Tirania Mândriei

Este timpul pentru o luptă împotriva acestui nou autoritarism multicolor

de Brendan O’Neill

Imaginați-vă că ar exista o mișcare politică atât de puternică și atât de intolerantă încât ați putea fi vizitat de polițiști pentru că faceți mișto de ea. O mișcare atât de dominantă, încât profanarea simbolurilor sale a ajuns să fie tratată ca un fel de blasfemie. O mișcare atât de încurajată de elite încât orice oraș sau sat care refuză să se închine în fața ei – să-i fluture steagul și să-i strige lozincile – riscă să fie considerat nesigur și, în esență, necurat. O mișcare atât de încorporată în clasa conducătoare, încât fiecare aripă a sistemului instituțional, de la setul politic, la armată și până la elita financiară, ar avea datoria să-i etaleze însemnele.

Ei bine, o astfel de mișcare există, chiar aici, în Marea Britanie a secolului XXI. Și nu este Toryism (conservatorismul – n.n.) sau „Brexshit” sau oricare dintre celelalte ideologii de care elita liberală ne spune constant să ne temem. Ci este Pride (Mândria Gay).

Trăim sub o tiranie Pride. Nemaimpomenitul său steag curcubeu domină fiecare autostradă importantă în timpul Lunii Mândriei Gay. În iunie, Londra arăta ca un oraș aflat sub ocupație, cu bulevarde vaste precum Regent Street împodobite cu acest nou oribil standard. Zeci dintre acestea fluturau cât se vedea cu ochii, în formație militaristă perfectă și sinistră. Clasa capitalistă se drapează și ea în steagul Mândriei. Băncile îl împroașcă pe ferestre, personalul Morgan Stanley mărșăluiește în spatele lui, pe stradă. Chiar și aripa înarmată a statului vine acum în culorile Mândriei. Mașinile polițiștilor au fost revopsite în nuanțele acestui curcubeu ideologic. Ofițerii de top poartă însemne și șnururi cu tema Mândriei. Ministerul Apărării, vastul sediu al lui din Londra, a fost iluminat în culorile Mândriei. Royal Air Force a făcut chiar și un survol al marșului Pride de la Londra anul trecut, cu 10 avioane de luptă care au pompat linii de culoarea curcubeului, în fața strigătelor și a aplauzelor mulțimii de dedesubt. Cât timp va mai dura până vor începe să arunce bombe pictate cu Pride în misiunile lor de peste mări?

Și vai de oricine refuză să fluture steagul Mândriei sau – păcatul păcatelor – îl calcă în vreun fel. Consiliul parohial Ockbrook și Borrowash din Derbyshire a fost etichetat drept un baraj păcătos în fața progresului, când a refuzat să arboreze steagul anul trecut. „Furie, ca urmare a respingerii steagului Lunii Mândriei de către consiliul din Derbyshire…”, a raportat BBC, cu groază. În ceea ce privește profanarea Mândriei și a simbolurilor sale sacre, este ceva atât de grav încât poate deveni o chestiune de poliție. În urmă cu câteva săptămâni, un bărbat din Hampshire a fost vizitat de polițiști și pus în cătușe, pentru blasfemia de a redistribui o memă care arată patru steaguri Pride aranjate astfel încât să arate ca o zvastica. Poliția Discursului Literar care i-a bătut la ușă l-a acuzat că „provoacă anxietate”.

A te atinge de Mândria Gay este pentru secolul 21 ceea ce profanarea unei imagini a lui Hristos era pentru secolul 14. Liberalii din zilele noastre se consideră a fi superiori micilor oameni religioși și, totuși, sunt mult mai imprudent ostili actelor de iconoclasm. Majoritatea creștinilor scot un oftat obosit atunci când credințele lor sau cartea lor sfântă sunt batjocorite de indivizii woke (inși care nu ar spune niciodată, desigur, un cuvânt neplăcut despre islam). În schimb, cei care intră în acțiune atunci când simbolurile lor sfinte sunt murdărite sunt cei cu îndreptățiri seculariste.

Sau când sunt doar respinse și atât. Vă amintiți scandalul de la începutul acestui an, când Idrissa Gueye, un fotbalist născut în Senegal, care joacă la Paris Saint-German, a renunțat la un meci pentru că nu a vrut să poarte noua bluză PSG cu simbolul Pride? Chiar și susținerea lui Gueye a devenit o chestie riscantă. Jucătorul de la Watford, Ismaïla Sarr și-a exprimat simpatia pentru Gueye pe pagina lui de Instagram, iar răspunsul celor de la Watford a fost pe cât de rapid, pe atât de înfricoșător – tuturor angajaților clubului li se va „oferi educație suplimentară”, s-a comunicat. Pe scurt, reeducare; curățarea gândurilor păcătoase și înlocuirea lor cu idei aprobate de Pride. O amenințare similară a suportat acel bărbat din Hampshire – i s-a spus că ar putea fi nevoit să se supună unui curs de conștientizare a crimelor motivate de ură. Deci nu vei fi ars pe rug pentru că ai dezmințit Mândria, dar, eventual, vor îți vor arde în minte dogmele ei.

Unii spun că omniprezența Mândriei ne arată doar că drepturile gay sunt mai larg acceptate decât oricând, așa că ara fi bine să ne calmăm. Nimic mai departe de adevăr. Una dintre ironiile întortocheate ale transformării Pride dintr-un marș anual cu tematică gay în noua religie a elitelor, este că a devenit activ ostil pe parcurs drepturilor homosexualilor. Mândria a absorbit complet ideologia transgenderismului, inclusiv credința că a fi atras de alți oameni pe baza sexului, mai degrabă decât pe baza identității de gen, ar fi o specie de bigotism. Așadar, lesbienele care refuză să facă sex cu „femei cu penis” – adică cu bărbați ”trans” – sunt privite drept rasiste sexuale. Acestea sunt acuzate că au impus o „limită de bumbac”. Adică, refuzându-le omenilor cu penis să-și dea pantalonii jos (la asta se referă „bumbacul” din expresie), ele sunt opresive. Această idee profund misogină este acum centrală ideologiei Mândriei trans-infuzate. Oricine se îndoiește de ceea ce spun ar trebui să se uite la ce s-a întâmplat cu lesbienele din Get The L Out la Pride Cymru din Cardiff, în weekend.

Get The L Out critică ideologia trans. Ele spun, pe bună dreptate, că ideologia trans înseamnă eliminarea lesbienelor, atât prin ”tranziționarea” lesbienelor tinere și transformarea lor în „bărbați”, cât și spunând că oricine poate fi lesbiană, chiar dacă are penis. Așa că s-au prezentat la Pride Cymru cu pancarte care spuneau „Lesbienelor nu le plac penisurile” – da, se pare că trebuie explicată chestia asta în 2022 – și „ trecerea limitei de bumbac este viol”. Și ce s-a întâmplat după asta? Au fost evacuate de poliție. De acei polițiști care impun Mândria din Marea Britanie din secolul XXI. Acest lucru înseamnă în esență că a devenit un efort riscant să declari public că ești atras de persoane de același sex, că ești homosexual. Ideea atracției pentru persoane de același sex contravine nebuniei post-sex, post-biologie a religiei Mândriei, și astfel este problematizată, demonizată, chiar cenzurată. Drepturi gay? Pride a devenit o amenințare la adresa lor, nu mai e susținătoarea lor.

Spuneți-mi că sunt de modă veche, dar părerea mea este că atunci când o mișcare politică devine imposibil de contestat, când afișarea simbolurilor ei devine practic obligatorie și când fiecare instituție a puterii îi arborează steagul, atunci ar trebui să fim îngrijorați. Foarte îngrijorați. Mai ales când acea mișcare este în mod deschis ostilă drepturilor femeilor care se bazează pe sex (nu pe ”gen”), pentru că aparent exclude „femeile trans”; și când e ostilă drepturile homosexualilor, pentru că aparent subminează caracterul sfânt al identității de gen; și când e ostilă rațiunii înseși, pentru că pretinde cu aroganță că sexul oamenilor este real și că bărbații sunt bărbați și femeile sunt femei. Clasa politică, statul și armata au fost politizate într-un mod de gândire complet regresiv, irațional și autoritar, care poartă numele de „Pride”. Este timpul pentru o ripostă. Blasfemiatori, adunați-vă!

Traducere după https://www.spiked-online.com/2022/09/04/the-tyranny-of-pride/