de Brandon Smith

Ori de câte ori trebuie să abordăm problema ideologiei ”progresiste” în America de astăzi, dezbaterea se îndreaptă inevitabil spre marele idealism al ”acceptării” și ”toleranței”. Afirmația celor progresiștilor este că ei sunt de partea ”libertății” și a ”drepturilor omului” și că, prin faptul că ceilalți ne separăm de anumite comportamente sau le confruntăm, dezvăluim intoleranța și discriminarea. Cu alte cuvinte, progresiștii afirmă că toate convingerile personale și toate comportamentele trebuie să fie îmbrățișate de populație, pentru ca societatea să devină pură.

de Nathan Pinkoski

Cele mai importante romane distopice din prima jumătate a secolului XX sunt cel al lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă și 1984 a lui George Orwell. Huxley și Orwell au surprins cele două laturi ale despotismului modern, una moale și seducătoare, cealaltă dură și punitivă. Cel mai important roman distopic al celei de-a doua jumătăți a secolului este Le Camp des Saints (Tabăra Sfinților, 1973) de Jean Raspail. Intriga sa centrală se referă la o armată care transportă un milion de migranți din India către țărmurile Franței. Este o invazie, o ocupație a Nordului Global de către Sudul Global. Pe măsură ce imigranții aterizează, Franța este aruncată în haos, împreună cu restul Europei, iar civilizația occidentală moare.

de Brandon Smith

La începutul anilor ’70, SUA și mare parte a lumii occidentale se confruntau cu o criză economică de stagflație. În 1971, Nixon a eliminat complet etalonul aur pentru dolar cu ajutorul Rezervei Federale (sau poate sub conducerea acesteia), ceea ce a dus în cele din urmă la o presiune inflaționistă. Boom-ul postbelic al Europei a luat sfârșit brusc, în timp ce prețurile bunurilor (și ale petrolului/benzinei) în SUA au crescut în mod semnificativ până în 1981-1982, când Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor până la aproximativ 20% și a provocat o recesiune deliberată.

de Brendan O’Neill

În prezent au loc două tipuri de blocaje rutiere în Europa. În primul, fiii și fiicele privilegiaților, oameni cu nume precum Edred și Tilly, blochează traficul pentru a face presiuni asupra guvernelor pentru a accelera politicile Zero Carbon. Dacă nu reducem drastic emisiile de carbon, spun ei cu tonurile lor cristaline, biata noastră planetă va muri din căldura rezultată din acțiunea omenirii putrede.

de Paul Kingsnorth

(Pentru părțile I, II și III, click aici, aici și aici)

Extrase din părțile I și II:

Voi dedica acest eseu unei întrebări care mă urmărește de ani de zile. Este o întrebare atât de importantă, de fapt, încât voi diviza acest eseu în câteva părți, și voi împărți întrebarea în patru interogații mai mici…

Ceea ce vreau eu să știu este următorul lucru: ce fel de forță se află în spatele ecranelor și al firelor de rețea în care ne-am lipit și nu mai putem ieși, ca niște muște într-o pânză de păianjen, și cum ne putem elibera?

Pe scurt: Ce este chestia asta? Și cum ar trebui s-o înfruntăm?

de Paul Kingsnorth

(Pentru părțile I și II, click aici și aici)

Cel mai supărător lucru care mi s-a întâmplat anul trecut și-a găsit loc în spațiul celei mai profunde trăiri. În vară am petrecut cinci zile ca pelerin pe Muntele Athos, republica monahală ortodoxă din Grecia, care de o mie de ani a supraviețuit războaielor, raidurilor piraților, controverselor bisericești și amenințărilor din partea forțelor ostile, de la otomani și până la naziști. Am scris aici despre experiența mea. Mi-a făcut o impresie profundă. Cinci zile abia dacă au fost de ajuns ca să zgârii puțin lucrurile la suprafață, acesta fiind și motivul care face ca atât de mulți pelerini să se întoarcă, adesea în mod repetat.

de Michael McCarthy

O, nesiguranța tinereții! „Voi fi popular?” „Oare pot să joc baschet la fel ca ceilalți băieți?” „Mă vor lăsa ceilalți să petrec cu ei?” „Or să mă placă băieții?” „Or să mă placă fetele?” „Sunt la fel de puternic/inteligent/arătos/amuzant ca și copiii cool?”

Majoritatea copiilor și adolescenților trebuie să ducă aceste îndoieli despre ei înșiși. Sunt o parte normală a creșterii. Această agonie emoțională a maturizării a fost descrisă încă din 1774 în romanul lui Johann Wolfgang von Goethe, Suferințele tânărului Werther. În acest roman, durerea tânărului Werther pentru dragostea neîmpărtășită devine în cele din urmă atât de insuportabilă, încât își părăsește orașul natal. În continuare, este foarte stânjenit când întâlnește o adunare de aristocrați. Îi cer să plece deoarece nu este nobil. Respins de o fată și acum respins de aristocrați — ce agonie rafinată! Ce are de făcut un băiat?

de Brandon Smith

Realitatea este că activiștii par niște rebeli fără cauză, cu excepția cazului în care zici stai! și-ți dai seama că, de fapt, cauza lor nu este despre drepturi, ci despre privilegii speciale și putere. Ele sunt o simplă extensie a unei agende mai largi. Strategia lor este să pretindă în mod constant compensații în calitate de victime, iar atunci când aceste cereri sunt îndeplinite, ei emit și mai multe pretenții, până când nu mai rămâne nimic de oferit. Și, dacă îi critici pentru lăcomia și consumul lor de putere, ei își folosesc statutul de minoritate ca un scut.

Extras din partea I:

Voi dedica acest eseu unei întrebări care mă urmărește de ani de zile. Este o întrebare atât de importantă, de fapt, încât voi diviza acest eseu în câteva părți, și voi împărți întrebarea în patru interogații mai mici…

Ceea ce vreau eu să știu este următorul lucru: ce fel de forță se află în spatele ecranelor și al firelor de rețea în care ne-am lipit și nu mai putem ieși, ca niște muște într-o pânză de păianjen, și cum ne putem elibera?

Pe scurt: Ce este chestia asta? Și cum ar trebui s-o înfruntăm?

de Rod Dreher

Săptămâna aceasta ar fi trebuit să deschidă ochii multor oameni despre America. Deși este deghizată – și se ascunde sub aparența compasiunii, empatiei, a incluziunii – nu vă lăsați păcăliți! Mașina știe ce face.

Știți cu toții că nimic nu prea mă surprinde legat de „wokeness” și de cei care o promovează. Dar nici măcar un cinic ca mine nu ar fi fost în stare să prezică că la numai câteva zile după ce o persoană transsexuală a ucis șase creștini într-o școală creștină – inclusiv trei copii – Mașina propagandistică va transforma evenimentul într-un discurs despre modul în care oamenii trans sunt adevăratele victime!