A fi recunoscător este calea către victoria în fața celor de la Davos

de Tom Luongo

Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day – sărbătoare americană a familiei de la finalul lunii noiembrie, în care se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din anul respectiv – n.n.) este sărbătoarea mea preferată din an. Este singura zi în care lăsăm deoparte ceea ce ne desparte și facem cel mai elementar lucru pe care oamenii îl pot face împreună – să împărțim aceeași masă. În cele din urmă, aceasta este doar o poveste despre doi oameni foarte diferiți care se alătură pentru a-și împărtăși unul altuia roadele recoltei și vânătorii, pentru a începe procesul lung și dificil al clădirii încrederii. Încrederea, apropo, este baza civilizației însăși. Fără încredere nu există nimic, doar Jocurile Foamei.

Continuă lectura „A fi recunoscător este calea către victoria în fața celor de la Davos”

Un „fake” adevărat

Documentul care se referea la scoaterea Crăciunului din limbajul oficial nu era un fake, așa cum încă repetă unii chiar și acum, nu este secundar, nu este o propunere a cuiva care a acționat de capul lui. Însă de data aceasta au fost opinii contra foarte puternice, iar ei au fost nevoiți să renunțe (poate și pentru că se apropie alegerile prezidențiale în Franța și pentru că e deja multă nervozitate anti autorități în Europa, în contextul măsurilor ”antipandemice”?). Însă, așa cum au spus, vor reveni cu o variantă îmbunătățită.

Continuă lectura „Un „fake” adevărat”

Pesimismul progresist

Când progresiștii își pierd credința în progres

de Patrick Deneen


Un text recent, destul de pufos (pe care nu-l recomand, vezi nota in final), care condamnă „pesimismul” unor conservatori, oferă o oportunitate de a explora ceea ce ar putea fi un subiect mult mai interesant: pesimismul din rândul progresiștilor. Sunt niște gânduri care au început să-mi vină treptat, după niște conversații cu diverși oameni de stânga pe care le-am avut înainte, în timpul și după un eveniment recent, interesant, la care am participat la Amsterdam.

Continuă lectura „Pesimismul progresist”

Rod Dreher: Ce am văzut la București

de Rod Dreher

     

Ați fost vreodată în România? Până la sfârșitul săptămânii trecute nu fusesem nici eu, dar  de foarte mult timp îmi doream să merg acolo. Sub Ceaușescu a avut unul dintre cele mai rele regimuri comuniste. Am urmărit de multe ori înregistrarea prăbușirii regimului. A început cu un discurs al dictatorului la balconul Comitetului Central. Oamenii strânși pentru a-l ovaționa au început la un moment dat să-l huiduie. Securitatea l-a îndemnat să plece cât mai repede de acolo, iar puțin mai târziu, un elicopter a decolat cu familia prezidențială: cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu. Au fost prinși de armată, iar apoi au urmat o caricatură de proces și execuția. Puteți urmări toată povestea într-un film de pe YouTube, aici.

Continuă lectura „Rod Dreher: Ce am văzut la București”

Vigilantismul wokeness și prăbușirea libertății intelectuale în Occident

de Robert Tombs

Când observ starea vieții noastre academice și a culturii publice, am un sentiment neliniștitor de déjà vu. Când mi-am început viața de istoric, mergând în Franța pentru a face un doctorat în anii 1970, universitățile franceze erau ținute într-o puternică strânsoare ideologică. Subiectul la care lucram – Comuna din Paris din 1871 – s-a dovedit, spre naiva mea surpriză, a fi un subiect fierbinte. Doi academicieni francezi mai în vârstă, care au devenit mentorii mei, au avut cariera distrusă pentru că au scris lucruri pe care puternicul, pe atunci, Partid Comunist Francez le-a dezaprobat. Comuna era mândria și bucuria partidului: prima revoluție proletară (susținea acesta) și, prin urmare, înaintașul revoluției bolșevice din 1917. Acest lucru aducea o mare satisfacție comuniștilor francezi, care erau puternic pro-sovietici și chiar stalinisti. Întrucât unul dintre mentorii mei a ajuns la concluzia că versiunea ”ortodoxă” promovată de mainstreamul marxist a picat testul potrivirii cu faptele istorice concrete, a fost insultat pentru „obiectivitate burgheză”. În acele zile, marxiștii controlau sindicatele, activiștii, studenții, locurile de muncă din sfera privată și din administrație, mass media.

Continuă lectura „Vigilantismul wokeness și prăbușirea libertății intelectuale în Occident”

Despre bărbați și bebeluși

Declan Leary

Atunci când bărbații devin mame, lumea noastră este întoarsă pe dos. Pete Buttigieg a fost primar în South Beach, candidat la alegerile prezidențiale americane, iar din 2 februarie 2021 este primul ministru declarat gay, secretar la transporturi din 2 februarie 2021. Soțul (sau soția?) lui, Chasten Buttigieg, este profesor, scriitor, susținător al drepturilor LGBTQ. El a fost consilier, purtător de cuvânt și activist în social media în timpul campaniei prezidențiale din 2020 a soțului său . În septembrie 2020, Buttigieg și-a lansat memoriile: „Am ceva de spus”. Într-o fotografie devenită celebră pe rețelele sociale, cei doi apar, la spital, fiecare cu câte un nou născut în brațe, ca și cum ar fi născut chiar ei. Au primit zeci de mii de mesaje de felicitare, așa cum încă se mai trimit atunci când copiii sunt născuți în cadrul cuplurilor heterosexuale.

Continuă lectura „Despre bărbați și bebeluși”

Intelighenția absolutistă

Trendul cultural dominant astăzi în occident caută să șteargă din viața politică orice urmă religioasă tradițională, acționând cu precădere împotriva creștinismului, mai ales împotriva confesiunii dominante din fiecare țară. Totul are loc pe fondul însușirii ideilor iluministe de către unii din intelectualii acelei stângi ce place capitalului, adică o stângă ce presupune ecologism trivializat și redus la o sumă de dogme simplificate, politizarea sexualității și asumarea cu bucurie a statutului de etern bursier al capitalului financiar.

Continuă lectura „Intelighenția absolutistă”

Ideea și practica Revoluției (V)

p. Serafim Rose

(pentru părțile I, II, III și IV click aici, aici, aici și aici)

Când Imperiul Napoleonian, Al Treilea Imperiu, a fost abolit după înfrângerea dezastruoasă în fața prusacilor în 1870, revoluția a izbucnit din nou în Franța. La început a izbucnit în provincii. Bakunin, care se afla în acel moment în Italia, a fugit cât de tare a putut la Lyon pentru a lua parte la tulburări. El și discipolii săi erau principalii instigatori ai revoltei. A împrumutat, bineînțeles, niște bani pentru a ajunge acolo și s-a instalat în centrul civic, unde noul guvern revoluționar se găsea în tranșee, fără ca cineva să aibă habar ce doresc. Au avut loc întâlniri publice foarte violente în care s-au avansat cele mai sângeroase petiții primite de public cu entuziasm. Era ceea ce iubea Bakunin.

„Pe 28 septembrie, în ziua în care a sosit, oamenii au ocupat Hotel de Ville. Bakunin s-a instalat acolo. Apoi a venit momentul critic, momentul așteptat de atâția ani, în care Bakunin putea să-și aducă la îndeplinire cel mai revoluționar act pe care l-a văzut lumea vreodată. El a decretat abolirea statului. Dar statul, sub forma a două companii de burghezi din Garda Națională au intrat printr-o ușă din dos și l-au dat afară. Cu toate acestea, acolo a apărut ideea de a aboli statul.

Continuă lectura „Ideea și practica Revoluției (V)”

Societatea copilului răsfățat

Richard M. Weaver

Fiind învăţat timp de vreo patru secole că salvarea lui se află în cucerirea naturii, omul se gândeşte la paradisul său ca la ceva amplasat în spaţiu și timp și, observând toate lucrurile prin lentilele Marelui Stereopticon, el aşteaptă ca această salvare să mai fie şi foarte ușor de atins. Doar așa putem explica psihologia de copil răsfăţat a maselor urbane. Savanţii i-au dat impresia că nu există nimic ce nu se poate cunoaşte, iar falşii propagandişti i-au mai spus că nu e nimic ce nu poate avea. De vreme ce scopul primordial al acestora din urmă e să consoleze, omul a beneficiat de suficiente concesii încât să creadă că poate obţine ce doreşte dacă se plânge şi pretinde. Aceasta e doar o altă etapă a stăpânirii pe care o exercită dorințele. Continuă lectura „Societatea copilului răsfățat”