Tămâie pentru împărat

Revăzând după 30 de ani discursul lui Pat Buchanan despre războiul cultural

de Declan Leary

În urmă cu treizeci de ani, Patrick J. Buchanan a ținut o alocuțiune la o oră de maximă audiență la Convenția Națională Republicană din Houston, Texas. Buchanan pierduse de fiecare dată alegerile primare în fața președintelui George HW Bush, adunând doar trei milioane de voturi față de cele nouă milioane ale titularului în funcție. Cu toate acestea, el a venit la Houston fără niciun dubiu cu privire la cine erau inamicii săi: Democrații, care își ținuseră propria convenție la New York cu o lună înainte, iar nu republicanii care îl susținuseră pe Bush și care îi constituiau audiența.

Buchanan a descris acea adunare anterioară a Democraților drept un „uriaș bal mascat la Madison Square Garden, unde 20.000 de liberali și de radicali au venit îmbrăcați în moderați și centriști, în cea mai mare expoziție de travesti din istoria politică americană”.

În acele ultime zile ale secolului american, nici măcar Pat Buchanan nu ar fi putut realiza cât de mult avea să se înrăutățească ulterior situația. Nu avem la îndemână cifre concrete, dar aș fi dispus să pariez că astăzi există mai mulți travestiți pe cap de locuitor în bibliotecile publice americane decât ați fi avut nenorocul să găsiți la convenția Democraților din 1992.

De fapt, asta a fost și ideea tot timpul. Discursul lui Buchanan din ’92 a rămas în istorie drept „Discursul despre războiul cultural”, după fraza cheie: „Există un război religios în desfășurare în această țară. Este un război cultural, la fel de critic pentru tipul de națiune care vom fi, precum a fost însuși Războiul Rece, pentru că acest război se dă pentru sufletul Americii.”

El și-a avertizat camarazii de luptă cu privire la „agenda pe care Clinton & Clinton o vor impune Americii – avort la cerere, un test turnesol pentru Curtea Supremă, drepturile homosexualilor, discriminarea școlilor religioase, femei în unitățile de luptă”. În toate acestea și în multe altele, cuvintele lui Buchanan s-au dovedit profetice.

În special, avortul a fost atunci punctul cheie. Buchanan a observat că guvernatorului din Pennsylvania, Bob Casey, un membru al speciei deja dispărute de Democrați pro-viață, i s-a refuzat posibilitatea de a vorbi despre sfințenia vieții la DNC (Comitetul Național Democrat – n. n.) din acel an. În virtutea funcției sale, numele lui Casey tocmai apărea în pe atunci proaspăt infamul caz al Curții Supreme în care legea pro-viață din Pennsylvania fusese suprimată iar decizia pro-avort Roe v. Wade fusese reafirmată.

După Planned Parenthood v. Casey, părea că genocidul celor nenăscuți va continua fără încetare până la sfârșitul timpurilor – sau, cel puțin, până la sfârșitul Americii. Dar Buchanan a trăit să vadă Roe v. Wade complet răsturnat. Dobbs, totuși, marchează nu sfârșitul războiului cultural, ci doar începutul unei noi campanii. Retorica luptei spirituale pe care Buchanan a folosit-o acum o generație este cu atât mai relevantă acum, când dispariția lui Roe a scos-o din nou la suprafață.

Și despre homosexualitate, cuvintele lui Buchanan au fost prevestitoare. După ce Mario Cuomo l-a acuzat de retorică nazistă la CBS, Buchanan a extins liniile controversate ale discursului într-un editorial din 14 septembrie. El a scris:

Americanii sunt un popor tolerant. Dar majoritatea consideră că practicile sexuale ale homosexualilor, fie că sunt rezultatul naturii sau al educației, sunt atât greșite din punct de vedere moral, cât și dezastruoase din punct de vedere medical. Mulți consideră acest lucru drept „reacționar” sau „homofob”. Dar credințele noastre își au rădăcinile în Vechiul și Noul Testament, în legea naturală și în tradiție, ba chiar și în scrierile acelui etalon al Iluminismului, care era Thomas Jefferson (care considera că homosexualitatea ar trebui pedepsită la fel de sever ca violul).

Acest lucru nu este doar ușor de apărat, ci evident corect. Tot ce cerea Buchanan atunci a fost privilegiul de a putea crede și în America ceea ce marea majoritate a oamenilor din Occident au crezut încă de când Adevărul a învins ultimul mare imperiu păgân. Nu era niciun pic de ură, nici un apel la violență sau persecuție. El pur și simplu a obiectat împotriva „pretențiilor nenegociabile ca acest «stil de viață» să fie recunoscut prin lege, ca homosexualilor să li se acorde dreptul egal de a se căsători, de a adopta și de a servi ca lideri de trupe de Cercetași (Boy Scouts – o organizație internațională care încurajează băieții să participe la activități în tabere și să devină responsabili și independenți – n. n.)”.

„Nu putem susține asta”, a scris Buchanan. „A ne impune așa ceva este ca și cum i-ai forța pe creștini să ardă tămâie împăratului.” (referire la practica unor împărați romani păgâni de a impune creștinilor să li se închine ca unor zei și astfel să apostazieze, sub pedeapsa martiriului – n.n.) Așa și este. Cu toate acestea, Dreapta – cel puțin atât cât a fost necesar pentru a se înclina cântarul în partea cealaltă – a refuzat să asculte. Fiecare mică concesie, fiecare refuz de a lupta, de fiecare dată când conservatorii mișcării i-au luat în derâdere pe ”radicali” ori s-au distanțat de noi, au adus America în acest punct.

Pornografia queer este deja obișnuită în bibliotecile școlilor publice, drag queens (persoane, de obicei de sex masculin, care folosesc haine și machiaj strident pentru a imita și, adesea, a exagera semnificații de sex feminin și rolurile de gen – n.n.) fac parte din divertismentul pentru copii, schimbările de sex juvenile sunt rapid normalizate, iar femeile din lumea a treia servesc drept pântece de închiriat pentru bebelușii de designer ai americanilor. Și dacă chiar îndrăznești să sugerezi că oamenii cu anumite înclinații nu ar trebui să servească drept lideri de trupe de (între timp dispăruții) Cercetași, că legea nu ar trebui să-i încurajeze să se ”căsătorească” și să adopte copii, ești aruncat în ”întunericul cel mai din afară” nu doar de stânga radicală, ci și de moștenitorii republicanilor de după Bush.

Pentru că acesta este, după cum și-a dat seama Buchanan în urmă cu treizeci de ani, un război religios atotcuprinzător. Nu a fost nici în 1992, nici acum, despre simple dezacorduri legate de politică sau ton, despre unde să se stabilească limita sau până la ce punct să fie acceptat compromisul. Este și a fost întotdeauna o luptă pe viață și pe moarte între două modalități ireconciliabile de a înțelege caracterul național american și ordinea morală a universului.

Am mai fost în situația asta o singură dată până acum. Reflectând asupra primului Război Civil și la eforturile de azi pentru a-i rescrie istoria, Buchanan și-a încurajat cititorii să meargă pe faimosul câmp de luptă de la Gettysburg:

Priviți peste acel câmp lung de o milă și închipuiți-vă 15.000 de bărbați și băieți adunându-se în formație la liziera copacilor. Urmăriți-i înaintând în focul tunului și al puștii, știind că nu se vor mai întoarce niciodată, că nu se vor mai vedea niciodată acasă. Nouă din zece nu au avut nici măcar un singur sclav. Ei luptau pentru lucrurile pentru care bărbații au luptat întotdeauna: familie, credință, prieteni și țară. Pentru cenușa părinților lor și templele Dumnezeului lor.

Sunt un fiu al statului Massachusetts în spirit la fel de mult ca și în fapt și nu am nicio simpatie reală pentru cauza Confederaților. (Buchanan, descendent din veteranii de război din Mississippi, ar putea simți altfel.) Cu toate acestea, pot avea și admirație pentru partizanii săi și nu pot decât să sper că, dacă voi fi vreodată pus la încercare, aș putea înfrunta și eu focul tunului și al puștii pentru familie, credință, prieteni și țară.

Nu același lucru se poate spune despre trupele de șoc ale războiului cultural. Nu pot să mi-l imaginez – și nici nu mi-aș dori – pe propriul meu strănepot, peste încă un secol, scriind un paragraf precum cel citat mai sus despre teroriștii care ne incendiază bisericile și centrele pentru femei, în numele dreptului de a-i măcelări pe cei nenăscuți; despre oamenii de știință descreierați care mutilează copii în operații de schimbare de sex sau produc bebeluși în numele eliberării; despre mulțimile sălbatice care ne-au ars orașele și ne-au jefuit magazinele și au ucis din amuzament în vara lui 2020.

Dar și acest lucru era previzibil chiar și-n 1992. În acel editorial din septembrie, Buchanan l-a citat pe Muggeridge, care îl cita pe Piotr Verhovenski al lui Dostoievski din Demonii : „Una sau două generații de desfrânare, urmate de puțin sângișor vărsat și va începe frământarea.” Și, într-adevăr, așa a fost.

Traducere de la https://www.theamericanconservative.com/incense-for-the-emperor/


 

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s