De Nathan Levine
Elon Musk se poate insulta reciproc cu președintele Trump după ce s-a retras din politică și a demisionat din Departamentul pentru Eficiența Guvernamentală, dar inițiativa mai amplă, pe care a descris-o drept o misiune de a pune capăt „tiraniei birocrației”, va continua. Chiar dacă impactul asupra cheltuielilor guvernamentale rămâne limitat, abordarea agresivă a DOGE a zguduit establishmentul politic din Washington.
.
Războiul administrației împotriva birocrației nu a apărut doar din mintea președintelui Trump sau a lui Musk. Și nici nu este produsul preocupărilor conservatoare tradiționale privind reducerea amplorii guvernului și a cheltuielilor. Rădăcinile și motivațiile sale sunt mult mai profunde.
Este punctul culminant al unui curent de gândire politică odinioară marginal, acum devenit mainstream, despre cine deține cu adevărat puterea în sistemul american modern. Mai exact, vorbim despre ideea că democrația noastră a fost uzurpată de o clasă conducătoare permanentă, formată din manageri și birocrați care nu dau socoteală nimănui.
Antimanagerialismul este din nou în prim-plan
Bine poziționat pentru a răspunde frustrării acumulate timp de decenii față de eșecul conservatorilor tradiționali de a livra rezultate, acest concept vechi a devenit principiul central al noii drepte.
De fapt, mare parte din ceea ce este numit „populism” poate fi descris mai corect ca parte a unei revoluții antimanageriale care încearcă să inverseze extinderea controlului birocratic sufocant asupra tot mai multor domenii ale vieții.
Deși până acum a avut un succes limitat, în fața unei rezistențe puternice, înțelegerea naturii acestui antimanagerialism este esențială pentru a pricepe efortul administrației Trump de a transforma peisajul instituțional american – de la guvern la universități și la corporații majore.
Originea ideii
Istoria intelectuală a ideii începe cu filosoful politic James Burnham, care argumenta în cartea sa fundamentală din 1941, The Managerial Revolution, că clasa capitalistă aristocratică era pe cale să fie răsturnată de o revoluție – dar nu de o revoluție a clasei muncitoare, așa cum preziceau marxiştii. Creșterea exponențială a producției de masă generată de Revoluția Industrială însemna că, atât în corporații, cât și în stat, cei mai pricepuți oameni în aplicarea tehnicilor de organizare, procedură și propagandă – ceea ce el numea „clasa managerială” – controlau efectiv mijloacele de producție și urmau să domine societatea sub forma unei noi oligarhii tehnocratice.
Cartea a avut un impact semnificativ asupra lui George Orwell, care observa că o clasă managerială formată din „oameni de știință, tehnicieni, profesori, jurnaliști, prezentatori, birocrați, politicieni profesioniști – în general, oameni din pătura de mijloc”, dornici de „mai multă putere și prestigiu”, ar încerca să consolideze „un sistem care elimină clasa superioară, menține clasa muncitoare la locul ei și oferă putere nelimitată unor oameni foarte asemănători lor”.
Orwell a fost deosebit de impresionat de observația lui Burnham că marile sisteme politice ale vremii – fascismul, comunismul și social-democrația din era New Deal – erau fundamental similare prin orientarea lor către managementul birocratic al societății. El remarca faptul că peste tot „capitalismul laissez-faire cedează locul planificării și intervenției statului”, iar „simplul proprietar pierde puterea în fața tehnicianului și a birocratului”. Considerând că accelerarea controlului managerial risca să împingă în mod inevitabil fiecare societate spre totalitarism, Orwell a folosit ideile lui Burnham ca bază pentru romanul său 1984.
Evoluția managerialismului
În timpul Războiului Rece, ideea că guvernul american ar putea avea în comun trăsături cu Uniunea Sovietică era, evident, nepopulară, mai ales printre conservatorii de la Washington. Totuși, clasa managerială a continuat să crească, indiferent de partidul aflat la putere. Bugetele de apărare au alimentat expansiunea birocrației statului de securitate și a complexului militar-industrial. Programele sociale din era Great Society și Legea drepturilor civile au impus o reconfigurare a relațiilor sociale, generând proliferarea avocaților, a birocraților specialiști în reglementări și a ofițerilor de conformitate corporativă. Tot mai mulți americani au trecut prin mecanismul de acreditare al învățământului superior, crescând cererea pentru locuri de muncă manageriale.
În anii ’80, câțiva gânditori conservatori au început să se întrebe de ce mișcarea conservatoare americană nu reușise să conserve nimic. Samuel Francis, membru cheie al facțiunii „paleoconservatoare”, a concluzionat că răspunsul era faptul că dreapta americană „nu a reușit să valorifice implicațiile gândirii lui Burnham”.
Francis observa că elita managerială ajunsese să obțină statutul prezis de Burnham, ocupând poziții în vârful societății – de la agenții guvernamentale la consilii de administrație și universități – și era unită în ceea ce privește susținerea ideologiei liberal-progresiste. Dar, spunea Francis, această ideologie era doar un paravan moral pentru un interes material mai profund: extinderea puterii organizațiilor manageriale.
În lucrarea sa postumă Leviathan and Its Enemies, Francis descria această rețea ca pe un „regim managerial”, în care distincția dintre puterea statului și cea non-statală s-a prăbușit, fiecare sector gândind și acționând în tandem. Rezultatul: un totalitarism „soft”, bazat pe conformitate și coordonare, nu pe forță brută.
Implicații politice
Această conformitate explica de ce schimbările progresiste rareori erau inversate, chiar și când conservatorii ajungeau la putere. Sistemul funcționa ca un mecanism ireversibil, avansând doar într-o direcție. Clasa muncitoare era mereu dezavantajată, iar globalizarea a extins puterea elitei manageriale dincolo de granițele Americii. Francis pleda pentru o „Revoluție a Americii de Mijloc” pentru a distruge dominația acestei elite.
Pat Buchanan a preluat această idee în campaniile sale prezidențiale din anii ’90 și 2000, anticipând apariția lui Donald Trump. Deși tentativele lui Buchanan au eșuat, antimanagerialismul a revenit în forță odată cu noua dreaptă, care vede în demolarea hegemoniei instituționale a regimului managerial cheia schimbării.
Noua dreaptă consideră că singura cale de a forța schimbarea este „răsturnarea clasei conducătoare moderne” prin preluarea instituțiilor. De aici și efortul administrației Trump de a recâștiga autoritatea prezidențială asupra statului administrativ, ca o restaurare urgentă a responsabilității democratice. Unele succese au fost obținute pe această linie, printre care și o decizie recentă a Curții Supreme, care a pus sub semnul întrebării precedentul din era New Deal care permitea agențiilor să funcționeze independent de controlul executiv.
Dar asaltul noii administrații nu se limitează la guvern, pentru că într-un sistem managerial nu există separare clară între puterea publică și cea privată. Universitățile, de exemplu, sunt văzute ca fiind „inamicul”, nu pentru că ar fi bastioane independente ale gândirii libere, ci pentru că sunt populate de aceeași clasă, cu aceleași interese. Obsesia progresistă pentru diversitate, echitate și incluziune, pe care administrația încearcă să o elimine, a justificat extinderea controlului de sus în jos (de la vârf) și crearea de noi roluri manageriale.
Astfel, Trump a atras sprijinul unor membri bogați ai dreptei tehnologice, precum Musk, nemulțumiți de reglementările birocratice și de ingineria socială aplicată sectorului tehnologic.
Totuși, proiectul antimanagerial al administrației întâmpină dificultăți, directivele executive fiind blocate de instituții dominate de clasa managerială, de judecători și activiști care apără un aparat birocratic supradimensionat. Reducerile DOGE au fost superficiale și uneori haotice, iar tentația de a folosi aparatul managerial pentru obiective politice va duce probabil la bugete mai mari și la și mai multă birocrație.
Cu toate acestea, revoluția antimanagerială a administrației Trump este cel mai hotărât efort din ultimele decenii de a perturba status quo-ul privind modul în care America este guvernată și în interesul cui. Aceasta reprezintă o transformare fundamentală a concepției dreptei despre politică: asumarea unui război de clasă care pare că va dăinui pentru ceva vreme.
Traducere după: https://www.nytimes.com/2025/06/06/opinion/trump-musk-managers-bureaucrats.html
Nathan Levine scrie newsletterul The Upheaval, pe platforma Substack, sub pseudonimul N.S. Lyons. Recent și-a dezvăluit identitatea, cu prilejul publicării analizei de mai sus în NY Times și este creștin ortodox.
Reacționarii 