Monocultura elitei woke a Americii

Rod Dreher

Michael Lind începe să se afirme ca una dintre cele mai importante voci al momentului nostru actual, politic și social, iar Tablet, care îl publică de ceva timp, ca una dintre cele mai importante reviste. Iată aici un articol nou-apărut, pe care Lind l-a scris despre noua elită americană, care este o elită națională – ceva despre care Lind spune că n-a existat niciodată. În epocile trecute din istoria Statelor Unite, elitele au fost mereu regionale. De-acum nu mai sunt. Viziunea lui Lind despre cum a funcționat elitismul în istoria SUA este interesantă și merită prin sine o lectură atentă. Iată o concluzie pe care o trage despre elita actuală:

Calitatea de membru al supraclasei multirasiale și post-etnic naționale depinde în principal de absolvirea cu diplomă – preferabil una de master sau de licență specializată – a unei instituții din Ivy League (universitățile Harvard, Yale, Princeton, Columbia, Brown, Cornell, Pennsylvania și Colegiul Dartmouth) sau dintr-o universitate de stat selectă, ceea ce face din Ivy League noul registru social „Who’s Who”. Dar o diplomă din Ivy League sau dintr-o universitate de top, prin sine, nu este suficientă pentru primirea în noua supraclasă națională. La fel ca toate clasele conducătoare, noua supraclasă americană se folosește de indicii precum dialectul, religia și valorile, ca să-i deosebească pe membrii ei, de nemembri – pe „ai noștri” de „intruși”.

Dialectul. Poți să fi fost tu șef de promoție la facultatea ta de economia afacerilor de la Harvard, dar dacă pronunți „țărănește” sau vorbești tărăgănat ca în Sud, ai face bine să apelezi la serviciile unui terapeut logoped.

Religia. Poți să fi fost tu redactorul-șef al revistei Yale Law Review, dar dacă le spui celor care te intervievează pentru angajare că l-ai acceptat de curând pe Iisus Hristos ca mântuitor al tău personal sau dacă prefiri printre degete un rozariu, în timp ce discuți cu ei, nu te aștepta la un post într-o firmă de prestigiu.

Valorile. Aici vine testul cel mai spinos, pentru că elita conducătoare își schimbă tot timpul lozincile-parole, ca să-i deosebească pe adevărații membri ai cercului interior de vulgarii impostori care încearcă să dea buzna în rândurile elitei. Cu un deceniu în urmă, ca membru al supraclasei americane, puteai scăpa teafăr dacă spuneai, alături de Barack Obama și Hillary Clinton, „După părereamea, căsătoria este între un bărbat și o femeie, dar susțin cu toată tăria uniunile civile pentru bărbații homosexuali și femeile lesbiene”. În 2020, lumea se așteaptă de la tine să spui: „Susțin cu tărie drepturile persoanelor transgender”. Poți să-ți iei adio de la slujbă, dacă începi, în timpul interviului de angajare, să-i dai înainte despre uniunile civile.

Tot mai mulți americani încep să priceapă că justițiarismul vigilent woke funcționează în cadrul noii elite americane centralizate ca instrument de excludere a americanilor de toate rasele, din clasele muncitoare, alături de rămășițele înapoiate ale vechilor elite regionale. Practic, noua oligarhie națională schimbă codurile și parolele cam o dată la fiecare șase luni, notificându-și membrii prin intermediul universităților, al canalelor mediatice de prestigiu și al platformei Twitter. Majoritatea de toate rasele din clasele muncitoare ale Americii acordă mult mai puțină atenție mass-mediilor decât elita, și e foarte puțin probabil să aibă vreun copil la Harvard sau la Yale care să le lămurească cum stă treaba. Iar americanii fără studii superioare petrec foarte puțin timp pe rețelele Facebook și Twitter, cu aceasta din urmă fiind improbabil să fie în stare să se identifice – ceea ce, printre altele, dovedește idioțenia teoriei „Russiagate”, cum că Vladimir Putin i-a spălat pe creier pe americanii albi din clasele muncitoare ca să-l voteze pe Trump, cu niște meme circulate pe platformele sociale – ei fiind ultimii votanți americani susceptibili să le vadă.

Permanenta înlocuire a vechilor termeni cu unii noi, pe care nu-i știu decât oligarhii, este o strategie genială de excludere socială. Aparent, motivul ar fi că se demonstrează mai mult respect pentru anumite grupuri de oameni – dar n-a existat niciun curent de la firul ierbii printre americanii negri din clasele muncitoare care să ceară folosirea termenului „persoane înrobite”, în loc de „sclavi”, iar majoritatea covârșitoare a americanilor de origine latino-americană – o categorie stupefiant de omogenizantă pe care a creat-o Biroul de Statistică și Recensăminte al SUA – respinge bizarul termen „latinx”. Modul de a vorbi woke este pur și simplu un dialect al clasei conducătoare, care trebuie actualizat cât mai des, pentru ai-i împiedica pe plebei să încalce codul și să-i imite cu succes pe superiorii lor.

Citiți tot articolul (vezi aici)

Dialectul e un lucru pe care poți să-l schimbi fără să-ți siluiești conștiința. Religia și valorile sunt altceva. Ce-ar putea face o persoană ale cărei credințe religioase sau valori morale contrazic codul woke? Până mai ieri-alatăieri, cineva care nu era woke putea să se angajeze într-o firmă fără să fie obligat să adere la un cod de valori care îi călcau în picioare conștiința. Companiilor nu le păsa, în general, ce gândește un angajat, cât timp își făcea treaba conștiincios și se împăca bine cu restul colegilor de muncă.

Poveste adevărată: am un prieten care este un catolic foarte conservator și care crede cu tărie că învățătura Bisericii Catolice despre homosexualitate este adevărată. Prietenul meu ocupă o funcție de manager superior într-o multinațională cu sediul în SUA. El are – sau avea, căci a trecut ceva timp de când n-am mai vorbit cu el – câțiva angajați gay și câteva angajate lesbiene care lucrează în departamentul lui. Prietenul meu spune că acești angajați n-au nici cea mai vagă idee ce gândește el, de fapt, pentru că el nu-și aduce cu el vederile religioase la serviciu. Mai mult decât atât, ca o chestiune de profesionalism, îi tratează pe acei angajați exact la fel cum îi tratează pe toți ceilalți, considerând că în joc este onoarea lui. În plus, e un tip carismatic, care se înțelege bine cu toată lumea.

Cum spuneam, n-am mai stat de vorbă de câțiva ani, dar când țineam legătura mai îndeaproape, el se temea că va veni ziua când departamentul de resurse umane îl va obliga să jure credință ideologiei Pride (În general, termenul Pride scris cu majusculă se referă la paradele persoanelor LGBTQ – „lesbian, gay, bisexual, transgender, non-binary, queer” –, care de regulă sunt și demonstrații pentru drepturi în fața legii, cum ar fi căsătoria între persoane de același sex). Lucru pe care el nu l-ar putea face. Așa că și-a luat o autorizație de agent imobiliar, ca să aibă o variantă de rezervă în caz că trebuia să aleagă între conștiința lui și cariera corporatistă. Nu știu cum mai merg treburile acum cu el, deși tocmai l-am căutat pe Internet și am văzut că încă n-a plecat din corporație.

Omul acesta se află însă la un nivel atât de înalt în ierarhia corporatistă, încât îmi pot imagina că are opțiuni pe care un angajat aflat la niveluri inferioare nu le are. Altfel spus, s-ar putea să fie atât de valoros pentru firmă, încât șefii lui să nu fie dispuși să-l dea afară doar fiindcă refuză să-și pună stegulețul Pride pe birou. Nu știu – e doar o bănuială. Nu-i ușor să pui mâna pe oameni atât de talentați ca el, la nivelul acela.

Dar ce ar putea face cei care sunt încă în prima a carierei lor profesionale sau care abia și-au început-o? Cum văd eu lucrurile, cred că ai trei variante principale dintre care să alegi.

Soluția unei firme mici. Să lucrezi pentru o companie sau firmă mică, al cărei proprietar sau administrator este un om în care ai încredere și care nu te va hărțui că nu ești woke. Nu te poți aștepta la același nivel de reușită, inclusiv sub aspectul recompenselor financiare, dar măcar vei putea să-ți faci treaba cu conștiința curată. Soluția aceasta nu merge, totuși, pentru cei care, ca să primească autorizație profesională, trebuie să-și afirme, într-un fel sau altul, loialitatea față de ideologia woke.

Soluția nobilei suferințe. Aceasta este opțiunea dură, care îți cere să-ți sacrifici ambițiile profesionale de dragul conștiinței. Așa au fost forțați să facă oamenii din fostul Bloc Sovietic care s-au pus rău cu comisarii și care n-au vrut să semneze sau să spună nimic în care nu credeau, nici măcar ca să-și salveze slujbele. Așa a devenit spălător de geamuri Tomas, medicul din Insuportabila ușurătate a ființei, romanul lui Kundera. Poți să-ți rezolvi problema luându-ți o slujbă într-un domeniu care n-are legătură cu justițiarismul vigilent – deși una mai puțin prestigioasă, probabil.

Soluția Ketman. Ketman este un concept persan despre care a vorbit scriitorul polonez disident Czeslaw Milosz în cartea lui din 1953 intitulată Gândirea captivă. Milosz spune că este o strategie practicată de oamenii care nu credeau cu adevărat în comunism, dar voiau să-și păstreze pozițiile din sistem. Uite cum îl explic eu în Live Not By Lies:

Devii un actor, spune Miłosz. Înveți să practici ketmanul. Acesta este cuvântul persan care desemnează practica menținerii unei aparențe exterioare de ortodoxie islamică, în timp ce pe dinăuntru nu ești de acord. Ketman era strategia pe care toți cei care nu credeau cu adevărat în comunism trebuia s-o adopte ca să nu dea de bucluc. Este o formă de autoapărare mentală.

Care este deosebire dintre ketman și simpla, binecunoscuta ipocrizie? După cum explică Miłosz, necesitatea de a fi tot timpul „în priză” te schimbă inevitabil ca om. Un actor care își interpretează rolul tot timpul devine personajul pe care îl joacă. Iar actoria ketman este mai rea decât ipocrizia, pentru că, trăind prin ea tot timpul, îți corupe caracterul, și, până la urmă, corupe totul din societate.

Miłosz a identificat opt tipuri diferite de ketman în comunism. De exemplu, „ketmanul profesional” este atunci când te convingi singur că este în regulă să trăiești o minciună la locul tău de muncă, pentru că numai așa poți avea libertatea de a-ți face bine treaba. „Ketmanul metafizic” este cea mai profundă formă a strategiei disimulatoare, un mod prin care te aperi de „degradarea totală”. Ea constă în a te convinge că este realmente posibil să fii un opozant convins al noului regim, în același timp în care cooperezi cu el. Creștinii care au colaborat cu regimurile comuniste se făceau vinovați de ketman metafizic. De fapt, spune Miłosz, el reprezintă victoria supremă a Marii Minciuni asupra sufletului omului.

Sub tirania emergentă a justițiarismului vigilent, conservatorii, inclusiv creștinii conservatori, învață să practice una sau mai multe forme de ketman. Cei care sunt cel mai profund păcăliți sunt cei care se conving singuri că pot să trăiască onest în interiorul sistemelor woke, conformându-se în aparență și învățând cum să-și adapteze convingerile la noua orânduire. Miłosz a caracterizat perfect situația: „[Î]l înșală pe diavolul care crede că i-a înșelat, deși diavolul știe bine că ei cred că-l înșală, și este mulțumit”.

Cu alte cuvinte, șeful tău s-ar putea să știe că tu nu crezi în ideologia woke și că o spui doar din vârful buzelor, ca să-ți păstrezi locul de muncă, dar s-ar putea să nici nu-i pese. Conformarea de fațadă e singurul lucru care-l interesează. E treaba ta ce strategie folosești tu ca să-ți amorțești conștiința.

Mă aștept ca majoritatea americanilor să opteze pentru o formă sau alta de ketman, pentru că nu pot să sufere ideea de a renunța la succes de dragul principiilor, dar nu suportă nici gândul că și-au vândut principiile (sau credința) pentru realizare profesională, recompensă bănească sau avantaj social. Ca atare, vor deveni cei mai entuziaști persecutori ai celor care refuză Soluția Ketman, fiindcă asemenea oameni le aduc lor aminte cine și ce sunt ei de fapt.

Posibil să existe unele căi de a ocoli problema, în situații particulare, dar în principal vorbind, eu cred că acestea sunt sau urmează curând să fie singurele variante de alegere cu care ne vom confrunta cei mai mulți dintre noi.

Pe blogul Masculinistul (vezi aici), un autor anonim oferă o listă cu șase strategii pe care creștinii tradiționali ar trebui să le aplice pentru a se proteja pe ei înșiși în cultura organizațională a unei lumi woke postcreștine. De exemplu:

Sfatul #6: Cheltuiește mult mai puțini bani decât câștigi. Citește postarea #Masc46 (aici), cu multe sugestii bune în acest sens. Fii cumpătat și pregătește-te să fii anulat, dacă vine vremea să iei atitudine. Învață fiecare aspect al muncii tale, fă-te prețuit ca lucrător de valoare și caută să fii pregătit cu destule cunoștințe ca să-ți demarezi propria afacere, dacă poți rezista măcar trei ani.

Lucrul pe care trebuie să vi-l lămuriți bine în cap, acum, este cum arată liniile roșii pe care trebuie să le trasați – adică problemele asupra cărora nu veți face niciun compromis și în privința cărora trebuie să fiți pregătiți să vă dați demisia sau să fiți concediați. Dacă sunteți căsătoriți, vorbiți cu soția despre acest lucru. Nu vă puteți permite să fiți luat pe nepregătite, pentru că presiunea să vă conformați și să practicați ketmanul va fi foarte mare, dacă nu ați cugetat asupra problemei, și mai ales dacă nu v-ați gândit la o variantă de scăpare.

Trebuie de asemenea să țineți cont că dumneavoastră și familia dumneavoastră riscați să fiți desconsiderați de elite, din cauza convingerilor religioase sau morale pe care le aveți. Dacă pentru dumneavoastră contează să faceți parte din elita orașului unde stați sau a acestei țări, atunci veți fi tentați să practicați ketmanul, crezând că puteți propti ruinele Imperiului (ca să folosesc conceptul lui MacIntyre), ca să trăiți așa cum v-ar plăcea să trăiți. Doar că este o strategie perdantă. Va trebui să înfruntați faptul că acea credință pe care o aveți în suflet vă face inacceptabil pentru clasa conducătoare.

Puteți trăi așa? Depinde cui vă închinați cu adevărat.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/america-woke-elite-monoculture/

Un gând despre „Monocultura elitei woke a Americii

  1. Alt text genial.
    Este o realitate trierea oamenilor, cu scopul excluderii „intrusilor” care nu „indeplinesc” conditiile de GANDIRE ale acestei „clase conducatoare” dominante, din zona corporatista. Fenomenul este valabil si in Romania.
    Foarte posibil ca un absolvent al unei Universitati, care nu este in Ivy League, sa aiba din start posibilitati mai reduse de a accede la cariere de succes.
    Fiind realitate, trebuie luata in considerare ca atare.
    Observarea „sablonului” de gandire si comportament, care este eliminatoriu pentru a fi acceptat si automodelarea dupa tiparul acceptat, presupune transformari atat de profunde si ireversibile in fiinta interioara, incat de exemplu, obedientii din comunism, au votat si vor vota Partidele din familia PSD, pana la moarte.
    Totusi, aceasta triere este facuta prin constrangere. Faptul ca triaza nu este in sine rau, dar daca apoi obedienta inseamna executia din convingere a ordinelor ilegale, imorale si criminale, atunci toata aceasta poveste, foarte reala, nu este decat un altfel de cancer social.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s