Război civil 2.0? Nu sub supravegherea tehno-totalitaristă

SUA merge pe calea care a dus la izbucnirea războiului civil spaniol, însă regimul nostru are ceva ce regimul spaniol din anii 1930 nu a avut: supremația tehnologică.

de Rod Dreher

Bună dimineața din Anglia, unde mă aflu la o conferință. Ieri, un șofer de taxi imigrant albanez, când a aflat că eu şi amicul cu care împart taxiul suntem americani, ne-a întrebat dacă e adevărat că America pare să se îndrepte spre război civil. Am spus că probabil nu, dar este cu siguranță adevărat că suntem extrem de polarizați și că pare să nu existe nicio ieșire bună din acest impas.

Ei bine, aici, la conferință, tocmai l-am întâlnit pe profesorul Nathan Pinkoski, un universitar american care a scris un eseu excelent anul trecut în Claremont Review of Books , pe tema războiului civil spaniol. Merită să îl recitim, în lumina momentului nostru prezent. Din eseu:

A doua Republică Spaniolă (1931–1939) a suferit unul dintre cele mai accelerate cazuri de declin democratic din istoria europeană. În 1931, Spania a stabilit o constituție liberală, republicană, democratică, bazată pe un larg sprijin, atât popular cât și al elitelor. În doar câțiva ani, constituția era în ruină, iar Spania era în război cu ea însăși.

Cum s-a întâmplat asta? Prea des, americanilor li se oferă o poveste moralizatoare simplistă despre această perioadă: fasciștii au distrus democrația. Dar adevărata poveste a tulburei republici spaniole este mult mai interesantă și mai instructivă. Ne arată cum regimurile democratice pot muri din cauza rănilor pe care şi le provoacă singure.

Pinkoski își bazează eseul pe învățătura lui Stanley Payne, care este principal istoric de limbă engleză al Războiului Civil Spaniol. Mai mult:

În  Războiul civil în Europa – 1905–1949  (publicată în anul 2011), Payne examinează Spania în lumina ciclului european de războaie civile revoluționare care au făcut prima jumătate a secolului al XX-lea atât de violentă. Majoritatea războaielor civile dinainte de secolul al XX-lea au vizat fie succesiunea – conflicte între potențiali moștenitori ai tronului – fie secesiunea – cum ar fi Războiul Civil American.

În secolul al XX-lea a apărut în Europa un tip de război civil nou,  revoluționar, punând în luptă concepții ireconciliabile despre stat, societate și cultură. În aceste conflicte, revoluționarii și contrarevoluționarii și-au propus să stabilească regimuri radical diferite. Lui Payne îi place să citeze dictonul lui Joseph de Maistre: „contrarevoluția nu este opusul unei revoluții, ci este o revoluție în sens opus”.

O dată început procesul revoluționar, vechiul regim este încheiat. Atât revoluționarii, cât și contra-revoluționarii – care sunt aparent interesați de restabilirea  status quo ante – trebuie să întemeieze un nou regim. După cum observă Carl Schmitt în Ex Captivitate Salus (1950), hotărârea ambelor părți de a stabili un nou regim este motivul pentru care războaiele civile revoluționare aduc niveluri fără precedent de violență. Scopul este acela de a răsturna întreaga ordine juridică și politică asociată inamicului, ducând la apelul la eliminarea absolută a inamicului.

Acest lucru este extrem de important. Războiul civil spaniol nu a fost despre rivali în cadrul unui sistem; era vorba despre sistemul în sine. Acesta este motivul pentru care lucrurile sunt atât de ireconciliabile astăzi în Statele Unite. Stânga a fost capturată de o ideologie revoluționară care nu va tolera deloc rivalii și, de fapt, interpretează toleranța față de disidenți şi opoziţie ca pe un compromis inacceptabil cu răul, astfel că împinge forțele dreptei către radicalizare și iliberalism pur și simplu de dragul autoconservării.

Mai mult:

Deși o varietate de partide au contribuit la declanșarea revoluției, Payne susține că principalii vinovați au fost socialiștii spanioli. Spre deosebire de bolșevici, care au căutat să răstoarne constituționalismul liberal prin mijloace directe, socialiștii revoluționari se folosesc de sistemul constituțional pentru a acoperi planul lor de a-l demonta. Ei nu răstoarnă sistemul juridic, ci îl exploatează. Legaliștii de centru și de dreapta se luptă să răspundă acestei tactici. În Spania, eșecul lor a fost deosebit de acut. În  Prăbușirea republicii spaniole, 1933–1936  (publicată în 2005) și  Războiul civil spaniol  (publicată în 2012), Payne descrie scufundarea Spaniei într-un război brutal de trei ani ca fiind rezultatul unei nebunii a stângii socialiste care a întâmpinat nepăsarea centrului și lipsa de curaj a dreptei. 

Alte mișcări socialiste europene au început cu ambiții revoluționare, dar s-au domolit pe măsură ce au crescut și au ajuns să respecte constituționalismul și normele parlamentare. Dimpotrivă, în acest caz, cu timpul, socialiștii spanioli au devenit  mai  radicali. Cel mai important lider de stânga din Spania, Manuel Azaña (prim-ministru din 1931 până în 1933 și din nou în 1936), a susținut că liberalismul a eșuat pentru că era prea dispus să facă compromisuri. El a considerat constituția republicană drept începutul unui proiect de reformă radicală – chiar numind-o „revoluție”. Politicienii care nu au echivalat constituționalismul cu stângismul au fost ipso facto  ilegitimi.

Pentru socialiștii spanioli, dreapta – care nu a reușit să salveze monarhia în anii 1920 și nu a articulat niciodată o bază constituțională diferită pentru noua republică – era o forță uzată. Prin urmare, socialiştii au fost șocați de rezultatul alegerilor din 1933, când o coaliție de stânga aparent stabilă s-a prăbușit și dreapta a câștigat în mod neașteptat. Asigurați că istoria este de partea lor, dar acum convinși că este nevoie de un ghiont puternic pentru a menține cursul, motivația socialiştilor a devenit, în aprecierea lui Payne, o dorință „viscerală” de a rămâne la putere: „Într-un fel sau altul, ei plănuiau să o păstreze.”

Stânga noastră americană contemporană nu este revoluționară în sensul clasic. Ea a mărșăluit prin instituții și exploatează sistemul pentru a-l răsturna efectiv. Și astăzi, când vezi oamenii din Regim colaborând pentru a delegitima populismul sub toate formele lui, gândiţi-vă la socialiștii spanioli. Mai mult:

În al doilea rând, centrul și centrul-stânga au permis coborârea în politica revoluționară făcând cu ochiul violenței stângii și pedepsind-o pe cea a dreptei. Ascensiunea tropului „antifascist” în anii 1930, povestită în excelentul volum din 2021 al lui Paul Gottfried  Antifascism: The Course of a Crusade (Antifascismul: cursul unei cruciade n. n.) – pe care Payne însuși l-a lăudat recent într-un eseu pentru  First Things – a servit pentru a păta pe oricine nu era de acord cu stânga.

În Spania, „antifascismul” a scuzat violența tinerilor socialiști. Autoritățile centriste nu au putut sau nu au vrut să oprească atacurile asupra proprietății private, afacerilor, bisericilor, mănăstirilor și clerului. În schimb, au învinuit victimele, arestând nu pe autorii efectivi, ci pe țapii ispășitori monarhiști și conservatori. După cum a înțeles teoreticianul cultural René Girard, acest țap ispășitor nu rupe ciclul violenței, ci îl intensifică. Când revoluționarii încearcă să purifice prin țapi ispășitori un stat și o societate corupte, cei pe care îi ucid devin martiri, al căror sacrificiu devine răscumpărător pentru contrarevoluționarii în curs de dezvoltare.

În Spania, țapii ispășitori monarhiști și conservatori au convertit mari părți ale populației de la apatie la furie. Lăsând crimele să rămână nepedepsite și pedepsind pe nedrept pe nevinovați, Stânga a creat martiri în toată Spania — galvanizând contrarevoluția și transformând conflictul într-un război religios.

Gândiți-vă la răspunsul diferit pe care Regimul l-a dat în cazul violențelor „în mare parte pașnice” din Vara lui Floyd (BLM), față de revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu. Spun acest lucru nu pentru a justifica evenimentele de la 6 ianuarie sau pentru a minimiza caracterul greşit al acestora. Mai degrabă aș spune că două evenimente deopotrivă de violente au fost tratate într-un mod foarte diferit de către Regim și de componenta sa mediatică. În mod similar, astăzi, avocatul Departamentului de Justiție din Boston a emis o declarație prin care jură că va proteja de violență medicii și spitalele care mutilează („tranziţionează”) sexual copiii. Bine. În schimb, gândiți-vă la toate centrele de asistenţă pro-viață a femeilor însărcinate, care au fost lovite de violența de stânga de la anularea deciziei Roe vs. Wade (decizie din 1973 prin care Curtea Supremă a SUA afirmase că avortul e un drept constituţional; recent, s-a revenit asupra deciziei, avortul devenind o chestiune ce se reglementează la nivelul fiecărui stat prin lege – n.n.). Regimul – atât progresiştii, cât şi cei de centru-dreapta – creează un fel de martiri.

Încă un citat din Pinkoski:

Al treilea factor în prăbușirea republicii a fost faptul că centriștii au sprijinit acțiunile neconstituționale ale stângii socialiste, în numele salvării așa-zisului consens liberal – ceea ce teoreticianul francez Pierre Manent numea „fanatismul centrului”.

Acest lucru mi-a amintit tweetul șocant de săptămâna trecută al generalului Michael Hayden, spionul-şef al Americii:

(Traducere tweet: Sunt de acord cu cele de mai jos. Și am fost Directorul CIA.
Edward Luce: Am acoperit ca jurnalist problema extremismului și ideologiile violente din întreaga lume. Nu am întâlnit niciodată o forță politică mai nihilistă, mai periculoasă și mai disprețuitoare decât republicanii de astăzi. Nimic care să se apropie de ei.)

De pe pagina Wikipedia a generalului Hayden:

A fost director al Agenției Naționale de Securitate (NSA) din 1999 până în 2005. În timpul mandatului său ca director, a aprobat supravegherea controversată de către NSA a comunicațiilor prin mijloace tehnologice dintre persoane din Statele Unite și presupuse grupări teroriste străine, ceea ce a dus la controversa privind supravegherea fără mandat de către NSA.

Deci știți cine este generalul Hayden și ce este pregătit să facă concetăţenilor săi americani pentru a proteja Regimul. Iată un pasaj din cartea mea Să nu trăim în minciună! care vă spune cu ce avem de-a face:

În 2013, Edward Snowden, renegatul analist al Agenției Naționale de Securitate, a dezvăluit faptul că spionajul desfășurat de guvernul federal al Statelor Unite avea o anvergură și amploare mult mai mare decât se știa până atunci. În memoriile sale din 2019, Dosar permanent, Snowden scrie cum a aflat că:

„guvernul SUA își dezvolta capacitatea unei nemuritoare agenții de aplicare a legii. În orice moment, guvernul ar putea să sape în trecutul comunicațiilor oricărui om pe care dorește să-l transforme în victimă, în căutarea vreunui delict (și comunicațiile fiecăruia dintre noi conțin o dovadă pentru ceva). În orice moment, de acum și până la sfârșitul sfârșitului, orice nouă administrație, orice nou șef al Agenției Naționale de Securitate, care o ia razna, ar putea pur și simplu să vină într-o zi la serviciu și, cu ușurința cu care apeși pe un comutator, să caute instantaneu pe oricine are un telefon sau un computer, să știe cine este, unde este, ce face acum și cu cine, și ce anume a făcut oricând altădată în trecut”.

Snowden scrie despre un discurs public pe care Gus Hunt, directorul pentru tehnologie al Agenției Centrale de Informații (CIA) l-a ținut, în 2013, în fața unui grup de specialiști în domeniu, și de care aproape nimeni nu s-a sinchisit. Doar ziarul Huffington Post a pomenit de el. În cadrul discursului, Hunt a spus: „Se apropie realmente momentul când vom fi perfect capabili să punem computerul să lucreze cu toate informațiile generate de oameni”. El a adăugat că, după ce CIA va fi stăpânit pe deplin mijloacele de captare a acestor date, intenționează să dezvolte capacitatea de salvare și analizare a lor.

Să ne fie foarte clar ce înseamnă acest lucru: viața noastră digitală aparține Statului, și îi va aparține întotdeauna. Pentru moment, avem legi și cutume care împiedică guvernul să folosească aceste informații împotriva indivizilor, excepție făcând cazurile când suspectează că ar fi implicați în terorism, activități infracționale sau de spionaj. Dar disidenții mi-au spus, iar și iar, că legea nu este un refugiu pe care să te poți bizui: dacă statul sau guvernul este hotărât să-ți facă felul, va fabrica un delict din datele pe care le-a obținut, sau, dacă nu, le va folosi ca să-ți distrugă reputația.

Acesta, cred, este motivul pentru care orice discuție despre un război civil american este în mare parte doar vorbăraie goală. Regimul – adică atât Statul, cât și actorii instituționali privați – are puterea tehnologică de a-i marginaliza pe cei pe care dorește să-i marginalizeze. Când devenim o societate fără bani numerar – iar regimul a folosit Covid-ul ca pe o oportunitate de a ne îndrepta pe toți către acest obiectiv (vă amintiți prostiile cu „lipsa de monedă”?) – va fi imposibil să cumpărați și să vindeți dacă cardul dvs. este dezactivat electronic. Acesta e adevărul gol goluţ.

Vorbeam cu câțiva universitari în această dimineață despre toate acestea și am convenit că într-o perioadă foarte scurtă de timp, când mințile captive ale milenialilor și ale generației Z vor deveni dominanta politică, va exista un consens larg că toate aceste măsuri ar trebui să fie luate împotriva „deplorabililor” dizidenți. Noi, americanii de astăzi, am creat un sistem care poate fi folosit împotriva noastră pentru a ne zdrobi libertățile – și o cultură totalitar-terapeutică progresistă care va insista în privinţa lui, pentru „binele” nostru.

Ce facem în privința asta? Ce putem face în privința asta și ce trebuie să facem în privința asta? Ar fi bine să începem să vorbim despre asta între noi, să inovăm și să facem rețele – cât mai putem. Într-un fel, speculațiile groaznice despre „războiul civil” ne împiedică să vorbim mai serios despre amenințările la adresa libertăților noastre din partea acestui regim revoluționar neo-burghez în curs de dezvoltare și despre modul în care îi putem rezista în mod realist.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/civil-war-2-0-not-on-techno-totalitarians-watch/

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s