Era drepturilor omului ne-a dezamăgit

De peste 70 de ani am intrat în era drepturilor omului, dar lumea nu e cu nimic mai pașnică sau mai tolerantă

de Roger Kiska

După atrocitățile petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, liderii și marii gânditori ai Europei au căutat să smulgă autoritatea din mâinile guvernelor, care de mult prea mult timp tindeau spre tiranie, și s-o dea individului. Zelul cu care filozofii legalității încurajau fix ideile iluministe care culminaseră în Franța anului 1793 cu o vărsare imensă de sânge ar fi trebuit măcar să pună un pic de pauză acestui curent. Dar autonomia personală a devenit între timp un lucru sacru, iar legea naturală a cedat locul pozitivismului moral. În 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost proclamată la Paris și a început oficial era drepturilor omului.

Continuă lectura →

Retrospectiva unui deceniu: normele conjugale se deteriorează

Ryan T. Anderson și Robert P. George

Acum un deceniu, președintele Barack Obama afirma despre căsătorie că unește un bărbat și o femeie. La fel și 45 de state, la fel și guvernul federal. Singurele state care să fi redefinit căsătoria pentru a permite mariajul între persoane de același sex făcuseră acest lucru prin sentințe judecătorești activiste, sau, în 2009, prin acțiune legislativă. La urnele de vot, cetățenii votaseră în mod uniform împotriva redefinirii. O majoritate era de acord cu ce opinia de atunci a lui Obama. Continuă lectura „Retrospectiva unui deceniu: normele conjugale se deteriorează” →

Fără familii, fără copii, fără viitor

Rod Dreher

Iată aici un articol fascinant din revista New York Magazine, despre uriașa diferență de gen dintre suporterii lui Trump și cei ai lui Biden. Undeva în adâncurile lui, articolul conține această afirmație care te lasă cu ochii holbați,

Nici mutația societală, departe de rolurile de gen tradiționale, nici consecințele culturale din aval ale acestei mutații, nu sunt deloc aproape să se fi terminat. După cum a argumentat incisiv Rebecca Traister, prevalența crescândă a statutului de „persoană singură” în generația femeilor aflate în plină ascensiune socială este una dintre forțele cele mai potente de pe eșichierul politic contemporan. În 2009, pentru prima dată în istorie, existau mai multe femei necăsătorite în Statele Unite, decât femei căsătorite. Iar astăzi, femeile tinere din SUA nu sunt doar nemaiîntâlnit de nemăritate; ele par să fie nemaiîntâlnit de dezinteresate de heterosexualitate: conform unui sondaj privat, primit de la David Shor (vezi aici), specialistul în date al Partidului Democrat, aproximativ 30% din totalul femeilor americane sub 25 de ani se identifică drept LGBT; pentru femeile peste 60 de ani, acest procentaj se află sub 5%.

Continuă lectura „Fără familii, fără copii, fără viitor” →

LITURGHIA PROGRESISMULUI

de Adrian Vermeule

În cartea sa „Vechiul Regim și Revoluția”, Alexis de Tocqueville descria Revoluția Franceză ca pe o mișcare religioasă:

Idealul pe care și l-a propus Revoluția Franceză nu era doar o schimbare în sistemul social francez, ci nici mai mult, nici mai puțin decât o regenerare a întregii specii umane, creând o atmosferă de fervoare misionară și, de fapt, căpătând toate aspectele unei renașteri religioase – spre marea consternare a observatorilor contemporani. Ar fi poate mai nimerit să spunem că a evoluat într-un soi de religie. Continuă lectura „LITURGHIA PROGRESISMULUI” →

Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri

de Scott Beauchamp, 16 august 2019 | preluare de pe Alternativa de Bun Simț

Cuvântul japonez kodokushi s-ar putea traduce aproximativ ca „moartea în singurătate”. Probabil că e un termen cam prea poetic pentru ceea ce vrea să descrie, căci evocă, fără îndoială, romantica imagine a călărețului singuratic care se îndepărtează, stoic, pierzându-se în uitare. Un cowboy existențial aplecat în șa, pornit spre orizontul în amurg, întruchipând întreaga energie a eroului hoinar, pe care lumea noastră contemporană pune atât de mare preț. Apoteoza libertății din societatea occidentală actuală fiind o atomizare completă a sinelui, o desfacere a tuturor legăturilor care ne țin în frâu, kodokushi sună aproape ca un ideal spre care să aspiri. Continuă lectura „Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri” →

Căderea nervoasă a Americii

de Rod Dreher

O vorbă adevărată de la un prieten francez:

E pur și simplu și profund absurd. America trece printr-o criză socială fără precedent. Media e toată în mâinile unor idioți sau trișori. Social-media e manipulată de companii ultramiliardare pentru a-ți remodela creierul. Toată lumea e pe un soi de combinație de pileală, iarbă, jocuri video violente și porno violent. Nimeni nu mai are prieteni. Sinuciderile și depresia cresc la un nivel fără precedent. Dar, desigur, ni se spune că toată problema e disponibilitatea de comercializare a unei arme cu alură militară. La fel și cu așa-zisa “supremație albă”. Oricât ar fi evoluat, și e posibil să fi evoluat, de ce nu ar fi mai degrabă un soi de simptom decât o cauză? Uitați-vă la ce se petrece!

Continuă lectura „Căderea nervoasă a Americii” →

Familia modernă

de Rod Dreher

Vești proaspete din Lumea Progresului:

Când Matthew Eledge și soțul acestuia, Elliot Dougherty, i-au spus mamei lui Matthew, Cecile, că plănuiesc să aibă și ei copii, Cecile și-a amintit cu drag de propria experiență ca părinte. Îi plăcuse enorm să fie însărcinată, acum câteva zeci de ani, cu cei trei copii deveniți de-acum adulți. Continuă lectura „Familia modernă” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)” →

Nu religia, ci lipsa religiei este opiumul pentru popoare

„Dar adevărul e că doar crezând în Dumnezeu putem critica cu tărie statul. Odată ce-L abolim pe Dumnezeu, statul însuși devine dumnezeu. Lucrul acesta este scris în toată istoria omenirii; dar e scris cel mai evident în istoria recentă a Rusiei Comuniste, cea creată de Lenin. Acolo statul este dumnezeu, ba cu atât mai deplin dumnezeu, deoarece proclamă cu tăria tunetului, la fel ca orice dumnezeu care se cere slăvit, porunca cea dintâi și cea mai importantă: „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.” Continuă lectura „Nu religia, ci lipsa religiei este opiumul pentru popoare” →

Revoluția înaintează. Ce putem face?

Dumnezeu are voia Sa și planul Său, iar voia noastră singură nu va schimba soarta lumii; că aceasta va avea un sfârșit și cum va fi acesta, știm. Noi însă, chiar dacă ar trebui să fim pregătiți pentru acest sfârșit în orice moment (și nu suntem), avem datoria de a ne opune răului, nu de a asista pasivi la instaurarea lui.

Ce putem face acum, când timpurile intră iar în vârtej? Continuă lectura „Revoluția înaintează. Ce putem face?” →