Ryan T. Anderson și Robert P. George
Acum un deceniu, președintele Barack Obama afirma despre căsătorie că unește un bărbat și o femeie. La fel și 45 de state, la fel și guvernul federal. Singurele state care să fi redefinit căsătoria pentru a permite mariajul între persoane de același sex făcuseră acest lucru prin sentințe judecătorești activiste, sau, în 2009, prin acțiune legislativă. La urnele de vot, cetățenii votaseră în mod uniform împotriva redefinirii. O majoritate era de acord cu ce opinia de atunci a lui Obama.
După care, în 2012, Obama „a evoluat”, iar Curtea Supremă a judecat cazuri care implicau ”dreptul” căsătoriei. Nimic din Constituție nu răspundea la întrebarea efectiv aflată în dispută: ce este căsătoria? Curtea ar fi trebuit să lase chestiunea pe seama poporului. Dar, în 2013, instanța supremă a desființat definiția federală a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, printr-o hotărâre luată cu 5 judecători pentru și 4 împotrivă.
Curtea a mizat totodată și pe o contestare a definiției la nivel statal a căsătoriei, adoptată în cadrul unui referendum constituțional din 2008, prin care o majoritate a californienilor – da, a californienilor! – respinsese decizia unei instanțe activiste. Abia în 2015, din nou printr-o hotărâre luată la limită, 5 contra 4, Curtea Supremă a redefinit căsătoria pentru întreaga națiune, provocând patru opinii separate irefutabile.
Susținătorii căsătoriei între persoane de același sex au spus publicului că nu doresc decât „libertatea de a se căsători”. Cuplurile de același sex erau deja libere să trăiască după cum doreau, dar recunoașterea legală avea ca scop definirea căsătoriei pentru întreaga societate. Avea ca scop afirmarea și confirmarea – de către autorități și de către toată lumea.
Deloc surprinzător că, după ce a avut câștig de cauză, fix acea campanie care obișnuia să strige până atunci „trăiește și lasă și pe alții să trăiască” (activismul pro gay marriage), a început să lucreze la închiderea agențiilor catolice de adopție și la hărțuirea brutarilor și florarilor din cultul evanghelic care nu doreau să își ofere serviciile pentru ”nunțile” homosexuale. Ceea ce demonstrează că, de fapt, n-a fost nicio clipă despre „trăiește și lasă și pe alții să trăiască” – chestia asta a reprezentat o simplă poziționare tactică.
Familia și căsătoria – redefinite
În timp ce toate acestea au fost efectele timpurii ale redefinirii, consecințele mai profunde vor fi asupra căsătoriei în sine. Legea înrâurește cultura; cultura înrâurește convingerile; convingerile înrâuresc faptele. În prezent, legea spune efectiv că mamele și tații sunt noțiuni interșanjabile, că căsătoria nu este altceva decât o relație consimțită între adulți, oricare ar fi forma pe care părțile se întâmplă s-o prefere pentru această relație. Ceea ce subminează adevărul că, totuși, copiii merită să aibă o mamă și un tată – câte unul din fiecare.
De asemenea, compromite orice justificare rezonabilă pentru normele conjugale. La urma urmei, dacă căsătoria ține de legătura romantică, de ce să impună monogamie? Nu e nimic magic la numărul de doi, precum semnalează și apărătorii „poliamoriei”. Dacă căsătoria nu este o uniune conjugală care unește un bărbat și o femeie ca o singură ființă, de ce ar trebui să presupună sau să implice exclusivitate sexuală? Dacă nu este o uniune cuprinzătoare, inerent dedicată nașterii și creșterii copiilor, de ce să fie jurată permanenței?
Cei care cereau redefinirea căsătoriei nu au putut să răspundă la aceste întrebări, atunci când au fost provocați să demonstreze că eliminarea complementarității sexuale nu subminează alte norme conjugale. În ziua de azi, tot mai mulți dintre ei admit că nu au niciun interes să susțină normele monogamiei, exclusivității și permanenței.
Nu căsătoria între persoane de același sex a creat aceste probleme. Mulți în America avuseseră deja nechibzuința să accepte erodarea normelor conjugale, în siajul revoluției sexuale – odată cu răspândirea obiceiurilor coabitării, creșterii copiilor în afara căsniciei, divorțului la cerere și cultura concubinajului. Deloc surprinzător, așadar, că mulți ar pune sub semnul întrebării norma bărbat-femeie. Redefinirea juridică este o consecință a unei rupturi culturale în privința căsătoriei.
Monogamia – poveste răsuflată
Dar căsătoria între persoane de același sex reprezintă un catalizator pentru erodarea în continuare a normelor. Vedem deja formatori de opinie respectabili care promovează drept normalitate „triplurile”, „non-monogamia etică” și „relațiile deschise”. Era previzibil; noi și alții am prezis-o.
Un lucru pe care nu l-am prezis au fost titlurile zgomotoase despre „identitățile” transgen și nonbinare. Acum un deceniu, puțini americani stăteau să se gândească la „T”-ul din acronimul „LGBT”. Astăzi, identitatea transgen pare să domine discuția despre sexualitate și moralitate sexuală.
Există o logică aici. Dacă nu putem vedea rostul întruchipării noastre sexuale acolo unde ea contează cel mai mult – în cadrul căsătoriei –, atunci vom pune la îndoială dacă chiar contează în vreun fel. De unde și insistența de a vedea genul persoanei ca pe ceva „fluid”, care există de-a lungul unui „spectru” de opțiuni nonbinare.
Există aici și un raționament logic mai de profunzime. Un aspect implicit al militantismului pentru căsătoria între persoane de același sex era dualismul corp-sine, respectiv ideea că, de fapt, suntem niște entități nonfizice adăpostite într-un corp fizic – duhuri din aparate. Tocmai de aceea „instalațiile” din actele sexuale nu păreau să conteze.
Adevărata unire într-o singură ființă, fundamentul căsătoriei conjugale, era considerată iluzorie. Ce conta pentru cultura prezentului era unirea emoțională și folosirea de către parteneri a propriilor corpuri pentru a provoca senzații și sentimente plăcute. Bineînțeles că doi bărbați sau două femei (sau trei sau chiar ansambluri sexuale mai numeroase) ar putea face acest lucru. Dar logica aceasta nu se potrivește cu căsătoria. Dacă corpul nu este decât o simplă instalație, atunci sexul contează mai puțin decât identitatea.
Ceea ce a avut consecințe tragice, mai ales pentru copii.
Copii împovărați cu greșelile noastre
Lucru aproape de neimaginat acum un deceniu, anumite cadre medicale le spun copiilor care suferă de disforie de gen că sunt prizonieri în corpul nepotrivit, ba chiar că corpurile lor nu sunt altceva decât niște învelișuri, ca staniolul în care se pune înghețata la cornet, după cum explica un expert în domeniu.
Unii medici prescriu în prezent medicamente blocante ale pubertății unor copii altfel sănătoși, dar care au dificultăți să-și accepte corpul. Ei le prescriu hormoni sexuali încrucișați adolescenților, pentru a-și transforma corpurile în raport cu identitatea sexuală.
În cadrul unui studiu finanțat cu bani de la guvern, medicii au efectuat chiar și duble mastectomii asupra unor adolescente – inclusiv două fetițe de 13 ani.
Aceste schimbări nu au fost rezultatul unor mișcări pornite dinspre simplii cetățeni, ci au avut ca inițiatori oameni care se servesc de puterea lor politică, economică și culturală pentru a promova ideologia sexual-liberaționistă. Schimbarea a fost de sus în jos: de la portretizarea personajelor LGBT în filmele hollywoodiene și până la directorii de corporații care boicotează autoritățile statale pe tema legislației privind libertatea religioasă. După ce au pierdut la referendum, din nou și din nou – până și în California –, activiștii au găsit noi căi de acțiune: instanțe de judecată, agenții federale, mari corporații prietenoase ideologic.
După ce au obținut o redefinire juridică a căsătoriei, ei au făcut pirueta spre „T,” administrația Obama redefinind „sexul” drept „identitate de gen” și impunând o nouă politică publică asupra tuturor școlilor.
Iar după ce și-au asigurat sprijinul guvernamental, activiștii s-au întors spre eliminarea dezacordului din spațiul privat. Fostul candidat prezidențial Beto O’Rourke vrea să le smulgă scutirea de taxe bisericilor care nu se conformează. Megadonatorul Tim Gill se jură că-și va cheltui averea „ca să-i pedpsească pe cei răi”. Cine sunt „cei răi”? Cei care refuză să accepte noua ortodoxie sexuală.
Noi toți, inclusiv cei care se identifică drept LGBT, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, suntem înzestrați cu profundă demnitate și, ca atare, merităm respect. Datorită acestei demnități și din acest respect, instituțiile care slujesc binelui uman – cum ar fi familia bazată pe căsătorie – trebuie să fie sprijinite, nu subminate sau redefinite. Datorită acestei demnități și din acest respect, drepturile fundamentale ca libertatea religioasă s-ar cuveni să fie apărate, nu încălcate. Datorită acestei demnități și din acest respect, trebuie păstrată o ecologie morală și fizică sănătoasă – îndeosebi pentru copii.
„Progresul” din ultimul deceniu a impus costuri exorbitante.
Ryan T. Anderson este cercetător principal titular al programului William E. Simon, în cadrul instituției The Heritage Foundation, precum și fondator și editor al Public Discourse, jurnalul online al Witherspoon Institute. Poate fi urmărit pe Twitter: @RyanTand
Robert P. George este profesor de jurisprudență, titular al programului McCormick și director al Programului James Madison de Studii ale Idealurilor și Instituțiilor Americane de la Princeton University. Poate fi urmărit pe Twitter: @McCormickProf
Reacționarii 