Despre bărbați și bebeluși

Declan Leary

Atunci când bărbații devin mame, lumea noastră este întoarsă pe dos. Pete Buttigieg a fost primar în South Beach, candidat la alegerile prezidențiale americane, iar din 2 februarie 2021 este primul ministru declarat gay, secretar la transporturi din 2 februarie 2021. Soțul (sau soția?) lui, Chasten Buttigieg, este profesor, scriitor, susținător al drepturilor LGBTQ. El a fost consilier, purtător de cuvânt și activist în social media în timpul campaniei prezidențiale din 2020 a soțului său . În septembrie 2020, Buttigieg și-a lansat memoriile: „Am ceva de spus”. Într-o fotografie devenită celebră pe rețelele sociale, cei doi apar, la spital, fiecare cu câte un nou născut în brațe, ca și cum ar fi născut chiar ei. Au primit zeci de mii de mesaje de felicitare, așa cum încă se mai trimit atunci când copiii sunt născuți în cadrul cuplurilor heterosexuale.

Nu se știe exact cum au intrat cei doi soți în posesia gemenilor. Dacă sunt adoptați, ceea ce este infinit preferabil avortării lor, atunci ar trebui să ținem cont că numeroase cupluri nu reușesc să adopte copiii doriți din cauza hățișului legislativ. Copiii crescuți de cupluri gay au, conform studiilor de specialitate, șanse mai mari să fie depresivi și au tendințe de sinucidere pronunțate. Moda recentă a adoptării de copii de către cuplurile gay nu este legată de nimic altceva decât de dorința de împlinire și fericire personală, în care copilul este una din cele mai rafinate posibilități. În această situație se uită, însă, și de interesul superior al copilului – o sintagmă des utilizată în România: oare copiilor nu le era mai bine să fie crescuți de cuplurile clasice formate dintr-un bărbat și o femeie, nu ar fi oferit asta o dezvoltare mai bună a lor?

În ceea ce promovează societatea contemporană: părinți homosexuali, mame surogat, bărbați care militează pentru avort, reproducerea umană este supusă unei idei a împlinirii de sine în care binele este identificat cu plăcerea. Atunci când anulează diferențele dintre sexe, oamenii se îndepărtează de realitatea biologică în urmărirea obstinată a unui bine personal, care nu este decât o formă de căutare a plăcerii. Rolul de părinte depășește, însă, poftele personale și ar trebui să aibă în vedere binele public și grija față de cei proaspăt aduși pe lume.

 

Gânduri asupra bărbaților și bebelușilor

Riscăm să transformăm atât paternitatea, cât și maternitatea în parodii ale naturii.

Pete Buttigieg, primarul orașului South Bend, devenit secretar de stat la transporturi, are acum doi copii. Cum și în ce fel i-a obținut nu este clar.

Cu siguranță nu i-a făcut, deoarece constituția sa biologică îl împiedică de la orice act

procreativ. Nici celălalt domn Buttigieg, Chasten, pe care Pete îl numește ”soțul” său după o ceremonie din 2018, în Catedrala Episcopală a Sfântului Iacob din South Bend, nu a născut copiii. Faptul că niciunul dintre Buttigieg nu i-a conceput pe acești copii, însă, nu i-a împiedicat pe cei doi să facă o fotografie în care apar unul lângă altul într-un pat de spital ca și cum ar fi născut, o imitație falsă și sterilă a fotografiei clasice a unei mame cu copil nou-născut.

Poate că  cei doi Buttigieges au adoptat pentru a ajuta o mamă cu probleme care altfel i-ar fi putut sacrifica pe bieții gemeni lui Moloch. Dacă acesta este cazul, atunci situația este puțin mai complicată. Părinții homosexuali sunt, de fapt, de preferat anihilării, deoarece ni se amintește că cei care sunt „pro viață sunt pro naștere”. Dar încărcătura emoțională a unor astfel de situații ascunde imaginea de ansamblu: există, după unele estimări, aproximativ 2 milioane de cupluri tradiționale din SUA care așteaptă în prezent să adopte – adică aproximativ 36 de cupluri normale pentru fiecare copil adoptat efectiv. Într-o lume mai dreaptă (ceea ce depinde de noi să facem), fiecare dintre copiii care au nevoie de familii în această țară ar fi plasați la unul dintre aceste cupluri, în care pericolele morale și de dezvoltare specifice părinților de același sex (homosexuali) nu ar fi o problemă. O soluție reală ar fi sistemică: corectarea labirintului legal al adopției americane și ușurarea poverii financiare a creșterii copiilor printr-o acțiune politică decisă, astfel încât alegerea falsă dintre moarte și dezordine morală să nu mai apară în fața noastră.

Ceea ce înseamnă că nu există, de fapt, nici o nevoie socială stringentă de părinți homosexuali, aceștia fiind o dezvoltare istorică bizară a ceea ce era considerat doar cu o generație în urmă numai un obicei sexual excentric. De ce ar trebui, așadar, să-l acceptăm – ca să nu mai spunem nimic despre a-l încuraja – atunci când, de exemplu, copiii crescuți de cupluri de același sex au o probabilitate de peste două ori mai mare să fie deprimați la vârsta adultă, sunt de trei ori mai probabil să experimenteze idei de sinucidere la adolescență și de patru ori mai probabil la vârsta adultă – și sunt de două ori mai probabil să fie obezi atât în adolescență, cât și la vârsta adultă? Când toate informațiile disponibile și intuiția de bază sugerează că nu este bine ca copiii să fie crescuți în alte condiții decât cele naturale? Orice încercare de justificare trădează o neînțelegere fundamentală a ceea ce înseamnă de fapt să fii părinte.

Lăsându-i deoparte pe cei neinformați care cred că adopția homosexualilor este într-un fel necesară pentru ca copiii abandonați ai Americii să scape de situații mai dăunătoare sau pentru a înăbuși epidemia de infanticid în curs de desfășurare în această țară din 1973, totul se rezumă la dorința împlinirii: să fii părinte este doar o altă țintă pe lista succesului și satisfacției americane. Un copil este ca un câine, sau o slujbă de vis, sau o carte bună, sau o săptămână de vacanță în Islanda – doar că la o scară mai mare. Aceste lucruri pot fi schimbate reciproc în funcție de preferințele personale și în căutarea unei plăceri maxime pentru fiecare individ pe parcursul vieții. În această optică, dacă doi băieți cred că a vedea cum crește un copil până la vârsta adultă le va oferi satisfacție, cine ești tu să le spui că ar fi atât biologic imposibil, cât și psihologic dăunător pentru ei să facă acest lucru? Acești oameni au dreptul la copii – se spune acum – deoarece copiii  îi vor face fericiți. În fața unui imperativ atât de înalt ca împlinirea personală, nici bunăstarea copiilor, nici contradicția naturii nu ar putea fi de așteptat să câștige.

O astfel de gândire nu se oprește la adopția de copii de către homosexuali. Moda în comunitatea gay din ultima vreme este surogatul, în care o femeie primește o sumă mare de bani pentru a purta copilul biologic al altei persoane timp de nouă luni, a naște și apoi a se despărți imediat de copil. (Astfel de aranjamente pot fi făcute și de cuplurile heterosexuale infertile, care nu sunt mai puțin susceptibile la sentimentul problematic al dreptului la copii). Așa cum dl și dl Buttigieg menționaseră anterior cu privire la eforturile lor de a adopta, este mai puțin probabil să fi luat această ultima cale, dar controversa publică cu privire la naștere a adus din nou problema în prim plan.

De vreme ce s-a întors o clipă în centrul conversației, merită să reafirmăm ceea ce ar trebui să fie evident pentru toți conservatorii: surogatul este un rău cu consecințe incalculabile. În primul rând este o problemă de viață: pentru fiecare implantare artificială, se creează mai mulți embrioni în speranța că măcar unul dintre ei va supraviețui; restul sunt lăsați să moară. Poate cineva care crede (după cum este logic) că viața începe de la concepție să admită că aceste vieți pot fi distruse, pentru a justifica auto-împlinirea elitelor noastre sterile, oricât de profund ar putea resimți ele durerea lipsei copiilor proprii?

Dar considerațiile morale depășesc chiar și acest fundament. Numai într-o post-civilizație cu valorile răsturnate, epicurienii înstăriți pot închiria pântecele femeilor sărace, dar fertile, ca teren de reproducere pentru ființe umane, realizate în laborator, ca răspuns la dorințele lor. Este poate cel mai urât exemplu de exploatare a femeilor într-o societate în care abundă exploatarea femeilor. Este extrem de nefiresc în aproape toate modurile imaginabile, iar prezența unui element financiar servește doar ca o acuză suplimentară a sistemelor pe care le-am construit. Aceasta este eliberarea supremă a câtorva, în detrimentul celor care trebuie să le susțină fanteziile prin sudoare și sânge. Moartea majorității ființelor umane unice create în acest proces, deși cea mai gravă infracțiune implicată, este doar o consecință a egoismului profund aflat la rădăcina întregii afaceri.

Acest tip de gândire și acțiune – femei și copii la dispoziția bărbaților pe care îi servesc chiar și până la moarte, în timp ce bărbații se distribuie singuri în roluri de eroi și progresiști ​​pentru a-și urmări propria plăcere – este o piesă în activismul avortului susținut de bărbați. Există ceva deosebit de grotesc în legătură cu acești bărbați auto-proclamați feminiști, care (cu totul altruist, desigur) insistă asupra faptului că femeile trebuie să aibă avortul ca o opțiune pregătită în cazul sarcinii accidentale, ca să poată să fie libere. Cum ar putea o femeie să fie liberă, la urma urmei, dacă nu ar fi liberă să întrețină relații sexuale necugetate cu bărbați, cu toate variantele posibile la dispoziție pentru a se asigura că acea consecință naturală a acțiunii respective nu se va realiza? Cât de convenabil este ca eliberarea femeilor să coincidă perfect cu dorințele necontrolate ale bărbaților libertini!

Nu ar trebui să ne prefacem că oricare dintre aceste acțiuni, săvârșite de fiii revoluției sexuale, este bine intenționată.

În toate aceste cazuri – părinții homosexuali, surogatul, militarea bărbaților pentru avort  – vedem subordonarea funcției procreative naturale în favoarea urmăririi unice a plăcerii, de către bărbați a căror viziune asupra binelui este invariabil redusă la plăcere. Acestea nu sunt păcate fără victime: femeile sunt brutalizate fizic și psihic, copiii uciși, copii bolnavi și nenumărați alții răniți de distrugerea nesăbuită a ordinii naturale a vieții chiar la rădăcini. Dacă există vreo misoginie în 2021 care să merite să ridice iadul, să atragă eticheta masculinității toxice ori dezechilibrul patriarhal de putere, cu siguranță aceasta este aceasta.

Noah Smith, ziarist la Bloomberg, consideră că are soluția: pur și simplu desființează distincțiile dintre bărbați și femei, astfel încât orice dezechilibru și nedreptate să dispară în haos.

Spre deosebire de Jen Psaki, Noah Smith nu pare să creadă că sarcina și nașterea sunt specifice sexului frumos. Problema este numai aceea că nu am scăpat îndeajuns de legile naturii. Utopia adevăratului liberal este o lume în care bărbații pot face poze cu copiii nou-născuți fără a fi nevoie să se prefacă că au trecut prin travaliul nașterii.

Există, desigur, și o altă viziune. Mai degrabă decât să înaintăm în acest iad al nostru, în speranța că vom ieși prin celălalt capăt, ne-am putea întoarce la valorile clasice. Am putea îmbrățișa încă o dată limitele și ordinea impuse de natură, pentru recunoașterea cărora nu este nevoie nici de credință, nici de gândire sofisticată. Ne-am putea aminti că a fi părinte este o obligație – față de copil și față de comunitate – și nu doar pasul următor momentului în care câinele încetează să umple golul nevoii de atașament. Am putea recunoaște faptul evident că paternitatea nu poate exista fără maternitate, nici maternitatea fără paternitate și că ambele există pentru un scop mai înalt decât propria noastră fericire.

Am putea admite că fiecare respingere a acestui adevăr – fie de către doi bărbați care iau locul unui tată și a unei mame, prin transformarea contra cost a procesului de maternitate într-o parodie a sa, prin insistența hedoniștilor asupra sexului fără vinovăție, impus de forceps, dacă este necesar, fie prin vise fanteziste de a șterge cu totul liniile naturii – ne aduce mai departe de realitate și mai aproape de ruina noastră.

Traducere și adaptare după „Thoughts On Men And Babies” de Declan Leary apărut în The American Conservative




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s