Dogmaticii barbari și revoluția

R.J. Snell

În penultimul meu an de colegiu, am citit și m-am lăsat convins de cartea lui Alan Bloom, Closing of the American Mind („Închiderea minții americane”), care era „o meditație despre starea sufletelor noastre”, iar Bloom clar știa câte ceva atât de despre sufletele noastre, cât și despre minți. Ca urmare, după ce mi-am început propria carieră didactică, reveneam deseori la textul lui Bloom ca să mă ajute să-mi înțeleg învățăceii, și, în general vorbind, mi-a fost utilă.

Continuă lectura →

De la realismul socialist la arta corectă politic

de Ryszard Legutko

Socialismul şi democraţia liberală manifestă asemănări izbitoare și în domeniul creaţiei artistice. Şi într-un sistem, şi în celălalt, creaţia artistică este deseori profund politică şi corelată cu programul de luptă pentru o lume mai bună. Diferenţa constă în faptul că, în timp ce în comunism s-a început cu impunerea realismului socialist tuturor creatorilor şi a materialismului istoric intelectualilor, iar pe măsura dezintegrării regimului creaţia se îmbogăţea şi se diversifica, în democraţia liberală actuală observăm un proces invers: odată cu consolidarea ei, creşte schematismul și dogmatismul ideologic. Arta socialistă şi cea democrat-liberală se orientează mai puțin după criteriul frumosului – considerat a fi anacronic -, în schimb prevalalează criteriul corectitudinii. Gândirea şi opera de artă trebuie să fie corecte. Continuă lectura „De la realismul socialist la arta corectă politic” →

Două căi, o singură utopie

Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie” →

Despre „corectitudinea politică” (I)

„De câte ori îi vorbesc despre comunism vreunui occidental simt cum se uită pieziş la mine. Intelectualul problematizează materialist-dialectic tot ce îi spui. Consideră că nedreptăţeşti una dintre cele mai generoase doctrine ale omenirii. Că nu înţelegi. Că eşti agent al reacţiunii. Fascist. Nazist. Continuă lectura „Despre „corectitudinea politică” (I)” →