dacă unul dintre noi ar fi anchetat pentru o afirmație incorectă politic despre rasă sau sex, iar 100 de profesori ar semna o scrisoare în care ar argumenta că afirmația colegului lor se regăsește și în iudaism, creștinism și islam. Și că, dacă își propun să-l persecute pentru că exprimă o idee larg acceptată (e.g. genul este un dat biologic), atunci să ne concedieze pe toți cei care avem această convingere. Ar putea să ne concedieze pe toți 100, dar mă îndoiesc. Ar pierde burse în valoare de zeci de milioane de dolari, ar ruina viața a sute de studenți și ar crea o imagine rușinoasă universității. Mă întreb de ce nu se întâmplă mai des ca profesorii conservatori să se unească, într-un climat ca ăsta.”

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/tomas-hudlicky-science-meritocracy-diversity-stem/

Sursă poză: aici