Ce a văzut Del Noce

Michael Hanby

Nu există ideolog mai mare, nici mai sincer convins în propria-i amăgire de sine, decât pragmaticul care e convins că n-are nicio ideologie. Elita noastră progresistă e plină de inși a căror credință nestrămutată în propria corectitudine îi ușurează de povara cunoașterii de sine. Și totuși, pragmatismul este cadrul în care trăim cu toții în prezent, ne mișcăm și ființăm, este orizontul dincolo de care nu putem vedea. Ca să cuprindem cu mintea acest lucru, avem nevoie de perspectiva cuiva din afară.

Continuă lectura →

Stânga modernă nu e marxistă, e mai rea decât atât

Paul Gottfried

Este stânga de azi marxistă? Într-un comentariu provocator (aici), Bill Lind analizează această întrebare genealogică, și, dacă nu mă înșel, stânga și mare parte din mass-media care i se opune ar fi de acord cu concluziile lui. Dat fiind că mișcarea Antifa se descrie singură ca fiind marxistă, atunci când nu spune despre sine că este anarhistă, și dat fiind că personaje de frunte ale Partidului Democrat ca Bernie Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez cu siguranță nu s-au ferit de eticheta marxistă, ar părea, astăzi, că stânga actuală este autentic marxistă. Continuă lectura „Stânga modernă nu e marxistă, e mai rea decât atât” →

Reflecții pe marginea discursului lui Soljenițîn la Harvard

Sergiu Klainerman

În discursul pe care l-a ținut în 1978 la deschiderea anului universitar de la Harvard, intitulat A World Split Apart („O lume sfâșiată”), Aleksandr Soljenițîn, un dușman îndârjit al sistemului sovietic, a făcut o critică dură și perspicace a Occidentului – o societate pe care el a caracterizat-o ca slăbită spiritual de un materialism endemic. Omul care, forțat cu patru ani înainte să-și părăsească propria țară, îi încuraja pe concetățenii lui „să nu trăiască în minciună”, ne-a dat o superbă lecție despre cum să nu ne lăsăm orbiți de propriul sentiment de superioritate și ne-a îndemnat să ne punem întrebări dure despre cine suntem și încotro mergem. Continuă lectura „Reflecții pe marginea discursului lui Soljenițîn la Harvard” →

Provocarea marxismului (partea a-II-a)

de Yoram Hazony

(pentru partea I a eseului, click aici)

V. Dansul liberalismului cu marxismul

Se spune deseori că liberalismul și marxismul sunt „contrarii”, cu liberalismul ferm hotărât să-l elibereze pe individ de coerciția din partea statului și marxismul susținând coerciția nelimitată întru realizarea societății reconstituite. Dar dacă se dovedește că liberalismul are o tendință de a face loc marxiștilor și de a le transfera puterea, în termen de câteva decenii? Departe de a fi contrariul marxismului, liberalismul n-ar fi altceva decât o poartă spre marxism. Continuă lectura „Provocarea marxismului (partea a-II-a)” →

Provocarea marxismului (partea I)

de Yoram Hazony

I. Colapsul liberalismului instituțional

Timp de o generație după căderea Zidului Berlinului, în 1989, majoritatea americanilor și a europenilor au privit marxismul ca pe dușmanul care fusese înfrânt o dată pentru totdeauna. Dar se înșelau. După doar 30 de ani, marxismul s-a întors și face o încercare uluitor de reușită în a pune stăpânire pe cele mai importante companii mediatice din America, alături de universități și școli, mari corporații și organizații filantropice, ba chiar și instanțe de judecată, structuri guvernamentale și unele Biserici. Continuă lectura „Provocarea marxismului (partea I)” →

Marxismul cultural – schița unui rezumat

Cu rădăcini în dialectica lui Hegel – capitolul „Stăpân şi sclav” din Fenomenologia Spiritului – marxismul încearcă să dea o soluţie problemei inegalităţii în termeni dialectici, prin tensiunea istorică denumită „luptă de clasă” (burghez şi proletar), ceea ce implică o relaţie ierarhică, o relaţie antagonică exploatator vs. exploatat şi o revoluţie chemată să răstoarne actuala formă a relaţiei. Se urmăreşte obţinerea egalităţii, dar rezolvarea este în fapt una inegalitară (compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă şi refacerea inversată a raportului stăpân/serv). Continuă lectura „Marxismul cultural – schița unui rezumat” →

Amenințarea vigilantismului revoluționar

de Rod Dreher

Sunt de acord cu unul dintre cititorii acestui blog, Matt din Virginia, care spune despre conservatorii americani că privesc realitatea culturală cu atâta stupidă naivitate și că au rămas atât de înțepeniți într-o schemă de joc a anilor 1980, încât chiar cred că adevărata amenințare la adresa libertății vine dinspre Stat. De fapt, spune Matt (și are dreptate), Capitalismul Vigilent-Revoluționar (Woke Capitalism) este o la fel de mare amenințare, dacă nu cumva și mai mare. Iată ce scrie Matt: Continuă lectura „Amenințarea vigilantismului revoluționar” →

Democrația conservatoare (II)

de Yoram Hazony

[prima parte a articolului o găsiți aici și recomandăm lectura ei prealabilă]

Așa cum am spus la început, mulți dintre cei mai înzestrați scriitori și intelectuali pe care-i avem fac constant eforturi pentru a ne convinge că nu avem de ales, că nu putem fi decât liberali. Ori asta, ori marxismul sau fascismul. Și de vreme ce asemenea alternative sunt dezgustătoare (afirmație pe care eu unul o aprob pe deplin), prin eliminare, iată: nu poate exista alternativă în afară de a te face liberal. Continuă lectura „Democrația conservatoare (II)” →