NOI RÂDEM, EI NE CONDUC

Sohrab Ahmari

Imaginația glumeață a unui jurnalist n-ar putea să depășească nici să vrea, absurditatea rugăciunii cu care Emanuel Cleaver a deschis lucrările sesiunii cu numărul 117 a Congresului american, duminica trecută. Cleaver, pastor metodist și membru al Camerei Reprezentanților, și-a încheiat rugăciunea pentru pace în țară cu cuvintele „în numele Dumnezeului monoteist, al lui Brahma și al «Dumnezeului» cunoscut sub multe nume, în multe credințe diferite. Amen și  awoman”. Neîndoios că parlamentarii prezenți s-au dus după aceea să lucreze pe unele awomendments la propuneri de legi importante. („Men”=„bărbați” în engleză; „woman”=„femeie”. Cuvântul „men” se pronunță foarte asemănător cu „man”=„bărbat”. „Amendments” înseamnă, firește, „amendamente”.) Continuă lectura „NOI RÂDEM, EI NE CONDUC”

Școlarizarea vigilantiștilor revoluționari

de Rod Dreher

Ce-ai învățat în această săptămâna la școală, dragul meu copil? Păi, într-o suburbie prosperă din Chicago:

…începând de luni, în Școala Evanston/Skokie din Districtul 65 are loc Săptămâna Egalității LGBTQ+ în toate ciclurile, începând de la grădiniță până la gimnaziu. 

“Elevii și profesorii vor lua parte, timp de o săptămână, la un curs care sărbătorește și afirmă identitățile LGBTQ+, cu scopul de a cultiva într-o manieră mai profundă «parteneriatul și susținerea» în școlile noastre și de a crea un mediu mai primitor și incluziv pentru fiecare copil și adult “, scrie într-un email trimis părinților. Continuă lectura „Școlarizarea vigilantiștilor revoluționari”