Instinctul de conservare corporatist

Omul are nevoie de o poveste, înțelege lumea în termeni narativi; ca în orice poveste, cineva luptă lupta cea dreaptă și reprezintă Binele – căci omul simte nevoia să se identifice cu Binele -, iar altcineva e Răul. Până acum vreo 30 de ani, narațiunea dominantă în mentalul de masă a fost cea a dialecticii dreptății: exploatat – exploatator, om al muncii – capital(ist); în narațiunea aceasta, capitalului i s-a rezervat rolul Răului, care se folosește de Cel Bun și profită de pe urma lui. Continuă lectura „Instinctul de conservare corporatist” →

Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri

de Scott Beauchamp, 16 august 2019 | preluare de pe Alternativa de Bun Simț

Cuvântul japonez kodokushi s-ar putea traduce aproximativ ca „moartea în singurătate”. Probabil că e un termen cam prea poetic pentru ceea ce vrea să descrie, căci evocă, fără îndoială, romantica imagine a călărețului singuratic care se îndepărtează, stoic, pierzându-se în uitare. Un cowboy existențial aplecat în șa, pornit spre orizontul în amurg, întruchipând întreaga energie a eroului hoinar, pe care lumea noastră contemporană pune atât de mare preț. Apoteoza libertății din societatea occidentală actuală fiind o atomizare completă a sinelui, o desfacere a tuturor legăturilor care ne țin în frâu, kodokushi sună aproape ca un ideal spre care să aspiri. Continuă lectura „Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri” →

Intelighenţia și Revoluția

de Richard Pipes

De ce acest cuvînt cu rezonanţă străină, „intelighenţie“, atîta timp cît există termenul de „intelectualitate“? Fiindcă avem nevoie de termeni diferiţi pentru a desemna realităţi diferite – în cazul de faţă, pentru a deosebi pe contemplatorii pasivi ai vieţii, de oamenii de acţiune hotărîţi să o schimbe. Această din urmă atitudine a fost exprimată succint de Marx, în formula: „Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.“ Continuă lectura „Intelighenţia și Revoluția” →

Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant

de Ryszard Legutko

Din momentul transformării democraţiei în actuala democraţie liberală, spectrul acceptabilităţii politice s-a restrâns. Democraţia liberală și-a creat propria ortodoxie, ceea ce a făcut ca ea să devină într-o măsură mai mică un forum de articulare a opțiunilor şi de punere în acord a acţiunilor, cât, mult mai mult, un mecanism de selecţie politică a oamenilor, organizaţiilor şi ideilor aflate în consonanţă cu această ortodoxie. Continuă lectura „Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant” →

Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi

Denumim prin nihilism ideologia potrivit căreia nu există un Creator sau Cârmuitor al Creației, nu există un scop în sine al Creației (Pronie), nici o morală obiectivă cu izvor transcendent (divin), ci doar obiectivul atingerii fericirii individuale și colective a omului în această lume – exprimat, generic, ca libertate, egalitate și fraternitate – prin diverse mijloace care se revendică de la rațiune. Continuă lectura „Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi” →

Capitalismul Justițiarist-revoluționar este inamicul nostru

de Rod Dreher

Pont: ori de câte ori auzi pe careva din management vorbind despre „diversitate” și „incluziune”, poți fi sigur că urmează să auzi o argumentație pentru crearea unei comunități care să fie mai uniformă ideologic și mai exclusivă ideologic.

Un cititor mi-a trimis neoficial niște documente interne ale unei mari corporații multinaționale, în care se vorbește despre un program destinat angajaților pentru crearea unei culturi organizaționale bazate pe Diversitate și Incluziune. Nu am voie să citez din documentele respective și nici să identific compania în cauză, așa că voi fi cât se poate de delicat în ceea ce descriu aici, ca să onorez cerința cititorului meu de a fi discret cu privire la persoana sa. Cititorul meu a spus: Continuă lectura „Capitalismul Justițiarist-revoluționar este inamicul nostru” →

Ai grijă cum îți alegi luptele

de Rod Dreher

Cred că știți refrenul pe care-l tot aud de la un anumit gen de creștini conservatori, în privința cărții mele, Opțiunea Benedict: cum că ar fi un apel la retragerea din primele linii ale războiului cultural. Nu se înșală în totalitate. Chiar este un apel la dezangajare din linia principală a frontului și la adoptarea unor forme noi de rezistență, pentru că, în condițiile actuale, nu putem spera să învingem cu metodele convenționale. Continuă lectura „Ai grijă cum îți alegi luptele” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)

lui Paul

Deseori se face referire în discursul public românesc la supraviețuirea comunismului ca problemă semnificativă a societății, la nevoia condamnării și anihilării oricăror rămășițe ale acestuia – și, evident, la înlăturarea celor identificați a fi comuniști. Problema, însă, este că acești promotori ai anti-comunismului par a lupta numai cu ipostaza defunctă a comunismului, cu cadavrul lui – singurul pe care îl pot recunoaște – și nu sesizează cum crește, chiar lângă ei, forma sa nouă și vie (nu de puține ori chiar cu ajutorul lor), formă căreia îi duc mai departe ideile, deseori sub titlu de „anti-comunism” sau „eliberare de metehnele comunismului”. Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)” →