de Tom Luongo
În această săptămână, Uniunea Europeană intenționează să anunțe interzicerea completă a importurilor de petrol rusesc. Ungaria, în primul său act de sfidare reală, amenință cu veto; Germania, după niște bătăi de cap, a decis în sfârșit că poate supraviețui unei astfel de interdicții.
Presupunând că obiecțiile Ungariei vor fi în cele din urmă depășite, la prima vedere acest lucru pare încă un „autogol” energetic al UE, cum ar spune pasionații de fotbal. SUA au ordonat deja această interdicție.
Deoarece industria europeană este puternic dependentă de petrolul și gazele rusești, bunul simț comun ne-ar spune că această Comisie UE este doar impulsivă și incompetentă.
Sunt impulsivi? Da. Incompetenți? Posibil. Dar numai dacă gândești problema în termenii convenționali – aceia că și-ar propune să facă ceea ce trebuie pentru oameni. Ceea ce e limpede pentru orice observator serios al politicii UE este că aceasta nu prea e interesată de ceea ce oamenii pe care-i conduc au de spus sau își doresc. Cei ce conduc UE au o agendă care nu suportă opoziție, chiar dacă asta înseamnă că e nevoie să-și distrugă propria economie pentru a-și aduce un rival în genunchi.
Acestea fiind spuse, mă îndoiesc sincer că va exista un „embargo al cumpărătorilor” asupra gazelor naturale, deoarece nu există un substitut viabil pentru acestea.
Ungaria se folosește obligativitatea unanimității în cadrul Consiliului European pentru a bloca orice „interdicție a gazului” în orice nou pachet de sancțiuni economice. Există cel puțin alte trei țări care sunt fericite că Ungaria este dispusă să suporte, pentru asta, mânia Bruxelles-ului.
Dar interzicerea petrolului rusesc, pe de altă parte, este cu totul altă chestiune.
Deci, este interesant că Ungaria ar face acest lucru, având în vedere că nu importă petrol din Rusia. [edit: am dat o informație eronată, Ungaria importă 65% din petrolul său prin conducta Druzhba.] Acest drept de veto a fost prezis de mine a doua zi după ce ungurii au respins în mod covârșitor, la vot, coaliția anti-Viktor Orban a lui George Soros și a administrat o înfrângere umilitoare coaliției pro-Bruxelles.
Ungaria, pe de altă parte, are independență energetică față de Bruxelles, având contract direct cu Gazprom pentru livrarea de gaze naturale prin conducta Turkstream, care traversează Serbia și Ungaria. Acest lucru ar trebui să vă ofere un context cu privire la motivul pentru care UE încearcă să sancționeze Serbia și să întrerupă fluxurile acelei conducte acolo unde traversează teritoriul UE prin Bulgaria.
Cu o Ungarie independentă din punct de vedere fiscal, monetar (nu au adoptat euro) și energetic, există puține argumente pentru ca aceasta să rămână în UE dacă Bruxelles-ul o va trata ca membru de mâna a doua. Orban și guvernul său au fost hotărâți în refuzul de a se implica în conflictul Rusia-Ucraina, deși au existat presiuni serioase din partea NATO.
Este aproape ca și cum Orban și ungurii ar desfide acum UE să avanseze procedurile prevăzute la articolul 7 pentru a-i exclude din Uniune. Problema cu această sancțiune este că, dacă ar fi adoptată, ar declanșa fracturarea UE.
Deci, ceea ce este mai probabil să se întâmple acum este că Ungaria va folosi acest drept de veto pentru a determina UE să renunțe la acuzațiile de încălcare a „statului de drept”, prin care justifica tăierea din fondurile comunitare către Ungaria. Cam care e târguiala ar trebui să fie evident pentru toată lumea.
Iar asta, pentru că Bruxelles-ul și susținătorii lor din culise își doresc cu orice preț această interdicție asupra petrolului rusesc tot atât de mult cât și-o doresc SUA și Marea Britanie. Face parte din strategia lor pe termen lung de a anihila Rusia, după ce au transformat Ucraina în Afganistan 2.0.
Și tocmai prin specularea diferențelor care există între industria petrolului și cea a gazelor naturale cred ei că își pot atinge acest obiectiv.
Despre conducte și oameni
Atât în industria petrolului, cât și în industria gazelor naturale, presurizarea unui puț de extracție este, în cea mai mare parte, un proces unidirecțional. Forezi o sondă și scoți petrolul și/sau gazul afară. Aceasta se produce până la epuizarea puțului. Epuizarea naturală a puțului în producție se înlocuiește prin forarea unui puț nou.
Însă, chiar dacă apare o cădere șoc în cererea de petrol – o problemă foarte rară în industria petrolului în general – chiar și atunci puțurile respective continuă să producă. Piața va fi temporar inundată de petrol, prețurile scad, iar puțurile vechi nu sunt înlocuite până când echilibrul dintre cerere și ofertă nu este restabilit.
Curbele grafice pentru contractele futures pe petrol sunt concepute de agenții de bursă pentru a anticipa aceste efecte asupra prețurilor. Și pentru o volatilitate normală a cererii de petrol, aceste grafice ar trebui să fie previzibile în mod rezonabil.
Din păcate, trăim o perioadă în care cei mai puternici oameni din lume (cel puțin așa își închipuie) încearcă în mod deschis să distrugă piața petrolului pentru propriile lor scopuri și agende. Aceștia lucrează activ pentru a face prețurile la petrol și gaze naturale până la distrugerea investițiilor în această industrie. Petrolul este ”dezastrul planetei”!
Eu îi numesc pe acești oameni Grupul Davos (pentru o descriere a lor, vezi podcastul meu, episoadele 75 , 76 și 77 pentru informații generale). Ei sunt oligarhii nealeși de nieni, bancherii, puterea ereditară și acei tipi ”creați” (în sensul mafiot) care se adună la Davos, Elveția, în fiecare an, pentru a decide asupra viitorului umanității. Și este agenda lor, care folosește schimbările climatice și amenințări internaționale precum războiul biologic sau terorismul ca justificări pentru o extindere masivă a statului-supravegherii și controlul lor asupra tuturor lucrurilor, dar mai ales asupra banilor.
Imensul rezervor de resurse naturale al Rusiei și guvernul ei suveranist stau în totalitate în calea acestui lucru. Dacă îți închipui altceva, ai fost aburit de propaganda de la Davos. Vă îndemn să lăsați copilăriile în seama copiilor, evadarea în lumea jocului poate însemna uneori o simplă cădere în neant.
Să ne întoarcem la industria petrolului. Acoperirea unui puț de gaz sau petrol este periculoasă, deoarece nu există nicio garanție că mai poate fi ulterior redeschisă. Sondele se pot deteriora, iar petrolul/gazul conținut se poate pierde dacă nu forați un puț nou.
În cazul gazului poate fi pur și simplu ars la faclă excesul, dacă spațiul de stocare este plin, în loc să fie acoperit puțul pentru a se aștepta revenirea cererii. Cu petrolul, însă, nu se poate proceda așa. Trebuie depozitat undeva. Din toate datele de până acum, capacitatea de stocare a petrolului a Rusiei este deja plină, dacă nu dă deja pe dinafară.
Industria petrolieră, în general, nu este pregătită pentru stocarea masivă a petrolului pe termen lung din motive de tipul șocurilor de cerere/oferta, deoarece literalmente nu era nevoie de așa ceva. Ceea ce dezvolta industria e capacitatea de a transfera de colo colo petrolul pentru a fi consumat, nu de a-l depozita în mari rezervoare în speranța că cineva îl va cumpăra.
Industria are toată capacitatea disponibilă de care e nevoie pentru a coordona cererea și oferta, în marje de toleranță destul de strânse. Livrarea nu este una „la minut”, dar nu este capabilă să absoarbă o cădere a cererii de 20%.
Iar în acest domeniu Occidentul consideră că are o pârghie importantă de folosit împotriva Rusiei în acest moment. Din toate punctele de vedere, Europa este unul dintre cei mai mari clienți pentru petrolul Rusiei; portul de la Rotterdam primea și rafina până la 1,4 milioane de barili pe zi înainte de începerea războiului din Ucraina.
Chiar dacă nu vă vine să credeți, The Washington Post a avut un articol decent, care descrie unde merg exporturile Rusiei. Din cei aproximativ 7,2 milioane de barili pe zi pe care Rusia îi exportă în lume, 4,8 milioane merg către țări, majoritatea din Europa, care spun acum că nu mai doresc să-l cumpere de acolo.
Lipsa capacității de stocare nu ar trebui să fie o problemă majoră dacă Rusia ar fi exportat cea mai mare parte a petrolului în Europa pe navă, ceea ce și face. Potrivit unui raport recent al Transport & Environment, un ONG care este în întregime orientat să convingă Europa să renunțe la energia rusească, conducta Druzhba furnizează doar aproximativ 10% din petrolul rusesc pe piața europeană.
Sunt abia 250.000 de barili pe zi. Embargoul SUA este mai periculos pentru economia Rusiei, de la care, în 2021, SUA au importat în medie 600.000 de barili pe zi, pentru a înlocui barilii din Venezuela, aflată sub sancțiunile dictate de fostul președinte Trump.
Aceste importuri ale SUA au început să scadă în 2022, cu mult înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, așa că puteți numi asta drept un indiciu că acest război între Occident și Rusia a fost planificat cu mult înainte de data începerii sale efective, la sfârșitul lunii februarie.
Ideea este că subiectul de discuție astăzi în presă este că Rusia nu are capacitatea de stocare necesară pentru a face față unui embargo european și, ca atare, va trebui să reducă producția. Estimările necesarului de reducere a producției din Rusia vorbesc de aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi, în timp ce Occidentul speră să atingă 3 milioane.
Similar cu ceea ce a făcut Trump în 2018 împotriva Iranului, campania de sancțiuni ”șoc și groază” a înghețat acțiunile multor firme ce tranzacționau petrol, care, neștiind ce le va rezerva viitorul, au refuzat să mai facă afaceri cu Rusia de teamă să nu încalce sancțiunile.
Pentru Shell, Glencore sau Trafigura, petrolul rusesc a devenit persona non grata și asta a generat o dezordine completă a portofoliului lor de tranzacționare și chiar a industriei de tranzacționare a mărfurilor în ansamblul său, așa cum nota Zoltan Pozsar de la Credit Suisse luna trecută.
Din cauza acestei dislocări financiare în ceea ce ar fi trebuit să fie o industrie plictisitoare și stabilă – comercializarea celei mai importante mărfi din lume, cu cea mai mare infrastructură pentru a o deservi – a urmat haosul. Occidentul colectiv, urmând planul de joc al Davosului, speră chiar la mai mult de atât.
Concluzia lui Pozsar a fost că toate aceste firme fie vor avea nevoie la un moment dat de un ajutor de stat (cu posibila lor naționalizare, drept preț), fie vot fi lăsate să dea faliment pentru a servi planului Davos de revizuire radicală a unei economii energetice globale îndepărtate de petrol.
În același timp, ar genera o prăpastie în perspectivele economice ale Rusiei. Privit astfel, acesta este un fel de plan al unei minți malefice.
Dar, dacă menținerea conductei de petrol nu are un impact atât de mare pentru producția Rusiei, ce încearcă UE să realizeze prin cele descrise?
Prin perturbarea rutelor pe care petrolul le parcurge în mod normal în întreaga lume, există acum o penurie structurală de tancuri petroliere pentru a transporta petrolul cerut, din moment ce multe dintre acele cisterne, peste 2 milioane pe zi, acum sunt nevoite să facă călătorii mult mai lungi.
În locul drumului cât ți-ar lua o cafea și-o prăjitură de la Sankt Petersburg la Rotterdam, aceleași nave acum, cel puțin, trebuie să meargă la depozitele din Bahamas și Caraibe, dacă nu chiar până în China sau India, destinația lor finală. Citiți postarea lui Pozsar sau articolul ZeroHedge de mai sus, pentru a vă face o idee despre amploarea perturbării.
Se speră că acest șoc de aprovizionare pe piața petrolieră și efectele în aval ale costurilor adăugate de transport vor crea nevoia de acoperiri în cascadă în cadrul industriei petroliere ruse, forțând lovituri asupra producției prognozate.
Acest lucru va afecta, la rândul său, balanța comercială pozitivă care „alimentează mașina de război a lui Putin”. De asemenea, va deschide concurenților rușilor oportunitatea de a intra și de a le lua acestora cota de piață.
Prin acest mecanism și prin eforturile Occidentului de a transforma consumul de energie al Europei, efectul pe termen lung e distrugerea capacității Rusiei de a continua războiul, pentru că nu mai are asigurat capitalul necesar.
Davos rimează cu Thanos
SUA sunt bucuroase să împingă Europa până în acest punct și mulți comentatori sunt bucuroși să încheie conversația aici. Alegeți-vă singuri epitetul potrivit, dar linia pe care trebuie să mergeți este că „Imperiul Minciunilor” sau „Zona A” sau cum vreți să-i ziceți, simte că hegemonia îi este amenințată și intimidează pe toată lumea, în special Europa, pentru a o atrage în strategia lui preferată. Dar cred că această poveste este mai mult din versiunea pentru televiziune decât o reprezentare exactă a realității.
În primul rând, lasă deoparte obiectivul structural mult mai important al oamenilor din spatele acestei mizerii. În loc să fie captive unor SUA hiperbelicoase, cum spune versiunea de mai sus, statele UE sunt absolut dornice să participe la asta.
Strategia Marii Resetări promovată de Davos are la bază pe aceleași erori legate de deficitul de resurse, pe care le-a făcut Thomas Malthus la începutul secolului al XIX-lea. Davosul folosește un model economic care nu ia în considerare puterea oamenilor de a răspunde în timp real la stimulente, pro și contra, care le moderează comportamentul. Mai degrabă, cei de la Davos privesc oamenii ca pe un virus dezlănțuit asupra lumii, ce trebuie ținut sub control. Întreaga Mare Resetare poate fi rezumată la argumentul personajului negativ din filmele Marvel, Thanos, că ar trebui să omoare jumătate din viețuitoarele Universului, pentru ca lucrurile să devină „sustenabile”.
Iar centrul de putere al acestui tip de gândire nu se află în SUA sau în Imperiul SUA. Suntem hiper-capitaliștii care creștem virusul în vasul nostru Petri (vas circular, transparent, fără adâncime, în care se cultivă microorganisme – n .n.) al individualismului.
Nu, această gândire provine direct de la criticii europeni ai capitalismului. Ca să fiu reducționist, este doar marxism reîncălzit și cu un luciu nou de vopsea retorică – ”durabilitate”, ”capitalism al părților interesate”, ”mediu social și guvernanță”, ”scop comun” etc.
Dovada că UE este la fel de încântată cu războiul din Ucraina precum sunt forțele neoconservatoare din SUA și Marea Britanie rezultă cu evidență din refuzul de a pune capăt războiului prin diplomație. Dar europenii sunt cei care vor suferi cel mai mult din cauza acestei strategii.
Scenariile proaste generează o politică proastă
Dacă conducerea UE, deținută de Davos, ar acționa în numele europenilor, atunci ar folosi costurile evidente ale tăierii Europei de energia rusă pentru a cere SUA și Regatului Unit să plimbe ursu’. În schimb, tot ce auzim de la UE este ”ce ar putea face Germania pentru a se lipsi complet de energia rusă într-un an de zile?” Nu contează că acest lucru nu este deloc bun pentru industria germană sau pentru poporul german pe termen lung. Energia rusă este de departe cea mai ieftină soluție, ceea ce ar face ca munca germanilor să fie cea mai competitivă posibilă.
În schimb, după ce au contribuit la producerea crizei din Ucraina, conducerea UE susține acum că este un imperativ moral pentru germani să sufere și să reziste fără hrană, căldură și celelalte necesități de bază ale unei societăți care se consideră avansată, pentru a-i învinge pe rușii cei răi.
În anii care au precedat acest conflict, ar fi putut lucra pentru a implementa Acordurile de la Minsk. Ar fi putut ridica sancțiunile economice împotriva Rusiei și să ajungă la un acord politic pentru Crimeea și Donbas și ar fi lăsat SUA și Regatul Unit să se răsucească în vânt.
Fostul cancelar german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au făcut opusul. I-au cântat câtece de sirenă lui Putin și au pus totul în stand by până când Macron a fost reales iar Merkel a putut ieși din scenă, lăsând în loc o coaliție slabă, aprobată de Davos, pe care să fie dată vina pentru prăbușire.
Aprofundarea comerțului dintre Rusia și UE ar fi dus în cele din urmă la depășirea animozităților, iar insistența SUA de a înarma Ucraina ar fi devenit un eșec politic, în timp ce Europa ar fi putut asista la o posibilă renaștere, în locul unei găuri negre economice.
Franța și Germania nu și-ar fi trădat propriile încercări diplomatice.
Aceste lucruri sunt, cred, mult mai aproape de povestea reală a conflictului, care servește unui scop mult mai larg, declarat limpede de arhitecții mizeriei noastre, decât cadrul simplist în care dăm vina pe SUA pentru orice.
Ideea că Europa s-ar teme de o invazie rusă a Poloniei sau chiar a Germaniei, care să facă necesară extinderea NATO până la granița Rusiei din Donbas, este ridicolă. Armata Rusiei nu este construită pentru așa ceva și nici performanța sa în Ucraina nu dovedește că ar fi capabilă de o astfel de operațiune. Ceea ce se desfășoară acum este un scenariu care a fost scris cu mult timp în urmă. Războiul Occidentului împotriva Rusiei s-a aflat de mult timp în faza de planificare.
Rușii înțeleg asta mai bine decât sunt mulți dispuși să accepte. Conducerea lor, Putin și ministrul de externe Serghei Lavrov au articulat acest lucru foarte clar în fiecare etapă a războiului până în prezent.
Ei nu își fac iluzii cu privire la punctul în care Occidentul și Davosul sunt dispuși să ducă acest conflict, acesta fiind motivul pentru care au făcut amenințări serioase că vor ataca „adevăratele centre de decizie”, cele care dau ordinele de mărșăluire forțelor armate ucrainene.
Aceste atenționări sunt avertismente nu pentru politicienii noștri, ci pentru noi. Aici duc lucrurile.
Rușii au cerut o despărțire a căilor, în mod pașnic, între Est și Vest – dar se pare că asta nu făcea parte din agendă. Pe modelul clasic al narcisiștilor ce au nevoia arzătoare de a controla totul, Davosul nu va lăsa Rusia și restul Asiei să se îndepărteze de el și de eurocrații săi, pentru că sunt salvatorii legitimi ai umanității.
Și noi suntem doar, în cel mai bun caz, „ajutorul” lor, iar în cel mai rău caz, un inconvenient.
Planul mai amplu al Davosului de a distruge vechea ordine globală, pentru a o reconstrui ”mai bine”, cel în care ei dețin totul și tu nu vei deține nimic, indiferent că-ți convine asta sau nu, este scenariul în curs. Ei (oamenii Davosului) sunt acum angajați în realizarea acestui plan. Nu contează acum dacă va funcționa sau nu. Asta este ceea ce trebuie să înțelegem în toate analizele noastre. Au rușii și prietenii lor din Asia și din ”Sudul Global” mijloacele și instrumentele pentru a prevala? Poate.
Dar întrebarea mai importantă este dacă acest conflict va escalada sau nu până la punctul în care victoria să devină un concept irelevant. Când vezi un bloc atât de puternic precum Uniunea Europeană că e dispus să comită acte de autodistrugere atât de grave – și să dea vina pe partea care îi suportă agresiunea – lucrul ăsta îți transmite că s-a depășit cu mult punctul de rezolvare rațională.
Traducere după https://tomluongo.me/2022/05/12/real-reason-behind-eu-embargo-russia-oil/
Reacționarii 