Etichetă: democratie liberala

Despre bărbați și bebeluși

Declan Leary

Atunci când bărbații devin mame, lumea noastră este întoarsă pe dos. Pete Buttigieg a fost primar în South Beach, candidat la alegerile prezidențiale americane, iar din 2 februarie 2021 este primul ministru declarat gay, secretar la transporturi din 2 februarie 2021. Soțul (sau soția?) lui, Chasten Buttigieg, este profesor, scriitor, susținător al drepturilor LGBTQ. El a fost consilier, purtător de cuvânt și activist în social media în timpul campaniei prezidențiale din 2020 a soțului său . În septembrie 2020, Buttigieg și-a lansat memoriile: „Am ceva de spus”. Într-o fotografie devenită celebră pe rețelele sociale, cei doi apar, la spital, fiecare cu câte un nou născut în brațe, ca și cum ar fi născut chiar ei. Au primit zeci de mii de mesaje de felicitare, așa cum încă se mai trimit atunci când copiii sunt născuți în cadrul cuplurilor heterosexuale.

Continuă lectura „Despre bărbați și bebeluși” →

Reacționarul rațional

Rod Dreher

La cina de aseară, pe terasa unui restaurant din jumătatea numită Buda a orașului unde mă aflu, am cunoscut un conservator american mutat de curând la Budapesta, adus la disperare de situația din America. El încearcă să-și dea seama în care dintre țările grupului de la Vișegrad să se stabilească. „S-a terminat cu America”, mi-a spus el mânios.

Continuă lectura „Reacționarul rațional” →

Cum poate fi (și trebuie să fie) răsturnată dictatura relativismului

de Joshua Hren

Pare că relativismul ar trebui să fie cel mai blând legiuitor. Adică o doctrină potrivit căreia “adevărurile” și morala nu au nicio bază absolută și imuabilă, ci reprezintă mai degrabă convenții rezultate dintr-un vast număr de contexte istorice sau culturale: să fie, cumva, relativismul întruparea smeritei plecăciuni în fața unui număr indefinit de noțiuni care definesc “binele” și “răul”? Metafora revelatoare a papei Benedict al XVI-lea în ceea ce privește relativismul – și anume, “dictatura relativismului” – este în mod special potrivită în acest context, căci denotă perfect duplicitatea paradoxală a relativismului: pe de o parte ne reasigură de caracterul lui dialogal și democratic, în timp ce pe de altă parte își execută și își impune cu violență dogmele. Continuă lectura „Cum poate fi (și trebuie să fie) răsturnată dictatura relativismului” →

Inamic al politrucilor

Săptămâna trecută, la capătul unei călătorii din Polonia înspre Vermont, lui Ryszard Legutko, erudit și om de stat, i-a fost retrasă fără avertisment invitația de a conferenția la Colegiul Middlebury, după ce administrația acestuia a decis că nu-i poate garanta siguranța personală. Cel puțin așa sună varianta oficială. Legutko a fost de acord să-mi acorde un interviu prin e-mail în care să-și prezinte versiunea proprie, și să explice semnificația acestui eveniment pentru educația de nivel superior, ca și pentru mai larga confruntare din interiorul civilizației vestice (Rod Dreher). Continuă lectura „Inamic al politrucilor” →

Ideologie și limbaj, atunci și acum

de Ryszard Legutko

Atotprezenţa ideologiei în societăţile comuniste şi democrat-liberale a distorsionat percepția oamenilor asupra realității. O experienţă inevitabilă a omului în comunism era sentimentul că e înconjurat de un fel de non-realitate, de entităţi fabricate de o maşină de propagandă ce funcţiona intens, făcând dificil accesul la ceea ce era, de fapt, real. Uneori această dificultate venea din simpla minciună sau ascundere a informaţiei adevărate: care era situaţia economiei, cine pe cine a ucis la Katyn, ce s-a stabilit la vârful “partidelor frăţeşti” şi aşa mai departe. Deseori, însă, era mai sinistru decât atât, era o întreagă atmosferă asfixiantă, caracteristică vieţii în comunism și care venea din senzaţia generală a unei vieţi printre fantome. Continuă lectura „Ideologie și limbaj, atunci și acum” →

Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant

de Ryszard Legutko

Din momentul transformării democraţiei în actuala democraţie liberală, spectrul acceptabilităţii politice s-a restrâns. Democraţia liberală și-a creat propria ortodoxie, ceea ce a făcut ca ea să devină într-o măsură mai mică un forum de articulare a opțiunilor şi de punere în acord a acţiunilor, cât, mult mai mult, un mecanism de selecţie politică a oamenilor, organizaţiilor şi ideilor aflate în consonanţă cu această ortodoxie. Continuă lectura „Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant” →

De la realismul socialist la arta corectă politic

de Ryszard Legutko

Socialismul şi democraţia liberală manifestă asemănări izbitoare și în domeniul creaţiei artistice. Şi într-un sistem, şi în celălalt, creaţia artistică este deseori profund politică şi corelată cu programul de luptă pentru o lume mai bună. Diferenţa constă în faptul că, în timp ce în comunism s-a început cu impunerea realismului socialist tuturor creatorilor şi a materialismului istoric intelectualilor, iar pe măsura dezintegrării regimului creaţia se îmbogăţea şi se diversifica, în democraţia liberală actuală observăm un proces invers: odată cu consolidarea ei, creşte schematismul și dogmatismul ideologic. Arta socialistă şi cea democrat-liberală se orientează mai puțin după criteriul frumosului – considerat a fi anacronic -, în schimb prevalalează criteriul corectitudinii. Gândirea şi opera de artă trebuie să fie corecte. Continuă lectura „De la realismul socialist la arta corectă politic” →

Două căi, o singură utopie

Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie” →

Educație și liberal-progresism (I)

de Ryszard Legutko

… în actualele societăţi democrat-liberale observăm un fenomen ciudat: cu cât educaţia capătă un caracter mai modern, cu atât nivelul ei scade. Toţi învaţă, toţi sunt învăţaţi, învăţătura, cum spune un cunoscut proverb, durează toată viaţa şi, cu toate acestea, dezrădăcinarea culturală a societăţii atinge noi niveluri. Conținutul trebuie predat cât mai simplu pentru a fi ușor receptat, dar această simplitate se dovedeşte curând a fi, la rândul ei, suficient de complicată, necesitând în continuare simplificare. Impulsul de a simplifica, de a reduce şi fragmenta nu are limită. Teoreticienii educaţiei lasă senzația că speră că la un moment dat vor ajunge la o ignoranţă atât de dură şi de completă, încât abia atunci omul modern își va putea lua avânt spre cunoaştere. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (I)” →