Nevoia de Contra-revoluție
„Tinerilor care, până nu sunt «reeducaţi» în mediul academic, încă însetează după adevăr, li se predă în loc de adevăr «istoria ideilor» sau interesul le este deturnat înspre studii «comparative», iar atotpătrunzătorul relativism şi scepticism întipărit în aceste studii e de ajuns ca să ucidă aproape în toţi setea firească de adevăr. Continuă lectura „Reeducarea tinerilor prin relativism”
de Rod Dreher
Vești teribil de proaste dinspre Europa
Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și-a anunțat decizia în procesul „Wunderlich împotriva Statului german”. În decizie se arată că acțiunile întreprinse de autoritățile germane nu au încălcat drepturile fundamentale ale familiei Wunderlich.
„Suntem extrem de dezamăgiți de această decizie a Curții. Nesocotește dreptul părinților din toată Europa de a-și crește copiii fără un amestec excesiv din partea Statului. Petra și Dirk Wunderlich nu doreau altceva decât să-și educe copiii în armonie cu convingerile lor și au hotărât că mediul de acasă ar fi locul cel mai potrivit pentru aceasta. Copiii merită o astfel de grijă afectuoasă din partea părinților. În prezent, le explicăm soților Wunderlich ce opțiuni au, inclusiv aceea de a-și prezenta cazul în fața Înaltei Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului”, a declarat Robert Clarke, Directorul diviziei European Advocacy din cadrul organizației ADF International și coordonatorul echipei de avocați a familiei Wunderlich. Continuă lectura „Copiii germani școliți acasă au pierdut”
lui Paul
Deseori se face referire în discursul public românesc la supraviețuirea comunismului ca problemă semnificativă a societății, la nevoia condamnării și anihilării oricăror rămășițe ale acestuia – și, evident, la înlăturarea celor identificați a fi comuniști. Problema, însă, este că acești promotori ai anti-comunismului par a lupta numai cu ipostaza defunctă a comunismului, cu cadavrul lui – singurul pe care îl pot recunoaște – și nu sesizează cum crește, chiar lângă ei, forma sa nouă și vie (nu de puține ori chiar cu ajutorul lor), formă căreia îi duc mai departe ideile, deseori sub titlu de „anti-comunism” sau „eliberare de metehnele comunismului”. Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)”
„Dar adevărul e că doar crezând în Dumnezeu putem critica cu tărie statul. Odată ce-L abolim pe Dumnezeu, statul însuși devine dumnezeu. Lucrul acesta este scris în toată istoria omenirii; dar e scris cel mai evident în istoria recentă a Rusiei Comuniste, cea creată de Lenin. Acolo statul este dumnezeu, ba cu atât mai deplin dumnezeu, deoarece proclamă cu tăria tunetului, la fel ca orice dumnezeu care se cere slăvit, porunca cea dintâi și cea mai importantă: „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.” Continuă lectura „Nu religia, ci lipsa religiei este opiumul pentru popoare”
Puși în fața noilor transformări aduse de „Revoluția permanentă” – numită, în etapa actuală, „progresism” – mulți fac ceea ce sufletele obișnuite, lipsite de cutezanță, au făcut în toate epocile.
Zâmbind, ei situează astfel de transformări în categoria imposibilului. Pe de o parte fac asta pentru că dacă ar acepta posibilitatea unor astfel de schimbări, le-ar da peste cap rutina mentală. Și, pe de altă parte, pentru că le văd ca fiind deviante de la ceea ce este decent, rezonabil. Continuă lectura „Complicitatea banalului”
Femeile au nevoie de propriul lor traseu de viață, și merităm unul care să fie potrivit cu noi însene. Pentru a-l construi, trebuie să aflăm și să afirmăm adevărul despre ce le aduce femeilor fericirea. Continuă lectura „Scenariul de viață trasat de feminism a făcut nefericite multe femei”
de Joe Sobran (fragment)
«Multe „știri” au drept subtext lupta dintre băieții buni progresiști și ticăloșii reacționari. În pofida eticii neutralității pe care trebuie să o afișeze jurnaliștii, un angajament moral inconfundabil își face loc în reportajele despre conflictul dintre papă și teolog, guvern și protestatar, patroni și muncitori, alb și negru, bărbat și femeie. Simțim cum ni se transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară. Continuă lectura „Conservatorism versus jurnalism”
Cauzele crizei civilizaționale (și posibilului colaps) spre care sunt semne că ne îndreptăm nu sunt politice, ci spirituale; probema e la bază una spirituală (duhovnicească), extinsă apoi în sfera morală și finalmente trecută și în politic. Trebuie luptat și politic, pentru a ține sub control efectele și simptomele crizei, dar mai importantă e renașterea spirituală: căci de acolo vine tăria, de acolo virtutea. Din credință. Credința ne dă puterea de a birui. Continuă lectura „Cauzele crizei actuale”
– de Andrew J. Bacevich | TAC
Stânga a revenit la entuziasmul pentru epurări al anilor 1930 – în spirit, chiar dacă nu și-n substanță.
Acum optzeci de ani, mulți intelectuali americani, în special aceia care se vedeau pe sine ca pionieri ai progresului, erau niște adepți devotați ai stalinismului. Astfel, ei credeau (cu pasiune) că viitorul avea să fie al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, și nu al Statelor Unite. Aflată sub oblăduirea lui Iosif Stalin, URSS indica drumul către o ordine mondială mai umană, mai echitabilă, mai pașnică. Lionel Trilling, cândva întruparea supremă a sofisticării intelectuale, susținea că la nivelul anilor 1930 „o mare și influentă parte din intelighenție” vedea stalinismul ca fiind „sacrosanct”. Cei ce susțineau o viziune contrară stalinismului riscau să fie transformați în paria. Continuă lectura „Staliniști în America, atunci și acum”
„Manole* despre libertate şi morală:
Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai când e ea însăşi foarte morală. Cu atât mai mult o democraţie: ea nu se poate lipsi de morală şi nici de regalitate (regalitatea autentică o aflăm în Biserică – n.n.). Cu cât se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atât democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. (De parcă n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt: republică şi virtute).
Reacționarii 