Mașinăria se oprește (II)

de Kamilla V

Nimeni n-a mărturisit că mașinăria scăpase din mână. An după an a fost slujită cu eficiență sporită și inteligență diminuată. Cu cât un om își cunoștea mai bine îndatoririle față de ea, cu atât înțelegea mai puțin despre îndatoririle vecinului de alături, și în toată lumea asta mare nu exista nimeni care să înțeleagă monstrul ca întreg.

(continuare. Prima parte o găsiți aici.)

Transumanismul

Să fi apărut pur și simplu spontan această profundă deconectare de la realitatea fizică, această transformare într-o marfă a „identităților‟, alături de intervențiile necesare pentru menținerea lor, susținute de corporațiile-gigant din industria farmaceutică și finanțate de miliardari, aprobată oficial și promovată la scară mare? Chiar să fi fost o extensie naturală a unor mișcări de multă vreme consacrate, cum ar fi feminismul, sau a deceniilor de activism care au dus la o acceptare generală a homosexualității ca fiind normală? Chiar să fi existat un moment brusc al iluminării, venit la capătul unei lupte îndelungate pentru acceptare?

Este important să ne arătăm atenți în a face legătura dintre lucruri diferite care se întâmplă în același timp. Oamenii seamănă cumva cu niște motoare de semnificație, creând structuri și relații din ceea ce s-ar putea să fie evoluții fără legătură între ele. Așa ne-am ales cu teorii elucubrante ale conspirației despre reptile care trăiesc în centrul Pământului și conduc lumea de acolo, alături de alte idei țicnite. Dar dacă poți să convingi mase întregi de oameni să creadă că ființa umană poate să-și schimbe sexul și că așa arată calea spre viitor, de ce nu le-ai convinge pe acele mase și că viața poate fi făcută mult mai bună dacă transformi ființa umană într-o mașină? Numele personajelor principale din mișcarea „transumanistă‟ – și ale entităților corporatiste pe care le-au înființat și le prezidează – sunt ușor de găsit și nu durează mult până să observi că tot ele se află și în fruntea campaniei de promovare a doctrinei transgenderismului.

Marii escroci au știu dintotdeauna că minciuna enormă este mai eficace decât minciunile mici, pentru că marea minciună se duce până în adâncurile ființei noastre și manipulează valorile care ne sunt cele mai dragi – cum ar fi valorile liberale ale bunătății, toleranței, acceptării și credinței în progres. Sentimentele asociate cu aceste concepte exercită o dominație puternică asupra minții oamenilor.

În paralel cu valorile liberale și reușind, cumva, să acționeze în tandem cu ele, un alt mod de a intepreta realitatea a oferit eliberarea de restricțiile din trecut. Vechile „narațiuni grandioase‟ care dădeau un sens istoriei sunt văzute acum ca restrictive și irelevante. Până și tentativele de salvare a narațiunilor marginalizate (soarta femeilor, a sclavilor, a altor grupuri asuprite sau reduse la tăcere) sunt scoase din contextul lor istoric și deformate ca să se potrivească modei zilei. Postmodernismul, care păruse să nu fie decât un moft academic, a fost recunoscut ca având un potențial imens ca instrument de control. Tradus și vulgarizat pentru consumul de masă, a luat pe sus cultura populară, alături de acele rămășițe de viață intelectuală elevată considerate încă utile pentru promovarea agendei elitelor financiare și tehnocrate. Îi controlezi mai ușor pe oameni, dacă îi poți convinge că istoria nu-i decât un morman de chestii amestecate, că toate interpretările au aceeași validitate și că nu mai e nevoie să încercăm să înțelegem trecutul.

Și corpurile noastre omenești sunt doar un morman de părți componente, pe care putem să le amestecăm după pofta inimii. Ni se spune că oameni născuți bărbați vor putea să nască. Cum? Prin transplant de uter (și de unde vor veni uterele acelea?) sau cu utere artificiale – ignorând întreaga matrice care este organismul unei mame. Chiar devin corpurile umane, în fapt, depășite? Altădată erau resimțite ca vehicul în care sufletul călătorește de-a lungul existenței noastre fizice pe pământ. Dar propovăduitorii transumanismului cred că conținutul creierului poate fi descărcat și stocat pe un suport fizic, întru nemurire personală pământeană. La fel ca „cissexismul‟, „carne-și-oase-ismul‟ este încă un defect de montaj pe care se presupune că trebuie să-l depășim.

Înainte de a-i transforma pe oameni în mașini, trebuie să faci masele să creadă că mașinile dețin soluția pentru supraviețuirea și mântuirea lor. Vedem reclame la televizor în care roboții îi învață pe oameni să fie mai buni la suflet și mai grijulii cu semenii lor. Există acum roboți care se îngrijesc de bătrâni, altfel neglijați în căminele unde stau și-și așteaptă singuri moartea. Există roboți animale de companie și roboți păpuși sexuale, inclusiv care simulează copii.

Ce fel de lume va fi aceea populată de oameni care au uitat că sufletele lor au existat vreodată?! Vor avea elitele vreun soi de refugii cu rol de sanctuar al sufletului? Ca un fel de stațiuni de lux fortificate, unde „cei bogați și puternici‟ pot să-și râdă de credulitatea maselor, pe care le-au dus de nas ca să creadă că lupta lor pentru supraviețuirea de zi cu zi are ca unic scop crearea unui paradis robotizat în care toți sunt nemuritori? Trebuie să existe un mod în care să fim dresați să ne supunem, cât timp se lucrează la eliminarea erorilor de programare.

Iobăgia postmodernă

Lanțul valorii umane și ROI: „Rentabilitatea investiției‟

Închiderea economiei din cauza virusului covid a dus la o explozie în utilizarea realității virtuale pe ecran – viața s-a mutat în online și exploatarea volumelor mari de date s-a intensificat. Pentru mulți dintre noi, e mai ușor de trăit online, decât să încerci să te miști pe terenul minat al restricțiilor care ne complică viața acum în lumea reală.

E din ce în ce mai problematic să ieși în spațiul public. Ni se cere să purtăm măști și să relaționăm unii cu alții prin ecrane de plexiglas, fără atingere. Săgețile de pe pardoseala hipermarketurilor ne arată în ce direcție să mergem ca să nu dăm peste alți oameni. Casele de marcat cu autoservire, unde poți plăti numai cu card de credit sau de debit, sunt permanent igienizate de o mână de angajați, care le-au înlocuit pe casierele în carne și oase.

„Centrele de onorare a comenzilor” de la Amazon zbârnâie ca niște stupi-mamut plini cu albine lucrătoare, din care ies pe bandă rulantă camioane pline-ochi cu pachete, destinate celor care își permită să facă cumpărături fără să iasă din casă. Angajații care „lucrează de acasă” au computerele conectate la manageri de la distanță, care pot să le monitorizeze activitatea online nu doar în timpul serviciului, ci și după orele de program. Statul supraveghetor nonstop, „un Panopticon digital”, este acum locul de muncă al omului. Microcipurile implantate în corpurile noastre nu mai sunt doar un instrument de scenariu narativ dintr-o distopie SF.

Pe măsură ce facem tranziția către o economie fără bani numerar și o tot mai mare parte din viața noastră publică și din cea privată se înregistrează prin activitatea noastră online, fiecare dintre noi creează o amprentă de prezență digitală, înregistrată într-un computer care nu ne aparține și care nu mai dispare niciodată. Se presupune că n-ar exista niciun risc, fiindcă numai piesele cuvenite, piesele care aparțin întregului, au voie să se îmbuce în puzzle. Și ni se cere să credem că aceasta este libertatea supremă, dat fiind că „nimeni nu este într-o poziție de control”. Ai impresia că cine a inventat chestia asta n-a auzit în viața lui de virusuri.

„Investiția cu impact” ne arată cum sunt „îmboldiți”, deja, săracii și marginalizații, prin viață. (Firește, totul poleit în limbajul responsabilității sociale, al rezilienței și grijii față de om.) Proiectele „plătești pentru succes‟ înlocuiesc programele sociale finanțate de la buget. Ajutorarea celor vulnerabili și incapabili să-și poarte de grijă sau protejarea mediului nu mai sunt un scop lăudabil prin sine. Ajutorul este acum sponsorizat de investitori privați, cu obiective și termene de realizare specifice, care trebuie să fie respectate, pentru ca finanțarea să continue.

Se pune presiune pe cei numiți altădată „lucrători sociali‟, de exemplu, ca să îndeplinească obiectivele fixate, în condiții de eficiență și în interiorul unor parametri financiari preciși. Cei care sunt „ajutați‟ devin clienții pe viață ai binefăcătorilor lor. „Școlile inteligente‟ îi introduc pe copii în sistem ca pe niște aparate în priză – sunt monitorizați online (începând cu măsuțele de joacă de la grădiniță, conectate la o rețea) și ghidați cu grijă către profesii considerate potrivite cu statutul lor economic și „bagajul de abilități‟. (Suntem nevoiți să ne întrebăm cum ar trebui să funcționeze chestia asta, din moment ce chiar viitorul muncii pare să fie unul foarte ambiguu.)

Folosind aplicații mobile de modificare comportamentală, mamele sărace sunt recompensate sau pedepsite în funcție de gradul de obediență față de urmărirea obligatorie (de exemplu, dacă cumpără sau nu alimentele corecte pentru familia lor). Pe Piețele de Capital Uman, defavorizații și nevoiașii vor fi printre primii care să devină active de capital ale „umano-miliardarilor‟ – miliardarii în oameni.

Sufletele celor care nu sunt în stare să participe la visul postuman vor continua să sufere, chiar în timp ce oamenii sunt îndemnați să creadă că șapte miliarde de pronume personale unice ne vor salva, nu se știe cum, de „binaritatea genului‟ – un conflict fabricat, care să ne distragă atenția de la imaginea mai de ansamblu a locului spre care ne îndreptăm.

Este o fantezie care nu duce nicăieri – decât dacă crezi că eram sortiți să ne sacrificăm sufletele pentru o mașină care se autoperfecționează la nesfârșit. În acest caz, niciun preț nu e prea mare pentru posibilitatea ca unii dintre noi să trăiască veșnic în realitatea virtuală – nici respingerea unui limbaj comun, nici ignorarea realității noastre biologice, nici uitarea istoriei, nici măcar distrugerea planetei noastre actuale.

Teatrul de umbre sofisticat tehnologic în care ni se cere să credem este mai puțin real decât visele pe care cinematograful, în perioada copilăriei lui, ni le punea în față. Transgenderismul privește corpul uman, masculin și feminin, ca pe materia primă a fanteziilor genului. Transumanismul transformă corpul uman într-o mașină și pune semnul egal între activitatea măsurabilă a creierului și sufletul omului. Ambele sunt promovate masiv ca substitute pentru libertate – genul de libertate care le-ar permite ființelor umane să-și împlinească potențialul pe pământ.

Când fanteziile genului și ale oamenilor-mașini vor eșua amândouă, unde se va afla sufletul? Este acolo, chiar dacă toată lumea a uitat de el, în fiecare individ și în spatele experienței umane universale. Cei care refuză să abandoneze realitatea vor fi aici, ca să lipească la loc cioburile, când visul anulării sufletului va muri.

Sfârșit. Pentru prima parte, click aici.

Trducere după https://endofthesnow.home.blog/2020/10/10/the-machine-stops/