Tot el a rămas cel mai bun

de Sohrab Ahmari și Matthew Schmitz

Alegătorii republicani se confruntă cu o alegere foarte limpede conturată pentru ciclul prezidențial din 2024. Cei care cred că mișcarea conservatoare clasică are soluții pentru crizele națiunii vor vota pentru un candidat republican convențional. Dar cei care cred că mișcarea conservatoare clasică este ea însăși parte a problemei ar trebui să-l susțină pe Donald Trump.

Doar Trump a sfidat statul subteran împuternicit de predecesorii săi republicani. Doar Trump s-a rupt de politica externă dezastruoasă susținută de vechea mișcare conservatoare. Doar Trump s-a îndepărtat de mania pieței libere și externalizărilor. Nicio altă figură din dreapta nu a manifestat aceeași dorință de a rupe cu dogmele proprii.

Oponenții de dreapta ai lui Trump se descriu adesea ca fiind conservatori „cu principii”. Dar ăsta nu e un motiv de laudă atunci când principiile cuiva sunt falimentare. Politicile urmate de elitele republicane încă din epoca Reagan au cufundat națiunea în războaie costisitoare, accelerând în același timp declinul clasei de mijloc. Trump a promis că îi va pedepsi pe arhitecții acestor eșecuri. Retorica sa a evocat mai vechea tradiție Eisenhower-Nixon a partidului, care a făcut pace cu pregramul New Deal (program economico-social lansat de președintele democrat F.D. Roosevelt – n.n.) și a urmărit realismul și și o politică reținută în străinătate.

Trump a rezistat aparatului de securitate, care a căutat să-l țină departe de funcția de președinte și apoi să-l îndepărteze din aceasta. El a perturbat, de asemenea, tendința largă spre depolitizare. De la imigrație la guvernare transnațională, elitele din anii înainte de Trump au căutat să îndepărteze de tărâmul contestării politice problemele fundamentale. Vocile alegătorilor cu privire la aceste probleme contau mult mai puțin decât determinarea elitelor care ”dețin” raționalitatea pieței și „expertiza” presupusă non-politică – care întâmplător servea propriile interese ale acestor elite. Ascensiunea lui Trump a promis o revenire a politicii ca atare. La fel și cursa pentru al doilea mandat.

Trump a dezvăluit, de asemenea, dezastrul lăsat de întorsătura neoliberală a economiei politice americane și de traiectoria neoconservatoare a politicii externe. Pentru început, a existat dezastrul războaielor de după 11 septembrie, pe care majoritatea republicanilor le-au apărat până la capăt – până când a venit Trump. „Evident, războiul din Irak este o mare greșeală”, a declarat Trump la o dezbatere primară din Carolina de Sud în 2016. „Am destabilizat Orientul Mijlociu”. Experții în politică externă ai dreptei republicane au fost îngroziți. Cu toate acestea, Trump a canalizat mânia familiilor de militari și a altor milioane de familii, întrebându-se pentru ce anume se făcuseră acele sacrificii.

În 2019, când Iranul a doborât o dronă americană peste Strâmtoarea Ormuz, câțiva dintre cei mai importanți consilieri ai lui Trump, inclusiv luminatele minți conservatoare John Bolton, Mike Pompeo și Mike Pence, au susținut ideea unei lovituri de retorsiune. Trump a respins declanșarea unui atac, subliniind că uciderea a vreo 150 de persoane nu ar fi „proporțională cu doborârea unei drone fără pilot”. În acest moment și în altele, Trump a dat dovadă de mai mult bun simț decât presupușii experți.

Apoi a existat sprijinul liderilor instituționali de stil Reagan pentru piața liberă, care a slăbit organizațiile muncitorești și a redus capacitatea de producție a națiunii. Regiuni industriale odinioară vibrante au devenit pustiuri uscate, pline de trupurile agonizânde ale dependenților de opiacee, bântuite de amintiri despre locurile bune de muncă apărate de sindicate. Discursul lui Trump – spre meritul său – a sunat mai mult ca al criticilor sociali ​​ai globalizării din anii 1990 și începutul anilor 2000, decât al oricărui republican convențional.

Odată ajuns în funcție, el l-a numit pe Robert Lighthizer, un critic al practicilor comerciale neloiale, drept reprezentant comercial al SUA. Trump a impus taxe vamale de 350 de miliarde de dolari, a scos Statele Unite ale Americii din Parteneriatul Trans-Pacific (îndemnându-l pe Bernie Sanders să spună: „Mă bucur că Parteneriatul Trans-Pacific este mort și a dispărut”) și a renegociat NAFTA în moduri favorabile țării. 

Trump s-a despărțit, de asemenea, de dreapta în privința asigurărilor sociale. Sub regimul Bush-Romney, Partidul Republican a căutat să privatizeze Securitatea Socială – fetișul peren al extremiștilor libertarieni și al celor fentatorilor de taxe de pe Wall Street. Trump nu a fost de acord. Adresându-se publicului la radioul local din Wisconsin, statul de origine al arhi-libertarianului președinte de atunci al Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, Trump a spus: „Nu voi reduce” asigurările sociale, „și nu voi crește vârsta de pensionare, și nu voi face toate lucrurile pe care [republicanii] vor să le facă”.

Când republicanii dețineau controlul asupra președinției și asupra ambelor camere ale Congresului, conservatorii au făcut presiuni pentru „reforma” asigurărilor sociale. Dar, după cum s-a plâns Ryan mai târziu, Trump nu a fost de acord. „El și cu mine ne-am certat tot timpul pentru Medicare (program guvernamental care oferă asigurări de sănătate pentru a acoperi costurile medicale pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani și mai mult n. n.) și reforma asigurărilor sociale”, a spus Ryan. „Mi-a devenit clar că nu ar fi vrut să accepte asta.” Trump s-a lăudat cu acest lucru în 2020, spunând alegătorilor: „Voi proteja securitatea socială și Medicare, așa cum am făcut-o în ultimii trei ani”.

La fel și în ceea ce privește îngrijirea sănătății – Trump a rupt cu dogmele libertariene. La o dezbatere din Texas, senatorul Ted Cruz l-a atacat pentru că a respins politica republicană: „Ai spus că cine nu sprijină asistența medicală socializată, înseamnă că vrea ca oamenii să moară pe străzi și că nu are inimă?” Trump a răspuns: „Corect. Nu voi lăsa oamenii să moară pe străzi.” Răspunsul ar fi trebuit să-i distrugă șansele, în ochii presei conservatoare. În schimb, a stârnit aplauze sălbatice. Alternativa propusă de Trump la ObamaCare nu a reușit să obțină sprijinul majoritar din partea unei Camere și a unui Senat dominate de republicani, în parte pentru că adepții pieței libere o considerau, în cuvintele unui memoriu al conservatorilor Camerei, ca un un soi de „asistență socială republicană”.

Chiar și în privința avortului, Trump a sfidat mișcarea conservatoare. Promisiunea lui de a numi „judecători pro-viață” care ar anula Roe v. Wade i-a nemulțumit pe juristii originaliști, care consideră că politicienii nu ar trebui să promită rezultate judiciare specifice. Trump a renunțat la aceste evazivități și a oferit cea mai mare victorie a mișcării pro-viață.

În toate aceste cazuri, Trump a pus interesele poporului american, așa cum le-a văzut el, înaintea purității ideologice. A fost aceeași abordare pe care a adus-o în privința imigrației, în fața protestelor zgomotoase din partea stângii liberale și a dreptei libertariene. De atunci, republicanii s-au mutat în direcția lui Trump cu privire la unele probleme. Dar aparatul financiar și ideologic al dreptei – donatorii săi, grupurile de reflecție și reviste – s-a schimbat mai puțin decât cred mulți. Acest aparat este gata să se unească în jurul oricărei alternative la Trump și va căuta să folosească chiar și un candidat bine intenționat pentru a-și promova obiectivele.

Elitele ambelor părți rămân angajate în politici extreme și periculoase. Recent, sub președintele Biden, Statele Unite au adoptat o atitudine inutil provocatoare față de China, printr-o călătorie în Taiwan a lui Nancy Pelosi. Trump a criticat călătoria, subliniind că președintele Camerei a făcut jocurile Beijingului. Liderii republicani, presupuși sobri și responsabili – inclusiv 26 de senatori GOP – au aplaudat nebunia lui Pelosi. Aceștia sunt oamenii care vor prelua frâiele politicii externe sub orice candidat republican, altul decât Trump.

Este adevărat că uneori Trump nu a reușit să-și transpună retorica în realitate. În ceea ce privește problemele legate de piața muncii, personalul republican standard s-a asigurat că administrația Trump rămâne în același ritm prietenos cu angajatorii pe care îl promova partidul; sindicatele au plecat de prea multe ori dezamăgite de acolo. La fel și în ceea ce privește imigrația, Trump nu a reușit să își respecte pe deplin promisiunile campaniei sale. Dar o reușită doar parțială a unor politici sănătoase este de preferat unor politici nebunești puse eficient în practică.

Într-adevăr, Trump a fost adesea blocat pentru că s-a confruntat cu opoziția reunită a democraților, a liderilor propriului său partid și a serviciilor de informații. Efortul de a-l împiedica pe Trump să-și exercite atribuțiile președinției a început odată cu ancheta Russiagate, extinsă la două procese de demitere, iar în prezent a culminat cu ancheta Departamentului de Justiție. Indiferent ce se va întâmpla în dosarul în curs împotriva lui Trump, este incontestabil că el a fost vizat nu din cauza presupuselor sale infracțiuni, ci pentru că amenință interese puternice în societatea americană.

Unii care susțin agenda lui Trump încă mai speră la un alt candidat (trumpism fără Trump – n.n.) Dacă statul subteran este hotărât să-l scoată pe Trump din funcție, motivează ei, este mai bine să fie nominalizat un alt candidat care să poată avansa unele dintre prioritățile sale. Această logică este convingătoare în măsura în care funcționează, dar nu funcționează suficient de bine. Politica nu este o simplă chestiune de implementare a unor politici decente. Este, de asemenea, o competiție a unor forțe opuse. Statul securistic american încearcă acum să împiedice alegătorii republicani să-l nominalizeze pe Trump. Un astfel de atac trebuie să fie înfruntat într-un mod care să fie plin de spirit și emulație, nu doar calculat. Sfidarea este singurul răspuns sănătos.

Problemele Americii nu au fost cauzate de ceva populiști iresponsabili, ci de un aparat instituțional rapace și nesăbuit. Donald Trump, cu toate nereușitele sale, este singurul candidat care recunoaște acest fapt. El singur a reușit să o rupă cu sprijinul necontestat al mișcării conservatoare pentru războaiele externe și pentru statul de securitate. Numai el a contestat tabuurile ideilor economice ale dreptei. Doar el le oferă americanilor șansa de a-și confrunta și pedepsi elitele falimentare.

Traducere după https://compactmag.com/article/he-s-still-the-one



Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s