Ce vrea Progresul (Antihrist ne conduce pe toți)

de Paul Kingsnorth

Stăteam nu demult în jurul focului, sub copaci, împreună cu un nou prieten. Se lăsa noaptea. Luna era aproape plină, cum se ridica deasupra sălciilor, iar liliecii își începeau circuitul nocturn. Noi beam bere și discutam despre situația din lume – combinație care poate fi periculoasă.

Am ajuns să vorbim despre monumentalii ultimi doi ani: ce s-a schimbat și cum ne-a schimbat pe noi înșine. Ceva important, am căzut amândoi de acord, se schimbase, dar niciunul dintre noi nu reușea să explice exact ce. La prima vedere, desigur, puteam semnala schimbările evidente. „Statul biosecurității”, modul de cârmuire fără precedent pe care guvernele lumii îl impuseseră ca reacție la covid. Cenzura mediatică însoțitoare. Pașapoartele pentru vaccinați și normalizarea supravegherii de masă. Tentativele digitale de a impune uniformitatea de opinie asupra problemelor esențiale. Adâncirea divizărilor politice. Năruirea încrederii publicului în instituții. Colapsurile lanțurilor de aprovizionare. Penuriile de alimente care urmează. Război în Europa.

Continuă lectura →

Un timp al darurilor

de Rod Dreher

Am fost zilele acestea în România, în cea mai mare parte a timpului vizitând mănăstirile ortodoxe din regiunea Bucovinei, chiar la sud de granița cu Ucraina. Bucovina este inima vieții mănăstirești românești. Prietenii mei din București au vrut să merg la sursă pentru a face interviuri pentru viitoarea mea carte despre revrăjirea lumii. Pentru mine, a fost o călătorie care mi-a schimbat viața. Am scris despre asta în trei părți pe contul meu Substack, care se concentrează pe lucruri spirituale și estetice și încearcă să ofere motive de speranță. Cititorii mei Substack au înțeles întreaga poveste, dar vreau să vă împărtășesc cele mai importante momente și aici. A fost o călătorie care mi-a dat multă speranță și încredere.

Continuă lectura →

Prin fereastra temniței (I)

sf. Nicolae Velimirovici

Generaţia noastră a primit cu uşurătate cuvântul lui Dumnezeu, şi de aceasta a pătimit groaznic, a fost arsă de foc şi bătută de ciocan. Şi, de nu se va pocăi, mai mare foc o va arde şi mai greu ciocan o va bate. Căci nu se cuvine zidirilor a glumi cu Ziditorul, nici copiilor cu Părintele, nici slugilor cu Împăratul lor. Nu este potrivit nici a glumi călătorii cu hangiul, nici oaspeţii cu gazda lor.

Continuă lectura →

Ordinea liberală e deja moartă

de Paul Kingsnorth

În vara anului 1990 stăteam în locul unde fusese zidul Berlinului și mă minunam de ce se întâmplase în Europa. Nu numai eu – restul orașului, restul continentului, își punea aceeași întrebare.

Aveam 18 ani și pornisem împreună cu un prieten într-un tur cu trenul prin Europa, ca să vedem cum arată lumea de dincolo de orășelul nostru de provincie din Anglia; întâmplarea făcuse să nimeresc într-un punct crucial al istoriei: în capitala germană divizată, cu doar un an în urmă se terminase, în sfârșit, Al Doilea Război Mondial, fără să se fi tras niciun foc de armă.

Continuă lectura →

Abandonarea conservatorismului ghemuit în defensivă

Pentru un conservatorism care să nu fie liberalism

de Patrick J. Deneen

Cu puțin timp înainte de alegerile generale din 2016, specialistul în drept constituțional Mark Tushnet a scris un articol uluitor de îndrăzneț (aici), care făcea un apel să se termine odată cu ceea ce el numea „constituționalismul liberal ghemuit defensiv”. Anticipând o victorie facilă pentru Hillary Clinton și o schimbare iminentă în componența Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, el chema la introducerea unei jurisprudențe revoluționare, care să răstoarne la modul agresiv detestatele precedente conservatoare (sau chiar clasic-liberale); declara că „războiul cultural” a fost câștigat necondiționat de stânga ideologică progresistă; și insista că stânga progresistă trebuie, prin urmare, să guverneze în consecință – tratându-și dușmanii conservatori învinși cu o „linie dură”, similară celei a Aliaților „în Germania și Japonia după 1945”.

Continuă lectura →

A fi recunoscător este calea către victoria în fața celor de la Davos

de Tom Luongo

Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day – sărbătoare americană a familiei de la finalul lunii noiembrie, în care se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din anul respectiv – n.n.) este sărbătoarea mea preferată din an. Este singura zi în care lăsăm deoparte ceea ce ne desparte și facem cel mai elementar lucru pe care oamenii îl pot face împreună – să împărțim aceeași masă. În cele din urmă, aceasta este doar o poveste despre doi oameni foarte diferiți care se alătură pentru a-și împărtăși unul altuia roadele recoltei și vânătorii, pentru a începe procesul lung și dificil al clădirii încrederii. Încrederea, apropo, este baza civilizației însăși. Fără încredere nu există nimic, doar Jocurile Foamei.

Continuă lectura →

Un „fake” adevărat

Documentul care se referea la scoaterea Crăciunului din limbajul oficial nu era un fake, așa cum încă repetă unii chiar și acum, nu este secundar, nu este o propunere a cuiva care a acționat de capul lui. Însă de data aceasta au fost opinii contra foarte puternice, iar ei au fost nevoiți să renunțe (poate și pentru că se apropie alegerile prezidențiale în Franța și pentru că e deja multă nervozitate anti autorități în Europa, în contextul măsurilor ”antipandemice”?). Însă, așa cum au spus, vor reveni cu o variantă îmbunătățită.

Continuă lectura →

Pesimismul progresist

Când progresiștii își pierd credința în progres

de Patrick Deneen

Un text recent, destul de pufos (pe care nu-l recomand, vezi nota in final), care condamnă „pesimismul” unor conservatori, oferă o oportunitate de a explora ceea ce ar putea fi un subiect mult mai interesant: pesimismul din rândul progresiștilor. Sunt niște gânduri care au început să-mi vină treptat, după niște conversații cu diverși oameni de stânga pe care le-am avut înainte, în timpul și după un eveniment recent, interesant, la care am participat la Amsterdam.

Continuă lectura →

Rod Dreher: Ce am văzut la București

de Rod Dreher

Ați fost vreodată în România? Până la sfârșitul săptămânii trecute nu fusesem nici eu, dar de foarte mult timp îmi doream să merg acolo. Sub Ceaușescu a avut unul dintre cele mai rele regimuri comuniste. Am urmărit de multe ori înregistrarea prăbușirii regimului. A început cu un discurs al dictatorului la balconul Comitetului Central. Oamenii strânși pentru a-l ovaționa au început la un moment dat să-l huiduie. Securitatea l-a îndemnat să plece cât mai repede de acolo, iar puțin mai târziu, un elicopter a decolat cu familia prezidențială: cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu. Au fost prinși de armată, iar apoi au urmat o caricatură de proces și execuția. Puteți urmări toată povestea într-un film de pe YouTube, aici.

Continuă lectura →

Vigilantismul wokeness și prăbușirea libertății intelectuale în Occident

de Robert Tombs

Când observ starea vieții noastre academice și a culturii publice, am un sentiment neliniștitor de déjà vu. Când mi-am început viața de istoric, mergând în Franța pentru a face un doctorat în anii 1970, universitățile franceze erau ținute într-o puternică strânsoare ideologică. Subiectul la care lucram – Comuna din Paris din 1871 – s-a dovedit, spre naiva mea surpriză, a fi un subiect fierbinte. Doi academicieni francezi mai în vârstă, care au devenit mentorii mei, au avut cariera distrusă pentru că au scris lucruri pe care puternicul, pe atunci, Partid Comunist Francez le-a dezaprobat. Comuna era mândria și bucuria partidului: prima revoluție proletară (susținea acesta) și, prin urmare, înaintașul revoluției bolșevice din 1917. Acest lucru aducea o mare satisfacție comuniștilor francezi, care erau puternic pro-sovietici și chiar stalinisti. Întrucât unul dintre mentorii mei a ajuns la concluzia că versiunea ”ortodoxă” promovată de mainstreamul marxist a picat testul potrivirii cu faptele istorice concrete, a fost insultat pentru „obiectivitate burgheză”. În acele zile, marxiștii controlau sindicatele, activiștii, studenții, locurile de muncă din sfera privată și din administrație, mass media.

Continuă lectura →