Sistemul de credit social care se apropie

Rod Dreher

În China, inteligența artificială folosește recunoașterea facială ca să monitorizeze cetățenii pentru sistemul de credit social

Ne mai desparte o săptămână de lansarea cărții Live Not By Lies, iar eu îmi adun forțele ca să pot demonta acuzațiile de tip „Dreher e doar un alarmist”. Din fericire – de fapt, ca să fiu sincer, din nefericire pentru noi toți –, anul 2020 îmi face sarcina mult mai ușoară. Un cititor mi-a trimis azi-dimineață niște informații care m-au lăsat cu gura căscată. O să vă povestesc imediat despre ce e vorba, dar vreau mai întâi să vă împărtășesc un pasaj din carte. Continuă lectura „Sistemul de credit social care se apropie”

Noua mentalitate de tip sovietic din societatea americană

Izabella Tabarovsky

Demonizarea colectivă ne invadează cultura

Rușilor le place să-l citeze pe Serghei Dovlatov, un scriitor sovietic dizident care a emigrat în Statele Unite în 1979: „Îl blestemăm continuu pe tovarășul Stalin și, bineînțeles, avem motive întemeiate pentru asta. Și totuși, vreau să întreb: cine a scris cele patru milioane de denunțuri?” Nu au făcut-o înfricoșătorii șefi ai poliției secrete sovietice. Ci oamenii obișnuiți. Continuă lectura „Noua mentalitate de tip sovietic din societatea americană”

Turnătorie pentru justițiarismul social

de Rod Dreher

Jonathan Turley, profesor de drept, despre cum avansează totalitarismul „de catifea” la Universitatea Syracuse (sursa, aici):

Legea a tras dintotdeauna o linie între abuz și omisiune, atunci când se ia în considerare o ilegalitate, dar Universitatea Syracuse este pe cale să eradicheze orice reală distincție de acest fel în noile reguli propuse de profesorul Keith Alford, primul responsabil cu „Diversitatea” și „Incluziunea” al acestei universități. Conform noilor reguli, studenții vor fi pedepsiți pentru simplul fapt că au fost martori la incidente „motivate de prejudecată” și „acte de ură”. Schimbarea a fost solicitată de grupul #NotAgainSU, care a cerut exmatricularea „persoanelor care au fost martore la astfel de evenimente sau erau prezent, dar nu au luat parte”:

Alford a trimis un e-mail în care îi avertiza pe studenți (vezi aici):

„Codul de conduită al studenților a fost revizuit, pe baza opiniilor voastre, pentru a stipula că încălcările codului care sunt motivate de prejudecată – inclusiv conduita motivată de rasism – vor fi pedepsite cu mai multă severitate. De asemenea, universitatea a revizuit codul pentru a arăta clar când pot fi trași la răspundere spectatorii la un incident și complicii. Codul va fi pregătit și distribuit pentru a fi semnat de studenți la toamnă.”

Nu merge chiar atât de departe pe cât a cerut grupul de studenți, adică până la exmatriculare; de asemenea, nu se arată foarte clar cum vor fi judecate tăcerea sau non-intervenția, în orice circumstanțe date. Această incertitudine îi va determina, garantat, pe mulți să se conformeze, în vorbe sau în fapte, pentru a evita orice fel de risc de a fi supuși unei acuzații de „prejudecată”, care le poate aduce mari prejudicii. Universitatea a mai avertizat și că vor fi instalate noi camere video în „spațiile de recreere de la parter”, în „zonele comune” și în ascensoarele din cămine. Așadar, orice student care nu acționează imediat va fi observat și, după toate probabilitățile, riscă să fie anchetat sau acuzat, conform noilor reguli.

Mai mult: Continuă lectura „Turnătorie pentru justițiarismul social”