În mintea conservatorilor, persoane de bună credință dar naive și puțin cam demodate, există în societate un fel de piață a ideilor, unde persoane dotate cu simț civic se întâlnesc și discută cinstit, deschis despre problemele timpului și despre modul în care acestea ar putea fi soluționate. Așa cum există o piață a bunurilor de consum, există și o piață transparentă și corectă a ideilor. Chiar dacă apar divergențe – sunt chiar inevitabile, de fapt – ele se tranșează prin puterea argumentelor, în condițiile în care ne păstrăm permanent respectul reciproc și civilitatea.
Această piață corectă a ideilor, unde cel mai bun învinge prin puterea rațiunii, există în realitate doar în imaginația conservatorilor, iar rezultatul acestui mod de gândire este paralizia în fața acțiunilor adversarilor. În lumea reală cele mai multe dispute de idei se câștigă pe baza forței și a volumului cu care sunt strigate.
În timp ce conservatorii privesc cuvintele ca pe un mijloc de exprimare și ascultare a ideilor, progresiștii le văd ca pe instrumente de dominație. Pentru ei, cuvintele nu sunt o reflectare a realității, așa cum ar fi firesc, ci, în multe feluri, ele de-a dreptul o creează.
Prin limbaj sunt afirmate normele care dau caracteristicile a ceea este acceptat de societate, standardele comune la care ne raportăm toți. Progresiștii știu că dacă ei sunt cei ce dau înțelesul cuvintelor, atunci vor stabili termenii și premisele oricărei dezbateri, și vor câștiga întotdeauna. Evoluția sensurilor cuvintelor cu încărcătură politică nu este naturală sau accidentală. Sensul lor a fost modificat ca să corespundă intențiilor ideologice ale noii stângi.
Marxiștii au înțeles, la un anumit moment dat, că în Occident nu va avea loc nicio revoluție proletară. Atunci, ca să preia puterea, s-au infiltrat în școli, artă, divertisment, religie, familie și, dincolo de toate acestea, în limba de zi cu zi. Oamenii trebuia să fie deconectați de tradițiile lor și de morală, astfel încât să poată depăși „falsa conștiință de sine” și să primească fără reținere ideile stângii.
În romanul lui Orwell, 1984, regimul de conducere, „Big Brother”, șterge și rescrie istoria și totodată diminuează deliberat limbajul ca formă a gândirii. Formele acestei acțiuni se văd astăzi în ceea ce se numește în Vest „cultura anulării” („cancel culture”). În „Minunata lume nouă” a lui Huxley, societatea este aservită viciului și nu are voința liberă de a se opune autorității. Văzând acest lucru aplicat în societatea contemporană, în modul în care însoțește radicalismul de stânga modern, Knowles notează, în cartea sa ”Speechless: Controlling Words, Controlling Minds”:
„Deși adversarii corectitudinii politice îl invocă pe Orwell mai des decât pe orice alt autor, Huxley a înțeles mai clar metoda subtilă prin care revoluționarii vor răsturna societatea tradițională.”
Michael Knowles îl citează pe H. Marcuse, care a afirmat că anumite idei „constituie în sine violență care nu trebuie tolerată”. Această atitudine este corectitudinea politică la bază: ea câștigă prin interzicere, nu prin dialog. Oricât de bine ar argumenta conservatorii, ei nu pot convinge pentru că nu pot opri furia stângiștilor, care au fost condiționați să-i vadă, ideologic, ca pe niște monștri.
Universitatea a fost complet viciată de corectitudinea politică. Toți subiecții trebuie să devină politic corecți, iar adevărul obiectiv trebuie lăsat deoparte în fața adevărului subiectiv al minorităților oprimate. În mod ironic, cei mai privilegiați sunt cei care vorbesc în numele acestor voci presupuse tăcute. Knowles remarcă faptul că „activiștii progresiști sunt cele mai albe, cele mai bogate și cele mai educate grupuri din țară”.
Departe de a remedia problema, impulsul pentru diversitate și pentru ajutorarea celor asupriți n-au făcut decât să alimenteze mai multe și mai multe pretenții. În loc să fie bastioane ale învățării și ale gândirii libere, campusurile universitare au devenit acum centre de îndoctrinare de stânga. În timp ce referințele la rasă, etnie sau orientare sexuală sunt extrem de controlate, profanarea simbolurilor creștine a devenit normală. În timpurile noastre blasfemia a devenit banală.
Creșterea bruscă a numărului de transgenderi.
De la a fi o patologie mentală care afectează o mică parte a populației, identificarea cu sexul opus a devenit cumva un fenomen de masă. Knowles arată modul în care problema transgender scoate la vedere felul în care noua stângă progresistă stabilește termenii și câștigă războiul cultural. Ea exploatează indiferența conservatoare, punând în discuție o problemă aparent obscură și o folosesc pentru a redefini cultura în general, făcând, din excepție, regula. Astfel, permițând oamenilor să folosească toaleta destinată sexului opus, ei ar putea „elimina eficient cea mai fundamentală diferență din natura umană”. Cu acest număr câștigat, ei reușesc, în esență, să transforme bunul simț într-o simplă prejudecată și săă prezinte învățăturile moralei tradiționale drept un sistem de opresiune.
Ce putem face ca să ne luăm înapoi realitatea?
„Conservatorii nu au reușit să-și protejeze locul în piața publică, deoarece au rămas blocați într-o înțelegere abstractă a libertății de exprimare și nu au recunoscut inevitabilitatea standardelor în societate” spune Michael Knowles în cartea sa.
Big Tech este, de departe, principalul factor de aplicare al corectitudinii politice. Conservatorii care susțin că Big Tech, fiind niște companii private, pot face atunci orice le place, greșesc. Aceste companii au mult prea multă putere asupra utilizatorilor lor, și se comportă ca tirani.
Ca să își ia înapoi țara și limba, conservatorii trebuie să articuleze o viziune conservatoare substanțială, care începe cu o recunoaștere a conștiinței morale. Knowles subliniază modul în care războiul stângii împotriva cuvintelor și ideilor i-a lăsat pe americani practic fără cuvinte și fără putere. Înțelegem pe bună dreptate că, dacă conservatorii continuă să ignore acest fenomen, vor continua să-și piardă țara. Dacă doresc să ia totul înapoi, inclusiv realitatea, trebuie să înceapă cu cuvintele pe care le folosesc. Prezentare și adaptare după Auguste Meyrat, https://thefederalist.com/2021/07/16/the-answer-to-political-correctness-isnt-more-free-speech-but-better-speech/
Reacționarii 