Vigilantismul wokeness și prăbușirea libertății intelectuale în Occident

de Robert Tombs

Când observ starea vieții noastre academice și a culturii publice, am un sentiment neliniștitor de déjà vu. Când mi-am început viața de istoric, mergând în Franța pentru a face un doctorat în anii 1970, universitățile franceze erau ținute într-o puternică strânsoare ideologică. Subiectul la care lucram – Comuna din Paris din 1871 – s-a dovedit, spre naiva mea surpriză, a fi un subiect fierbinte. Doi academicieni francezi mai în vârstă, care au devenit mentorii mei, au avut cariera distrusă pentru că au scris lucruri pe care puternicul, pe atunci, Partid Comunist Francez le-a dezaprobat. Comuna era mândria și bucuria partidului: prima revoluție proletară (susținea acesta) și, prin urmare, înaintașul revoluției bolșevice din 1917. Acest lucru aducea o mare satisfacție comuniștilor francezi, care erau puternic pro-sovietici și chiar stalinisti. Întrucât unul dintre mentorii mei a ajuns la concluzia că versiunea ”ortodoxă” promovată de mainstreamul marxist a picat testul potrivirii cu faptele istorice concrete, a fost insultat pentru „obiectivitate burgheză”. În acele zile, marxiștii controlau sindicatele, activiștii, studenții, locurile de muncă din sfera privată și din administrație, mass media.

Dar eu, fiind britanic, nu mi-am făcut griji. Libertatea academică în lumea vorbitoare de limbă engleză era luată ca atare. Subiectele tabu pe care academicienii francezi le-au evitat cu prudență, au fost explorate, descrise și analizate de istorici britanici, americani și canadieni. Cercetări de pionierat asupra Franței în cel de-al Doilea Război Mondial – ultra tabu – au fost efectuate de nord-americani.

În acele zile era încă posibil să fie schimbată perspectiva istorică în baza dovezilor găsite. Explicația marxistă a Revoluției Franceze – de asemenea, o chestiune de mare îngrijorare pentru Partidul Comunist, care practic monopoliza profesorii relevanți din Franța – a fost răsturnată de istoricii americani și britanici. Viziunea ”ortodoxă” acceptată era fost că revoluția a fost realizată de o burghezie în creștere care a răsturnat o aristocrație feudală – o etapă crucială în procesul istoric marxist. Dar „anglo-saxonii” s-au uitat în arhive și au descoperit că pur și simplu nu era așa: mulți revoluționari erau nobili; mulți dintre burghezi nu erau revoluționari; și oricum nu era mare diferență între nobili și burghezi.

Nu a fost ușor să modifici interpretările asupra Revoluției Franceze, Comunei de la Paris ori a celui de-al Doilea Război Mondial. ”Ortodocșii” s-au scandalizat. Știau care trebuie să fie răspunsul corect, deoarece teoria marxistă trebuie să aibă dreptate. Dacă dovezile nu se potriveau teoriei, nu erau reprezentative. Dacă oamenii nu au acționat așa cum a dictat teoria, a fost din cauza „conștiinței lor false”.

Nu a fost doar o bătălie intelectuală, ci și politică și a fost foarte mult ajutată de prăbușirea morală și politică a sistemului comunist, care a dezumflat balonul marxist.

De ce deja vu? Din cauza bizarei asemănări cu situația noastră de acum. Sindicatele din educație, activiștii, studenții, angajații din firmele private și din administrație și publicațiile cer din nou conformitate ideologică. Nu în toate disciplinele, desigur, dar o cer foarte evident în unele: în anumite domenii istorice, în mari secțiuni ale științelor sociale, artelor și studiilor literare. Așa-numita „decolonizare” își răspândește tentaculele chiar în muzică, discipline clasice și științe, cel mai evident în psihologie și medicină. Chiar și persoanele care nu lucrează în domenii direct relevante trebuie să fie în gardă.

Un cuvânt neatent, oricât de inofensiv sau într-adevăr sensibil ar putea părea pentru majoritatea oamenilor, poate distruge o carieră. La fel ca pe vremea când la locul de muncă erai condus de comuniști, nu te poți apăra oferind argumente sau dovezi pentru opiniile tale: a avea dreptate îți face vinovăția și mai mare, întrucât provocarea pe care o aduci ”ortodoxiei” ideologice e și mai flagrantă și periculoasă. Ceea ce atunci era „obiectivitate burgheză” a devenit acum „fragilitate albă” sau „raționalitate colonialistă”. Acum, ca și atunci, disidența trebuie suprimată: prin eliminarea platformelor online și offline, cenzură, intimidare, concediere, chiar amenințări și violență reală.

Există, însă, o diferență flagrantă. Atunci Marea Britanie, Statele Unite, Australia și Canada erau fortărețe aparent inexpugnabile ale libertății intelectuale. Și mai mult, erau locuri în care toleranța nu era o concesie, ci chiar fundamentul vieții intelectuale. Existau o mulțime de profesori conservatori (îmi amintesc de unii dintre ei) care le-ar fi oferit fără îndoială locuri de muncă antagoniștilor lor politici și intelectuali dacă ar fi crezut că sunt inteligenți ori stimulativi. Cred (deși nu sunt atât de sigur) că au existat și marxiști care au făcut la fel. Au acceptat o provocare intelectuală.

Și acum? O ideologie mult mai insidioasă – dacă poate fi numită ideologie – extinde o capcană mortală nu numai asupra sistemului educațional, ci asupra întregii noastre vieți culturale și, de data aceasta, în special în lumea vorbitoare de limbă engleză, al cărei atașament față de libertatea intelectuală s-a dovedit slab. Avem tendința să o numim woke („trezire”) sau ceva similar. Este o colecție de teorii și atitudini. Unii o numesc marxism cultural, dar, spre deosebire de marxismul clasic, îi lipsește coerența și rigoarea de bază. Această fragilitate explică probabil reticența partizanilor săi de a accepta dezbaterea: e mai bine să o închidă de-a dreptul. Cu siguranță așa se explică furia pe care o manifestă atunci când sunt provocați de argumente raționale și dovezi.

Ceea ce face „trezirea” wokeness formidabilă nu este, cu siguranță, convingerea intelectuală sau chiar forța numerică. Mai degrabă, este dorința instituțiilor – corporații internaționale, universități globalizate, servicii publice, muzee, mass-media, școli, servicii publice, administrație locală și chiar biserici – să cedeze sau, mai rău, să o exploateze. Vorbele goale folosite de wokeness sunt  o poliță de asigurare care pare să coste puțin și să ofere mult: o frunză de smochin pentru privilegiați, o strategie de relații publice pentru instituții, o cale spre progres personal, o sursă de profit, un scut împotriva criticilor, un semn al virtuții și instrument al puterii.

Wokeness se hrănește cu individualismul plutitor care acceptă puține legături și puține responsabilități față de comunitatea mai largă și normele sale. Într-adevăr, autoritatea, legitimitatea și chiar realitatea unei astfel de comunități – indiferent dacă este o comunitate locală sau o națiune mai largă – sunt refuzate implicit sau explicit. Pentru wokeness, există doar o structură opresivă care conține grupuri aflate în conflict.

Istoria este unul dintre aceste câmpuri de luptă. La prima vedere banale, conflictele legate de statui și monumente publice – ceea ce francezii numesc în mod adecvat „lieux de mémoire” – își propun să submineze sentimentul nostru de încredere, solidaritate și mândrie față de trecut, atât în sens civic, cât și național. Așa cum a spus Ernest Renan, filosoful secolului al XIX-lea, într-o celebră prelegere, capitalul social al unui popor este „posesia comună a unui bogat patrimoniu de amintiri” care creează „consimțământul prezent, dorința de a trăi împreună și de a dezvolta pe viitor acel patrimoniu”. Cine beneficiază de distrugerea patrimoniului?

Activistii Woke afirmă uneori că „înfruntarea” unui trecut prezentat drept în mod copleșitor și permanent rușinos și încărcat de vinovăție este calea către un viitor mai bun și mai „incluziv”. Dar efectul real – poate adevăratul scop – al acțiunilor lor este distrugerea nihilistă. Lecturile tendențioase și chiar flagrant false ale istoriei creează sau agravează diviziuni, resentimente și chiar violență. Din acest motiv, un grup de istorici britanici, irlandezi, americani, canadieni și australieni au format un grup numit History Reclaimed (Recuperarea Istoriei) pentru a folosi rațiunea și erudiția împotriva distorsiunilor divizive ale istoriei. Așa cum s-a întâmplat odată cu ortodoxiile marxiste, am încredere că argumentul și dovezile – „obiectivitatea burgheză” – vor avea în timp un efect. Însă, chiar dacă cei mai uimitori dintre cei care ”se trezesc” (woke) își închid urechile, suntem siguri că oamenii rezonabili vor primi examinarea atentă și echilibrată a trecutului nostru comun, mai ales acolo unde este cel mai contestat.

Traducere după https://www.spectator.co.uk/article/-wokeness-and-the-collapse-of-intellectual-

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s