Modernitate, obscen, disoluție

Richard M. Weaver

Epoca noastră oferă nenumărate exemple ale ravagiilor imediatului, dintre care cea mai clară imagine este neputinţa minţii omului modern de a recunoaşte obscenul. Această neputinţă nu e legată de decăderea puritanismului. Cuvântul e folosit aici în sensul său original, pentru a descrie ceea ce trebuie jucat în afara sceneiob-scene – deoarece este nepotrivit pentru a fi expus publicului. Asemenea acţiuni, trebuie să subliniem, ar putea să nu aibă nicio legătură cu funcţiile animalice brute; ele includ și intensa suferință și umilire, pe care grecii, animați de înțelepciunea bunului simţ și de omenie, le interziceau în teatrul lor. Elisabetanii, pe de altă parte, cu aluziile lor robuste la condiţia animalică a existenței omului, nu erau totuşi obsceni. Totul depinde de modul în care e atins acest subiect.

Această eşuare a conceptului obscenităţii a venit în același timp cu ridicarea instituţiei gazetăriei care, străduindu-se mereu să-şi lărgească aria în funcţie de canonul progresului, face din desacralizare o virtute. În secolul al XIX-lea, lumea a fost în mod vizibil atinsă de această schimbare, care a cauzat neliniște printre oamenii care fuseseră crescuţi în tradiţia simţirilor cuviincioase. Buna cuviință, asemenea multor altor relicve demodate, a fost abandonată, deoarece stătea în calea a ceva. Fluturându-şi mândru nerușinarea, noul jurnalism oferea de acum, într-o manieră ceremonioasă, niște conţinuturi care până atunci fuseseră învăluite într-o tăcere a decenţei.

E firesc că un apostol atât de înfocat al culturii cum era Matthew Arnold a intuit dușmanul de moarte ascuns aici. După un tur în Statele Unite în 1888, el şi-a întărit convingerea că „dacă ar dori cineva cu tot dinadinsul să şteargă şi să ucidă într-o naţiune disciplina respectului de sine, cultivarea simţămintelor înalte, ar putea obţine acest lucru în modul cel mai eficient citind ziarele americane”. Oare ăsta să fi fost motivul pentru care, cu două sute de ani mai devreme, un guvernator al Virginiei îi mulțumea lui Dumnezeu, spre scandalizarea generaţiilor de mai apoi, că în colonie nu exista niciun singur ziar? Am putea avea vreun alt exemplu de cât de clar e descoperit răul de la prima vedere? Ceea ce am văzut atunci în faşă a ajuns să crească acum atât de mare, imposibil de măsurat, încât astăzi avem publicaţii care chiar se specializează în acel gen de obscenitate pe care cei cultivați, spre deosebire de cei viciaţi, o găsesc respingătoare și pe care înțelepții antichităţii o interziceau.

În orice caz, i-a fost lăsată acestei noi lumi a ”ştiinţei şi raționalismului” sarcina de a face bani pe seama lucrurilor intime şi obraznice. Revistele ilustrate şi ziarele tabloide aduc în faţa milioanelor de ochi scene și fapte care agresează orice definiție a umanităţii. Ce lucru obișnuit e azi să vezi, pe prima pagină a unui organ jurnalistic destinat să ajungă într-o sută de mii de cămine, chipul desfigurat al unui copil călcat de maşină în stradă sau expresia muribundă a unei femei zdrobite de metrou, adevărate eşafoade de execuţie, scene de durere intensă.

Acestea sunt obscenități. Înflorirea jurnalismului de senzaţie pretutindeni stă drept mărturie a pierderii punctelor de reper de către omul modern, a încăpăţânării sale de a se bucura de fructul interzis în numele libertăţii. Toate rezervele sunt sacrificate pe altarul gâdilării simţurilor. Extremele patimilor și ale suferințelor sunt oferite pe tavă pentru a înviora atmosfera la micul dejun sau a îndepărta plictiseala într-o seară petrecută acasă. Noţiunea de intimitate a fost abandonată pentru că s-a pierdut însăși definiția persoanei. Nu mai există un standard după care să judecăm ce anume aparţine doar omului ca individ. În spatele acestei obrăznicii se află renunţarea la simţire în favoarea satisfacției imediatului.

Există argumente insidios fondate pe presupusa necesitate de a revela realitatea, care par să justifice publicarea faptelor cu pricina. Se pretinde că asemenea materiale reprezintă viața așa cum este ea şi că ar fi datoria organelor de presă să nu lase oamenii în necunoştință de cauză despre adevărata natură a lumii. Aserțiunea potrivit căreia aceasta ar fi reprezentarea lumii aşa cum este ea ne obligă să punem cea mai importantă întrebare dintre toate. Materialul brut al vieţii este exact ceea ce omul civilizat ar dori să cizeleze sau să primească într-o manieră umanizată, susținută doar de sentiment. Senzaţionalismul colportat de presă este, chipurile, destinat vulgului, care nu se sinchiseşte prea mult cu înţelegerea, dar este în schimb doritor de fiori. Vom avea ocazia de a observa în multe încrengături că una din marile conspirații împotriva filosofiei şi a civilizaţiei, o conspirație enorm ajutată de tehnologie, este exact această substituire a reflecției cu senzaționalul. Mașina nu poate respecta un sentiment și nu a fost un accident faptul că marea paradă de obscenitate nu a întârziat în a însoți tehnologizarea lumii.

În mod inevitabil, degraderea sentimentului este însoţită de o deteriorare a relaţiilor umane, atât a celor din familii, cât şi a celor prieteneşti, pentru că pasiunea pentru imediatul senzaţiei se concentrează pe avantajul pe care-l aduce clipa de față. Până la urmă, ceea ce ne leagă de cei foarte bătrâni sau de cei foarte tineri nu e nimic altceva decât sentimentul. Burke şi-a dat seama de asta când a spus că cei cărora nu le pasă de strămoşi vor simţi, în virtutea aceleiaşi legități, o similară indiferență față de urmași. Decizia omului modern de a trăi în ”aici şi acum” se reflectă în neglijarea părinților bătrâni, care odinioară erau ţinuţi în cinste și autoritate. Era o vreme când generaţia vârstnică era preţuită, pentru că ea reprezenta trecutul; acum, același motiv ne îndeamnă să îndepărtăm vârstnicii din preajma noastră. Copiii, la rândul lor, sunt văzuţi ca nişte poveri. Pe măsură ce omul se scufundă tot mai mult în timpul său și în recompense de natură materială, credinţa în continuarea rasei umane slăbește şi niciun fel de cârpeală sociologică nu mai poate drege căminele pierdute.

Se spune uneori, atunci când vine vorba, că traiul la oraș face imposibilă continuarea relațiilor interumane după vechiul tipar. Afirmaţia e fără îndoială adevărată, însă faptul că e folosită ca o scuză indică o gândire perversă. Căci hotărâtoare este intenția omului, iar dacă viziunea noastră asupra lumii ar fi rămas corectă, atunci nici vieţuirea înghesuită din orașe nu ar fi devenit un tipar. (…)

În megalopolisuri, sentimentul de prietenie se pierde. Prietenii, în accepțiunea vulgară a limbajului modern, devin „amici”, care pot fi definiți ca fiind acele persoane cu care locul de muncă te sileşte să te asociezi, sau, chiar mai frivol, acele persoane care-ţi vor permite să te foloseşti de ele în interes propriu. Întâlnirea inteligenţelor, afinitatea între personalităţile umane, lucruri pe care toate comunităţile unei culturi le-au considerat ca fiind parte a vieţii adevărate, au nevoie de prea mult sentiment într-o lume a maşinilor şi a falsului egalitarism. Se naște vaga suspiciune că prietenia, dat fiind că se bazează pe selecţie, e nedemocratică. Acest soi de mentalitate va promova cu perfectă naivitate o carte despre cum să-ţi faci prieteni sau să influențezi oamenii din jur. Unui om, crescut într-o societate conectată spiritual în ceea ce voi numi comunitatea metafizică însăşi, ideea unei campanii de cucerire de prieteni i-ar fi totalmente de neînțeles. În mod ideal, prietenii sunt atrași de personalitatea potrivită a omului, în timp ce orice efort conştient de a dobândi o prietenie pare mai degrabă un semn de viclenie. lar arta manipulării personalităţilor e evident o dovadă de lipsă de respect pentru personalitate. Doar într-o comunitate destrămată, unde spiritul, din lipsă de hrană, ajunge să fie atrofiat, ar putea să înflorească o asemenea impostură.

Fragment din volumul Ideile au consecințe, apărut la Editura Anacronic. Poate fi comandat aici

Sursă foto: aici

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s