O doctrină a puterii

Pentru multă vreme, s-a considerat că liberalismul vede activitatea umană ca fiind în principal apolitică, privind individul ca persoană privată, nu ca cetăţean. Argumentul clasic al acestei concepţii îl găsim la John Locke şi la teoria lui cu privire la proprietate şi la muncă. Atunci când apare statul – văzut ca rezultat al unui fel contract -, obligaţia lui principală devine apărarea proprietăţii, individul ocupându-se cu sporirea acesteia prin muncă în virtutea contractului său cu statul, care îi facilitează, astfel, activitatea și achizițiile. Continuă lectura „O doctrină a puterii”

Ideologie și limbaj, atunci și acum

de Ryszard Legutko

Atotprezenţa ideologiei în societăţile comuniste şi democrat-liberale a distorsionat percepția oamenilor asupra realității. O experienţă inevitabilă a omului în comunism era sentimentul că e înconjurat de un fel de non-realitate, de entităţi fabricate de o maşină de propagandă ce funcţiona intens, făcând dificil accesul la ceea ce era, de fapt, real. Uneori această dificultate venea din simpla minciună sau ascundere a informaţiei adevărate: care era situaţia economiei, cine pe cine a ucis la Katyn, ce s-a stabilit la vârful “partidelor frăţeşti” şi aşa mai departe. Deseori, însă, era mai sinistru decât atât, era o întreagă atmosferă asfixiantă, caracteristică vieţii în comunism și care venea din senzaţia generală a unei vieţi printre fantome. Continuă lectura „Ideologie și limbaj, atunci și acum”

Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant

de Ryszard Legutko

Din momentul transformării democraţiei în actuala democraţie liberală, spectrul acceptabilităţii politice s-a restrâns. Democraţia liberală și-a creat propria ortodoxie, ceea ce a făcut ca ea să devină într-o măsură mai mică un forum de articulare a opțiunilor şi de punere în acord a acţiunilor, cât, mult mai mult, un mecanism de selecţie politică a oamenilor, organizaţiilor şi ideilor aflate în consonanţă cu această ortodoxie. Continuă lectura „Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant”

Cei mai îndârjiți opozanți ai totalitarismului sovietic ne arată cum trebuie luptat și în vremurile ce vin

de Lewis M. Andrews

Scriitorul Aleksandr Soljenițîn, fizicianul Andrei Saharov, matematicianul Igor Șafarevici, istoricul Vadim Borisov și editorul Evgheni Barabanov, aceștia și alți filozofi ruși, cândva admirați pentru îndraznețele lor critici aduse Uniunii Sovietice, sunt astăzi în bună măsură uitați. Dar, dacă ar fi scris în timpurile noastre, oare ce ar fi avut de zis despre abordarea conservatorilor zilelor noastre de a trata renașterea socialismului ca o problemă ce ține doar de latura economică – fapt contrazis de cele ce se întamplă în Cuba, China, Coreea de Nord ori de ceea ce se întâmpla în fosta URSS? Continuă lectura „Cei mai îndârjiți opozanți ai totalitarismului sovietic ne arată cum trebuie luptat și în vremurile ce vin”

De la realismul socialist la arta corectă politic

de Ryszard Legutko

Socialismul şi democraţia liberală manifestă asemănări izbitoare și în domeniul creaţiei artistice. Şi într-un sistem, şi în celălalt, creaţia artistică este deseori profund politică şi corelată cu programul de luptă pentru o lume mai bună. Diferenţa constă în faptul că, în timp ce în comunism s-a început cu impunerea realismului socialist tuturor creatorilor şi a materialismului istoric intelectualilor, iar pe măsura dezintegrării regimului creaţia se îmbogăţea şi se diversifica, în democraţia liberală actuală observăm un proces invers: odată cu consolidarea ei, creşte schematismul și dogmatismul ideologic. Arta socialistă şi cea democrat-liberală se orientează mai puțin după criteriul frumosului – considerat a fi anacronic -, în schimb prevalalează criteriul corectitudinii. Gândirea şi opera de artă trebuie să fie corecte. Continuă lectura „De la realismul socialist la arta corectă politic”

Amenințarea vigilantismului revoluționar

de Rod Dreher

Sunt de acord cu unul dintre cititorii acestui blog, Matt din Virginia, care spune despre conservatorii americani că privesc realitatea culturală cu atâta stupidă naivitate și că au rămas atât de înțepeniți într-o schemă de joc a anilor 1980, încât chiar cred că adevărata amenințare la adresa libertății vine dinspre Stat. De fapt, spune Matt (și are dreptate), Capitalismul Vigilent-Revoluționar (Woke Capitalism) este o la fel de mare amenințare, dacă nu cumva și mai mare. Iată ce scrie Matt: Continuă lectura „Amenințarea vigilantismului revoluționar”

Educație și liberal-progresism (I)

de Ryszard Legutko

… în actualele societăţi democrat-liberale observăm un fenomen ciudat: cu cât educaţia capătă un caracter mai modern, cu atât nivelul ei scade. Toţi învaţă, toţi sunt învăţaţi, învăţătura, cum spune un cunoscut proverb, durează toată viaţa şi, cu toate acestea, dezrădăcinarea culturală a societăţii atinge noi niveluri. Conținutul trebuie predat cât mai simplu pentru a fi ușor receptat, dar această simplitate se dovedeşte curând a fi, la rândul ei, suficient de complicată, necesitând în continuare simplificare. Impulsul de a simplifica, de a reduce şi fragmenta nu are limită. Teoreticienii educaţiei lasă senzația că speră că la un moment dat vor ajunge la o ignoranţă atât de dură şi de completă, încât abia atunci omul modern își va putea lua avânt spre cunoaştere. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (I)”

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)”

Putem fi mai tari decât Revoluția Culturală

de Rod Dreher

Salutări din înzăpezitul – și nu foarte diferitul de Siberia – nord al statului New York, de la o conferință organizată de o mănăstire și un seminar ortodoxe. La cina de aseară, împreună cu câțiva participanți la conferință, vorbeam despre ideile pe care le am pentru următoarea mea carte. După cum voi, cititorii mei fideli, deja știți, plănuiesc să scriu despre avertismentele pe care le lansează cei care au crescut sub comunism în Europa de Est și Uniunea Sovietică și care acum locuiesc aici, în privința totalitarismului care își face apariția în cultura noastră tot mai postliberală. Continuă lectura „Putem fi mai tari decât Revoluția Culturală”