Diagnosticarea decăderii noastre (I)

Fantezia autonomiei vine cu prețul impotenței.

NS Lyons este un autor popular pe Substack. El se descrie pe sine ca pe cineva care ”există” în bula politicii externe a SUA, navighează pe zeitgeist (spiritul epocii – n.n.) și face cronica irealității noastre comune. E autorul The Upheaval, un buletin informativ cuprinzător care explorează cauzele, natura și consecințele haosului care ne cuprinde din ce în ce mai mult viețile, pe măsură ce lumea este reconfigurată forțat de cel puțin trei revoluții simultane: o revoluție geopolitică condusă de ascensiunea Chinei; o revoluție ideologică care consumă lumea occidentală; și o revoluție tehnologică care le exacerbează pe ambele.

Sper să vă placă interviul/conversația noastră.

Matthew: Articolul dvs pe care îl recomand tuturor să fie primul citit este „Nu, revoluția nu s-a terminat”. Examinați acolo acest fenomen care se naște (circa noiembrie 2021), al unui consens centrist că vigilantismul woke este pe moarte. Acestă bucată genială a dvs oferă douăzeci de motive pentru care ideea morții fenomenului woke este probabil o prostie. În orice caz, se pare că prognoza dumneavoastră este că lucrurile se vor înrăutăți, mai înainte de a deveni mai bune. Într-adevăr, scrieți că ar trebui să fim pregătiți pentru „Wokelash 2.0” (O reacție împotriva mass-media, discursurilor, narațiunilor considerate incompatibile cu principiile ”justiției sociale” sau privite ca perpetuând idei non-woke sau reacţionare n. n.) dacă Trump este reales. Așa că trebuie să încep prin a întreba: care credeți că sunt cele mai bune argumente că vigilantismul woke ar putea dispărea înainte de sfârșitul deceniului?

NS Lyons: Ei bine, trebuie să fiu sincer, nu cred că există nicio șansă ca mișcarea woke să dispară până la sfârșitul deceniului. Cred că, chiar și în cel mai bun caz, va persista mult timp ca o mișcare de cult – un pic cam ca Mișcarea Scientologică sau, probabil, mai potrivit spus, precum jihadismul. Dar permiteți-mi să reîncadrez puțin chestiunea, pentru a fi un argument pentru ce woke ar putea deține puterea instituțională și stăpânirea sa de tip vicios asupra unei societăți zdrobite pe scară largă pentru următorul deceniu.

Cred că, în esență, ar fi nevoie două lucruri să se întâmple simultan, unul de jos în sus și celălalt de sus în jos. Din partea de jos ar trebui să apară o contracultură distinctă, care să fie în mod explicit anti-woke și care – la fel de important – să ofere un mod de viață alternativ, vădit superior, mai fericit și mai semnificativ față de cel al cultului woke. Această contracultură ar trebui să reușească să devină tipul cool, la modă și atrăgător de rebeliune „transgresivă” în rândul generațiilor mai tinere. Și, esențial, această contracultură ar trebui să atragă puternic elita educată, nu doar să funcționeze ca o extindere a populismului. Pentru că ceea ce această contracultură ar putea realiza este, în esență, să promoveze creșterea unei noi contra-elite în cadrul înseși bazei clasei sociale a woke. De fapt, cred că asta deja începe să se se întâmple.

Acest lucru ar trebui să fie combinat, totuși, cu o acțiune politică excepțional de inteligentă, concentrată și hotărâtă de sus în jos, menită să distrugă în mod fundamental stimulentele structurale, legale și instituționale care împing în principal vigilantizarea woke în tot ceea ce există în societatea americană (pe care America apoi o exportă în întreaga lume ca produs cultural).

Acest lucru ar trebui neapărat să înceapă cu dezrădăcinarea creșterii explozive a birocrației drepturilor civile, inclusiv prin abrogarea sau modificarea Actului de restaurare a drepturilor civile din 1988 și a Legii drepturilor civile din 1991, care împreună au făcut ca îngenuncherea în fața woke să fie o cerință legală pentru orice organizație, chiar de dimensiuni moderate. De asemenea, ar trebui înlocuite ordinele executive radicale care impun evaluări de impact dezechilibrate și alte agende ”de echitate” prin intermediul guvernului federal.

Dacă nu se va face acest lucru, puterea discreționară a Departamentelor de Resurse Umane – care sunt conducta cheie ce pompează poluarea culturală din academie în fiecare colț al societății – nu va fi ruptă, iar vigilantismul woke va continua să prolifereze. Alte acțiuni de sus în jos ale guvernului federal ar putea fi, de asemenea, necesare, și anume reducerea finanțării vaste pe care contribuabilii americani o oferă pentru mișcarea woke prin subvenții acordate universităților și fundațiilor non-profit (ONG-uri). Impozitarea dotărilor, responsabilizarea directă a universităților pentru împrumuturile pentru studenți și alte măsuri creative, cum ar fi interzicerea angajatorilor să întrebe sau să primească orice detalii despre locul în care solicitanții au primit o diplomă (spargerea cartelului școlilor de elită) ar putea avea, de asemenea, un impact real în limitarea puterii supraprodusei elite manageriale woke.

Există, desigur, multe alte cauze ale vigilantismului woke pe care le-am discutat în acel articol, cum ar fi criza de sens în Occident. Dar abordarea acestor factori cheie ar avea cel mai imediat și cel mai practic impact, având în vedere că stimulentele materiale, nu credința adevărată, sunt ceea ce îi determină pe cei mai mulți oameni să se convertească la woke. Este puțin probabil ca fenomenul să încetinească cât de cât până când acele stimulente nu vor fi oprite. Din păcate, cred că șansele ca opoziția politică din Statele Unite să aibă competența, concentrarea, disciplina și forța de a realiza acest lucru sunt în prezent aproape de zero.

Matthew: Bine, cred că toți avem nevoie de puțină speranță acum, așa că hai să ne concentrăm pe asta. Puteți să vorbiți mai mult despre mișcările contra-culturale pe care le vedeți, cele care par să fie cele mai promițătoare? Dați-mi cifrele și datele.

NS Lyons: De fapt, am scris recent un eseu despre asta în City-Journal, pe care cititorii îl pot găsi aici dacă sunt interesați. Nu am date concrete despre asta, doar un sentiment al schimbării de zeitgeist, de stare de spirit – și ceea ce am putea numi ca fiind o lege a fizicii: tinerii se răzvrătesc împotriva autorității înăbușitoare, lipsite de umor și bucurie. Autoritatea înăbușitoare de astăzi este stânga liberală progresistă woke. Mai mult decât atât, datele pe care le avem arată că tinerii de astăzi sunt mai degrabă profund nefericiți, au, dacă îmi amintesc corect, cele mai mari rate de depresie, anxietate și nefericire înregistrate vreodată. Bănuiesc că încep să realizeze că paradigma dominantă actuală pur și simplu nu funcționează și sunt din ce în ce mai deschiși la alternative eretice. În ce direcție vor merge de acolo, vom vedea – dar sunt dispus să pariez că va fi o balansare a pendulului într-o direcție mai conservatoare și tradiționalistă. De fapt, am văzut deja că se întâmplă în mai multe țări din Europa, cum ar fi Franța și Suedia, unde alegătorii mai tineri au devenit semnificativ mai ”de dreapta” decât părinții lor.

Oricum, așa cum ajung să prezint în articolul din City-Journal, ceea ce aș spune este că cel mai semnificativ impact potențial al unei contraculturi conservatoare nu este o mișcare de masă, ci perspectiva unei rupturi culturale în interiorul elitei tinere și educate. Acest lucru ar fi mult mai amenințător pentru hegemonia instituțională a stângii woke decât orice mișcare populistă de masă – cu excepția unei revoluții – chiar dacă numărul dizidenților clasei de elită ar rămâne în general o minoritate.

Picturi de Phil Hale

Matthew: Este interesant că, chiar înainte să citesc răspunsul tău, a intrat pe canalele internetului cel mai recent articol de pe Substack al lui Matt Goodwin – „Fă cunoștință cu Zoomerii ”. Goodwin este un profesor universitar britanic și vorbește despre noii săi studenți, născuți în 2004. Sunt sigur că veți fi de acord că demografia wokedom (sfera demografică woke) este fascinantă. Câteva dintre statisticile care au ieșit în evidență din articolul lui Goodwin:

Aproximativ 75% dintre absolvenții Zoomer (persoane născute la sfârșitul anilor 1990 sau începutul anilor 2000: membri ai Generației Z – n.n.) de 18-35 de ani din Marea Britanie plănuiesc să voteze pentru partidele de stânga liberală la următoarele alegeri.
Doar 11% dintre boomers (persoane născute în perioada cuprinsă între aproximativ 1945 și 1965, după cel de-al Doilea Război Mondial, când a avut loc o creștere mare a numărului de copii născuți, termen folosit și pentru a se referi la o persoană în vârstă în general – n.n.) cunosc pe cineva care folosește pronume neutru de gen în adresare, în timp ce 46% dintre zoomeri cunosc o astfel de persoană.
În unele universități, 70% dintre studenți sunt femei.

Vreau să mă concentrez pe statistica finală. Goodwin scrie:

În timp ce acest lucru indică o generație de femei Zoomer care vor fi mai educate și mai liberale din punct de vedere social decât predecesorii lor, ea indică, de asemenea, o generație de bărbați mult mai puțin calificați și mai conservatori din punct de vedere cultural, care rămân în urmă corespondentului lor de sex feminin și ar putea, în timp, deveni mult mai puțin atractivi pentru acestea. Modul în care acest lucru va avea impact asupra societăților și politicii occidentale rămâne o întrebare deschisă – și una despre care bănuiesc că vom petrece mult timp dezbătând în anii și deceniile următoare.

În SUA, nici măcar nu trebuie să te uiți la Zoomeri, poți vedea prăpastia față de milleniali (generația Y, persoanele năsute între 1980 – 1998 – n.n.). Numărul femeilor mileniale care se identifică drept Democrate (votează cu Partidul Democrat) este de 70%, comparativ cu bărbații mileniali, de 49%.

Ce credeți despre această prăpastie morală tot mai mare dintre intuițiile morale masculine și feminine?

NS Lyons: Cred că probabil este, destul de semnificativ, subapreciată. Mary Harrington m-a ajutat să înțeleg asta în timpul unui interviu cu ea: că dacă combinați teoria supraproducției de elite a lui Peter Turchin (că dacă produceți prea multe elite supraeducate, societatea devine instabilă pe măsură ce acestea încep să lupte între ele pentru poziții prestigioase limitate) cu ceea ce oameni de știință precum biologul evoluționist Joyce Benenson au identificat drept „agresiune tipică feminină” (cum ar fi strategiile pasiv-agresive de „distrugere a reputației”), rezultă că, după cum spune Harrington, „o mare parte din ceea ce pare a fi conflict ideologic în cadrul instituțiilor poate fi citit în mod plauzibil ca un conflict pentru resursele din ce în ce mai limitate, condus în cheie feminină.” Adică woke înseamnă doar femei tinere cu diplome în științe sociale care găsesc modalități de a elimina concurența în carieră.

Richard Hanania a subliniat, de asemenea, cu înțelepciune că, de exemplu, ori de câte ori un profesor este încolțit și hărțuit de ceea ce este descris drept o „gloată de studenți” furioasă din Generația Z/Millennial, acea gloată constă în mod invariabil aproape în întregime din tinere. Și argumentul său mai larg este că instituțiile tradițional masculine pur și simplu nu au nicio idee încă cum să gestioneze pretențiile femeilor pentru nevoia de a fi protejate emoțional (adică pretenții de putere în stil feminin) și până acum pur și simplu se schimbă fără a ține cont de vreunul dintre principiile lor anterioare – sau, cum a spus el mai provocator, „Lacrimile femeilor câștigă în piața ideilor”.

Dar, de fapt, cred că ar trebui să ducem cu un pas mai departe ideea și să spunem că cultura noastră pare să nu aibă, în mod fundamental, o apărare conceptuală împotriva oricărui fel de pretenție făcută sub forma apelului la empatie și compasiune, oricât de extreme, patologice și, într-adevăr, dăunătoare ar fi aceste pretenții. Puteți indica feminizarea ca rădăcină a acestui lucru și poate fi corect, dar acest lucru pare să ne trimită și la niște rădăcini creștine foarte profunde – și întortocheate – ale mișcării woke (rădăcini creștine pervertite – n.n.).