Corectitudinea politico-pandemică

În evaluarea situației de acum, unii par să creadă că totul este normal și firesc pentru o stare extraordinară – adică în afara ordinii obișnuite – în timp ce alții au constatat că s-au făcut abuzuri incalificabile și că există semnele unei dictaturi care se impune la nivel global. Viziunile sunt atât de diferite, deosebirile în înțelegerea aceluiași realități au devenit atât de mari, încât se pare că trăim în plină schizofrenie. Contactul și dialogul între cele două moduri de a privi realitatea a devenit imposibil. Sau, dacă se produce, în rețelele sociale, este menit numai să arate prăpastia creată între cele două chipuri de înțelegere a aceleiași realități. Același act medical, vaccinul, li se pare unora firesc, și nu văd nicio problemă în impunerea lui obligatorie, iar alții înțeleg aici o samavolnicie și încheierea, de facto, a erei respectării drepturilor omului. Un virus mititel a creat o problemă enormă, iar noi nu mai știm cum să ieșim din dilemă.

 Nu am mai întâlnit de mult o asemenea stare. Mi s-a mai întâmplat ceva asemănător în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste când, foarte tânăr și lipsit de orice experiență politică și de viață, vedeam ciocnirea dintre propaganda regimului comunist, în care trăiam, făcută prin canalele oficiale de presă, și emisiunile posturilor de radio „imperialiste”, Europa Liberă sau Vocea Americii, pe care le ascultam, pe ascuns, seara. Aceeași stare de fapt, România socialistă, era văzută în moduri opuse, aproape perfect antagonice. La început, neștiutor fiind (nu că acum ar fi vreo diferență prea mare în afară de trecerea anilor) eram destul de derutat. Pe cine să cred? Treptat însă, discutând și cu puținele persoane în care aveam încredere, am început să mă lămuresc cât de cât. Și atunci realitatea era prezentată fie într-o variantă oficială în care mi se spunea că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile, în care conducătorii se ocupă cum să ne fie mai bine, iar eventualele lipsuri erau din cauza capitaliștilor care sabotau societatea socialistă ori a speculanților interni, și anticomuniștii care descriau realitatea în culori sumbre, o dictatură în care nu aveai voie decât să fii de acord cu conducerea de partid și de stat, ceva mai apropiată de ceea ce simțeam eu însumi. 

Și acum pare să existe o propagandă oficială, căreia i se opun însă acei oameni care simt că ceea ce li se întâmplă nu este în regulă. Diferența față de alte dăți este că acum cei care îmbrățișează varianta oficială sunt mulți. Este o probă dificilă și este important să vedem de ce se întâmplă așa.

Cei care sunt pro vaccinare și pro certificate consideră că trăim într-o situație de excepție în care se impun măsuri de excepție, pentru că sănătatea și viața ne sunt puse în pericol, și atunci ne apărăm prin mască, vaccin, certificat de acces, și impunerea unor restricții celor care nu le acceptă. Ei consideră că este o situație temporară, că după ce va trece pericolul ne vom recăpăta integral toate libertățile, ba încă și ceva în plus. Pentru ei vaccinurile sunt bune, chiar dacă nu reduc total riscul de îmbolnăvire și deces, pentru că dintre cei grav bolnavi și decedați aproximativ 90% sunt nevaccinați.

 Însă adepții măsurilor de forță nu se mărginesc la apărarea vaccinurilor și a certificatelor verzi, ci trec la atac împotriva celor care nu le acceptă. Astfel, pentru ei, nevaccinarea unora provoacă un risc de deces altora, inducând astfel un subtil șantaj emoțional. Adică vrei să moară vecinul acela în vârstă și drăguț, sau bunica prietenului tău, chiar atât de lipsit de suflet poți să fii? Să te vaccinezi înseamnă să faci un act de civism, să arăți că îți pasă de cei din jur, să intri în rândul celor conștienți și responsabili.

Din punctul lor de vedere, toate pozițiile împotriva vaccinului, prezentate de cei care au studiat cu atenție datele puse la dispoziție de autorități, sunt periculoase pentru sănătatea publică, mai ales dacă sunt consistente și bine argumentate, pentru că pot convinge oamenii să nu se vaccineze, iar atunci nu se știe unde vom ajunge. 

Aș putea accepta multe din argumentele vacciniștilor dacă realitatea nu ar avea obiceiul răutăcios de a le dezminți ideile. Dar realitatea nu mai este o piedică în calea acceptării „adevărului” pro-restricții, mai ales cu o propagandă atât de performantă ca acum. Sunt convins că cei mai mulți dintre cei care susțin măsurile statului au cele mai bune intenții, au în vedere listele celor decedați, riscurile reale atât pentru ei cât și pentru persoane dragi, și de aceea caută soluții pentru a ieși cu bine din pericolul reprezentat de virus. 

Speranțele mele sunt legate de faptul că oamenii încep să înțeleagă, să vadă că este o amplă punere în scenă, și că s-a ajuns totuși prea departe. 

Să ne bazăm oare pe faptul că Europa de Est a trecut recent printr-o ideologie totalitară și a căpătat mai mulți anticorpi pentru respingerea unei dictaturi în numele pandemiei? Nu sunt aici cei mai puțini vaccinați, nu se dezvoltă în acest spațiu cele mai ample teorii împotriva vaccinului?

Nu aș nutri prea multe iluzii în acest sens. Oamenii sunt atât de seduși de avantajele societății de consum încât se pot vaccina și pot accepta orice numai ca să poată să-și asigure un trai bun (sau ceea ce își închipuie ei că va mai însemna un trai bun). Acesta cred că este și motivul pentru care s-au vaccinat cei mai mulți dintre românii vaccinați, chiar dacă știau că este aproape inutil din punctul de vedere al sănătății, sau chiar riscant uneori; ca să își păstreze serviciul și să aibă acces acces la  mall-uri și restaurante. Cât timp pot să aleagă între mai multe tipuri de șampon sau de automobile, își vor cultiva iluzia că au libertatea de alegere, că sunt adică liberi. Și poate că unora, mulți, le e suficientă această „libertate”. Există o masă critică minoritară, dar foarte activă, de convinși, care propagă teoriile oficiale, apoi o majoritate obedientă care acceptă aproape orice schimbare și, în fine, o minoritate care se opune activ, dar și aceasta este eterogenă după cauzele și scopurile pe care le urmărește. 

Totuși conștientizarea oamenilor că ne paște un mare pericol, că putem fi supuși unui control strict, merită în continuare făcută. Putem avea speranța că oamenii încă mai au noțiunile de bine și rău, și că pot să conștientizeze situația în care se află, starea lucrurilor și riscurile acesteia. 

Dezvoltarea gândirii critice se face luând în considerație variante rezonabile, oameni de bună credință care înțeleg diferit o realitate complexă și interpretabila. Plec de la premisa că n-am în totalitate dreptate, că cel ce gândește altfel nu se înșală în absolut tot ce spune, că am ce învăța de la el și că oricând sunt dispus să-mi schimb opiniile dacă primesc argumente convingătoare. Însă atunci când, după numeroase probe, ajung să constat că există un centru ideologic manipulator, gândirea critică nu mai înseamnă să iei în calcul argumentele din toate părțile, ci să descoperi felul în care este propagată minciuna. Iar acum se pare că oamenii sunt victime ale unor minciuni generalizate. Nu știu în ce măsură autoritățile mai pot să dea înapoi – pe alocuri s-a mers prea departe – iar lucrurile să revină cât de cât la starea pre pandemică. La fel ca în regimurile totalitare, există o variantă oficială, prezentată de guvern și de presa aservită, cumpărată cu bani (și s-a vândut ieftin) dar, spre deosebire de acestea, încă mai poți spune, pe alocuri și cu oarece riscuri, ceea ce gândești.

Dacă statul ar fi urmărit eradicarea pandemiei și minimizarea deceselor, ar fi încurajat vaccinarea preponderentă a bătrânilor și persoanelor cu comorbidități. De altfel, decesele sunt în proporție covârșitoare în aceste categorii. Dar faptul că ei cer vaccinarea la grămadă, a persoanelor active și sănătoase, iar acum trec la copii, unde riscul de a face complicații în urma covidului este mai mic decât în cazul unei răceli, ne arată că scopul lor este altul.

De ce însă decidenții din majoritatea statelor lumii se poartă astfel? Sunt convins că măsurile nebunești care ne-au dat tuturor viața peste cap, care se iau acum, nu s-ar fi luat dacă o epidemie precum aceasta de acum s-ar fi întâmplat în urmă cu ceva ani. O epidemie de gripă din 1968 – 1969 provenită, culmea, tot din China, numită gripa din Hong Kong, a făcut peste un milion de victime (echivalentul proporțional a trei milioane, astăzi), dar fără ca autoritățile să ia măsuri semnificative. Ne luăm precauții și impunem restricții ca pentru ciumă pentru o boală care, pentru 99% din populație, are gravitatea unui guturai.

Ce s-a schimbat în ultimele decenii? Omenirea și-a însușit un cult idolatru al siguranței, care nu a mai fost întâlnit nicicând în istorie. Pe măsură ce scade raportarea la cele de deasupra omului, crește spaima că le vom pierde pe cele de jos, singurele în care mai credem, și pentru păstrarea cărora suntem gata la orice sacrificii. E normal să vrei să-ți păstrezi viața, să iei măsuri de precauție în caz de pericol, să nu riști prostește și fără rost – nu te arunci în prăpastie dacă poți să mergi pe lângă ea, nu cauți să te îmbolnăvești dacă poți evita să o faci. Bravada, sinuciderea din imprudență, sunt păcate grave. Dar toate trebuie să aibă o limită, dincolo de care devenim paranoici. Încercăm să păstrăm ceva infinit de prețios, dar cu termen limitat de valabilitate. Viața de aici nu e veșnică și, oricât de safe am vrea s-o facem, tot se va termina cândva. Dar pentru că știm asta, trăim cu teama permanentă de a o pierde. 

Fac simple presupoziții: am observat că cei care acceptă cel mai mult măsurile sanitare restrictive sunt, cel mai adesea, din rândul progresiștilor, persoane care, pe lângă multe alte însușiri, o au și pe aceea că nu se simt legate de religia tradițională, cea care propunea credincioșilor viața veșnică. Foarte probabil speranțele lor sunt legate de o viață frumoasă aici și acum, iar pentru menținerea ei cât mai mult timp sunt gata la aproape orice. Astfel că, pentru ei, e în regulă să se ia cele mai restrictive măsuri fără să aibă sentimentul că se încalcă vreun drept fundamental. Sigur, motivele pentru care cineva ar putea să accepte măsurile anticovid pot fi mai multe, inducerea fricii, manipularea etc – aici mă gândesc la una dintre situațiile posibile.

Pentru a face ravagii într-o societate care se teme de viruși mai rău decât de temeau strămoșii noștri de năvălirea tătarilor, nu este nevoie de prea multe persoane. Sunt suficienți câțiva oameni bine poziționați, nu neapărat vizibili – mereu ne uităm la Bill Gates, Fauci și alții ca ei, dar eu cred că alții sunt regizorii, și n-a auzit nimeni de ei – apoi alți câțiva cu adevărat speriați, care să întrețină panica în rândul populației.

Ca să nu fie loc de interpretări în ce spun, da, există boala, vaccinul pare a fi, de multe ori, benefic, există bolnavii și, din păcate, decedații. Pe lângă toate acestea, sau sub pretextul lor, pretinzând că vor să combată pandemia, se impune un drastic control social și, prin impunerea certificatului verde, se cultivă obediența față de autorități. Scopul nu mai este combaterea pandemiei, acesta a devenit între timp pretextul ideal care scuză orice exces, ci dobândirea controlului asupra unei societăți care ajunge să nu se mai opună în vreun fel statului (sau celor ce lucrează prin intermediul lui), care capătă puteri tot mai mari asupra individului. Cei care încă mai cer respectarea demnității și libertății umane au devenit, în ochii noilor corecți politico-pandemic, niște extremiști periculoși, care pot fi oricând scoși în afara legii, și ale căror drepturi pot fi cu ușurință nesocotite. Cineva ne vrea duși în punctul în care omenirea va accepta oricâte doze de vaccin, pentru că virusul va avea mereu mutații, iar vechile doze nu mai înseamnă nimic.

Dintotdeauna omenirea a trăit cu viruși, bacterii și alte microorganisme. Să ne închipuim că putem, de acum încolo, să creăm un spațiu aseptic în care să ne mișcăm fără griji este o utopie periculoasă, care poate da naștere la tot felul de excese.

Diferențele de opinii trec, ca în multe alte situații, prin lentilele diferite ale progresiștilor și conservatorilor. Practic, și de data asta, cu toate că e vorba de un virus și de felul în care poate fi acesta învins, deci o chestiune medicală aplicată de autorități, deosebirea de înțelegere și acțiune se așază tot pe axa progresiști-conservatori. Iar conservatorii, ținta atacurilor și de data asta ca întotdeauna în ultimele decenii, nu cred nici că nu ar exista boala, cum sunt acuzați, nici nu contestă existența unor decese cauzate de ea; nu neagă posibilitatea unui caracter benefic al vaccinurilor în diferite cazuri (ținând însă cont de perioada mică în care acțiunea acestora a putut fi observată și de efectele adverse), nici necesitatea unor măsuri de protejare a vieții.

Problema este că, în numele pandemiei, lumea se transformă într-o închisoare amplă, fără gratii, dar din care nu mai poți evada. Restricțiile care ne sunt impuse acum tuturor se pot generaliza în timp, pentru că mereu va exista o nouă variantă a virusului, care va impune noi vaccinuri (oare la câte doze de persoană s-au gândit că se vor opri?) noi măsuri de precauție și amenințări la adresa celor ce nu se supun. Pe lângă nevaccinații pe care unii îi vor împinși la marginea societății, precum leproșii de odinioară, cu care cei din societatea organizată să nu aibă contact, vor fi date peste cap economia, învățământul și aproape toate activitățile pe care le fac oamenii. Dacă pe termen foarte scurt acestea s-ar mai putea accepta, pe termen lung e clar că asta nu mai este viață. Iar acesta este un motiv pentru care merită să ne opunem „noii normalități”.




Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s