De ce îl iubesc verzii pe Putin

Emmet Penney

Este Vladimir Putin salvatorul secret al Europei? Invazia sa din Ucraina a forțat în sfârșit Europa să facă tranziția la energia verde și să se îndepărteze de combustibilii fosili care distrug planeta?

Potrivit unui articol recent Politico Europe, răspunsul este da. „A fost nevoie de un criminal de război pentru a accelera revoluția verde a Europei”, afirmă revista. Abia când tancurile rusești au intrat în Ucraina, energia curată a devenit mai mult decât o simplă aspirație a politicii climatice – a devenit o necesitate de securitate. Pentru această „realizare”, puternicul om rus a câștigat locul 1 în clasamentul Green 28 al lui Politico.

Dubioasa onoare reflectă un consens mai larg al elitei. La scurt timp după ce Rusia și-a început invazia, corespondentul de mediu al The Guardian a intervievat o serie de experți în climă care au fost de acord că momentul „ar putea marca un punct de cotitură pentru eforturile de decarbonizare ale lumii”. La scurt timp după aceea, McKinsey a lansat un raport care sugerează că urmările războiului ar putea „accelera progresul” către emisii nete zero pe termen mediu. Și în urmă cu doar câteva zile, Petteri Taalas, secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale a ONU, a remarcat că „din perspectiva climatică, războiul din Ucraina poate fi văzut ca o binecuvântare”.

Liderii europeni au dus o astfel de gândire la extrem. Sigur, admit ei, Europa ar putea avea parte de câteva ierni grele care declanșează vârfuri de emisii. La urma urmei, consumul de cărbune al Uniunii Europene a crescut cu 10% în prima jumătate a acestui an, fără să dea semne de scădere. Și mai mulți europeni ard lemn, care consumă mai mult carbon decât arderea cărbunelui, pentru a-și menține casele calde. Dacă, desigur, își pot permite.

Dar, în cele din urmă, Politico ne asigură că, prin decuplarea de combustibilii fosili ruși, nimeni din Bruxelles nu mai are îndoieli cu privire la necesitatea surselor regenerabile: „În zilele de după invazie, ministrul german de finanțe Christian Lindner — un liberal adept al pieței libere, care nu este deloc mare prieten al agendei climatice – a declarat că energia regenerabilă este „energia libertății.” Și de aceea, Uniunea Europeană vrea acum să-și mărească obiectivele de energie regenerabilă de la 32% din capacitatea ei totală, la 45% până în 2045.

Este ușor să fii sedus de astfel de căptușeli cu fir de argint. Poate că Europa va deveni verde și va fi invidiată climatic de restul lumii, cu energie de la vânt, soare și baterii care înlocuiesc hidrocarburile depășite. Dar dacă este adevărat, ce înseamnă asta pentru Europa? Altfel spus, cât va costa asta?

Pentru a răspunde la întrebare, putem începe prin a enumera costurile tranziției de până acum.

Suprainvestiția în surse regenerabile și subinvestiția în combustibili fosili sau infrastructura nucleară au adăugat entropie sistemului energetic european. Gândiți-vă la asta astfel: vântul și soarele funcționează mai puțin de jumătate din vreme – și nu ne putem alege care jumătăţi. Este ca și cum ai rula sistemul electric pe o grămadă de aruncări de monede trucate. Munca necesară pentru a integra energia dezorganizată într-un sistem care se bazează pe echilibru și armonie non-stop adaugă costuri totale. În anii 1990, cea mai mare parte a energiei regenerabile din Europa era hidroenergia, care este fiabilă și curată. A reprezentat 10% din mixul de electricitate al continentului. Până în 2020, sursele regenerabile au atins 17% din mix, marea majoritate a adăugirilor fiind eoliene și solare. Cât plătește Europa pentru acel câștig de 7%?

Dolarii și cenții ne-o arată destul de simplu. Între 2008 și 2021, subvențiile pentru energie regenerabilă au costat consumatorii din UE aproximativ 746 de miliarde de dolari. Ele vor continua să adauge aproximativ 67 de miliarde de dolari pe an la facturile oamenilor. În comparație cu țările din afara UE din cadrul G20, prețurile energiei electrice pentru gospodăriile UE sunt cu 80% mai mari decât media. Costurile cu energia electrică industrială sunt cu aproximativ 30% mai mari. (Aceste disparități se mențin, de asemenea, atunci când vine vorba de prețurile la gaze naturale și la combustibilii de transport.)

Ceea ce descriu mai sus era în vremurile bune. Acestea sunt costurile dinaintea crizei energetice, care a început anul trecut și a ajuns la apogeu odată ce Putin a invadat Ucraina. Acestea au fost vremurile în care țări europene precum Germania puteau să închidă centralele de energie nucleară vrând-nevrând și să se bazeze în continuare pe gaz rusesc ieftin pentru a garanta fiabilitatea generală a sistemului. Aceasta a fost logica de bază a așa-numitei redresări energetice a Germaniei, sau Energiewende (tranziția energetică n. n.): opriți energia nucleară, construiți surse regenerabile, importați gaze. Și având în vedere că nuclearul încă nu este considerat verde în Uniunea Europeană, planul Germaniei era opțiunea implicită pentru decarbonizare.

„Aceasta este o lume care nu mai există”, a declarat, însă, șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, la reuniunea anuală a ambasadorilor UE săptămâna aceasta. Europa se decuplează rapid de combustibilii fosili ruși. Prosperitatea europeană se decuplează, însă, şi ea o dată cu combustibilii. Și asta este înfricoșător, deoarece rețeaua europeană are nevoie de reinvestiții de 300 de miliarde de dolari în fiecare an numai pentru petrol și gaze, doar pentru a menține nivelurile actuale de producție.

„Fabricile iau cu ele locuri de muncă, bogăție și cunoștințe instituționale.”

Costurile nu sunt doar facturi mari și întreruperi. Europa își va pierde o parte din baza sa de producție pe măsură ce firmele părăsesc continentul în căutarea unor locuri unde alimentarea cu hidrocarburi e mai sigură și mai puțin costisitoare în altă parte. Regizorul de filme de groază John Carpenter a spus odată că ori de câte ori citește despre un remake al filmului său original de Halloween, se întâmplă un lucru amuzant: întinde mâna și cineva pune un cec în ea. Statele Unite au şi ele un beneficiu similar, de fiecare dată când europenii își impun singuri noi dictate ecologice: deoarece prețurile gazelor naturale în Europa au crescut cu 400% în acest an, producătorii aterizează în America pentru a se salva. Fabricile iau cu ele locuri de muncă, bogăție și cunoștințe instituționale. Energiile regenerabile nu pot oferi acestor producători inputurile de care au nevoie pentru a continua să funcționeze. E ca și cum ai încerca să pui lemne de foc în rezervorul de benzină.

Dar ce spuneţi despre lăudatul surplus de securitate pe care se presupune că îl oferă sursele regenerabile? Nu s-a eliberat Europa de jugul rusesc o dată pentru totdeauna? La urma urmei, vântul și soarele nu necesită cooperarea lui Putin. Planeta însăși ni le oferă, nu?

Este adevărat, dar sursele regenerabile necesită alte inputuri, pe care China le stăpâneşte aproape complet. Regatul de Mijloc are un lacăt asupra aproape fiecărui mineral critic necesar pentru tranziția energetică, de la cobalt la mangan.

Dar cum rămâne cu producția de surse regenerabile? Nu poate Europa să creeze locuri de muncă făcând asta? Răspunsul, pe scurt, este nu. Între 2012 și 2021, cota Europei de locuri de muncă în producția de energie regenerabilă a scăzut de la 20% la 13%. Șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Faith Birol, a avertizat recent că China produce astăzi 80% din celulele solare din lume, o pondere despre care el estimează că va crește la 95% în trei ani. Potrivit unui raport recent, 25% din capacitatea actuală de producție a surselor regenerabile ale Europei este în pericol din cauza prețurilor ridicate la energie. Se pare din ce în ce mai mult că Europa nu va deține niciunul din lanțul de aprovizionare cu surse regenerabile – și va fi foarte nefericită.

În cele din urmă, tranziția energetică se bazează pe ideea că sursele regenerabile vor rămâne ieftine. Și au existat motive întemeiate să credem că o vor face: după ultimele decenii, costul construcției eoliene și solare a scăzut de mai multe ori. Dar vor merge în continuare lucrurile tot așa? Probabil nu. Creșterea prețului energiei eoliene a fost constantă în ultimul an, iar costurile de intrare au crescut, punând presiune pe întreaga industrie.

Așa cum directorii de la SSE, Vestas și Siemens Gamesa au avertizat G20 într-o scrisoare deschisă, „în ritmul actual de creștere, suntem pe cale de a atinge mai puțin de două treimi din capacitatea eoliană globală necesară până în 2030 pentru ţinta de emisii zero, compatibilă cu declarația de la Paris”.

General Electric tocmai a tăiat 20% din unitatea sa eoliană de pe uscat. Unitatea cu probleme afectează negativ „performanța afacerii sale generale cu energie regenerabilă”, relatează Reuters. „În iulie, compania a dat vina pe afacerea eoliană din America de Nord pentru două treimi din scăderea veniturilor din al doilea trimestru din surse regenerabile.” Problemele lanțului de aprovizionare au afectat, de asemenea, energia solară în ultimul an sau cam așa ceva, tulburând ipoteza că costurile sale nu vor putea decât să scadă în timp. În plus, lucruri precum criza incipientă a cuprului semnifică vremuri grele pentru accesibilitatea surselor regenerabile.

Dacă europenii vor continua să dezvolte regenerabile și să-și „ecologească” economia cu orice preț, ei vor fi mai săraci, mai slabi și mai puțin în siguranţă decât sunt acum. După cum spunea analistul energetic John Constable , „Europa va deveni pur și simplu un parc tematic al propriului trecut cultural”.

Salve, Putin – cred.

https://compactmag.com/article/why-greens-love-putin



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s