de Rod Dreher
Așa ceva este îngrozitor:
Jude: Acum trei ani și jumătate am fost aruncat într-o altă lume. Un univers paralel. O lume a vătămării, distrugerii și devastării. O lume în care familia mea a fost decimată. O lume în care medicii ne-au spus că fiica noastră este în realitate ”fiul” nostru. Pur și simplu. Nu era adevărat atunci și încă nu este nici acum, aproape trei ani și jumătate mai târziu.
Fiica noastră nu este ”fiul” nostru. Ea a luat testosteron timp de un an și jumătate și și-a produs schimbări ireversibile în acest timp. Efecte pe care acum le regretă profund și efecte care au frânt familia noastră cu urmări pe care doar familiile aflate în situația noastră le pot înțelege.
Medicii care le spun adolescentelor să facă dublă masectomie înainte de a ajunge la vârsta adultă sunt răul absolut. Medicii care le spun fetelor noastre că a nu te simți confortabil în timpul pubertății repezintă o „afecțiune medicală” și-au pierdut busola morală. O generație de tineri este vătămată și eșuată. Ce le veți spune acestor oameni când vor fi mari? Vreți să spuneți că ați închis ochii? Vreți să le spuneți că v-a fost prea frică să vorbiți? Pentru Dumnezeu, de ce anume va fi nevoie pentru a opri răul?
Să poți ajunge la maturitate cu corpul și fertilitatea intacte? Eu am făcut-o. Cu siguranță le datorăm copiilor noștri să poată avea această alegere. Creierul încă imatur al unui adolescent nu are capacitatea de a lua o hotărâre de a deveni un pacient pentru tot restul vieții. Alăturați-vă luptei pentru a salva tinerii impresionabili. Sexul nu poate fi schimbat.)
Suntem într-o luptă cu un rău fără limite. Sunt atâția oameni puternici care împing înainte acest rău. Atâtor oameni care știu mai bine despre ce este vorba le este prea frică să se ridice și să-i spună pe nume. Aceasta nu este o chestiune de diversitate de opinii; acesta este Răul.
Mickey Mouse îndeamnă la ticăloșia asta. Președintele Statelor Unite și partidul său, fac chestia asta. Prea puțini republicani o resping. S-a infiltrat în multe biserici; mulți alții refuză să spună ceva pentru că vor să evite controversele. Priviți ce se întâmplă cu Biserica Catolică din Germania, așa cum ne înștiințează, neprețuit, Edward Pentin în Registrul Național Catolic. Extrase:
„Se pune prea mult accent pe homosexuali!” a spus Eric Tilch într-o discuție la Frankfurt, miercurea trecută, găzduită de Episcopia de Limburg – episcopia condusă de episcopul Georg Bätzing, președintele Conferinței Episcopilor Catolici Germani.
Dar Tilch, unul dintre responsabilii pentru educația tinerilor din Biserică, nu a protestat niciodată împotriva agendei homosexuale și nici nu a căutat să susțină învățătura Bisericii despre căsătorie și familie. Mai degrabă, el propunea Bisericii să accepte „alte forme de iubire care sunt încă în întuneric”, potrivit unui articol postat pe site-ul eparhial.
„Îmi fac griji că Biserica este prea atașată de o fotografie de familie din anii 1950, adică tată, mamă, copil”, a spus Tilch. „Există mult mai mult decât atât, de exemplu familii hibride, relații în schimbare, dragoste poliamoroasă [parteneri sexuali multipli].” El a dorit, de asemenea, să li se acorde mai multă atenție persoanelor transsexuale și intersexuale în discuțiile publice.
Discuția s-a numit „Ieșind la iveală în Biserică” după o inițiativă recentă cu același nume în care 125 de preoți homosexuali și angajați ai Bisericii Catolice din Germania au cerut mai multe drepturi LGBT în Biserică și s-au plâns de discriminare și alte experiențe din Biserică. Inițiativa a fost făcută publică pe 24 ianuarie într-un documentar, numit și Out in Church, difuzat pe ARD, unul dintre principalele canale de televiziune din Germania.
Mai departe:
Toți vorbitorii panelului au spus că s-au întâmplat multe de la difuzarea documentarului, dar au vrut mai multe schimbări.
Diefenbach a cerut revizuiri ale Catehismului Bisericii Catolice, recunoscând în același timp că un astfel de obiectiv ar fi o provocare. Weitzel a cerut ca copiii de vârsta grădiniței să fie „luați în serios dacă declară din timp că sentimentele lor nu se potrivesc cu sexul lor biologic”.
Această luptă nu poate fi evitată. Va veni și peste voi sau peste biserica de care țineți. Vă va găsi și copiii voștri și școala lor. Trecem rapid spre o vreme în care oricine se va opune acestui lucru va fi tratat de către stat ca un inamic. Se va întâmpla mai repede decât credeți.
Între timp, iată ceva foarte rar: o rubrică într-un ziar de masă (Washington Post) a unei persoane transgender care spune altceva decât că transgenderismul este cel mai grozav lucru întâmplat vreodată. Este de fapt o piesă destul de curajoasă și tristă a unei persoane transgender care a făcut tranziția de la bărbat la femeie, pe nume Corinna Cohn. Extrase:
Când aveam 19 ani, m-am operat pentru schimbarea sexului – sau ceea ce acum se numește operație de afirmare a genului. Tânărul calm care era obsedat să devină femeie nu și-ar fi putut imagina că va ajunge la vârsta mijlocie. Dar acum sunt mai aproape de 50 de ani, cu un ochi atent la cântar, țin dietă și fac mișcare în speranța că voi fi o pensionară sănătoasă.
În ceea ce privește prioritățile și interesele mele de astăzi, acea încarnare mai tânără a mea ar fi putut la fel de bine să fie o persoană diferită – totuși, aceasta a fost persoana care m-a angajat într-o viață separată de semenii mei.
Există multe dezbateri astăzi despre tratamentul transgender, în special pentru tineri. Alții poate simt altfel în privința alegerilor pe care le-au făcut, dar acum eu știu că nu eram suficient de matur pentru a lua acea decizie de atunci. Având în vedere că forțele culturale puternice de astăzi aruncă o lumină foarte lejeră asupra acestei chestiuni, m-am gândit că ar putea fi util pentru tineri și părinții lor să audă ceea ce mi-aș fi dorit să fi știut atunci.
Lui Cohn i s-au îndepărtat testiculele și penisul, iar acum trebuie să-și petreacă restul vieții consumând medicamente și hormoni. Mai departe:
Ce căutam prin sacrificiul meu? Un sentiment de totalitate și perfecțiune. Eram încă virgin atunci când m-am operat. Am crezut greșit că acest lucru a făcut ca alegerea mea să fie mai serioasă și mai autentică. Am ales să fac o schimbare ireversibilă chiar înainte de a începe să-mi înțeleg sexualitatea. Chirurgul a considerat operația mea drept un rezultat bun, dar actul sexual nu a devenit niciodată plăcut. Când le spun asta prietenilor, ei sunt întristați de ce am pierdut, dar pentru mine este ceva abstract – nu pot să mă întristez pentru absența unui lucru pe care nu l-am avut niciodată.
Încă un fragment:
Unde erau părinții mei în toată povestea asta? Erau conștienți de ceea ce făceam, dar din acel moment i-am dat afară din viața mea. Nu aveam nevoie ca părinții să mă întrebe ce fac sau să mă aducă cu picioarele pe pământ – mai ales când găseam online tot ce aveam nevoie. La începutul anilor 1990, ceva numit Internet Relay Chat, un forum online rudimentar, mi-a permis să întâlnesc străini cu gânduri similare, care mi-au oferit o sursă inepuizabilă de validare și acceptare.
Mă înfioară să mă gândesc la cât de distorsionante sunt rețelele sociale de astăzi pentru adolescenții confuzi. De asemenea, sunt alarmat(ă) de cât de ușor facilitează influencerii și figurile publice cu autoritate tranziția de gen. A trebuit să conving doi terapeuți, un endocrinolog și un chirurg, să-mi facă ceea ce îmi doream. Niciunul dintre ei nu a fost supus unei presiuni profesionale zdrobitoare, așa cum ar fi supuși acum, pentru a „afirma” alegerea mea.
Cohn nu spune că regretă tranziția, dar spune că la nouăsprezece ani era prea tânăr și lipsit de experiență pentru a face o alegere atât de radicală. Ar fi trebuit să aștepte până mai creștea, recunoaște el acum.
Toți acești tineri anxioși și confuzi sunt devorați de acest cult malefic. Asta a devenit America. Aceasta este ceea ce unele țări din lume sunt disperate să împiedice să devină. Acesta este American Way Of Life™ (stilul de viață american).
Uită-te la imaginea de la începutul articolului (repezintă „Bitty Bug” organe genitale masculine false, tricotate, create pentru fete foarte mici care se cred băieți). Există companii care produc proteze genitale pentru copii mici. Când vorbesc cu publicul aici, în Europa Centrală, și le spun lucruri de genul acesta, îi văd că fac eforturi să creadă că asta e ceea ce acceptă America acum. Că asta este America acum. Le spun că au beneficiul timpului pentru a înțelege ce le vine din cultura noastră americană bolnavă – și au încă timp pentru a se pregăti să lupte cu ceea ce va veni de acolo.
Cred că m-am radicalizat puțin după această călătorie în România și după ce am vorbit cu oamenii de acolo despre Să nu trăim în minciună și ce se întâmplă cu ei. Uitasem cum era să fiu cu mame și tați care sunt inocenți în această privință. Acești oameni privesc spre America precum spre o lumină. Asta îi face vulnerabili.
Vara trecută, la Budapesta, când i-am cerut părerea despre politică unei tinere, mi-a spus că este îngrijorată de ceea ce ea percepe drept corupție guvernamentală sub conducerea partidului Fidesz. Dar ea mi-a spus că oricum plănuiește să voteze Fidesz, pentru că a văzut partidul lui Viktor Orban drept singura speranță pe care o are Ungaria pentru a ține la distanță ideologia de gen. Ea a explicat că ideologia de gen este o formă de corupție care este mult, mult mai rea. Are dreptate. Uită-te la fotografia aceea de sus. Citiți mai sus postările de pe Twitter. Unii dintre voi îmi spuneți că nu doriți să vedeți aceste fotografii. Îmi pare rău, dar oamenii trebuie să le vadă, să înțeleagă exact ce este asta – și, în acest caz, ce furt pervertit de inocență are loc aici și este lăudat de elitele noastre mass-media, academice și guvernamentale.
UPDATE: Cititorul care postează sub numele de Mizantropul secular și care este comentator pe acest blog de multă vreme – încât sunt aproape de lacrimi după ce i-am mesajul – scrie:
Nu am vrut să postez acest comentariu, dar știam că până la urmă o voi face. În urmă cu un an, fiul meu de 19 ani a mers la Clinica de Planificare Familială, lângă facultate, și a luat HRT (Hormone replacement therapy – terapie de înlocuire a hormonilor, n. tr.) sub consimțământ informat. Fără terapie, fără screening aprofundat, nimic.
Probabil că, aflându-se în spectrul autist, își căuta un motiv pentru a-și explica de ce nu se potrivește cu ceilalți. În loc să-l ajutăm cu această problemă, societatea noastră i le agravează.
Eu și soția mea am aflat despre ce a făcut pentru că era neîndemânatic în a-și acoperi urmele.
Am încercat să-l convingem să renunțe, dar este convins că aceasta este soluția la problema lui. Soția mea este psiholog și a început să cerceteze fenomenul ROGD (rapid-onset gender dysphoria – disforie de gen cu debut rapid – n.tr.) și pierderea standardelor de medicalizare și a fost îngrozită. De atunci, ea a fost un susținător vocal al colegilor săi că această contagiune socială a fenomenului tranzițiilor dăunează pe termen lung copiilor, tinerilor adulți și familiilor.
I-am spus soției mele că ar trebui să îl reținem de la studiile universitare până când se oprește. Că facultatea face parte din problemă, pentru că îi normalizează comportamentul. De exemplu, acum locuiește împreună cu o femeie biologică într-un cămin mixt. Mai mult, comportamentul lui este profund lipsit de respect. Am avut multe lupte de dus cu el în privința asta și nu aș dori nimănui ce am trăit eu în ultimul an.
Atât soția, cât și fiica mea au fost contrazise de el de mai multe ori pentru că nu l-au văzut ca pe o „femeie”. De obicei, ei (tranșii) operează destul de bine lucrurile pentru a vorbi în termeni specifici.
El și cu mine nu mai vorbim de când i-am spus că nu este și nici nu ar putea fi vreodată femeie. Acest lucru și alte câteva discuții îngrozitoare au făcut ca acesta să fie cel mai rău an din viața mea. Relația mea cu el probabil s-a încheiat.
Am fost cumplit de supărat pe societatea noastră și, din moment ce democrații au normalizat acest lucru, sper că vor pierde total și complet alegerile din noiembrie. Dar acest lucru nu-mi va face la loc inima frântă.
Nu glumesc cu nimic din toate astea.
Îi urăsc pe acești oameni. Toți cei care au adus această mizerie acestei biete familii. Și toți cei care nu fac nimic și își găsesc scuze de ce noi, ca societate, ar trebui să tolerăm aceste prostii.
UPDATE: Un cititor comentează:
Am urmărit vag această problemă de câțiva ani, în principal citind Abigail Shrier, Bari Weiss etc. și urmărind diferite eforturi legislative pentru a răspunde la ceea ce este o introducere fără precedent a ideologiei radicale de gen în școlile publice. Am lucrat în politica democrată timp de trei decenii, ca personal de campanie, manager, șef de cabinet și director politic pentru mai multe NFP-uri și Partidul Democrat. Am lucrat la Casa Albă în anii ’90 și am fost director politic în Midwest pentru un important PAC național. Nu mai fac de doi ani muncă de partid pentru că, sincer, nu mă mai trage inima. Și ceea ce se întâmplă acum a contribuit mult la decizia mea.
Am doi băieți mici. Sunt niște copii grozavi – de categoria A, sportivi, muzicieni începători și, sincer, nu am avut nicio plângere cu privire la comportamentul de la grădiniță, profesori, antrenori sau părinții prietenilor. Nu mă pot plânge nicio secundă de băieții mei. M-aș putea numi un norocos, dar știu mai bine. Eu și mama lor i-am îndrumat la fiecare pas. Și… sunt la școala catolică.
Eu sunt doar nominal catolic, sau poate cultural. De fapt, nu cred în Dumnezeu, dar cred în Iisus, dacă asta are vreun sens. Am studiat filosofia la nivel de licență și, în general, am citit istorie și filozofie și citesc zilnic, am citit încă din anii adolescenței. Iisus are mai mult sens decât Kierkegaard, pot spune asta cu siguranță. Dar și Aristotel avea mult sens și, uneori, și Kant. În orice caz, iată ceva ce nu m-am gândit niciodată că o să spun: sunt mai puțin îngrijorat de faptul că băieții mei ar fi îndoctrinați cu o ”ideologie periculoasă” în școala catolică, decât aș fi dacă ar fi la școala publică. Și mă simt mai în siguranță cu privire la dezvoltarea lor emoțională și spirituală decât aș putea fi vreodată cu școlile publice din Chicago. Apropo, sunt doi băieți albi cu ochi albaștri și păr blond. Este de mirare?
Simt cu tărie că îmi revine misiunea să-mi ghidez băieții prin nebunia de care sunt în mare parte adăpostiți, dar pe care o vor întâlni inevitabil prin intermediul rețelelor sociale. Îmi pare rău pentru cei care nu pot conta pe profesorii copiilor lor pentru a-i proteja de acest fenomen. Literal, nu există nicio șansă ca aleșii noștri să intervină împotriva educatorilor devotați întreruperii dezvoltării copiilor în școlile publice de aici – dacă se întâmplă ceva, își vor proteja acțiunile și vor exclude părinții din proces. Acest lucru s-a întâmplat deja, cu un proiect de lege din 2020 care permite statului să scoată copiii din familiile care nu sprijină afirmarea genului.
Este îngrozitor, dar grupul meu de cunoștințe este pe deplin de acord. Din nou, în calitate de democrat puternic pro-alegere, sunt în esență fără adăpost în această mizerie.
Mă simt egoist spunând asta, dar sunt încrezător că îmi pot ține băieții departe de această capcană. Dacă ar fi la CPS (Child Protective Services – Servicii de protecție a copilului, n. tr.), aș avea de luptat cu o femeie singură, în vârstă de 34 de ani, cu părul albastru, care a absolvit Dipshit State (”O Școală de Rahat” – n. tr.) cu un 2.0 le-ar fi spus băieților mei că ar putea fi fete și că sunt, apropo, opresori.
În schimb, așa cum este acum la școala catolică, ei învață să-ți iubești aproapele, să faci bine altora și fericiți cei curați cu inima. Cine știe, poate îl vor vedea pe Dumnezeu.
Sper din tot sufletul că tu și alții veți putea ajuta oamenii ai căror copii au fost hrăniți cu această mașină de tocat carne.
Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/building-trans-america-children-transgender/
Reacționarii 