Realitatea claxonează înapoi

de N.S. Lyons

La fel ca mulți alții, mi-am petrecut ultimele două săptămâni un pic exaltat de protestele camionagiilor care au loc în Canada (și acum în întreaga lume, de la Paris la Wellington). Am încercat inițial să documentez aici fiecare răsucire și întorsătură a dramei Convoiului Libertății, dar mi s-a părut aproape imposibil. Evenimentele continuă să se desfășoare foarte rapid. În timp ce scriu asta, premierul canadian Justin Trudeau tocmai a invocat Legea privind situațiile de urgență (adică legea marțială), permițându-i să suspende libertățile civile și, practic, să facă tot ce dorește (mai multe despre asta mai târziu) pentru a zdrobi protestele. Deci s-ar putea ca în curând să fie înăbușite. Sau poate nu. Nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor termina toate acestea.

Dar, în orice caz, știri și comentarii care detaliază protestele pot fi găsite acum peste tot, așa că voi presupune că sunteți deja familiarizați cu ceea ce se întâmplă, deoarece vreau să încerc să distilez câteva gânduri aparte despre motivul pentru care găsesc aceste proteste atât de izbitoare. Mai exact, de ce toate acestea par a fi o reflectare atât de perfectă a Războiului Realității.

În acel eseu, am remarcat cum, din perspectiva celor cu cea mai mare putere și avuție, precum și din cea a managerilor tehnocrați și a intelighenției („clasa noastră preoțească, păstrătorii  Gnozei [Cunoașterii]”), tehnologia digitală și rețelele globale par să fi creat „o oportunitate fără precedent pentru Teorie de a smulge controlul Naturii recalcitrante, pentru ca narațiunea fluidă să triumfe asupra banalei realități statice și pentru ca toate legăturile tradiționale ”corupte” ale lumii să fie rupte, atomii săi reconfigurați într-un mod mai ”corect” și mai ”dezirabil.”

În această viziune în cea mai mare parte subconștientă a „gnosticismului de lux”, „claselor medii și inferioare le pot fi apoi vândute deposedarea și dezcorporarea ca eliberare, în timp ce acele clase muncitoare „esențiale” care încă se agață cu dezgust de lumea fizică pot fi în mare parte ignorate până când ziua în care activitățile lor vor putea fi automatizate cu succes.”

Am citat și un pasaj din cartea regretatului Christopher Lasch, Revolta elitelor, care merită repetat aici:

Clasele gânditoare se îndepărtează fatal de partea fizică a vieții… Singura lor relație cu munca productivă este aceea de consumatori. Ei nu au experiență în a face ceva substanțial sau durabil. Ei trăiesc într-o lume a abstracțiilor și imaginilor, o lume simulată care constă din modele computerizate ale realității – „hiperrealitatea”, așa cum a fost numită – care se distinge de realitatea fizică plăcută, imediată, locuită de bărbați și femei obișnuite. Credința lor în „construcția socială a realității” – dogma centrală a gândirii postmoderniste – reflectă experiența de a trăi într-un mediu artificial din care tot ceea ce rezistă controlului uman (inevitabil, tot ceea ce este familiar și liniștitor) a fost riguros exclus. Controlul a devenit obsesia lor.

Deci, să luăm în considerare acest lucru folosind protestele ca o lentilă prin care ei văd realitatea, și invers.

Pentru a simplifica, mai întâi să identificăm și să catalogăm două clase de oameni din societate, despre care am putea spune că au tendința de a naviga și de a interacționa cu lumea în moduri fundamental diferite.

Prima este o clasă care a făcut parte din civilizația umană de foarte mult timp. Aceștia sunt oamenii care lucrează în primul rând în lumea reală, fizică. Poate că lucrează direct cu mâinile lor, precum un tâmplar, sau un mecanic, sau un fermier. Sau poate că sunt doar la un pas: dețin sau administrează o afacere în care organizează și direcționează angajații care lucrează cu mâinile lor și cumpără, vând sau mută lucruri în lumea reală. Ca o companie de logistică de transport, de exemplu. Această clasă funcționează în mod necesar într-o locație fizică sau dețin sau operează active fizice care sunt esențiale pentru comerțul lor.

A doua clasă este diferită. Este, relativ vorbind, o inovație civilizațională (cel puțin în a număra mai mult decât doar o mână de oameni). Acest grup reprezintă „clasele gânditoare” despre care scria Lasch mai sus. Ei nu interacționează prea mult cu lumea fizică în mod direct, sunt manipulatori de cunoștințe. Ei lucrează cu informații, care pot fi digitale sau analogice, numerice sau narative. Dar în toate cazurile există la un nivel de abstracție de lumea reală. Manipularea și distribuirea acestor informații pot influența lumea reală, dar numai prin lanțuri informaționale care transmit directive agenților care pot acționa ei înșiși în lumea fizică – un pic ca un program software care trimite comenzi unui braț robot pe o linie de asamblare. Pentru a facilita acest lucru, ei construiesc și gestionează instituții abstracte și sisteme de comunicare organizațională ca mijloc de control. Indivizii din această clasă ocupă de obicei verigile medii în aceste lanțuri informaționale, în care nici intrările, nici ieșirile rolului lor nu au vreo relație directă sau impact asupra lumii fizice. Sunt intermediari informaționali. Prin urmare, această clasă își poate face treaba aproape în întregime de pe un laptop, prin e-mail sau o întâlnire virtuală Zoom și a realizat recent că nici măcar nu trebuie să stea într-o cabină de birou în timp ce o face.

Pentru ceea ce ne interesează aici, voi numi aceste două clase Fizicii și, respectiv, Virtualii.

Când luăm în considerare cauzele și caracterul protestului actual și răspunsul la acesta, aș spune că diferența dintre elementele fizice și cele virtuale este de departe cel mai relevant cadru de analiză disponibil. De fapt, aș spune că aceasta este printre cele mai semnificative divizări din toată politica occidentală de astăzi.

S-a vorbit mult despre „clasa muncitoare” și despre înstrăinarea ei de „elite”. Dar această frază vine amestecată cu asocieri despre bogăția materială și clasa economică, asocieri care nu sunt neapărat utile. Mulți (deși nu toți) dintre cei care susțin politica „populistă” în opoziție cu elita tind să fie deseori fie meseriași calificați din clasa de mijloc, fie mici afaceriști relativ de succes sau proprietari de pământ (de exemplu fermieri, antreprenori imobiliari) care sunt adesea de fapt relativ înstăriți. Natura muncii lor pare să modeleze identitatea și valorile comune ale fiecărei părți a clasei, mai mult decât veniturile.

La fel și această diferență pare să mărească, și poate chiar să ajute la explicarea rădăcinilor uriașei și tot mai marii diviziuni de gen în politică, având în vedere preferința destul de bine stabilită (în medie) a bărbaților de a lucra cu „lucruri” (adică mai concret) iar femeile să lucreze cu „oameni” (mai abstract).

Între timp, această diviziune de clasă se suprapune, de asemenea, îndeaproape pe o altă zonă politică mult discutată: împărțirea geografică între orașe, unde sunt concentrați majoritatea Virtualilor, și periferiile urbane și zonele rurale, unde Fizicii rămân predominanți.

Aș sugera că natura acestor două clase joacă un rol semnificativ în modelarea culturilor locale din aceste locuri. Și, după cum vă poate spune oricine care urmărește evenimentele din Statele Unite, Marea Britanie, Australia sau Europa din ultimii ani (cum ar fi Brexit sau protestele Vestelor Galbene din Franța), diferențele partizane dintre nucleele metropolitane urbane și provincii par să fi devenit una dintre trăsăturile definitorii ale politicii în lumea democratică occidentală.

Mai jos este o hartă a jumătății de Est a Statelor Unite care arată foarte detaliat distribuția geografică a voturilor exprimate la alegerile prezidențiale din 2016. Diviziunea urban-rural dintre partidele politice nu putea fi mai puternică.

Din cauza diferențelor dintre sistemul electoral canadian și cel american nu vă pot arăta o hartă similară pentru Canada, dar puteți fi siguri că decalajul urban-rural acolo este la fel de semnificativ.

Dar cea mai relevantă distincție între Virtuali și Fizici este că Virtualii sunt acum peste tot, fără ambiguitate, clasa conducătoare. Într-o lume în care cunoașterea este componenta principală a producției cu valoare adăugată (sau așa ni se spune), iar activitatea economică este din ce în ce mai definită de digital și de abstract, ei au fost câștigătorii copleșitori, prin acumulări financiare, politice și culturale de statut și influență.

În parte, acest lucru se datorează faptului că clasa conducătoare este, de asemenea, o clasă globală și, prin urmare, are acces la capitalul global. Este globală, deoarece creierele orașelor din lume sunt conectate direct între ele în spațiul virtual și sunt în comunicare constantă. Într-adevăr, rezidenții lor au mult mai multe în comun între ei, inclusiv peste granițele naționale, decât cu localnicii din interiorul lor, care sunt, în comparație, practic de pe altă planetă.

Dar clasa conducătoare virtuală are o vulnerabilitate pe care încă nu a rezolvat-o. Orașele în care corpurile membrilor săi continuă să ocupe realitatea fizică lumească necesită o mulțime de infrastructură fizică și forță de muncă pentru a funcționa: electricitate, canalizare, alimente, lanțul vital de aprovizionare etc. În cele din urmă, ei rămân încă dependenți de lume fizică.

Marile centre ale creierului Virtualilor plutesc suspendate în întinderea Fizicelor, rețele arteriale complexe care pompează resurse de susținere a vieții spre interior de la gazdele lor. Așa că, atunci când Fizicii organismului gazdă canadian s-au revoltat împotriva controlului lor, clasa Virtuală s-a confruntat brusc cu o problemă uriașă.

Când camionagiii și-au adus mașinile lor mari, care cântăresc aproximativ 25 de tone, până în pragul clădirilor elitei politice, și-au cuplat frâna de parcare (sau și-au scos complet roțile) și au refuzat să plece până când preocupările lor au fost soluționate, asta a fost ca și cum ar fi aruncat un bolovan foarte solid de realitate în gazonul din față al Virtualilor. Și pentru că Virtualii nu au încă puterile Jedi de a fi în stare să miște lucrurile cu mintea lor, camionagiii și-au spus efectiv părerea asupra cine deține în cele din urmă controlul asupra lumii.

Se pare nu numai că Fizicii încă mai există și încă sunt (deocamdată) capabili să conducă în inima orașelor, ci de fapt au încă putere – multă putere. În mijlocul unei crize a lanțului de aprovizionare, acei camionagii reprezintă dependența totală a elitei conducătoare de acei oameni pe care îi consideră străini și detestabili. Pentru mulți dintre Virtuali, acest lucru este înfricoșător din punct de vedere existențial.

Reacția Clasei Conducătoare Virtuale – reprezentată de bărbatul progresist modern, absolut arhetipal, Justin Trudeau – la această provocare a fost extrem de grăitoare și destul de previzibilă.

Prima reacție a fost de a respinge convoiul de 50.000 de oameni ca reprezentând, în cuvintele lui Trudeau, o „mică minoritate marginală cu opinii inacceptabile”. Fiind, până la urmă, despărțit de realitate, el nu părea să înțeleagă implicațiile a ceea ce se îndrepta spre el. Nimeni din guvernul său nu s-a pregătit deloc în zilele care au precedat sosirea camionagiilor, în perioada în care Convoiul pentru Libertate a traversat țara până la Ottawa.

Dar o dată ce au înțeles situația, răspunsul Virtualilor a fost să se îndrepte imediat către mijloacele lor implicite de a face față oricărei probleme: controlul narativ și informațional.

Trudeau și-a verificat lista de jurnal cu cele mai utilizate fraze și – după ce a fugit din oraș din „motive de securitate” – le-a dezlănțuit pe toate deodată într-o mare explozie de defăimări, spunând despre camionagii că sunt sunt vinovați de „antisemitism, islamofobie, rasism anti-negru, homofobie și transfobie”, ca să nu mai vorbim de „misoginie” și de a fi „anti-știință”. El i-a acuzat că arborează „steaguri rasiste” și „au fluturat cu svastici” (doar una pare să fi fost zărită vreodată, înainte de a fi aruncată rapid de mulțime) și a anunțat că va refuza să se întâlnească cu ei pentru că nu poate merge ”aproape de niște proteste care au exprimat retorică și violență pline de ură.” El a declarat că cetățenii canadieni sunt „șocați și sincer dezgustați” de protestatari.

Aliații lui de clasă au sărit la aceeași linie de atac. Catherine McKenney, consilierul non-binar, iubitor de justiție socială din Ottawa, a acuzat Convoiul Libertății că promovează „mesaje de extremă dreapta” și că face „parte dintr-o mișcare extremistă și xenofobă”. Șeful poliției din Ottawa, Peter Sloly, a declarat despre protestatari că sunt „din ce în ce mai periculoși” și „odioși”. Premierul din Ontario, Doug Ford, a etichetat demonstrația ca ​​„o ocupație” și un „asediu”. Președintele consiliului de poliție al orașului a dezvăluit că „asediul” face parte dintr-o „insurecție la nivel național” și „o amenințare la adresa democrației noastre”. Au început să se facă cereri furioase pentru ca Trudeau să cheme armata.

Mass-media de stat canadiană a jucat acest joc cu poftă, încercând să împingă cu pumnii întregul fenomen într-un cadru politic american. Întregul convoi a fost o „grefă pseudo-trumpistă” care a fost „organizată și condusă de rasiști ​​documentați și nebuni în stil QAnon”. Chiar au comparat grav filmările cu bunici zâmbitoare, fluturând steagul canadian ori diverse grupuri de sikh dansatori și copii care se jucau în castele gonflabile, cu „6 Ianuarie” și „supremația albă”. Posturi americane precum Politico și New York Times au avertizat că „extrema dreaptă” a fost „galvanizată” în întreaga lume. Acuzații conform cărora protestele au fost organizate și finanțate de de ruși au fost difuzate serios.

Academicieni „experți în extremism” au fost trimiși la televizor pentru a confirma că acesta a fost de fapt un grup de, literalmente, teroriști și că, chiar dacă protestele au fost complet pașnice din punct de vedere tehnic (”crima” din centrul orașului Ottawa a fost dezmințită de fapt), aceasta a fost doar o acoperire malițioasă și vicleană pentru permite violența în masă.

„După ce înțelegere comună a termenului ceea ce vedem pe teren, la televizor, în rețelele noastre de socializare se califică drept „protest pașnic?”, s-a întrebat unul , probabil vorbind despre îmbrățișări, sau poate despre mesele la fața locului pentru cei fără adăpost. „Este doar absența violenței fizice și a rănilor? Acest lucru nu este lipsit de importanță, dar este insuficient ca prag de definiție.” Capetele vorbitoare de la televizor dau din cap cu înțelepciune.

Desigur, Facebook și Twitter au închis rapid conturile și grupurile create de protestatari pentru a comunica (adesea cu sute de mii de membri), nu numai în Canada, ci și în țări din întreaga lume. Ei au invocat necesitatea de a preveni răspândirea „dezinformării”.

Dacă toate acestea par îngrozitor de sincronizate, cam asta e ideea. Controlul sistematic al informațiilor, sau ceea ce Partidul Comunist Chinez face atunci când se referă la „gestionarea opiniei publice”, este acum întregul răspuns strategic al Clasei Virtuale la fiecare problemă politică.

Dar nu le plângeți de milă: ei fac asta nu doar pentru că este convenabil, cinic vorbind (deși este), ci pentru că acesta este literalmente singurul mod în care știu să navigheze și să influențeze lumea. Peștele postmodern înoată într-o mare narativă, iar prima lor reacție este întotdeauna să încerce să o controleze (prin ceea ce Partidul Comunist Chinez numește „forța discursului”) pentru că în inima lor ei cred cu adevărat în ideea „construcției sociale a realitatății”, după cum a subliniat Lasch în citatul de mai sus. Dacă nu există un adevăr fix, obiectiv, ci doar putere, atunci voința conduce lumea. Faptele pot fi reîncadrate după cum este necesar pentru a crea povestea care produce cel mai bine rezultatele corecte pentru Progres (de aceea vei descoperi că jurnaliştii sunt acum obsedaţi din punct de vedere profesional de „narațiune” mai degrabă decât de raportarea faptelor).

În mod normal, tot ce trebuie să facă este să reformuleze narațiunea dominantă a evenimentelor, astfel încât să permită sistemului să restabilească conformitatea prin suficiente verigi în lanțurile de control informațional, pentru a inspira și ghida acțiunea fizică în lumea reală – sau cel puțin pur și simplu să distragă atenția publicului pînă când problema dispare. Problema este că nimic din toate acestea nu a funcționat pentru a muta din loc camioanele.

Clasa Virtualilor nu poate muta camioanele. Defăimările singure nu pot muta camioanele din loc. Toate companiile de remorcare din Ottawa au refuzat să mute camioanele. Pentru că, în mod surprinzător, se dovedește că șoferii de remorchere conduc și camioane pentru a-și câștiga existența. Nu există suficientă poliție pentru a sechestra camioanele, pentru că poliția din Ottawa și-a luat toate zilele de concediu și medicalele, în mod misterios neapărând la serviciu sau pur și simplu demisionând. Se pare că ofițerii de poliție tind să facă și ei parte din clasa fizică, iar solidaritatea de clasă poate însemna ceva.

Între timp, chiar și trucul reîncadrării narative – care de obicei funcționează excelent – ​​a eșuat. Pur și simplu, a existat o prăpastie prea mare între ceea ce li s-a spus cetățenilor și ceea ce pot vedea cu propriii lor ochi. Simpatia pentru cauza camionagiilor pare să fi crescut. Mai mult de jumătate dintre canadieni se opun acum continuării impunerii vaccinurilor, iar două treimi susțin acum eliminarea restricțiilor COVID-19. Mai mulți parlamentari liberali s-au întors împotriva lui Trudeau și s-au pronunțat împotriva abordării sale. Cinci provincii și-au schimbat acum politicile pentru a pune capăt restricțiilor pandemice, inclusiv Ontario.

Oricât de disperat s-a chinuit Trudeau să schimbe narațiunea, încă nu a reușit. Până acum, chiar și varianta de a-i amenința pe camionagii cu luarea copiilor lor din custodie de către serviciile de protecție a copilului – probabil pentru a facilita instigarea unei confruntări violente foarte convenabile din punct de vedere narativ – a dus până acum doar la reacții negative. Disciplina necruțătoare a camionagiilor nu i-a oferit lui Trudeau aproape nimic cu care să lucreze.

Acesta este motivul pentru care elita Virtuală a escaladat constant pe scara unui control informațional din ce în ce mai coercitiv, valorificându-și controlul asupra puterii de stat pentru a încerca să-i oblige să se conformeze pe Fizicii revoltați. Acest lucru a început cu solicitarea formulată de guvern site-ului de crowdfunding GoFundMe să blocheze fondurile de 10 milioane de dolari strânse acolo pentru camionagii. Compania s-a conformat imediat, spunând despre Convoiul Libertății că s-a angajat într-un „abuz de putere” (ce ”putere”, nu era clar) și susține „ura, violența, hărțuirea, intimidarea, discriminarea, terorismul și intoleranța”. Apoi au venit atâtea amenzi legale pentru câte încălcări obscure au putut găsi autoritățile pentru a le pune în cârca camionagiilor, în timp ce o strângere de fonduri mutată pe GiveSendGo a fost, de asemenea, înghețată de un tribunal canadian.

Dar acum, cu protestele aflate în a treia săptămână, Trudeau a trecut la opțiunea nucleară, invocând Legea privind situațiile de urgență din Canada pentru prima dată în istoria sa. O versiune redenumită a ceea ce odată s-a numit Legea măsurilor de război, aceasta îi permite să treacă peste obligațiile de protejare a libertății civile pentru a „înlătura blocajele, inclusiv prin forță”. Trudeau a precizat că aceasta include capacitatea de a obliga companiile de remorcare să mute camioanele.

Și, în timp ce Trudeau a negat că își va folosi noile puteri pentru a desfășura armata împotriva poporului canadian, ministrul său de finanțe, Chrystia Freeland, a spus că instituțiile financiare vor fi instruite să „înceteze să furnizeze servicii financiare în cazul în care instituția suspectează că este vorba despre un cont folosit pentru a promova blocajele și ocupările ilegale” și că „vor putea îngheța sau suspenda imediat un cont fără o hotărâre judecătorească” și cu „protecție deplină împotriva răspunderii civile”. Toate platformele de crowdfunding vor intra acum sub controlul „regulilor Canadei împotriva spălării banilor și finanțării terorismului”, care vor necesita ca toate campaniile de strângere de fonduri să fie aprobate de serviciile de informații canadiene.

Nu este prea surprinzător faptul că guvernul lui Trudeau ar alege să renunțe la orice iluzie rămasă că în Canada este încă democrație liberală, doar pentru a lovi dușmanii de clasă politică. Metoda prin care vor să facă acest lucru este deosebit de izbitoare: controlul asupra activelor financiare digitale este aproape cea mai mare pârghie disponibilă acum Virtualilor. Ar trebui să ne așteptăm la mai multă utilizare a acestui instrument în întreaga lume, oriunde Fizicii continuă să se revolte împotriva stăpânilor lor.

Iar aici, Virtualii au un avantaj semnificativ, pentru că sunt liberi să folosească nivelul maxim de forță coercitivă disponibil în domeniul lor natural, în timp ce Fizicii nu pot – pentru că, în lumea fizică, asta corespunde violenței fizice și ar însemna violență fizică, la care protestatarii, pe bună dreptate, au renunţat.

Așadar, actualele proteste ale camionagiilor din Canada ar putea fi în curând încetate de stat. Dar este puțin probabil ca acest lucru să marcheze sfârșitul poveștii.

Marele Claxon din 2022 a fost deja revelator pentru oamenii din întreaga lume. Este punctul culminant al unui proces în cadrul căruia toate diviziunile din societate, inclusiv între „Fizici” și „Virtuali” pe care le-am descris aici, au fost relevate de pandemie și de răspunsurile guvernelor. În același timp, pandemia a servit la clarificarea dependenței continue a Clasei Virtualilor de „lucrătorii esențiali”. Dezvăluirea vulnerabilității excepționale a lanțurilor de aprovizionare moderne a demonstrat foarte clar tuturor celor care acordă atenție problemei că Fizicii au încă o putere extraordinară atâta timp cât sunt capabili să acționeze în unitate și solidaritate – sau, așa cum le- au semnalizat Virtualilor la proteste: „fără camionagii, fără mâncare”.

În acest sens, Convoiul pentru Libertate a devenit deja cea mai de succes mișcare muncitorească din ultimele decenii, trezind o adevărată nouă „conștiință de clasă” (cum ar spune un marxist) în mintea „clasei muncitoare” bazată pe realitate. Și este de remarcat faptul că acesta a devenit deja un fenomen transnațional, protestele convoaielor răspândindu-se ca focul de pădure pe tot globul tocmai pentru că exact aceeași divizare există acum în atât de multe țări dezvoltate, unde clasa conducătoare virtuală a călcat totul în picioare cu o aroganță similară.

Desigur, Virtualii au întâmpinat peste tot cu groază această evoluție a evenimentelor. Uitându-se la harta de mai sus sau pe ferestre, s-ar putea să-și fi dat seama cât de vulnerabili sunt, ascunși în orașele lor. Poate Virtualii își imaginează că, în cazul în care Fizicii de afară – pe care cândva s-au simțit în siguranță să-i ignore – nu se angajează doar în proteste împrăștiate, ci într-o revoltă revoluționară pe scară largă, sau chiar într-o grevă generală – suspendând orice circulație a mărfurilor – ar muri de foame bastioanele lor iluminate de civilizație, tremurând și îngropați în gunoi într-o săptămână.

Deci, desigur, urăsc și se tem de camionagii. Nu este de mirare că Trudeau intră în panică și se comportă un pic ca un dictator care se confruntă cu o provocare existențială la adresa guvernării sale. Într-un fel, chiar este.

Există o ironie evidentă aici, în faptul că partidele aparent de stânga, precum liberalii lui Trudeau, s-au întors peste tot cu cruzime asupra clasei muncitoare – o observație care este acum larg răspândită, din câte îmi dau seama, în principal datorită articolelor satirice de la Babylon Bee – dar acesta este doar punctul culminant al unei realinieri politice îndelungate, inevitabile, care a avut loc în Occident, pe măsură ce „Stânga” a devenit partidul Virtualilor, revoluția socialistă a devenit o revoluție împotriva realității obiective, fixe, iar Fizicii au ajuns să fie considerați niște înapoiați, reacționari, stând în calea Progresului.

meme virală

Pentru elita Virtuală, lucrul pe care nu-l pot ierta Fizicilor, și lumii fizice în general, este că refuză cu încăpățânare să cedeze controlului deplin, fără reacție. Există un motiv pentru care clasa informațională dominantă se simte astăzi cel mai confortabil într-un mediu pur virtual: acesta este un mediu în care pot avea control direct, instantaneu asupra materiei (virtuale).

Materia reală este încăpățânată, rezistentă, o amintire că nu sinele controlează universul. Este murdară, poluantă, amintește vulnerabilitatea oricui, amintește chiar moartea. Iar nevoia de a te baza pe alți oameni pentru a-i face față este foarte incomodă.

Așadar, așteptați-vă ca Virtualii clasei conducătoare să își dubleze eforturile în încercarea de a exercita controlul, grăbindu-se în a dezvolta metode noi de gestionare a informațiilor și de constrângere pentru a încerca să elimine fiecare vulnerabilitate umană din mașinărie. Start-up-urile de camioane cu conducere autonomă vor beneficia de o nouă rundă de finanțare excelentă.

Dar, cel puțin pe termen scurt, avantajul e de partea Fizicilor, precum camionagiii. Ei sunt cei care dețin pârghia reală de influență, iar acum au aflat-o.

Trudeau și cei ai lui ar face mai bine să spere că muncitorii nu încep să-l citească pe Mao, așa cum a făcut-o el în tinerețe, altfel vor afla totul despre cum a reușit acel revoluționar să obțină victoria „încercuind, din mediul rural, orașele”. Sau, cum și-a început Mao revoluția declarând că „o singură scânteie poate declanșa un foc de prerie” – iar canadienii par să fi reușit deja să facă partea asta.

Traducere după https://theupheaval.substack.com/p/reality-honks-back?utm_source=url