Lobby-ul totalitar persecută un preot binevoitor care a predicat toleranța față de dezacord
de Rod Dreher
S-ar putea să vă aduceți aminte că, în 2019, reverendul Dr. Bernard Randall, un preot anglican care servește drept capelan al Colegiului Trent, o școală a Bisericii Angliei, a ținut o predică în care le-a spus studenților că nu trebuie să accepte afirmațiile ideologice făcute de activiștii LGBT, dar trebuie să-i trateze pe toți cu respect și civilitate. Acest lucru a determinat școala să-l raporteze, în secret, la programul guvernamental de prevenire a terorismului. Atunci când guvernul a constatat că amabilul vicar (l-am întâlnit vara trecută; este un domn și un om blând) nu prezintă nicio amenințare, administrația școlii a început să-l bage ea în menghină. În cele din urmă, l-au concediat pe Dr. Randall. Acesta i-a dat în judecată pentru concediere nejustificată. La urma urmei, dacă un pastor creștin nu poate apăra adevărul creștin într-o predică la o școală creștină unde este capelan, în ce lume trăim?
Ei bine, dr. Randall a pierdut procesul într-un tribunal britanic, care a constatat că școala a avut dreptate să-l concedieze, pentru spusele lui că nu este nimic în neregulă să ai păreri tradițional-creștine despre chestiunile LGBT. Aici, el își relatează povestea lui Calvin Robinson:
Reverendul Dr Bernard Randall se alătură @Calvinrobinson pentru a discuta despre cum a pierdut procesul său pentru ”demitere injustă” pentru că le -a spus elevilor că este ok să nu fie de acord cu ideologia LGBT.)
Iată un link către predica dr. Randall, la acel moment capelan al școlii, predică ce a dus la raportarea lui de către școală – repet, o școală a Bisericii Angliei! – programului anti-terorist al guvernului. Extrase:
Acum, când ideologiile se află în competiție, ar trebui să nu cădem în abuz, ar trebui să respectăm convingerile altora, chiar și acolo unde nu suntem de acord. Mai presus de toate, trebuie să ne tratăm unii pe alții cu respect, nu cu atacuri personale – asta înseamnă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Discutați, aveți o dezbatere motivată despre credințele și convingerile voastre, însă deși este în regulă să încercați să vă convingeți unul pe celălalt, nimănui nu ar trebui să i se spună că trebuie să accepte o ideologie. Iubește persoana, chiar și acolo unde îți displac profund ideile ei. Nu denigrați o persoană pur și simplu pentru că are opinii și convingeri pe care nu le împărtășiți.
A apărut recent la știri un alt set de idealuri aflate în competiție. S-ar putea să fi auzit de protestele din fața unei școli primare din Birmingham din cauza învățăturilor predate printr-un program pro-LGBT, „Fără excluși”. Într-o comunitate majoritar musulmană, acest lucru a fost ceva sensibil, deoarece mulți părinți simt că copiii lor sunt împinși să accepte idei care contravin valorilor morale islamice. Mulți din acea comunitate sunt îngrijorați, chiar supărați, de faptul că li se trasează copiilor lor o agendă, e o ideologie împinsă asupra lor, care este în conflict cu religia lor.
Am fost întrebat despre un lucru asemănător și în propria noastră comunitate școlară – acesta este unul dintre subiectele care mi se solicită, iar întrebarea mi-a fost pusă într-un mod foarte particular – „Cum se face că ni se spune că trebuie să acceptăm toate aceste chestii LGBT într-o școală creștină?” Am considerat că aceasta este o modalitate foarte inteligentă și atentă de a aborda conflictul de valori, mai degrabă decât să întreb care sunt cele corecte și care sunt cele greșite.
Așadar, răspunsul meu este următorul: există unele aspecte ale programului Educate and Celebrate (E&C) care sunt pur și simplu faptice – există persoane atrase de același sex în societatea noastră, există persoane care experimentează disforia de gen și așa mai departe. Există unele domenii în care cele două seturi de valori se suprapun – nimeni nu ar trebui să fie discriminat pur și simplu pentru cine este: aceasta este o valoare creștină, bazată pe iubirea aproapelui ca pe noi înșine și pe faptul că Dumnezeu a făcut oamenii după chipul Lui, bărbat și femeie, El Însuși iubindu-i pe toți în mod egal. Toate aceste lucruri ar trebui să fie acceptate direct de noi toți și este corect ca legea egalității să reflecte acest lucru.
Dar există domenii în care cele două seturi de idei sunt în conflict, iar în aceste domenii nu trebuie să acceptați ideile și ideologiile activiștilor LGBT. Într-adevăr, întrucât Colegiul Trent există „pentru a educa băieții și fetele conform principiilor protestante și evanghelice ale Bisericii Angliei”, oricine v-ar spune că trebuie să acceptați principii opuse acestora pune în pericol statutul caritabil al școlii și, prin urmare, existența sa. Nu ar trebui să vi se spună că trebuie să acceptați ideologia LGBT, la fel cum nu ar trebui să vi se spună că trebuie să fiți în favoarea Brexit-ului sau că trebuie să fiți musulman – lucruri la care sunt sigur că majoritatea dintre voi ați obiecta pe bună dreptate.
Mai mult:
Deci, una peste alta, dacă ești în largul tău cu „toate chestiile astea LGBT”, ai dreptul să ții la acele idei; dacă nu te simți confortabil cu ele, din diverse motive, în special religioase, nu ar trebui să simți nevoia să te schimbi. Indiferent de care parte a acestui conflict de idei ați coborât, sau chiar dacă nu sunteți sigur de unele dintre ele, cel mai important lucru este să vă amintiți că a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți nu înseamnă să fii de acord cu tot ce spune el sau ea; înseamnă doar că atunci când avem aceste discuții nu există nicio scuză pentru atacurile personale sau limbajul abuziv. Cu toții ar trebui să respectăm faptul că oamenii de fiecare parte a dezbaterii au convingeri profunde și puternice. Și pentru că, spre deosebire de Brexit, aceasta nu este o dezbatere care este supusă unui vot, ci este un proces în desfășurare, așa că ar trebui să existe un efort comun pentru a afla cum arată adevărul real și pentru a respecta faptul că acel efort este depus în mod onest și sincer de către toți oamenii, chiar dacă nu toată lumea vine cu aceleași răspunsuri pentru moment.

Pentru aceasta, administrația școlii Bisericii Angliei a raportat guvernului acest vicar ca fiind terorist. Gândiți-vă la asta. Mai târziu, după cum am spus, l-au concediat. Iar acum, un tribunal de dreptul muncii i-a confirmat concedierea :
Predica doctorului Randall, rostită în capela școlii în iunie 2019, a fost provocată, spune el, de preocupările elevilor cu privire la o organizație numită Educate & Celebrate (E&C) condusă de dr. Elly Barnes, care a fost invitată să „incorporeze genul, identitatea de gen și orientarea sexuală în țesătura școlii” și să contribuie la „dezvoltarea unui curriculum LGBT+ incluziv pentru întreaga școală”.
El a spus în predica sa: „Nu ar trebui să ți se spună că trebuie să accepți ideologia LGBT, la fel cum nu ar trebui să ți se spună că trebuie să fii în favoarea Brexit-ului sau că trebuie să fii musulman”. Dar el a subliniat „nevoia de a ne trata reciproc cu respect”. În timpul instruirii personalului, doamna Barnes a încurajat personalul să strige „distrugeți heteronormativitatea!”, ceea ce dr. Randall, fost capelan la Universitatea Cambridge și absolvent al Universității Oxford, a descris ca fiind bizar.
Însă, în urma unei audieri la Tribunalul de Litigii de Muncă din East Midlands, judecătoarea Victoria Butler a spus că aceasta a fost „pur și simplu o încercare entuziastă a doamnei Barnes de a încălzi profesorii la începutul zilei”. Judecătoarea Butler a remarcat că Biserica Angliei citează E&C drept o „resursă” acceptată.
În timpul investigațiilor efectuate de școală și de dioceză, dr. Randall a spus în mod repetat că poziția și convingerile sale despre căsătorie și sexualitate se bazează pe liturghia publică a Bisericii Anglicane, în special pe Cartea de Rugăciuni Comune și pe legea canonică, ce afirmă clar: căsătoria este „în natura sa o uniune permanentă și pe viață… dintre un bărbat și o femeie”.
Cu toate acestea, judecătoarea Butler a sugerat că dr. Randall a „înțeles greșit” ce este E&C și că a avut „o reacție extremă” la implicarea lor în școală. Ea a spus: „Nu am văzut și nu am auzit nicio dovadă care să susțină punctul de vedere al reclamantului că E&C ar îndoctrina elevii în acest fel”. Ea a adăugat că decizia de a-l trimite pe Dr. Randall la autoritățile de securitate în ceea ce privește terorismul a fost justificată „din perspectiva protejării elevilor”.
Cererile dr. Randall pentru concediere injustă, discriminare, hărțuire și victimizare au fost toate respinse. Andrea Williams, directorul executiv al Christian Legal Center, care a sprijinit cazul dr. Randall, a declarat: „Mesajul pentru creștini din această hotărâre este că nu puteți fi în dezacord sau să vă exprimați dezacordul cu predarea LGBT – trebuie să vă conformați, să sărbătoriți și să promovați”.
Ce să zic, așa e. Dr. Randall este vinovat de blasfemie. De blasfemie la adresa religiei LGBT. Lobby-ul LGBT și aliații săi sunt totalitari.
Sunt bucuros să vă informez că Arhiepiscopul de Canterbury și alți ierarhi de rang înalt din Biserica Angliei s-au ridicat în apărarea Dr. Randall, declarând urgent că niciun pastor creștin nu ar trebui tratat în acest fel și, cu siguranță, cu atât mai puțin unul dintr-o școală a Bisericii Angliei. Ha! Glumeam! Canterbury nu s-a revoltat în niciun fel legat de asta, nici alți lideri ai Bisericii Anglicane. Nu au nicio problemă să-i lase pe lupii vigilantiști woke să-l sfîșie pe acest preot credincios.
Pe site-ul Trent College, școala se mândrește:
Cu o moștenire bogată care datează din 1866, școlile noastre nu au pierdut niciodată din vedere tradițiile și valorile cu care ne-am creat o reputație atât de aparte.
Mincinoșii! Mincinoșii! Dar la ce te poți aștepta de la o școală anglicană când Biserica Angliei însăși și-a pierdut din vedere tradițiile și valorile, astfel încât nimeni din conducerea acelei biserici nu și-ar ridica vocea în sprijinul dr. Randall? Rușine, rușine, rușine.
Dr. Randall spune că va contesta decizia. Trebuie să sperăm că va învinge.
Traducere de la https://www.theamericanconservative.com/anglican-vicar-fired-for-christian-sermon-loses-court-case/