de Paul Kingsnorth
…
Întreaga noastră lume de azi, mi se pare, e construită ca să preîntâmpine poticnitul sau cutreieratul fără țintă. Nimeni nu vrea să se rătăcească. Pentru a nu ne lăsa să ne rătăcim vreodată – acesta este rostul Mașinii. De-aceea o și iubim. De-aceea, bucată cu bucată, zi de zi, cuvânt cu cuvânt, ea ne ucide încetul cu încetul.
Continuă lectura „Dincolo de Revoluție. Occidentul trebuie să moară”
de N.S. Lyons
Opusul managerialismului este autoguvernarea. Autoguvernarea (sau „autogestiunea“ sau „autoconducerea“) are două sensuri. Cel puțin în cazul americanilor, primul care le vine în minte este de regulă cel politic: libertatea pentru „noi, poporul“, de a ne guverna singuri, de a ne lua în mod colectiv propriile decizii, ca o comunitate localizată sau ca o națiune distinctă, în legătură cu ce trebuie să se întâmple înăuntrul acelei comunități sau națiuni, fără a ceda suveranitatea luării deciziilor vreunei autorități aflate la mare depărtare, fie ea străină sau colonială. Autoguvernarea, în acest sens, a fost idealul fondator central al entității numite Statele Unite ale Americii. Nu doar că a grăbit declanșarea Războiului de Independență, pentru preluarea suveranității de la autoritatea britanică, dar a și structurat republica federală a statelor independent guvernate, creată ulterior.
Continuă lectura „Infantilizarea și sfârșitul autoguvernării (Convergența cu China. Partea a VIII-a)”
de N.S. Lyons
Germania și Japonia au capitulat în 1945, dar Al Doilea Război Mondial nu s-a terminat. Liberalismul managerial se angajase în primul său război ideologic global, iar odată oprite împușcăturile, bătălia ideologică abia atunci începea. Europa, ba chiar și patria-mamă americană însăși, încă nu fuseseră cu adevărat eliberate. Problema era că fascismul “continua să pândească din umbră” în mintea oamenilor de pretutindeni. Eradicarea lui va impune nimic mai puțin decât transformarea psihologică a unor populații întregi.
Continuă lectura „Statul terapeutic și pericolul din interior. (Convergența cu China. Partea a VII-a)”
de N.S. Lyons
Psihologul, filozoful instrumentalist și, mai întâi de toate, educaționalistul progresist american John Dewey a debarcat în China pe data de 1 mai 1919. Era cu trei zile înainte de izbucnirea Mișcării Patru Mai, un val antitradiționalist care avea să se umfle din protestele studențești de la Beijing și să devină o cruciadă care va transforma radical națiunea. Va da naștere Partidului Comunist Chinez doi ani mai târziu, în 1921. Sloganul mișcării studențești cerea Chinei să-i adopte pe „Domnul Știință“ și „Domnul Democrație“, iar odată cu apariția lui Dewey, se părea că Domnul Știință sosise. Chen Duxiu, cofondator al PCC, a spus că Dewey întruchipa, după părerea lui, întregul spirit al mișcării. Mao Zedong era de părere că teoria lui educațională „merita din plin să fie studiată“.*
Continuă lectura „Domnul Știință și Omul Nou (Convergența cu China. Partea a VI-a)”
de N.S. Lyons
Era anul 1887 și Woodrow Wilson credea că America are o problemă: prea multă democrație. Ce i-ar fi trebuit în schimb era „știința administrării“. „Statul democratic încă nu este echipat să poarte acele enorme poveri de administrare pe care trebuințele acestei ere industriale și comerciale le acumulează atât de repede“, scria pe atunci tânărul profesor de științe politice în ceea ce avea să devină cea mai influentă lucrare a lui din domeniul academic: „Studiul administrării“.
Continuă lectura „Democrație și „democrație“ (Convergența cu China. Partea a V-a)”
de N.S. Lyons
Urmare a răscoalei din 17 iunie
Secretarul Uniunii Scriitorilor a dispus
Să se împartă broșuri pe Aleea Stalin
În care se putea citi că poporul
Și-ar fi pierdut încrederea guvernului
Și că numai prin muncă dublă
O va putea recâștiga.
N-ar fi mai simplu dacă guvernul
Ar dizolva poporul și
Ar alege altul?
— Bertolt Brecht, „Soluția“ (1953)
Continuă lectura „Un demos fără riscuri pentru democrație. (Convergența cu China. Partea a IV-a)”
de N.S. Lyons
(continuare de aici)
Acest sistem managerial s-a dezvoltat în mai multe sectoare cu zone de suprapunere între ele și legături întrepătrunse, pe care le-am putem împărți și clasifica la modul general în următoarele: statul managerial, economia managerială, intelighenția managerială, mass-media manageriale și filantropia managerială. Fiecare dintre aceste cinci sectoare își are propria specie oarecum unică de elită managerială, cu propriile roluri și interese. Dar, de regulă, fiecare acționează în propriul interes, pentru a întări și a proteja interesele celorlalte sectoare-surori, precum și pe ale sistemului ca întreg. Toate aceste sectoare sunt legate laolaltă de un interes comun în expansiunea organizațiilor tehnice și de masă, în proliferarea managerilor și în marginalizarea elementelor non-manageriale.
Continuă lectura „Convergența cu China. Partea a III-a: Sistemul managerial”
de N.S. Lyons
„Trebuie să te lupți tot timpul, ca să vezi ce ai în fața ochilor.“ – George Orwell
Cândva, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, o revoluție în preocupările omenești din societate a început să aibă loc, desfășurându-se în paralel cu Revoluția Industrială și folosindu-se de ea. Aceasta a fost o revoluție de masă și de scară, care a răsturnat cu susul în jos aproape toate domeniile de activitate umană și a reorganizat rapid civilizația, mai întâi în Vest și apoi pe tot cuprinsul lumii: limitele de timp și spațiu impuse de geografie au fost măturate la o parte de noi tehnologii ale comunicării și transportului; populații mult sporite au dat năvală și au făcut să se întindă până departe vaste centre urbane; mase de muncitori au început să trudească în fabrici imense, iar apoi în clădiri de birouri, croindu-și drum cu greu prin maldăre de hârtii cu care încercau să țină socoteală tuturor lucrurilor; în politică, noi ocazii au apărut pentru cei ce se pricepeau să pună mâna pe voturile și puterea în creștere a maselor, dar și noi dificultăți în a le satisface acestora nevoile și dorințele crescânde. În guvernare, în afaceri, în educație și în aproape oricare altă sferă a vieții, noi metode și tehnici de organizare au apărut pentru a gestiona complexitățile în creștere aduse de dimensiunea masei și anvergurii: statul birocratic de masă, armata permanentă de masă, corporația de masă, mijloacele de comunicare în masă, educația publică de masă și așa mai departe. Aceasta a fost revoluția managerială. [Sintetizez din James Burnham, George Orwell, Samuel T. Francis, Christopher Lasch și Bertrand de Jouvenel, printre mulți alți mari observatori ai revoluției manageriale și ai consecințelor sale]
Continuă lectura „Convergența cu China. Partea a II-a: Regimul Managerial”
de N.S. Lyons
Mă rog, de fapt…
Chiar cred că e articolul cel mai important pe care l-am scris vreodată. A se citi cu un pahar de tărie alături. – N.S. Lyons
„Disputele și tensiunile dintre Statele Unite și China n-au fost nicicând mai mari. Lumea întreagă se desparte între blocurile acestor două superputeri opuse una celeilalte. Se întrevăd zorii unui nou Război Rece, din care nu lipsește elementul unei înfruntări ideologice globale: «lupta dintre democrație și autocrație». Libertatea este amenințată. Viitorul guvernanței globale va fi determinat de învingătorul din această competiție prelungită între două sisteme politice și economice fundamental opuse – dacă nu cumva un război «fierbinte» tranșează chestiunea de timpuriu, cu o luptă catastrofală până la moarte, cam la fel cum democrația liberală s-a luptat odată cu fascismul.“
Continuă lectura „Convergența cu China. Partea I: Da, Vestul devine tot mai asemănător cu China. Iată și motivul real.”
de Paul Craig Roberts
Începând cu 1787, englezii au început să militeze pentru abolirea comerțului cu sclavi. Deoarece comerțul cu sclavi era produsul Africii negre însăși, singurul mod în care englezii puteau aboli comerțul cu sclavi era prin interzicerea cumpărării de sclavi de către englezi și folosind controlul Angliei asupra mărilor pentru a bloca porturile africane unde sclavii capturați de regele african negru din Dahomey erau încărcați de pe nave portugheze, franceze, britanice și olandeze. Odată ce britanicii au închis Poarta fără de Întoarcere de la Ouidah prin blocarea portului, veniturile care echipaseseră armata regatului Dahomey cu arme europene moderne s-au prăbușit, iar Dahomey a căzut în mâinile francezilor în anii 1890, exact în preajma intrării în secolul al XX-lea.
Continuă lectura „Vor supraviețui albii?”
