Om și Dumnezeu la N.I.C.E.
de N.S. Lyons
(pentru prima și a doua parte, click aici și aici)
Un artificiu literar convingător în That Hideous Strength (”Acea putere hidoasă”, distopia S.F. a lui C.S. Lewis – a se vedea părțile anterioare ale eseului – n.n.), este modul în care călătoria pe care o face îl poartă pe Mark, cumva la fel ca pe Dante în Infern, cerc după cerc, prin ceea ce el crede, eronat de fiecare dată, că ar fi adevăratul cerc interior al N.I.C.E. (”Institutului Național de Experimente Coordonate” – un imens ONG format din oameni de știință, sociologi și alți „experți planificatori‟ asortați, care a reușit să-și asigure o libertate aproape totală de acțiune în Marea Britanie, pretinzând că progresul și bunăstarea națională și umană necesită să i se acorde autorizarea completă de a efectua cercetări și experimente științifice „eficiente‟ în materie de inginerie socială și guvernare tehnocrată), de fiecare dată Mark apropiindu-se cu încă un strat de adevărul oribil (sau anti-adevărul) motivelor sale reale.
Mark începe prin a fi un tânăr membru al „Elementului Progresist‟ din cadrul corpului profesoral al universității unde lucrează, oameni care cred că planurile lor – o, foarte inteligente – de a-și depăși colegii „reacționari‟ îngrijorați, prin retorică inteligentă și manipulare birocratică, le-au asigurat binecuvântarea din partea N.I.C.E., cu finanțare generoasă și statut internațional. Lucruri pe care nu le primesc.
Motivațiile proprii ale lui Mark pentru a se alătura institutului, atunci când este întrebat, țin practic de înclinația simplistă a Altruismului Eficient pe termen lung (deși această iterație anume a cultului nu fusese încă inventată): „Oh, nu am nicio îndoială de care parte sunt … Fir-ar să fie, doar vorbim despre supraviețuirea speciei umane… este o obligație absolut elementară.‟ El consideră că progresul științific și social accelerat, oferit de N.I.C.E., este necesar pentru a asigura adaptarea și supraviețuirea umană, justificând orice daune colaterale pe termen scurt.
Motivațiile lui sunt ecoul mai temperat și mai puțin onest al convingerii altui membru, mai ambițios, al N.I.C.E., dr. Edward Weston, un fizician și inginer aerospațial care vede destinul umanității, sub tutela N.I.C.E., drept cucerirea stelelor: „să mergem mai departe, pas cu pas, înlocuind, acolo unde este necesar, formele inferioare de viață pe care le găsim, să revendicăm planetă după planetă, sistem după sistem, până când urmașii noștri – oricât de ciudată ar fi forma și mentalitatea încă nebănuită pe care se poate să le fi adoptat – vor locui în univers oriunde universul este locuibil.‟ Pentru el, o forță vitală a energiei și a sensului rezidă doar în viața evolutivă însăși: „Ea a dărâmat fără milă toate obstacolele și a lichidat toate eșecurile, și astăzi, în cea mai înaltă formă a ei – omul civilizat –, și în mine, ca reprezentant al lui, înaintează fără preget către acel salt interplanetar care o va așeza, poate, pentru totdeauna, dincolo de atingerea morții.‟ În felul său, Elon… ăăă, adică Edward Weston, întruchipează credința în sine faustiană caracteristică omului occidental încă din zilele Romei lui Virgiliu:
Nu le voi pune nici vremii hotar, nici locului margini;
Fără sfârșire domnia le-o dau. (Virgiliu, Eneida, traducere de George Coșbuc)
Pe măsură ce Mark se apropie de centrul N.I.C.E., motivațiile pe care le întâlnește continuă să devină din ce în ce mai contorsionate. Iată-l pe dichisitul Lordul Feverstone, bine conectat politic, care, așa cum arătam mai sus, consideră că majoritatea oamenilor sunt sclavi naturali ai celor geniali și puternici, buni doar ca să fie prăsiți și programați după cum au nevoie superiorii lor din N.I.C.E.. Nici Feverstone, însă, se vădește până la urmă că nu are poziția înaltă de conducere în organizație pe care își închipuie că ar avea-o – acolo lucrează niște motivații încă și mai întunecate.
Cercul inițiaților de la N.I.C.E. este un mic grup de oameni de știință care lucrează la un proiect despre care niciunul dintre ceilalți nu știe nimic. Unul dintre ei este un italian, dr. Filostrato, care în cele din urmă are încredere în Mark să-i facă confidențe.
Când Mark îl întâlnește într-o zi, Filostrato „tocmai a dat ordin să fie tăiați fagii falnici din curte” și îi dezvăluie lui Mark că visează să-i înlocuiască cu o variantă „perfecționată‟, „Ușoară, din aluminiu. Arătând atât de natural, încât chiar ar putea să te păcălească.” Când i se sugerează că aceștia „cu greu ar putea fi același lucru precum un copac adevărat‟, el susține că exact asta este și ideea:
— Dar gândește-te la avantaje! Te saturi de el într-un singur loc, doi muncitori îl duc în altă parte, oriunde dorești. Nu moare niciodată. Fără frunze care să cadă, fără crenguțe rupte, fără păsări care să-și facă cuiburi, fără noroi și mizerie.
— Presupun că unul sau doi, ca o curiozitate, ar putea fi o chestie destul de amuzantă.
— De ce unul sau doi? În prezent, treacă de la mine, trebuie să avem pădure pentru atmosferă. Foarte curând, însă, vom găsi un înlocuitor chimic. La urma urmei, de ce să avem arbori naturali? Eu prevăd că vom avea nimic altceva decât arborele artistic pe tot pământul. De fapt, noi curățăm planeta.
— Vrei să spui, interveni în discuție un bărbat pe nume Gould, că nu vom avea deloc vegetaţie?
— Exact. Tu te bărbierești pe față, practic te bărbierești în fiecare zi, după obiceiul englezesc. Într-o zi vom bărbieri planeta.
— Oare ce părere vor avea păsările despre asta?
— Eu nu vreau să fie nici păsări. Pe arborele artistic voi pune păsările artistice, care să cânte cu toatele, când apeși pe un buton din interiorul casei. Când te saturi de ciripitul lor, le oprești, tot din buton. Gândește-te din nou la îmbunătățire. Fără pene căzute peste tot, fără cuiburi, fără ouă, fără murdărie.
— Asta pare, spuse Mark, cam ca un fel de desființare a cam orice fel de viață organică.
— Și de ce nu? Este o chestiune de pură igienă. Ascultați-mă, dragi prieteni. Când găsiți cine știe ce lucru putrezit și vedeți ceva organic care se târăște pe el, nu-i așa că ziceți „Vai, ce scârbos! E viu!‟, și-l aruncați cât colo?
Dezgustul lui Filostrato față de dezordinea ființei organice îl depășește chiar și pe cel al lui Sauron. Întrebat ce ar trebui să însemne acest sentiment pentru omenire, având în vedere că, „La urma urmei, suntem noi înșine niște organisme”, răspunsul său este că:
Exact în asta constă problema. La noi, viața organică a produs Mintea. Și-a făcut treaba. După care, noi nu mai avem nevoie de ea, de viața organică. Nu mai vrem ca lumea să fie năpădită de viață organică, cum spuneți voi când vedeți ceva mucegăit – lucruri care încolțesc și înmuguresc, care se înmulțesc și putrezesc. Trebuie să scăpăm de viața organică. Puțin câte puțin, desigur; încet, învățăm cum. Învățăm să ne facem creierul să trăiască cu tot mai puțin corp; învățăm să ne construim corpurile direct cu substanțe chimice, nu mai trebuie să le umplem cu animale moarte și buruieni. Învățăm cum să ne reproducem fără copulație.
Apoi îi spune lui Mark o poveste despre o specie extraterestră care trăiește ascunsă pe Lună, ale cărei frumusețe și putere, spune el, constau în faptul că:
Nu au nevoie să se nască, să se înmulțească și să moară; doar oamenii lor de rând, canaglia (scursurile), fac asta. Stăpânii trăiesc mai departe. Își păstrează inteligența, fiindcă o pot menține în viață artificial, după ce s-a renunțat la corpul organic – un miracol al biochimiei aplicate. Nu au nevoie de alimente organice. Înţelegi? Sunt aproape eliberați de Natură, atașați de ea doar prin firul cel mai subțire și mai fin.
Pentru a se asigura că Mark înțelege, el îl asigură că:
Vorbesc doar pentru a te inspira. Vorbesc ca să știi ce se poate face, ce se va face aici. Acest Institut – Dio mio, scopul lui țintește la ceva mai bun decât locuințe și vaccinuri și trenuri mai rapide și vindecarea oamenilor de cancer. Este pentru cucerirea morții – sau pentru cucerirea vieții organice, dacă vrei. Înseamnă unul și același lucru. Scopul este acela de a scoate Omul Nou din acel cocon de viață organică care a adăpostit copilăria Minții, omul care nu va muri, omul artificial, eliberat de Natură. Natura este scara pe care am urcat, acum putem s-o aruncăm, fiindcă nu ne mai trebuie.
Filostrato este ceea ce noi am numi acum un transumanist. El nu este, ca Feverstone, mulțumit doar să crească și să programeze un om nou – el intenționează să construiască unul.
Dar chiar și aceasta se vădește a fi doar jumătate din povestea a ceea ce pun la cale el și colegii lui. Când Mark este în cele din urmă introdus în cel mai intim sanctuar al N.I.C.E. (o cameră de laborator perfect curată, evident), el este prezentat conducătorului care este „capul institutului‟ – un cap decapitat la propriu, umflat până la proporții monstruoase cu un plus de materie cerebrală, și ținut în viață printr-o serie de tuburi si dispozitive mecanice. Cu o voce răgușită și chinuită, el le dă porunci impenetrabile slugilor sale devotate. Aparent, noul om artificial a fost deja construit și a fost instalat ca idol în vârful organizației.
Știind acum care este țelul lor superior, Mark îi întreabă pe savanții responsabili, Filostrato și – nici că se putea mai nimerit – un fost preot, pe nume Reverendul Straik, cui i se va acorda această putere asupra morții.
— La început, desigur, a spus Filostrato, puterea va fi limitată la un număr de oameni, un număr mic de indivizi. Cei care sunt aleși pentru viață veșnică.
— Și vrei să spui, spuse Mark, că după aceea va fi extinsă la toți oamenii?
— Nu, spuse Filostrato. Vreau să spun că atunci se va reduce la un singur om […] Nu Omul va fi atotputernic, ci un om anume, un om nemuritor. Alcasan, Capul nostru, este prima schiță a proiectului. Produsul finalizat poate fi altcineva. S-ar putea să fii tu. S-ar putea să fiu eu.
Totuși, Mark nu înțelege încă pe deplin. Deci ei îi explică:
— Dar este foarte ușor, spuse Filostrato. Am descoperit cum să facem să trăiască un om mort. A fost un om înțelept chiar și în viața lui naturală. El trăiește acum pentru totdeauna – devine mai înțelept. Mai târziu, îi facem să trăiască mai bine – căci, în prezent, trebuie să recunoaștem, această a doua viață nu-i este prea agreabilă celui care o are. Înțelegi? Mai târziu o facem plăcută pentru unii – poate nu atât de plăcută pentru alții. Căci îi putem face pe morți să trăiască, indiferent dacă doresc sau nu. Cel care va fi în final stăpânitorul universului poate da această viață cui dorește. Nimeni nu poate refuza micul cadou.
— Și uite așa, spuse Straik, lecțiile pe care le-ai învățat în poala mamei se întorc. Dumnezeu va avea puterea să dea răsplată veșnică și pedeapsă veșnică.
— Dumnezeu? spuse Mark. Ce treabă are El în toată povestea asta? Eu nu cred în Dumnezeu.
— Dar, prietene, spuse Filostrato, de unde rezultă că, deoarece nu a existat Dumnezeu în trecut, nu va mai exista Dumnezeu nici în viitor?
— Nu vezi, spuse Straik, că îți oferim negrăita glorie de a fi prezent la crearea lui Dumnezeu Atotputernic? Aici, în această casă, vei întâlni prima variantă de proiect al adevăratului Dumnezeu. Este un om – sau o ființă făcută de om – care va urca în cele din urmă pe tronul Universului și va domni pentru totdeauna (creștinii vor înțelege aluzia – n.n.)
Iată, deci, visul „obiectivității totale‟ cristalizat în plină floare: să construim un zeu atotcalculator, atotștiutor, atotputernic, din materialul omului, eliberat prin putere prometeică de toate limitele muritoare… Nu degeaba titlul That Hideous Strength este preluat din versurile poetului renascentist David Lyndsay, care descrie „Umbra acelei puteri hidoase‟ – Turnul Babel.
Cu toate acestea, nici acum Mark nu a atins adevăratul „cerc interior‟ al N.I.C.E. Căci acești muritori smintiți care se cred zei sunt doar „niște neghiobi‟ care nu știu ce fac.
Va urma. Pentru a citi prima și a doua parte, click aici și aici.
Traducere după https://theupheaval.substack.com/p/a-prophecy-of-evil-tolkien-lewis
Reacționarii 