LITURGHIA PROGRESISMULUI

de Adrian Vermeule

În cartea sa „Vechiul Regim și Revoluția”, Alexis de Tocqueville descria Revoluția Franceză ca pe o mișcare religioasă:

Idealul pe care și l-a propus Revoluția Franceză nu era doar o schimbare în sistemul social francez, ci nici mai mult, nici mai puțin decât o regenerare a întregii specii umane, creând o atmosferă de fervoare misionară și, de fapt, căpătând toate aspectele unei renașteri religioase – spre marea consternare a observatorilor contemporani. Ar fi poate mai nimerit să spunem că a evoluat într-un soi de religie. Continuă lectura „LITURGHIA PROGRESISMULUI”

Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri

de Scott Beauchamp, 16 august 2019 | preluare de pe Alternativa de Bun Simț

Cuvântul japonez kodokushi s-ar putea traduce aproximativ ca „moartea în singurătate”. Probabil că e un termen cam prea poetic pentru ceea ce vrea să descrie, căci evocă, fără îndoială, romantica imagine a călărețului singuratic care se îndepărtează, stoic, pierzându-se în uitare. Un cowboy existențial aplecat în șa, pornit spre orizontul în amurg, întruchipând întreaga energie a eroului hoinar, pe care lumea noastră contemporană pune atât de mare preț. Apoteoza libertății din societatea occidentală actuală fiind o atomizare completă a sinelui, o desfacere a tuturor legăturilor care ne țin în frâu, kodokushi sună aproape ca un ideal spre care să aspiri. Continuă lectura „Lumea noastră cea nouă, fără de rude și neamuri”