Narcisismul periculos al lobby-ului trans

de Brendan O’Neill

Vă mai amintiți când „opresiunea” însemna că guvernul refuza cu brutalitate cuiva drepturile și libertățile de care se bucurau toți ceilalți? Mai nou, opresiunea înseamnă tipi care se strofoacă să decidă dacă să-și vopsească sau nu unghiile. Pe bune. În noua sa carte None of the Above: Reflections on Life Beyond the Binary (Nimic din cele de mai sus: Reflecții asupra vieții dincolo de binar), scriitorul ”ne-binar” Travis Alabanza citează această dilemă ca dovadă a „opresiunii” pe care o generează ”prejudecata existenței a numai două sexe”. Ne face cunoștință cu Steve, un bărbat care „își dorea de ani de zile să-și picteze unghiile”. Dar nu a făcut-o pentru că, la fel ca noi ceilalți, cei care respectăm tabelul celor două sexe, a fost condiționat „să susțină prejudecățile de gen”, care spun că bărbații nu fac așa ceva. Într-o zi, însă, după ce a văzut unul dintre spectacolele de teatru ale lui Alabanza, Steve și-a făcut curajul să-și vopsească unghiile cu galben neon. Alabanza e mișcat de această lovitură curajoasă dată forțelor de opresiune. „Am vrut să-l îmbrățișez!”, scrie el. În sfârșit, liber! Slavă Domnului Atotputernic, liber în sfârșit!

Este aproape prea ridicol pentru a fi redat în cuvinte. Sunt pagini după pagini, în aceste memorii ”non-binare” despre Steve și unghiile lui. Alabanza se referă la „procesele” lui Steve, la „oprimarea lui Steve prin prejudecata existenței a două sexe”. Ducând histrionismul la nivelul 11, el spune că s-a trezit „plângând timpul pe care Steve și l-a pierdut”. Doar ca să vă reamintesc: Steve nu a fost mort sau în închisoare ori în arest la domiciliu; pur și simplu mult timp nu și-a vopsit unghiile. Acel „timp pierdut” pentru care se mâhnește Alabanza este momentul în care Steve nu avea unghile date cu lac galben strălucitor. Alabanza deplânge presiunile „culturii de dreapta” și modul în care aceasta poate forța sufletele sărace precum Steve „să petreacă ani de zile în dormitorul lor privat” întrebându-se dacă își pot picta unghiile. „Cât de mult am fi mai liberi”, se întreabă el, „dacă am decide să abandonăm ideea existenței a numai două genuri”? Rosa Parks, n-ai decât să te roadă ficații – poate oi fi reușit tu să ocupi tu un loc în secțiunea rezervată albilor (Rosa Parks – activistă neagră pentru drepturile civile, care a fost arestată în 1955 pentru că s-a așezat pe un loc din secțiunea rezervată în autobuz albilor, în timpul legilor segregării din Alabama), dar băiatu’ meu Steve a reușit să-și facă unghiile!

Povestea unghiilor nevopsite asuprite ale lui Steve este doar un exemplu nebunesc de „opresiune a prejudecăților de gen” din cartea lui Alabanza. Există, de asemenea, povestea tragică a lui Alabanza care simte că nu poate ieși în public îmbrăcat ca vrăjitoare. Nedreptate! „[Dacă] aș fi purtat acea ținută pe străzi, aș fi fost… pedepsit”, scrie el. ”Și dacă aș merge la Tesco îmbrăcat în vrăjitoare, aș atrage și niște strigăte și miștouri.” Asta e opresiune? Sau ce zici de momentul în care un chelner l-a numit pe Alabanza „domnule”, ceea ce l-a făcut să-și simtă crispându-se întregul corp? Sau când un medic s-a uitat la radiografia lui Alabanza și a spus: „Da, bănuiesc că bărbat”? Nu contează că Alabanza chiar este bărbat și, prin urmare, are o statură masculină și, astfel, va fi denumit „domnule” de către chelnerii politicoși – totul este „opresiune sistemică”, din ce pare. Apoi este teribila violență pe care Alabanza o trăiește. El se află-n haine de doamnă, când cineva a răsturnat pe el un burger cu pui, „în plină zi”, nimic mai puțin. Acum, să arunce cineva cu mâncare spre tine nu este frumos. Odată am avut ghinionul să verse cineva pe mine o porție de chips-uri în autobuzul de noapte către Camberwell. Dar nu era opresiune, nu-i așa? Este doar viața într-un oraș care are din belșug atât fast-food, cât și tineri beți. Și totuși, Alabanza a scris o piesă întreagă despre incidentul cu burgerul, numită Burgerz, și o menționează frecvent în această nouă carte. Ai crede că l-a linșat careva.

Aceasta ar trebui să fie o carte despre ce înseamnă să fii nonbinar. Alabanza este un scriitor și interpret care nu se identifică a fi nici bărbat, nici femeie și folosește pronumele „ei”. (Eu nu folosesc pronumele „ei” pentru a desemna o persoană. N-am petrecut ani de zile învățând gramatică bună la un internat sever, doar pentru a-mi băga picioarele în ea la vârsta mea.) Dar, de fapt, cartea nu aduce prea multă lumină asupra a ceea ce înseamnă „nonbinar”, cu excepția faptului că aparent implică a fi unul care-și ”bagă în el de gen”, care trăiește „în afara binarului” și este hotărât să „recupereze o autonomie asupra corpului său, care i-a fost luată la naștere”. Da, așa este: moașa care spune „Este băiat!” sau „Este fată!” face parte din clasa opresoare. Ea este primul opresor din viața ta, de fapt, răpindu-ți fără milă de dreptul tău la autodeterminare de gen cu decretul ei arogant că dacă ai penis ești băiat, iar dacă ai vagin ești fată. Astfel de declarări de sex sunt neconsensuale”, spune Alabanza. Adevărata libertate este să întrebi mai întâi plângăcioșii bebeluși nou-născuți dacă sunt de acord să fie numiți băiat sau fată și trecuți de sex masculin sau feminin.

Totuși, ceea ce face cartea – fără să-și fi propus asta, desigur – este să expună nivelurile colosale de îndreptățire de sine și autocompătimire în mișcarea trans. Fanteziile de ”opresiune” ale acestui grup identitar sunt extraordinare. Alabanza spune că el și alții ca el trăiesc în „pericol”. Nu știi niciodată „ce formă va lua acel pericol”, spune el. Violența de stat? Închisoare pentru convingerile tale? Nu – pericolul ar putea fi o „șoaptă în stradă” sau „un prezentator de știri care își bate joc de aspectul tău”. Hai, lasă-mă! Alabanza, după cum singur spune, se îmbracă precum o „educatoare acră de grădiniță”. Bineînțeles că oamenii vor începe să șușotească. Este o dovadă a narcisismului activiștilor trans că-și închipuie că ar trebui să poată ieși în țoale ridicole, băieți mari în fuste mini neon și tocuri înalte, fără ca nimeni să murmure despre ei. Alabanza scrie despre groaza sa de a fi catalogat drept „bărbat în rochie”. Îmi pare rău, dar nu este nicio opresiune să-i zici unui bărbat în rochie, ”bărbat în rochie”.

Există un dublu standard izbitor în felul în care vorbește Alabanza despre „pericol”. Unul dintre lucrurile pentru care este cel mai bine cunoscut este că a făcut tam-tam acum câțiva ani, când i s-a refuzat intrarea în vestiarul pentru femei de la Topshop din Manchester. Asistenta magazinului i-a spus pe bună dreptate acestui bărbat îmbrăcat în rochie să meargă sus la Topman și să folosească vestiarul pentru bărbați. Alabanza a înnebunit. La bărbați? Cum îndrăznește vânzătoarea să-l asuprească așa? A postat pe Twitter despre acest act teribil de „transfobie” și a spus celor de la Topshop: „Cine v-a dat dreptul de a decide cine este suficient de femeie pentru a vă folosi vestiarul?” A fost o furtună mediatică și Topshop a cedat – a spus că toate vestiarele sale vor fi „neutre din punct de vedere al genului” de acum înainte. Cam de rahat treaba asta pentru voi, toate adolescentele cărora vă plăcea să aveți un spațiu destinat exclusiv femeilor, în care să puteți proba ținute cu prietenele. Domnul Alabanza are nevoie ca iluziile sale nonbinare să fie validate public și, drept rezultat, orice tip în vârstă va putea intra de acum în spațiul care vă era rezervat vouă. Nevoile terapeutice ale unui bărbat au prioritate față de dreptul la intimitate al miilor și miilor de fete – arătați-mi un exemplu mai bun de „privilegiu masculin” decât ăsta…

Iată, totuși, și ceva remarcabil – Alabanza spune în cartea sa că motivul pentru care nu putea intra în „vestiarele bărbaților” este că acolo ar fi un „loc nesigur pentru a se schimba”. Bărbații de acolo ar reprezenta o amenințare pentru el; ar fi „sub risc de hărțuire”. Deci, soluția la chestia asta este să faceți toate spațiile „neutre din punct de vedere al genului” și să permiteți acelorași bărbați de care vă este frică, să meargă oriunde doresc, inclusiv în vestiarul fetelor? Aroganța acestei poziții, narcisismul ei, este uimitoare. Cum rămâne cu posibilitatea ca un grup de fete de 13 dezbrăcate să se simtă „nesigure” dacă un tip de 20 de ani se află în cabina de alături? Ce spuneți de riscul lor de a fi hărțuite? Nu contează. Ciocul mic, fetelor. Pierderea dreptului vostru la intimitate și a siguranței voastre este un preț mic de plătit pentru validarea publică a convingerii stupide a domnului Alabanza că nu e nici bărbat, nici femeie.

Și dacă critici cruciada ”Topshop” a lui Alabanza, dacă spui că este greșit și ciudat ca niște bărbați corpolenți să pătrundă în spațiile fetelor, ghici de ce vei fi acuzat? Da, de ”opresiune”. Chiar și de violență. Janice Turner de la The Times a scris despre incidentul Topshop. A spus că este un exemplu al sacrificării siguranței copiilor „pentru a liniști lobby-ul trans”. Alabanza dedică un întreg capitol din cartea sa pentru a se plânge de editorialul lui Turner. Se pare că lectura acestuia a fost „una dintre cele mai traumatizante” experiențe din viața lui. Cuvintele lui Turner au fost „o baie de violență asupra mea”, spune el. Ce abureală! Deci Alabanza poate insista asupra dreptului său de a intra într-un spațiu destinat exclusiv fetelor, poate denumi Topshop drept „rahat” și „transfob” pentru că a refuzat să îi permită să facă acest lucru, iar ce face el este un comentariu legitim! Însă dacă o femeie spune „Dar drepturile fetelor?”, aceasta e violență? Când acest bărbat vorbește, este rațiune pură; atunci când femeia obiectează, e periculos. Sexism 101.

Cartea confirmă cât de falsă este „eliberarea trans”. Alabanza se prezintă ca un evadat din pușcăria genurilor binare, unul dintre acei „norocoși” care au atins culmile iluminate ale „nonconformității de gen”. De fapt, el pare acum prins într-o închisoare de gen. Se pare că nu se gândește la nimic altceva decât la gen. Genul, pentru el, se simte ca un „monolog interior fără sfârșit”. E ca și cum ar trăi într-o celulă intelectuală creată de el. Aceasta nu este libertate, este un fel de patologie. Acolo unde noi ceilalți suntem în largul nostru cu sexul pe care îl avem, activiștii trans par să aibă nevoie de neîncetate discuții, validări și slăvire a convingerilor lor de gen în continuă schimbare. Ei cred că noi, plebei ”cis” (cei normali – n.n.), suntem sclavii ideii că există doar două sexe, când, de fapt, ei sunt cei care au devenit sclavii ideologiei de gen.

Acesta este narcisismul, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Narcisismul nu este egotism. Nu înseamnă neapărat să fii încântat de cât de minunat ești. Mai degrabă, așa cum spunea Christopher Lasch, „narcisistul” depinde de alții pentru a-și valida stima de sine. Nu poate trăi fără un public admirativ. Narcisistul este afectat de „nesiguranță”, a spus Lasch, astfel încât trebuie să-și vadă întotdeauna „sinele lui grandios reflectat în atenția celorlalți”. Asta e ceea ce se află în spatele atitudinii dizgrațioase a lui Alabanza la Topshop; și în spatele insistenței constante a „femeilor trans” (care sunt bărbați) că ar trebui să aibă dreptul de a intra în spațiile femeilor; și a subjugării însuși limbajului în favoarea noii ideologii de gen, astfel încât mamele devin „părinți care nasc”, ”alăptarea la sân” devine alăptare ”la piept”, iar categoria femeilor este din ce în ce mai mult înlocuită de categoria „femei și persoane nonbinare” – care înseamnă în esență „ femei și bărbați”, ceea ce înseamnă, practic, că femeilor că nu le mai este permis să aibă niciun spațiu care să fie doar al lor. Ce se află în spatele tuturor acestora este insistența narcisistului ca el să se vadă mereu reflectat în atenția celorlalți. Ca imaginea lui de sine să fie continuu validată de societate. Că nu poate exista niciun spațiu care să nu se conformeze și să nu îi flateze „sinele lui grandios”. Vestiare pentru fete? În nici un caz. Astfel de spații pun implicit sub semnul întrebării fantezia narcisistului de gen că el este ”post-sex”, astfel că nu au dreptul să existe. Distrugeți-le!

„Pentru narcisist, lumea este o oglindă”, a spus Lasch. Asta se întâmplă cu ideologia trans: încearcă să transforme fiecare colț al lumii într-o oglindă care să reflecte fidel și necritic noile convingeri de gen. Și se pare că niciun preț colateral nu este prea mare în urmărirea acestui proiect narcisist – cel mai narcisist. Spațiile pentru femei, vestiarele fetelor, drepturile lesbienelor, limba engleză, adevărul științific în sine – toate pot fi date deoparte în numele narcisismului masculin ”trans”; toate pot fi sacrificate pe altarul ideologiei de gen. Acesta, bănuiesc, este motivul pentru care Alabanza a fost atât de ”traumatizat” de utilizarea de către Janice Turner a cuvântului „sacrificiu”. Pentru că, în adâncul sufletului, el știe că este adevărat. El știe că un număr mare de lucruri bune și importante sunt într-adevăr sacrificate pentru credința lui fără sens și mincinoasă că nu este nici bărbat, nici femeie.

Asistenta Topshop care i-a refuzat lui Alabanza intrarea în vestiarele fetelor nu era o „transfobă”, ci a fost o eroină. În felul ei, a rezistat, nu numai pentru fetele din acel spațiu, ci și pentru realitatea sexului, pentru adevăr. Alabanza era adevăratul opresor, care cerea să pună stăpânire pe teritoriul altor oameni, în timp ce asistenta de vânzări era cea care apăra libertatea: libertatea de asociere a femeilor și fetelor. Poate că societatea și-a pierdut busola când vine vorba de menținerea granițelor, de recunoașterea existenței a două sexe și apărarea adevărului științific, dar ea și-a păstrat-o. Avem nevoie de mai mulți oameni ca ea, mai mulți oameni dispuși să spună bărbaților îmbrăcați ca femei: „Nu ai voie să intri aici. Ieși afară!”

Traducere de la https://www.spiked-online.com/2022/08/21/the-dangerous-narcissism-of-the-trans-lobby/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s